Poveste cu Gloria

Poveste cu Gloria


               Vara aceea era extrem de călduroasă.  Gloria a primit o carte de ziua ei. Şi-a făcut două codiţe împletite şi s-a pregătit de lectură. Iubea cărţile şi călătoriile. Motanul era nelipsit de lângă ea.
- Bine Tom, poftim lângă mine.
Gloria s-a aşezat în balansoar. Farfuria cu fructe şi cu biscuiţi trona pe un scăunel. 
Skipy, căţelul, lătra nemulţumit.
- Poftim, vino să stai lângă mine. Îţi voi povesti ce se întâmplă cu personajele din carte.
Papucii au căzut din picioarele Gloriei şi stăteau dezordonat pe covaruşul de pe terasă.
- Să nu sforâi dacă adormi, spuse un papuc. Vreau să aflu ce se întâmplă  într-o carte.
- Stai liniştit, sunt la fel de nerăbdător ca şi tine, lătră Skipy.
Semnul de carte, eliberat dintre paginile cărţii, a respirat mulţumit şi a  zâmbit. 
- Pot dormi liniştit. Mă oboseşte agitaţia din carte. Când coperţile se închid, personajele se distrează teribil. Animalele prind viaţă. Datoria mea este să le păzesc, astfel încât, atunci când cititorul deschide cartea, povestea să aibă sens. Ahhh...  ce bine e să te odihneşti! Ce-mi place de Gloria că citeşte mult! Sunt sigur că dorm trei-patru ore liniştit.
Semnul de carte, pus cu grijă pe balansoar lângă Gloria, a adormit.
- Ce nerăbdătoare sunt să descopăr ce au mai făcut cei doi băieţi, Luca şi Sile. 
- Ham-ham...
- Da... îţi spun şi ţie... imediat.
Aşadar, vom avea o poveste în poveste. 
Rotindu-şi codiţele pe vârful degetelor, Gloria a pătruns în poveste.
.... Verdele copacilor te îndemna să zâmbeşti. Văzduhul era plin de sunete. Trecea o albină şi cu un zumzet vesel a salutat fluturii din preajmă.
- Ce faceţi? La ce priviţi aşa de concentraţi? întrebă albina Lu.
-  Luca şi Sile înalţă zmee. Este o concurenţă strânsă. Ambele sunt frumoase, colorate şi bine construite. Din păcate, vântul nu ţine cu ei. Zmeele nu se ridică de la sol. 
- Îi putem ajuta?
- Să încercăm, au răspuns în cor fluturii.
Insectele s-au agăţat de marginea zmeelor şi au încercat să le ridice. 
- Sunt grele. E imposibil să le urnim din loc.
- Luca, să cântăm ceva, poate vântul se îndură de noi şi ne trimite câteva adieri.
- Să încercăm, prietene.
Vântule, drăguţule,
Vino şi ajută-ne.
Te rugăm, te implorăm
Ridică-ne zmeele.
Nu vrem să te supărăm,
Irităm sau deranjăm.
O suflare şi ne-ajunge
Visele să le-mplinim,
Zmeele să le urnim.
Noi îţi spunem: MULŢUMIM!
Când a auzit  cuvântul magic „MULŢUMESC”, şoaptele vântului au pornit printre copaci.
Cu drag şi veselie vom adia,
Zmee vom înălţa,
Copii zâmbind vom vedea,
Vacanţă plăcută vor avea.
Zmeele au început să se ridice încet-încet. Au atins primele rotocoale de nori. 
Puful de păpădie, care plutea liniştit gândindu-se la ce visase, a fost zgâlţâit bine de curentul făcut de zmee.
- Cu ce drept îmi perturbaţi liniştea? Cine sunteţi voi? Norule, te rog să alungi aceşti intruşi din zona mea.
Norul îşi umflă obrajii şi a suflat atât de puternic, încât zmeele au fost rupte. Sile şi Luca nu ştiau ce se întâmplă. În curând, bucăţi de hârtie le-au atins umerii.
- Zmeele au fost distruse, şopti Luca, ştergându-şi o lacrimă pe furiş.
Vântul, şuierând, şi-a înfoiat aripile şi a izgonit norul. Apoi, trist, a lipit zmeele, bucăţică lângă bucăţică. Brazii le-au oferit din belşug răşină pe care au folosit-o ca lipici.
- Sile, hai să facem o mică afacere. Să construim zmee şi să le oferim copiilor la intrarea în parcuri. Părinţii ne vor plăti cât îşi permit fiecare.
- Bună idee, Luca. Îmi doresc să donăm din ce câştigăm pentru orfelinate sau pentru copiii bolnavi.
- Ce suflet bun ai, prietene!
Peste o săptămână, zmee de diferite forme şi culori, înveseleau intrarea în Parcul Copiilor. Copiii erau fericiţi, iar părinţii plăteau cu bucurie preţul după ce citeau afişul: „Luaţi un zmeu şi oferiţi bucurie la dublu: copilului dvs. şi unuia nevoiaş”.
*
Gloria închise cartea. Îşi şterse lacrimile şi a decis să dăruiască din hainele care i-au rămas mici şi din cărţile pe care le citise.
Semnul de carte  fost aşezat în altă carte, cu alte personaje şi alt traseu de urmat.
Skipy i-a aşezat papucii Gloriei.
- Mulţumesc dragul meu. Hai să facem pachetele pentru copiii de la orfelinat. - Ham ham ham... şi a alergat bucuros, dând din coadă.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Povestea personalizata a gemenilor mei


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Drumul cărţii de CG

Drumul  cărţii

     Aerul proaspăt, cu miros de flori de tei, a pătruns pe fereastra camerei. Cărţile frumos aşezate pe rafturile bibliotecii se bucurau de razele vesele ale soarelui.
- Hei, când ai ajuns tu aici? grăi o carte groasă, cu coperţi tocite.
- Bună dimineaţa. Aseară, am fost lecturată până la final şi apoi mi-am primit locul în bibliotecă.
- Miroşi încă a tuş. Eşti o carte tânără. Cum se mai scrie azi o carte? 
- Da, sunt o carte tânără. Acum o lună am ieşit din tipografie. Mi-a plăcut aventura!
- Te rog, povesteşte-mi, şopti cartea cu pagini îngălbenite de timp.
- Păi... mii de litere pornesc în zbor până întâlnesc un scriitor, de care sunt atrase ca un magnet. Acesta le răsfaţă, le mângâie şi le ordonează în cuvinte. Acestea sunt aşezate în propoziţii. Duhul Cărţii suflă peste poveste şi personajele capătă viaţă şi îşi încep activitatea. Scriitorul, duce manuscrisul la  o editură, unde este preluată de un redactor.
Redactorul este omul ce priveşte,
Răsfoieşte şi citeşte o poveste.
De personaje de se-ndrăgosteşte
Sau acţiunea o-ndrăgeşte,
Manuscrisul aventura şi-o trăieşte.
„Gata... am hotărât. Această poveste va fi publicată” s-a auzit vocea fermă a redactorului. Cineva o va corecta, după care este înmânată unui om talentat la desen, care creionează personajele, astfel încât povestea poate fi înţeleasă foarte uşor. Când toate acestea sunt finalizate, un tehnoredactor scrie povestea la calculator. 
- Nu la maşina de scris? Ciudat, murmură cartea bătrână.
- Nu. Acum totul este mai uşor.
Tastele coboară, se ridică.
Literele apar pe monitor.
Personajele dau replică după replică.
Povestea prinde sonor.
- Când povestea este finalizată, porneşte spre tipografie. Aici mulţi oameni muncesc pentru a scoate fiecare pagină. La final, filele sunt lipite, bandajate şi puse între coperţi.
- Eu am fost o carte valoroasă şi am fost tipărită într-un număr mic de exemplare, zise cartea cea groasă şi veche.
- Eu am mulţi fraţi şi surori. Cred că 5000. Am fost împachetate în cutii şi am plecat spre librării, biblioteci şcolare şi biblioteci publice. 
- Tu cum ai ajuns aici? întrebă cartea bătrână. 
- Stăteam liniştită pe un raft dintr-o librărie nouă, frumoasă, luminoasă, când haţ, am fost luată şi răsfoită de un băieţel drăguţ, pasionat de lectură şi lumea cărţilor.
„Tata, te rog frumos să îmi cumperi această carte. Este interesantă, iar personajele sunt animale din diferite zone geografice”, a fost rugămintea micuţului.
„Sigur ţi-o cumpăr pentru că ştiu că iubeşti cărţile şi le îngrijeşti”, îi răspunse tatăl.
- Da, este fiul stăpânului meu. Într-adevăr, ne vizitează zilnic şi are grijă de noi. Bine ai venit pe rafturile bibliotecii, tânără enciclopedie despre animale.
- Bine te-am găsit, carte înţeleaptă de istorie.
*
Pe bibliotecă era un afiş, în care era reprezentat un zid format din cărţi. Mesajul scris dedesubt: „Dragi copii, iubiţi cărţile şi îngrijiţi-le ca pe animalele voastre de companie. Cărţile vă transformă în oameni mari, frumoşi, isteţi şi curajoşi”.
Dragi copii, Ţara Cărţilor vizitaţi.
Eroii iubesc micuţii care citesc
Zânele, fetiţele isteţe ocrotesc.

Iubiţi-ne, nu ne abandonaţi.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Oraşul culorilor de CG

Oraşul culorilor


     O noapte aşa de albă nu se mai întâlnise niciodată. Şi nici nu era zăpadă sau ceva care să lucească. Stelele păreau luminiţe fosforescente. Luna luase forma  unui disc roşiatic. Copacii îmbrăcaseră straie argintii, iar crengile purtau frunze roşii, ca pe nişte bijuterii preţioase. Cerul era mov, iar norii de un roz delicios.
- Ce ciudăţenie!, exclamă Toma.
- Nu este nicio ciudăţenie. Poate tu eşti ciudat. Ce vrei să vezi într-un oraş al culorilor?, răspunse o pasăre cu penaj galben strălucitor.
Toma şi-a rotit privirea de jur-împrejur şi a observat că se afla într-un loc foarte colorat. 
- Bine ai sosit în Oraşul Culorilor, se auzi o voce pisicoasă. 
- Oauu, o pisică roz! Sunt impresionat.
- Te aşteptam. De când ai citit despre culori, ştiam că ai să ne vizitezi.
- Într-adevăr am avut de colorat o planşă. Am fost răutăcios cu anumite culori. Nu le-am lăsat să se bucure de desenul meu. Probabil m-au pârât, replică Toma.
- Nu te-au pârât, însă erau foarte triste. Rozul a plâns foarte mult. Striga că băieţilor nu le este pe plac. Nu-şi cumpără nici măcar acadele roz. 
- Îmi pare rău, nu am vrut să-l fac pe Roz să sufere. Ştiam că este o culoare a fetelor în special. 
- Toma, culorile sunt pentru toată lumea. Hai să îţi prezint Oraşul nostru. Aici râurile, lacurile sunt albe.
- Precum laptele, strigă băieţelul.
- Nu, te înşeli din nou. Aici laptele este cafeniu deschis, ca şi cum ar fi preparat cu ciocolată sau cacao. Păşunile sunt multiculore. La noi există mult mai multe culori decât în lumea voastră.
- De ce? întrebă Toma.
- Pentru că noi le iubim şi le respectăm pe toate. Nu le respingem. Copiii au caiete foarte viu colorate, îmbrăcămintea la fel. Voi împărţiţi culorile: unele pentru fete, altele pentru băieţi; culori pentru mobilă, culori pentru perdele. Şi tot aşa. În schimb, aici, culorile sunt prietene toate între ele. Culorile sunt vesele şi prietenoase.  
Toma îşi privea degetele. Se simţea atât de vinovat, iar lacrimile îi jucau în ochi.
- Hei, nu e cazul să fii trist. Viaţa ne oferă mereu lecţii din care învăţăm. Hai să îţi prezint prietenii mei, purceluşii albaştri.
- De abia aştept să-i cunosc. Înţeleg că aici nimeni nu râde de nimeni, nu?
- Bineînţeles că nu. Fiecare e simpatic în felul lui. Frumuseţea vine din interior, din felul de a fi al fiecăruia. Uite-i! Pig, Ben, Ten, vă prezint un prieten supărat puţin pe culori, zise pisica Roz.
- Salutare, micuţule! Să nu te sperii de noi... 
- Sunteţi foarte drăguţi. Îmi sunteţi simpatici, confirmă Toma.
  - Atenţiune, atenţiune... începe spectacolul baloanelor colorate, se auzi în depărtare o voce de bărbat.
Mii de baloane vesele
Se ridică în aer, rebele,
Fac tumbe, se iau la trântă cu norii,
Ca să încânte spectatorii.
Până să i se explice despre ce era vorba, Toma a văzut cum cerul se umple de baloane colorate atât de diferit. Erau mii de culori! Niciodată nu zărise o aşa multitudine de nuanţe! 
- Pentru că avem un oaspete de seamă, îi vom dărui o trusă pentru colorat cu toate culorile din Oraşul Culorilor. Poftim, băiete! spuse primarul oraşului, care purta un costum foarte colorat.
- Vă mulţumesc. De acum, promit să iubesc şi să respect toate culorile în egală măsură.
- Bravo Toma. Admir isteţimea de care dai dovadă.
*
Planşa cu purceluşi, pisici şi alte animale aştepta pe covor, lângă pat, ca Toma să se trezească. 
Iubiţi culorile.... coloraţi frumos.... respectaţi natura!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Comanda Povesti personalizate

Buna ziua si la multi ani frumosi!

Scriu povesti pentru copii si povesti personalizate UNICE. O poveste pentru cel careia ii este destinata. Primesc date de la parinti, iubit/iubita, sotie/sot, bunica etc. si povestea prinde viata in maxim 24 ore. Ea este trimisa pe mail si este printata. Poate contine fotografii cu protagonistii.

Va astept cu bucurie comenzile la: claudia.groza@gmail.com sau prin sms la 0773 394 375. 

Raspund repede!
Pret: 25 lei

MULTUMESC!

Va rog sa ma ajutati dand mai departe.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

SEBY ȘI LECȚIA DESPRE MODĂ de Claudia Groza

SEBY ȘI LECȚIA DESPRE MODĂ

Dimineaţă târzie de septembrie. Mândrul soare veghează atent natura. Mângâie uşor frunzele arborilor, încălzeşte un şoricel care tocmai a ieşit din apă şi e zgribulit. Vântul adie uşor. 
Seby se îndreaptă spre râu. În această seară  are reprezentaţie şi trebuie să-şi facă exerciţiile. “Voi executa un număr nou astă seară. Numărul spectatorilor este în continuă creştere. Am ceva emoţii”. Când ridică privirea din pământ, zări ceva rar întâlnit. S-a oprit în loc să admire frumuseţea. 
În râu se afla o elefănţică roz de toată splendoarea. 
-Bună dimineaţa, spuse Seby, privind-o admirativ.
-Bună dimineaţa, răspunse elefănţica, roşind puţin în vârful trompei.
-Numele meu este Seby. Locuieşti în zonă? Nu te-am văzut până acum.
-Eu sunt Doris. M-am mutat în rondul 3. Părinţii mi-au fost ucişi de vânători şi a trebuit să vin la rudele mele. Locuiesc cu mătuşa şi verii mei.
-Îmi pare rău. Sper să te acomodezi repede. Uite cum facem: după masa de prânz, îţi voi prezenta fraţii şi prietenii mei. Sunt foarte drăguţi. Nu te vei plictisi niciodată în compania lor. Acum, îmi cer scuze, dar trebuie să-mi fac antrenamentul pentru spectacol. Fac parte din menajeria circului. 
-Am văzut afişul spectacolului. Coloritul tău mi-a atras atenţia. Te deranjează dacă rămân cu tine?
-Nicidecum. 
Seby îşi execută exerciţiile sub privirea atentă a frumoasei Doris. “Trebuie să o invit la spectacol. Trebuie să o impresionez” gândea eroul nostru.
La sfârşitul antrenamentului, elefănţica aplaudă.
-Bravo. Eşti într-adevăr talentat, spuse încântată Doris.
-Mulţumesc. Este rezultatul unui regim de viaţă echilibrat şi sănătos, precum şi multă muncă. Te conduc acasă. Bănuiesc că ai tăi sunt îngrijoraţi. Eu locuiesc în rondul 4, aşa că, suntem vecini.
-Să mergem.
Cei doi elefanţi mergeau unul lângă altul, visători.
“Cât este de frumoasă! Ochii ei mari, de un violet rar întâlnit, exprimă sensibilitate. Se mişcă atât de graţios! Este elegantă. Îmi place fundiţa roz de la baza cozii. Inspiră nobleţe” gândea, fermecat, Seby.
“Nici in visele mele nu credeam că am să-l întâlnesc aşa curând pe marele elefant colorat. Este atât de drăguţ şi modest. Sunt convinsă că prezenţa lui mă va face să mă acomodez rapid şi să uit moartea părinţilor ” îşi spunea pentru sine Doris.
-Am ajuns. Îţi doresc poftă bună şi ne revedem după amiază să-ţi prezint grupul de prieteni.
-Mulţumesc la fel. Sunt nerăbdătoare, rosti zâmbind elefănţica.
Cum a deschis uşa, Doris povesti emoţionată:
-Mătuşă, veri dragi, am cunoscut vedeta circului. Mi-am petrecut dimineaţa în compania lui Seby.
-Da, am uitat să te avertizam că s-ar putea să-l întâlneşti. E un elefant cuminte şi bine crescut. Cu siguranţă ţi-a făcut o impresie bună, grăi mătuşa Pam.
-Aşa este, zâmbi Doris.

*
Seby a mâncat foarte puţin. Privea în gol. Fraţii lui nu ştiau ce este cu el.
-Te simţi bine? întrebă Rudy.
-Ai emoţii pentru diseară? interveni Tony.
Tresărind, Seby răspunse zâmbind:
-Mă simt foarte bine. Am ceva emoţii, dar nici asta nu e cauza visării mele cu ochii deschisi. Am cunocut o elefanţică roz, deosebită. N-am mai vazut până acum atâta candoare şi frumuseţe, simplitate şi modestie. O veţi vedea peste puţin timp. Am să vă fac prezentările. Cred că m-am îndrăgostit!
-Oooo… ne bucurăm pentru tine.
Nu peste mult timp, prietenii elefantului colorat, au sosit să-l încurajeze. Mare tărăboi s-a stârnit.
-Să nu ai emoţii, Seby!spuse Pompeea, maimuţica hazlie.
-Tu eşti cel mai bun, adăugă Jack, şoricelul.
-Suntem alături de tine, interveni şi papagalul Keo.
-Cu aşa prieteni în preajmă, nu am cum să dau greş, rosti Seby, făcându-le cu ochiul. Dragii mei, până la spectacol, vreau să vă prezint pe cineva. Am cunoscut-o de dimineaţă la râu. Este nou venită în pădurea noastră. Aşadar, însoţiţi-mă.
Prietenii săi îşi dădeau coate. Rudy şi Tony s-au alăturat celor trei animale.
Elefănţica roz era în curte. Avea emoţii. Îl aştepta cu nerăbdare pe elefantul colorat.
-Bună, Doris. După cum ţi-am promis, am venit să-ţi prezint prietenii şi fraţii mei. Iată-i: Keo, Pompeea, Jack, Rudy si Tony. Ea este Doris, noua noastră prietenă de azi înainte. 
-Bucuroşi de cunoştinţă, strigară în cor animalele. Pompeea sări în spatele ei şi o sărută pe cap.
-Plăcerea este de partea mea, preciză elefănţica râzând de gestul năstruşnic al maimuţei.
-Peste aproximativ două ore, începe spectacolul la circ. Am deosebita onoare să te invit, Doris. Îţi poţi aduce şi verii.
-Am să vin cu mare drag şi o deosebită plăcere, îngăimă timid elefănţica.
-Trebuie să plec la circ pentru încălzire. Vei veni cu prietenii şi fraţii mei. Pe curând!
  Seby se îndreptă spre circ.
*
Odată sosit, şi-a salutat cu veselie colegii.
-Bine v-am găsit!
-Bine ai venit, Seby! Pregătit sssă execuţi noul număr? întrebă şarpele.
-Bineînţeles. Când faci ce îţi place, totul vine de la sine. Nu simţi oboseala. Când văd zâmbetul copiilor, mă simt cel mai norocos elefant din lume.
Atunci au apărut cele două acrobate.
-Să începem încălzirea. Atenţie la noi. Să nu aveţi emoţii.
Menajeria şi-a făcut antrenamentul. Li s-au dat costumele de scenă. Sala a început să se umple.Copiii erau nerăbdători. Au început să aplaude. “Oare o fi venit? “ se întreba Seby şi a întors capul in direcţia în care ştia că vor fi plasaţi invitaţii de onoare. Când a zărit-o pe Doris împreună cu verii ei, alături de prieteni - comuni de acum - s-a liniştit. “Trebuie să fiu atent, să nu greşesc, să-i fac impresie bună lui Doris.”
Gongul a bătut. De trei ori consecutiv. Spectatorii aplaudau.
-Bună seara, dragii noştri! Astă seară v-am pregătit un număr deosebit! Aşadar, să înceapă spectacolul!
Acrobatele şi-au efectuat cu mare graţie şi măiestrie exerciţiile de echilibristică pe spatele frumoşilor cai. Pantera  a trecut prin cercuri de foc.
-Acum veţi urmări una dintre noutăţile serii. Să-i primim cum se cuvine pe protagonişti.
Lumea aplauda entuziasmată şi curioasă. Acrobata a adus în arenă o trotinetă.
-Seby, elefantul colorat, va executa un număr interesant. Să-l urmărim. 
În vârful trompei, s-a aşezat papagalul, colegul de exerciţiu al lui Seby. Fără a privi, Seby a pus  piciorul pe trotinetă şi și-a făcut avânt. Nu s-a împiedicat. A dat  ocolul arenei, fără nicio greşeală. 
-Bravo Seby. Excelent, aplaudă dresoarea. 
Papagalul fericit şi bucuros se plimbă pe spatele elefantului. Elefantul a făcut o frumoasă reverenţă folosindu-şi trompa. Privea cu coada ochiului spre colţul unde se aflau prietenii săi. Doris îşi mişca trompa în semn de felicitare. “Am reuşit să o impresionez” gândi Seby. Sala era în picioare. Copiii i-au adus flori si dulciuri elefantului talentat. Aplauze răsunătoare. Ecoul străbătea spaţiul circului şi ajunge departe… în pădure. Seby împreună cu Doris şi prietenii se îndreptau spre case.
*
Tunetele şi fulgerele pun stăpânire pe întreaga pădure. Ploaia formează o perdea ce uneşte cerul cu pământul. Norii se ciocnesc îmbufnaţi, parcă ar juca: cel mai puternic să câştige. Coroanele arborilor tresar speriate când văd fulgerele atât de aproape de ele. Plantele s-au gârbovit sub greutatea picăturilor de apă. În scurt timp, norii îşi opresc disputa, făcând pace. Liniștea se aşterne peste pădure. Soarele îşi face apariţia stingher, dar găseşte curajul să pună stăpânire pe cer. Vegetaţia îşi scutură frunzele şi îşi ia postura de drepţi. Animalele ies care de pe unde se ascunseseră.
O picătură se scurse de pe o frunză de banan şi atinse blăniţa şoricelului Jack. Acesta scoase un strigăt de spaimă:
-Aaaa… chiţ – chiţ! 
Maimuţica Pompeea se amuza copios. Papagalul Keo care o însoţea, era cât pe ce să cadă de pe creanga bananierului din cauza râsului.
-Vă ţineţi de glume? spuse Seby, care ieşise în pragul uşii auzind hărmălaia.
-Ne destindem după această ploaie vijelioasă, rosti Pompeea.
Seby privi cu uimire, modul în care papagalul şi maimuţica erau îmbrăcaţi. “Ce or fi păţit? Sunt tare ciudaţi azi.”
Ce credeţi că l-a impresionat pe elefant?  Nu, nu comportamentul. Vestimentaţia celor trei animale era foarte extravagantă. Maimuţica zglobie, cu ochii veseli şi sprâncenele arcuite în semn de încântare , grăi:
-Îţi place vestimentaţia mea, dragul meu Seby?
Pompeea defila prin faţa elefantului. Purta o pereche de cercei lungi, aurii. Era fardată strident şi clipea rapid din pleoape. Gâtul îi era înfăşurat de mărgele colorate. Ambele braţe erau flancate de brăţări, unele mai subţiri, altele mai late. Corpul subţire, mlădios era înveşmântat într-o rochie scurtă, mulată pe talie. Culoarea era un verde crud şi acoperită de paiete în partea superioară. Totul era atât de extravagant. Numai uitându-te te lua durerea de cap.
“Nici acrobatele nu au costumele de spectacol asa împopoţonate. Ce o fi fost in mintea ei să se îmbrace astfel?” îşi zise Seby.
Când întoarse capul, îl văzu şi pe Keo. La baza picioarelor avea brăţări confecţionate din poleiala de la bomboanele de ciocolată. Purta un frac multicolor, cu mult sclipici şi un joben de o culoare stridentă. “Ce s-o fi întâmplat cu ei de s-au îmbrăcat astfel? Nu-i recunosc.”, gândea Seby.
-Ce părere ai dragul nostru prieten de ţinutele noastre? zise papagalul.
Zâmbind, elefantul murmură:
-Nu ştiu cu ce ocazie v-aţi gătit astfel, dar sunteţi tare caraghioşi.
-Da, aşa este, adaugă Doris care se apropie încet spre locul unde avea loc discuţia. Bună dimineaţa. Am auzit gălăgie şi am venit să văd despre ce  e vorba.
-Cum adică sunt caraghioşi? întrebă micuţul Jack, sărind în faţa auditoriului. 
Să spunem că şi acesta era îmbrăcat hazliu şi ciudat în acelaşi timp? Purta o vesta de un roşu aprins, de asemenea având pe spate paiete. Pe cap purta o şapcă in nuanţe de mov.
-Nu ştiu ce s-a întâmplat cu voi, dar sunteţi ciudaţi astăzi, preciză îngândurat Seby.
- Ne-am îmbrăcat asemenea personajelor văzute la circ, rosti arţăgoasă maimuţica.
- Da, aşa este. Nici nu ştii cât ne-am chinuit să confecţionam aceste toalete, adăugă indignat papagalul.
Între timp, spectatorii la această discuţie s-au înmulţit. Gâze, vulturi, flamingo, struţi, antilope au sosit care de pe unde erau să asiste la această discuţie ce devenea din ce in ce mai interesantă.
- Nu vreau să vă supăr sau să vă simţiţi jigniţi, dar nu trebuie să atrageţi atenţia prin extravanganţă. Trebuie să purtăm ceea ce ne avantajează. Prin vestimentaţie ne putem evidenţia calităţile şi ascunde defectele.
- Cum vine asta? se auzi o întrebare din public.
-Să mă gândesc la un exemplu: dacă eşti gras nu e recomandat să îmbraci haine mulate, mărturisi Seby.
-Ziua bună, dragul meu Seby! Se auzi o voce deosebită, încrezătoare, caldă şi veselă. Mă numesc Albert şi sunt reporter la ziarul local. Am venit să-ţi cer un interviu. Se pare ca am nimerit în mijlocul unei interesante lecţii despre modă.
- Ziua bună şi dumneavoastră. Nu-i chiar o lecţie despre modă. Mai degrabă o predică despre simplitate, adaugă elefantul colorat. Sunt prietenii mei şi nu vreau să fie luaţi în râs. Mai bine le spun câteva reguli pentru a fi mereu admiraţi respectându-le. Nimeni nu e născut învăţat. Datorită călătoriilor prin diverse locuri am deprins anumite reguli.
- Foarte bine, Seby. Păi, să le ascultăm atunci. Am să scriu despre aceste reguli, ca să afle cât mai mulţi. M-ai făcut curios. Cred că îmi vor fi de folos şi mie. Cât trăieşti înveţi – aşa se spune la noi.
Emoţionat, roşind puţin în vârful trompei, elefantul îşi începu discursul:
- Cel mai important – în opinia mea – este ca îmbrăcămintea să fie curată. Este necesar să asortăm culorile, altfel vom părea adevărate sorcove sau ca şi cum am participa  la carnaval. De asemenea, momentul din zi este un factor important în decizia toaletei alese.
- Ne poti oferi amănunte? întrebă timid Doris.
- Da. Spre exemplu, nu este indicat să purtăm dimineaţa o ţinută foarte elegantă, care se potriveşte fie petru o cină sau un eveniment special. Nu putem merge la şcoală sau la o întâlnire importantă, purtând pijama.
Mulţimea asculta plăcut impresionată. Maimuţica, şoricelul şi papagalul erau puţin trişti că au greşit.
Eu am crezut că, dacă port haine colorate şi multe bijuterii voi fi mai frumoasă şi mai admirată, îngăimă Pompeea.
Seby îi zâmbi şi o mângâie uşor pe cap.
- Draga mea, întotdeauna lucrurile simple sunt frumoase şi admirate. Cantitatea bijuteriilor purtate este un alt aspect important. O pereche de cercei de multe ori este suficientă pentru a-ţi pune în valoare calităţile. Sau un singur şirag de mărgele îţi e de ajuns pentru a evidenţia supleţea gâtului.
Pe furiş, Keo îşi scose brăţările fabricate din poleială. Jack şi-a scos atât vesta , cât şi şapca.
- Am să atrag mulţi cititori cu acest subiect. Îţi mulţumesc, Seby, rosti reporterul. Nu mă aşteptam să nimeresc într-o asemenea şedinţă. Titlu articolului va fi : ”Seby, vedeta circului, ne vorbeşte despre modă”. 
-Aş mai vrea să adaug un singur lucru: “Nu purta ce este la modă, ci doar ceea ce te avantajează”.
Animalele aplaudau. Reporterul îl felicită pe elefant, i-a mulţumit, promițându-i că va reveni cu ziarul. Mulţumirea, entuziasmul, fericirea şi liniştea că avea un articol bun se citea pe chipul lui Albert. “Într-adevăr este un elefant deosebit, modest şi prieten adevărat”, îşi spuse în sinea sa.
-Mulţumim Seby că ne-ai oferit această lecţie, mărturisi Pompeea. 
-Mulţumim pentru modul drăguţ, calm şi liniştit în care ne-ai spus, adăugă papagalul ciufulit.
- Da. Puteai să râzi de noi, să ne arăţi cu degetul, să ne dai exemplu negativ reporterului, decise, privind în pământ, şoricelul Jack.
- Sunteţi prietenii mei. Am copilărit împreună. Nu pot face aşa ceva. Mă bucur că aţi învăţat ceva şi că v-am fost de folos. Asta contează. Haideţi să jucăm voley la râu, zise Seby şi se duse lângă Doris.
-Să mergem! strigară voioase animalele.
Formându-se grupuri de câte trei - patru, toate animalele se îndreaptă fericite spre râu. Jack este purtat în zbor de un vultur. Papagalul colorat s-a urcat pe spatele lui Rudy. 
- E minunat să ai asemenea prieteni şi să le împărtăşeşti din experienţa ta de viaţă, șopti elefănţica zâmbitoare şi fericită că l-a cunsocut.
- Da, sunt întru totul de acord cu tine. Mă simt norocos, răspunse Seby, mângâind-o cu trompa pe Doris.
Poieniţa răsuna de cântecele păsărilor, de zumzetul insectelor, de chiotele prieteniei şi veseliei. Râul freamătă de bucuria întâlnirii cu voioşia şi joaca. Soarele îi mângâie cu blândeţe. Florile îşi întorc privirea pentru a urmări jocul de voley. Vântul mângâie uşor suprafaţa apei, coroanele arborilor, penajul păsărilor.
*
În oraş, era multă agitaţie. Cozi intermidabile se făcuseră la chioşcurile de ziare. 
-Frumoasă lecţie ne-a dat vedeta circului. 
-În viaţă trebuie să înveţi de la oricine.
-N-aţi auzit de înţelepciunea animalelor?
Fel şi fel de comentarii. Toată lumea era încântată de tema articolului şi de modul în care era dezbătut.
Albert era mulţumit. Aşa cum a presupus, subiectul a avut căutare. Cu un teanc de câteva ziare sub braţ, se îndreptă spre pădure. “Sper să se bucure. Să rămână scris in istorie. Să citească şi puii lui Seby.”
Pompeea îşi servea prânzul: două banane  hrănitoare, coapte şi gustoase. 
Îl zări pe tânărul reporter şi alergă să-l anunţe pe Seby. Îl găsi în compania lui Doris şi a verilor ei, precum şi fraţii lui. Depănau amintiri din copilărie şi se amuzau copios.
-Vedeţi că vine… vine… vine reporterul, spuse gâfâind micuţa Pompeea. 
- Este bine venit, răspunse Seby. 
Nu au apucat să termine de schimbat aceste cuvinte, cand se auzi în spatele lor:
- Salutare, trupă de elefanţi. Ce bine că v-am găsit în acest format. V-am adus numărul de azi al ziarului  local. S-a vândut ca pâinea caldă. Mii de mulţumiri Seby pentru o lecţie minunată şi atât de utilă.
- Cu mare drag. Plăcerea este de partea mea, afirmă Seby.
- Ce fotografie reuşită, adăugă Rudy.  Toţi au izbucnit în râs.
- Am o propunere, rosti Seby. Voi organiza o petrecere în această seară, ca o probă a lecției despre vestimentaţie. Puteţi participa, singur sau însoţit. Vă aşteptăm cu deosebită plăcere.
-Accept provocarea. Merg să mă pregatesc şi ne  vedem diseară. 
Acestea fiind zise, Albert plecă spre oraş, iar elefanţii să pună la cale petrecerea. Cu un strigăt special, Seby adună în cateva minute toţi prietenii şi le spuse că organizează o petrecere ce are ca scop demonstrarea  învăţării lecţiei despre cum ne îmbrăcăm. Toţi s-au bucurat şi au acceptat invitaţia. S-a stabilit ora şi locaţia evenimentului: orele 19, poieniţa dinspre râu. Emoţiile au început să-şi facă apariţia în sufletele fiecăruia. Ştiau că va fi bine şi se vor distra minunat.
Fiecare s-a pregătit cum ştia mai bine. Orele s-au scurs şi a venit momentul întâlnirii. Animalele se îndreptau încet, cu pasul parcă măsurat. Nu voiau să se prăfuiască.
Familia de elefanţi pregătise mesele, aperitivele şi muzica. Un greier era DJ. Totul era aranjat. Invitaţii erau aşteptaţi.
Pompeea a sosit prima. Purta o rochiţă albastră, de culoarea cerului senin, scurtă, în bretele subtiri, cu două volane. Avea o pereche de cercei albaştri care atârnau spre umeri. A înţeles că trebuie să fie cât mai simplă şi va fi admirată.
Keo, a sosit la scurt timp, îmbrăcat într-un frac de nuanţa untului. Simplu, fără sclipici, fără zorzoane.
Micuţul Jack, a venit însoţit de vulturul pleşuv. Ambii purtau costume negre, sobre elegante.
Păsările flamingo aveau câte o eşarfă multicoloră  în jurul gâtului. Păreau aşa nobile!
Se ivesc şi elefanţii. Tobias şi fraţii săi purtau papioane. Fiecare altă culoare. Doris avea o fundiţă la vârful cozii, iar la gât un lănţişor cu o inimioară, primită la naştere de la părinţi.
Albert, tânărul reporter, a venit însoţit de prietena sa şi de alţi doi colegi.
- Bine v-am regăsit. Ea este prietena mea Kris, iar ei, colegii de la ziar:  Teddy şi Filip.
Erau îmbrăcati simplu şi elegant. Bărbaţii purtau cămăşi şi cravate  asortate, iar Kris, o rochiţă roşie, de lungime medie. Ca bijuterii, se evidenţiau cerceii mici şi rotunzi, lipiţi de lobul urechilor şi o brăţară  rosie. E o femeie atrăgătoare. Zâmbeşte şi mângâie trompa elefanţilor organizatori.
- Felicitări Seby pentru interviu şi mulţumiri pentru lecţia oferită!spuse Kris.
- Mă bucur ca am putut fi de folos. Propun să înceapă distracţia. 
S-au servit aperitive. Muzica se auzea în surdină. S-a dansat şi s-au făcut fotografii. Toţi au trecut testul. “Mă simt împăcat pentru că am reuşit să fiu de ajutor prin lecţia oferită” gândi elefantul colorat.
Soarele cedă locul lunii. Stelele străluceau şi vegheau asupra tuturor. Vântul şuiera alene. Liniştea s-a aşternut în curând.
*
Ziarul local scria: “Simplitatea în vestimentaţie aduce admiraţie”. Fotografiile cu animalele şi ziariştii la petrecere erau argumentul viu. 
“Am dăruit o frumoasă şi utilă lecţie de viaţă. Totul a decurs firesc, simplu, fără a supăra pe cineva. Sunt mulţumit de rolul meu” îşi spuse, zâmbind, elefantul nostru colorat.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

CE ÎNSEAMNĂ PRIETENIA? de Claudia Groza

CE ÎNSEAMNĂ PRIETENIA?

     Luna, atinge uşor umărul soarelui. Trebuie să îi predea ştafeta. Acesta se întinde şi zâmbeşte. Îşi potoleşte setea cu rouă de pe frunze, apoi păşeşte încet spre bolta cerească.
Vântul salută blând cocotierii, bananierii, arborii de mango şi cacao. Mirosul îmbietor de cafea, gâdilă nările animalelor. Se trezesc pe rând şi dau semnalul sonor care anunţă oamenii că este o nouă zi. Gâzele zumzăie şi aleargă sprintene pentru a prinde stropii de rouă să-şi facă toaleta de dimineaţă.
-Bună dimineaţa, mamă!
- Bună, Seby! Aşa mult mă bucur că ai revenit acasă! Cel puţin pentru o perioadă.
- Şi eu mă bucur mult de tot. Mi-aţi lipsit. Credeam că nu voi reuşi, că am să te dezamăgesc. Mă gândeam cu teamă să nu fiţi vânaţi pentru fildeş. Mi-am făcut griji şi mă simţeam vinovat că am plecat de lângă voi. Dar când am văzut bucuria din ochii tăi şi ai fraţilor mei, când aţi realizat că mi-am împlinit visul, am înţeles că am luat decizia corectă, spuse emoţionat elefănţelul colorat.
- Vânătorile au fost puţine în ultima perioadă. Oamenii de la mediu ne respectă drepturile, spuse mama elefant.
- Mamă, merg spre râu să-mi fac gimnastica de dimineaţă. Aşa am fost obişnuit la circ. Mişcarea e foarte importantă pentru organism. Am învăţat lucruri folositoare în tot acest timp.
- Ar fi minunat dacă fraţii tăi ţi-ar urma exemplul.
- Am să le propun să meargă cu mine. Chiar acum mă duc să îi anunţ. Tony! Rudy! Unde sunteţi? strigă Seby.
- Aici, frăţioare. Ne facem paturile. Am devenit mai ordonaţi de când te-ai întors, spuse Tony zâmbind.
- Dacă vă face plăcere, poate mă însoţiţi la râu să-mi fac exerciţiile de gimnastică. Te simţi atât de relaxat după câteva mişcări! Poate executaţi şi voi câteva. Pentru început, unele mai uşoare. 
- Cred că este interesant, interveni Rudy. Chiar dacă nu vom face exerciţiile împreună cu tine, îţi ţinem companie. Poate cântăm ceva vesel.

- Înainteeee, marş! strigă amuzat Seby. Cei trei elefanţi s-au încolonat şi au pornit spre râu. 
Cântau vestitul cântecel: "Un elefant, se legăna, pe o pânză de păianjen / Şi pentru că, pânza nu s-a rupt / A mai venit un elefant ! Doi. Doi elefanţi...."
              Prietenii lor, maimuţele curioase, alergând prin copaci, păsările, antilopele şi rozătoarele, se adunau care de pe unde se aflau. De mult timp nu s-a mai auzit aşa veselie prin pădure.
- Unde mergeţi aşa încolonaţi şi voioşi? întrebă maimuţica Pompeea.
- De azi vom face gimnastică alături de fratele nostru, spuse mândru Rudy.
- Faceţi toţi la fel ca noi. C-aşa vom creşte noi cei mici, sănătoşi, voioşi şi voinici, se auzi vocea vioaie a elefantului Tony.
- Vrem şi noi, ziseră amuzate maimuţele.
- Şi noi… şi noi… strigară în cor animalele.
- Urmaţi-ne, rosti pe un ton victorios, Seby.
În pas sprinten şi cu multă voie bună, au ajuns la râu. Animalele s-au organizat pe rânduri. Cele mai mici în faţă, restul în spate. Au păstrat distanţa corespunzătoare între ele, astfel încât să nu se accidenteze.
Seby s-a aşezat în faţa grupului şi a început ora de gimnastică.
- Pentru început, facem câteva exerciţii de încălzire. Rotiri ale capului în faţă, în spate, apoi stânga dreapta. A înţeles toată lumea?
- Daaa, primeşte răspunsul în cor.
Animalele respectă instrucţiunile date de Seby. Îl admirau. A reuşit în ce şi-a propus. Este de departe un model pentru prietenii săi.
- Acum vom executa un set de 15 genoflexiuni, după care facem 20 de flotări şi 25 de exerciţii pentru muşchii abdomenului. 
Maimuţele şi rozătoarele dădeau semne de oboseală. 
- Cine nu rezistă la toate exerciţiile, face doar cât poate. Nu trebuie să vă obosiţi. Este doar prima oră de gimnastică. Trebuie să o luăm pas cu pas. Nu se poate totul dintr-o dată, din prima încercare, se auzi îndemnul călduros al elefantului colorat.
- Hei, Seby! se auziră glasuri cristaline de pe celălalt mal al râului. Vrem şi noi să facem sport. Am adus şi o minge pentru o partidă de volei.
- Salutare, dragi copii. Uitându-se spre grupul prietenilor săi miraţi, a precizat:
- Sunt fraţii Thomas şi Robert, împreună cu vecina lor, Lorena. Au venit la toate reprezentaţiile mele, de aici din oraş. Mă iubesc mult. Îi veţi cunoaşte imediat. Acestea fiind zise, Seby traversă râul pentru a-i aduce pe copii la ora de sport. 
- Chiar îmi era dor de voi, zise elefantul, lăsându-se pe picioarele din spate astfel încât copiii să se urce uşor pe spatele lui. Gata? Putem porni?
- Daaaa, strigară cu râsete în glas, copiii. Gata de aventură. Uraaa!
Seby a făcut prezentările. Toţi erau aşa de fericiţi. Se citea încântarea pe chipurile lor.
- Ne jucăm cu mingea? întrebă Lorena. 
- Bineînţeles, draga mea.
Seby prinse mingea cu trompa şi o aruncă spre Lorena, care, cu un zâmbet larg, o pasă unei maimuţe. S-a încins o joacă în toată regula. Mingea zbura de la un jucător la altul, zâmbetele şi veselia erau împărtăşite. Erau momente magice.
- Cred că este timpul să luăm o pauză, să mâncăm pentru a prinde puteri. Nu trebuie să uităm că după amiază începe culesul fructelor. Avem nevoie de forţe proaspete. Adresându-se animalelor:
- Mergeţi înainte. Am să duc copiii pe malul celălalt şi vă prind din urmă.
Copiii, în timp ce urcau pe spatele lui Seby, au întrebat, puţin îngrijoraţi:
- Ne antrenăm şi mâine, nu-i aşa?
- Siguuuur, răspunseră maimuţele.
- Nu scăpaţi de noi, adăugară păsările flamingo.
- Sunteţi foarte drăguţi, se auzi chiţăitul unui şoricel, mic şi slab.
Tony şi Rudy porniră în fruntea plutonului cântând: “Un, doi, trei. Un, doi, trei”. Maimuţele alergau sprintene din arbore în arbore. Rozătoarele încercau să ţină pasul cu elefanţii. Fiecare s-a îndreptat spre casa lui. Părinţii îi aşteptau cu masa pregătită.
Soarele a ajuns în zona cadranului ceresc care indica orele 11. Le zâmbea prietenos fiinţelor vii care-l priveau. Norii, pufoşi şi subţiri, se plimbau alene, unul lângă celălalt, intersectându-se şi schimbând direcţia, din când în când. Gâzele au început de mult munca. Câtă viaţă era în acest loc minunat de pe pământ!
Seby şi-a învăţat prietenii că sportul e foarte important pentru organism. A avut ceva emoţii. Nu fusese până în acea zi instructor de aerobic. "Dacă greşesc? Dacă mă împiedic? Dacă nu ştiu ce exerciţii să recomand?" toate aceste întrebări s-au amestecat în mintea elefantului colorat.
                                                                 *
        După amiază de mai. Vântul s-a dus să-şi facă siesta. Apa râului curgea lin şi fără zgomot. Arborii îşi purtau cu mândrie recolta. Crengile bananierilor se îndoiau până la pământ. Cocotierii aşteptau cu nerăbdare să scape de povara fructelor nenumărate. Boabele de arahide şi cafea, ţopăiau fericite când priveau în zare şi vedeau cum se apropie "armata culegătorilor". 
         Cu mic, cu mare, animalele au plecat spre plantaţii, să dea o mână de ajutor oamenilor. A început strânsul recoltei. Anul acesta, recolta era bogată.
         Seby şi prietenii săi nu au rămas indiferenţi. S-au adunat pentru a se organiza în echipe.
Maimuţa Pompeea a luat iniţiativă:
- Trebuie să formăm echipe pentru a fi eficienţi. Nu-i aşa, Seby? Avem nevoie de ajutorul tău. Tu eşti foarte ordonat şi bine organizat. Alcătuieşti tu echipele?
Elefantul colorat, roşind până în vârful urechilor, îngăimă cu voce slabă:
- Mulţumesc pentru încredere, dar fiecare dintre noi poate fi ordonat. Trebuie doar să vrei.
- Hai, Seby, nu fi modest! Eşti un model pentru noi! spuse papagalul Keo.
- Să nu mai pierdem timpul atunci. Păsările şi rozătoarele să se ocupe de culturile de arahide, cafea şi cacao. Eu, cu fraţii mei şi maimuţele, avem în grijă bananierii şi nucile de cocos.                      Panterele vor culege ananasul. Toată lumea este mulţumită? întrebă emoţionat, Seby. Nu se simţea confortabil când era tratat ca înţeleptul pădurii. "Sunt asemenea lor. Un animal. Coloritul şi faptul că am călătorit prin lume mă deosebesc de ele. Nu-mi place să fiu considerat o vedetă". gândea eroul nostru.
- E nemaipomenit! Gata. La muncă, toată lumea. Nu e timp pentru zăbavă, spuse Rudy.
Animalele au pornit sprinten spre locul de muncă. Părinţii şi rudele erau deja acolo. O dată ajunse, li s-au înmânat coşurile în care trebuia depozitată recolta.
- Să aveţi spor, dragii noştril! spuseră în cor părinţii.
- Mulţumim, mulţumim, li s-a răspuns. 
- Să facem un concurs, a propus Tony. Echipa care finalizează prima munca, va primi un premiu. Echipa care va ieşi pe ultimul loc, va trebui să ne cânte ceva. Sunteţi de acord?
- Da, da, da, strigară vesele animalele.
Toată lumea începu culesul. Seby, privind cu drag în jurul său, gândea: "Dacă ar şti prietenii mei cât mi-au lipsit toate acestea anul trecut. Dacă ar şti ce greu este departe de casă şi de cei dragi. Nicăieri nu este ca acasă."
Maimuţele sprintene, alergau printre ramuri şi rupeau cu mare dexteritate mănunchiurile de banane.
- Prinde, Seby. Aşa, ca la circ. Ale! Hap! Bravooo... strigă şi aplaudă rapid o maimuţică hazlie. 
V-aţi dat seama! Exact. Nimeni alta decât maimuţica Pompeea.
- Ai grijă să nu te răneşti! îi atrase atenţia elefantul Tony.
- Vreau să câstigăm! Vreau să câştigăm! spuse Pompeea.
- Da, sunt de acord, dar nu cu orice preţ, adaugă Rudy.
Fiind o echipă numeroasă au trecut rapid la culesul nucilor de cocos. Când au văzut asta, rozătoarele au devenit invidioase. Fără ca cineva să observe, mica rozătoare Jack, s-a ascuns într-un cocotier. 
Maimuţele au făcut salturi şi au ajuns rapid în arbori. S-au apucat să arunce cu spor nucile de cocos în coşurile de răchită.
- Ajutooor! Auuu… ce doare! Ajutooor! se auzi glasul plin de durere al micuţei Pompeea.
Maimuţele agitate s-au adunat să vadă ce s-a întâmplat.
- Ce ai păţit, Pompeea? se aude o voce alarmată.
- Am fost muşcată de o rozătoare, spuse printre lacrimi maimuţica.
- Ai văzut cine a fost? întrebă Seby.
- Nu sunt foarte sigură, dar cred că era Jack. Rozătoare răutăcioasă, strigă Pompeea printre lacrimi de durere. 
- Trebuie să te vadă un medic de urgenţă, spuse Seby îngrijorat. Sângele curgea din membrul superior al micuţei, murdărindu-i blăniţa de culoare maron. Cu Pompeea în spate, elefantul colorat adăugă:
- Mergem la spital. Rana este destul de gravă, se pare. Continuaţi fără noi. Ne vedem acasă!
Seby se grăbi cât putu. Au ajuns la spital în timp util.
- Ce s-a întâmplat? Întrebă medicul veterinar, îngrijorat de aspectul rănii.
- Am fost muşcată de o rozătoare. Mă doare foarte rău, spuse cu ultimele cuvinte maimuţica, după care a leşinat.
Medicul i-a cerut lui Seby să aştepte afară. I-a pus rapid o mască de oxigen Pompeei, apoi i-a curăţat rana şi a pansat-o.
- Într-o oră o puteţi lua acasă. Se va vindeca, însă va avea o cicatrice urâtă. Trebuie repaus la pat şi tratament homeopat. I-am prescris un macerat şi două feluri de ceai. 
- Mulţumesc, domnule doctor.
Când deschise ochii, Pompeea întâlni privirea îngrijorată a lui Seby.
- Ce am păţit?
- Ai leşinat. Ai pierdut mult sânge, plus durerea... Dar eşti în afara oricărui pericol. Putem merge acasă.
- La revedere, domnule doctor! spuse elefantul.
Medicul, mângâind trompa lui Seby, răspunse:
- Drum bun şi însănătoşire grabnică. Vă aştept la control peste două săptămâni. Să fii cuminte Pompeea, şi să urmezi tratamentul.
- Promit, domnule doctor.
Pe drumul spre casă, maimuţica, oftând, spuse:
- Cred că am pierdut concursul. Îmi doream aşa mult să câştig! Voiam să fiu şi eu ca tine, Seby, o vedetă!
- Draga mea, important este să participi, nu neapărat să câştigi. Vor mai exista şi alte concursuri. Iar tu eşti o vedetă! 
- Cum aşa?! spuse Pompeea.
- Eşti o maimuţică veselă, care zâmbeşte mereu, eşti plăcută de către noi, animalele! Rosti  Seby.
- Mulţumesc mult. Eşti un adevărat prieten. Ştii cum să încurajezi o biată maimuţică – şi începu să râdă.
- Uite c-am ajuns. Să mă îndrumi.
- Prima cameră la dreapta este a mea. Este vopsită în roz.
- Te aşezi în pat, iar eu îţi pregătesc un ceai până vin părinţii şi fraţii tăi.
- Te ascult, Seby. 
Când elefantul a revenit cu ceaiul, maimuţica adormise.
"Draga de ea! De ce oare animalele cu suflet bun sunt rănite? De ce există răutate?" În timp ce Seby îşi punea întrebări, familia Pompeei s-a întors acasă.
- Cum se simte? întrebă mama maimuţă.
- Este bine. Trebuie să urmeze un tratament şi repaus.
Auzind voci, Pompeea s-a trezit.
- Am câştigat?
- Nu, surioară. Premiul a fost luat de către rozătoare. 
- Eram sigură! spuse Pompeea cu lacrimi în ochi. De aceea m-a muşcat, ca să pierdem timp.
- Nu contează! Trebuie să te faci bine. Vor mai fi concursuri.
Elefantul colorat, se îndreptă, trist şi îngândurat, spre casă. Deodată, se auzi un zgomot. Se opri. Din tufiş, se ivi micul Jack, rozătorul invidios. Cu privirea în pământ, spuse:
- Cum se simte Pompeea?
- Este bine. A pierdut mult sânge. De ce ai procedat aşa? întrebă Seby.
- Am greşit. Am vrut să o sperii. Am făcut o glumă proastă. Îmi este ruşine de felul în care am procedat. Voiam, cu orice preţ, să câştig. Îmi pare rău.
- Nu câştigul e important în viaţă. Prietenii sunt foarte importanţi. Iar ceea ce obţii, trebuie să obţii în condiţii cinstite. Ar fi frumos să mergi să îţi ceri scuze, Jack.
- Am să mă duc, mâine. O seară frumoasă, Seby!
- Seară bună şi tie. Toate cele bune să se-adune. Ai grijă de tine. Să visezi frumos!
Eroul nostru a ajuns acasă, obosit. "Ce zi grea am avut! Bine că Jack a conştientizat că a greşit. Greşeala recunoscută e pe jumătate iertată". Ai lui adormiseră. A mers încet, să nu-i trezească. În curând cortina viselor avea să coboare şi peste el.
                                                                *
         Zorile se iveau cu teamă să nu deranjeze natura. Soarele se întindea pentru a fi în formă maximă. Picăturile de rouă dispăreau una câte una sub mângâierea caldă a razelor. Florile îşi ridicau semeţe capetele.
- Bună dimineaţa! Se salută fluturii cu celelalate gâze.
Micuţul Jack, apare la prima oră a dimineţii cu un buchet de flori şi se aşează în faţa casei unde locuieşte Pompeea. Nu peste mult timp, uşa casei se deschide. În prag apare mama maimuţă:
- Bună dimineaţa! spuse cu voce timidă şi tremurândă, Jack.
- Bună dimineaţa!
- Îmi pare rău de ce am făcut. Aş dori să vorbesc cu Pompeea. Îmi permiteţi?
- Sigur. Poftim, intră, şi-l conduse până în camera maimuţicii.
Aceasta se miscă în pat, deschise încet ochii şi îl zări pe Jack. 
- Ce cauţi aici? Cum îndrăzneşti? Eşti un animal rău!
- Îmi pare rău. Iartă-mă. Nu ştiu de ce am procedat astfel. Voiam doar să te sperii. Mă poţi ierta? Şi întinse, încet, buchetul de flori.
- Mulţumesc… Bine, te iert.
- Poftim cu noi la micul dejun, spuse atunci, dintr-un colţ, mama maimuţă.
- Accept bucuros.
Când mama se apropie de Pompeea să-i ia buchetul de flori, a simţit că aceasta are temperatură. A verificat cu termometrul. Da, nu se înşelase. Acesta indica 39°C. S-a dus alarmată la bucătărie şi a povestit familiei. Micuţul Jack se strecurase, aşa că a auzit discuţia.
- Ce ne facem? Pompeea are febră foarte mare. Trebuie să-i facem un ceai din “planta liniştii”. 
- Dar cum o obţinem? Creşte la distanţă mare de noi.
- Şi e o plantă rădăcinoasă. Nu putem săpa, spuse tatăl maimuţă, îngrijorat.
- Mă duc eu. Spuneţi-mi unde şi cum arată planta, interveni Jack. 
- Faci tu asta? spuse fratele Pompeeei.
- Da. Totul se întâmplă din vina mea. Trebuie să ajut.
- Bine. Nu e timp de pierdut. Planta este o rădăcinoasă, arată ca o ridiche şi se găseşte pe Valea Nilului.
- Am plecat într-acolo. Sper să ajung în timp util. Aveţi grijă de ea. Daţi-i să bea apă, să nu se deshidrateze, adaugă Jack. Avusese în familie un caz asemănător şi ştia cum se procedează.
Micuţul rozător a pornit în fugă spre Valea Nilului. În drum se întâlni cu prietenii Pompeei.
- Unde alergi aşa? întrebă Seby.
- Să aduc "planta liniştii". Pompeea are febră mare. Nu pot sta la discuţii. Şi o luă la fugă.
- Totul e din cauza mea, spuse Rudy.
- Cum aşa? se auziră vocile animalelor din preajma sa.
- Eu am dat idea cu concursul. Nu am crezut că va fi o aşa rivalitate între noi.
- Stai liniştit. S-a întâmplat. A fost un accident. Să mergem la Pompea.
Prietenii i-au luat maimuţicii dulciuri, o carte de poveşti şi o pereche de cercei. Voiau să o înveselească. Acum erau îngrijoraţi. Dar nu s-au întors din drum. Ajunşi la faţa locului, au întrebat dacă pot ajuta cu ceva.
- Deocamdată nu, spuse mama maimuţă schimbând compresa de pe fruntea Pompeei.
După două ore de aşteptare, care au părut ani, apăru Jack, aducând victorios “planta liniştii” între labuţe.
- Am găsit! spuse istovit.
- Mulţumesc frumos! răspunse mama maimuţă şi se îndreptă spre bucătărie să pregătească ceaiul.
Ceaiul fierbinte, aburind, înghiţit puţin câte puţin de către Pompeea, şi-a făcut efectul. Maimuţica a deschis ochii, şi, când a zărit mulţimea prietenilor a întrebat:
- Ce-i cu voi aici?
- Am venit să vedem cum te simţi, să îţi aducem dulciuri, o carte cu eroi de poveste şi cercei care să-ţi pună în valoare zâmbetul.
- Mulţumesc, spuse zâmbind Pompeea. 
            Animalele au aplaudat, mulţumite că au readus zâmbetul pe buze prietenei lor.
            După discuţii lungi, prietenii au lăsat-o pe maimuţică să se odihnească. Au pornit spre casele lor, să mănânce de seară. Erau fericiţi. Pompeea era în afara oricărui pericol. De asemenea, erau mândri de Jack, că şi-a recunoscut greşeala şi s-a dus în căutarea plantei vindecătoare.
                                                            *
         Totul este bine când se termină cu bine. Este minunat să ai prieteni. Ştiţi cum se spune: "Prietenii la nevoie se cunosc". 
          E frumos să vă faceţi prieteni noi, dar nu-i uitaţi pe cei vechi.
         Vă doresc să aveţi prietenii frumoase.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină