Tărâmul Timpului de CG


  1. Tărâmul Timpului

            Soarele primăverii îmbia oamenii la plimbare. Cu mic cu mare, lumea ieşea la picnic în natură. Copiii se bucurau de libertatea de mişcare: role, bicicletă, sport în aer liber. 
Rareş şi Ioana, însoţiţi de câinele acesteia, Blacky, au pornit spre parc. Şi-au luat rachetele de tenis. 
- De-abia aştept să fac mişcare. Să mă dezmorţesc!
- Trei minute de încălzire înainte şi suntem pregătiţi, continuă Ioana. 
- Ham, ham... lătră Blacky, alergând bucuros în toate direcţiile. 
Fugind după câine, Rareş s-a agăţat într-un tufiş. Ceasul de la mână s-a desprins, şi a căzut într-o groapă.
- Nuuuu.... ceasul de la bunica! Sper să nu se fi spart.
- Mă aplec să-l iau, spuse Ioana, prietena lui Rareş. 
Copila s-a aşezat în genunchi. A început să caute. Cutii de bomboane, pixuri, şerveţele şi alte ciudăţenii i se prindeau de degete. Ceasul nu era şi gata.
- Parcă l-a înghiţit timpul. Nu este de găsit!
- Încerc şi eu, adăugă Rareş.
Degetele-i scobeau pământul. O forţă din adâncuri – forţa gravitaţională -, îl trase cu putere pe băiat. 
- Hei, Rareş... staaai. 
Ioana l-a prins de picioare. Blacky s-a agăţat cu dinţii de pantalonii fetei şi astfel au fost deportaţi într-un muzeu subteran. Cel puţin aşa părea. 
- Uff... ce călătorie ameţitoare! şopti micuţa, scuturându-şi pantalonii de colb (praf).
Rareş a apucat-o de mână. Blacky s-a aşezat cuminte în faţa lor. 
- Cred că suntem în muzeul ceasurilor, îngăimă speriat băiatul.
- Bine aţi sosit pe Tărâmul Timpului. O tânără minionă, firavă, cu păr ondulat, le zâmbea. Sunt domnişoara Secundă.
- Ştiţi... mi-am pierdut ceasul. Este un cadou preţios de la bunica. A alunecat într-o groapă... şi pur şi simplu nu l-am mai găsit, bâigui cu voce stinsă de emoţie, Rareş.
- Am fost teleportaţi? Aveţi habar cine ne-a adus aici? întrebă curioasă şi supărată Ioana.
- Liniştiţi-vă! Nu vi se va întâmpla nimic. Domnul Timp vrea să vă cunoască, răspunse majordomul Minut. Urmaţi-mă.
Ceasuri de mână, ceasuri de perete, clepsidre, orologii, ceasuri deşteptătoare... de forme, culori şi mărimi diferite erau frumos ordonate pe rafturi.
- Priveşte! Sunt instrumente de măsurat timpul din cele mai vechi timpuri până azi! exclamă Ioana.
- Observ, dar nu-mi zăresc ceasul, murmură Rareş.
- Ce copii frumoşi! Sunteţi aşteptaţi, dragii mei, grăi doamna Oră,   aşezându-se între cei doi copii. 
Majordomul Minut a deschis uşa biroului domnului Timp.
- De când vă aşteptam, micuţilor!
Domnul Timp, un bătrân înalt, cu barbă albă, îmbrăcat cu haine din alte vremuri, veni să-şi îmbrăţişeze oaspeţii.
- Să înţeleg că ai plănuit această vizită? se încruntă Ioana. 
- Voiam să vă cunosc de ani buni. Însă, nu găseam niciodată momentul potrivit, confirmă domnul Timp. Se ivea de fiecare dată ceva urgent de rezolvat.
- Tu mi-ai furat ceasul? 
- Hahahaha. Ce să fac cu el? A fost un şiretlic pentru a vă avea invitaţi de onoare.
- Dar... noi voiam să jucăm tenis. E primăvară, zise Rareş.
- Şi... timpul zboară. Părinţii noştri se vor îngrijora.
- Nu vă gândiţi la asta. Doar eu sunt Domnul Timp. Eu organizez orele, minutele, secundele. Voi face o magie şi voi încetini ritmul rotaţiilor Pământului. 
- Nu vom mai alerga atât de repede, se auziră voci tinere dintr-un colţ al încăperii.
- Da, vă veţi odihni puţin, dragele mele. Ele sunt domnişoarele Zile. Alături locuiesc cuminţi Săptămânile.
Uşa unui dulap din lemn de vişin, migălos sculptat, s-a deschis larg, lovind peretele.
- Ioana, Rareş, noi suntem Lunile, iar acest dulap se numeşte An.
Ioana se amuza teribil.
- Ce lume interesantă! Voi aveţi prieteni?
Luna Mai sări de la locul ei şi dansând în jurul mesei încărcată cu tot felul de bunătăţi, răspunse:
- Bineînţeles. Prietenii noştri sunt: Domnişoara Vreme, Domnişoarele Fructe, Florile, Ploaia, Zăpada, Vântul, Planetele. Off... oamenii ăştia! Habar nu au despre nimic.
O clepsidră tuşeşte. Toţi ochii s-au îndreptat spre ea.
- Stăpâne, iartă-mă, dar avem o problemă. Nu am văzut acest ceas şi m-am rostogolit peste el. L-am spart.
- Hei... dar este ceasul pe care l-am pierdut. Avea valoare sentimentală, murmură Rareş şi lacrimi mari au pornit în avalanşă pe obraz. 
- Clepsidră, ai grijă de acum înainte. Fii mai atentă! Puteai să te răneşti.
Doamna Oră îl îmbrăţişă pe Rareş şi l-a încurajat.
- Avem ceasornicar în lumea Timpului. Îţi va repara ceasul. Nu fi trist.
- Haideţi să ne ospătăm din bucatele oferite de natură de-a lungul unui An: seminţe, fructe, legume, grăi pe un ton apăsat, domnul Timp.
An după an până la zece,
Deceniul ne întrece.
Noi creştem, învăţăm şi ne bucurăm,
Cântăm, zâmbim, ne-mbrăţişăm.
Citim cărţi de-acum sute de ani,
Când Secolul ori Veacul se-mplineşte.
Istoria Milenii dospeşte.
Timpul ne iubeşte,
Moda o reînnoieşte,
Pământul învârteşte
Natura o înverzeşte.
Spiriduşul – ceasornicar lucra de zor în atelierul său la ceasul lui Rareş. Picături de sudoare se prelingeau de pe frunte.
- Este un model nou, electronic. Tehnologia avansează rapid. Voi fi concediat dacă nu-mi fac bine treaba. Am reuşit, am reuşit... strigă spiriduşul, alergând cu ceasul deasupra capului. 
- Mulţumesc, zise Rareş, punând ceasul la încheietura mâinii stângi.
- Vă sunt recunoscător că m-aşi vizitat. Urcând pe Scara Orelor, veţi cunoaşte alţi prieteni: Domnişoara Dimineaţă, Doamna Amiază şi Doamna Seară. Copii, să preţuiţi timpul. Nu-l risipiţi stând, ci fructuficaţi-l în activităţi utile pentru trup, minte şi  suflet.
- La revedere, domnule Timp! spuseră cei doi prieteni în cor, agitându-şi mâinile în aer şi urcând treaptă după treaptă.
*
- Ce ameţit mă simt... spuse Rareş
- Mie mi s-a făcut somn, îngăimă Ioana.
Cei  doi copii au pornit spre parc. Blacky alerga nerăbdător. Timpul trecea în zbor spre zări albastre. Tic-Tac, Tic-Tac... 

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină