SEBY ÎȘI ÎNTEMEIAZĂ O FAMILIE de CG

SEBY ÎȘI ÎNTEMEIAZĂ O FAMILIE

         Soarele îşi întinde cercul şi razele sunt puţin strâmbe. Îşi face intrarea pe cer după un somn liniştit şi odihnitor. Salută şi mângâie firele de iarbă, arborii, gâzele şi florile. Soarele e mereu optimist şi fericit. Câţiva nori îi stau în spate. Îi bate uşor pe umăr şi aceştia se risipesc, lăsând cerul senin şi vesel.
Seby s-a trezit mai vesel ca niciodată. A pornit cântând spre râu. Şi-a făcut duşul de dimineaţă şi s-a întors grăbit spre casă. Avea planuri mari pentru ziua respectivă.
- Bună dimineaţa, mamă! 
-Bună dimineaţa, dragul meu! Îmi pari agitat. Ce se întâmplă cu tine?
-Mamă, azi e o zi mare pentru mine. M-am decis să o cer pe Doris în căsătorie. Ce părere ai?
-Vai, dragul meu, răspunse mama elefant. E minunat! Mă bucur pentru voi. Sunteţi frumoşi împreună. Ar fi cazul să îţi întemeiezi o familie. Am ceva pentru tine.
    Mama elefant se duce în casă, deschide sertarul cu obiecte de valoare şi se întoarce cu o pereche de cercei, mici, din diamant, în formă de trifoi cu patru foi.
-Dragul meu, du-i aceşti cercei. I-am primit de la mama mea în ziua nunţii mele. Vă doresc să fiţi la fel de fericiţi pe cât suntem eu şi cu tatăl vostru.
-Multumesc mamă, zise emoţionat elefantul colorat. Pornesc spre casa mătuşii ei. Am ceva emoţii.
-Succes, Seby, spuseră în cor fraţii și tatăl său, care auziseră discuţia.
-Mă bucur că îmi sunteţi alături.
Seby pleacă emoţionat, dar sigur pe sentimentele sale pentru elefăţica roz. Se opreşte în faţa casei lui Doris, se asigură că are cutiuţa în care se aflau cerceii şi bate la uşă.
-Imediat, răspunse Doris. Când a deschis uşa, a zâmbit fericită.
-Bună dimineaţa, Doris! Deranjez?
-Nu, niciodată. Eşti binevenit oricând. Poftim, intră.
-Mulţumesc spuse timid, vizibil emoţionat, Seby. Draga mea, nici nu ştiu cum să-ţi spun şi te rog să-mi ierţi bâlbâiala. Am venit cu multă dragoste şi te rog să accepţi să-mi devii soţie. Roşind,a întins cutiuţa ce conţinea cerceii.
-Nu pot să cred. Nu-mi vine sa-mi cred ochilor, murmură plăcut surprinsă, elefănţica. Da, accept. Da, sunt sigură că vreau să-ţi devin soţie şi mama puilor tăi. Îl îmbrăţişă şi-l sărută cu dragoste şi emoţie.
                                                                   *
Poieniţa răsuna de veselie. Se simțea atmosfera de sărbătoare. Mese din bambus tronau frumos acoperite cu feţe de masă, albe ca spuma laptelui. Ghirlande de flori viu colorate stăteau de jur împrejur. Greierii acompaniau orchestra. Muzica se auzea în surdină. Animalele, îmbracate de ocazie aşteptau emoţionate şi fericite, începerea evenimentului. Ofiţerul stării civile era un leu cu a sa coamă bogată, frumos aranjată. Părea neliniştit. Nu a mai oficializat până atunci o cununie. Era nou în funcţie. 
S-a auzit muzica tradiţională: ta na na na, ta na nana.
Capetele s-au întors. Seby era însoţit de naşa girafă. Mergea sigur pe el, extrem de serios. În spate, urma Doris, alături de naşul girafă. Elefănţica era atât de frumoasă! Purta o diademă ce prindea voalul scurt şi cerceii de la mama lui Seby. Îşi cauta din priviri unchiul şi mătuşa. I-a zărit şi le-a trimis un pupic.
- Ce s-ar fi bucurat părinţii să o vadă mireasă! spuse printre suspine mătuşa.
- Aşa a fost să fie, nu mai plânge, adăugă unchiul lui Doris. O întristezi dacă te vede astfel.
Leul și-a dres glasul şi a început predica.
-Dragi prieteni, părinţi, fraţi si rude, ne-am adunat azi aici pentru a participa la unirea destinelor  acestor doi prieteni de nădejede, Seby şi Doris. Suntem mândri că va suntem prieteni. Promiteţi să fiţi alături unul de altul, la bine şi la rău?
- Da, răspunse emoţionat Seby
- Da, spuse Doris, privindu-l cu drag pe Seby.
- Atunci, vă declar căsătoriţi, a precizat leul, şi-l bătu cu laba pe umăr pe Seby. Să fiţi sănătoşi şi fericiţi.
- Multumim.
- Declar deschisă petrecerea, spuse râzând Pompeea.
Au urmat felicitările şi s-a încins o petrecere pe măsură. Au dansat, au povestit, au râs şi s-au simţit minunat.
- Am să te fac cea mai fericită elefănţică din lume. Vom avea cei mai frumoşi pui, șopti timid Seby.
- Sunt convinsă de asta, dragul meu, adaugă Doris, roşind.
Luna le devine martoră la aceste clipe de neuitat. Stelele privesc bucuroase la cei doi elefanţi fericiţi.
*
Zilele treceau, cu bune şi cu rele. Natura îşi schimba decorul. Este maestră la acest capitol! Aşa cum pictorul modifică nuanţele la tablouri, aşa colorează natura frunzele şi lumina zilei, în zeci de nuanţe. E un adevărat spectacol de culori. O adevărată sărbătoare de lumini.
Soarele le zâmbea cu voie bună celor doi elefanţi. Viaţa lor era foarte frumoasă şi activă. Erau uniţi şi mulţumiţi de tot ce se afla în jurul lor: natură, rude şi prieteni. 
-Doris, trebuie să-ţi împărtăşesc din planurile mele, spuse Seby într-o dimineaţă senină.
-Te ascult, dragul meu.
-M-am gândit să deschid o şcoală de circ. 
-Dar e o idee grozavă. Poate facem şi o bibliotecă. Îmi doresc să lucrez ca bibliotecară. Te sprijin în începerea proiectului.
Seby s-a pus pe treabă. A adunat actele necesare, a mers la leu pentru aprobare şi a pornit în căutarea locului pentru construcţia şcolii. Prietenii îl ajutau. Pompeea era cea care a găsit rapid – doar umblă din creangă în creangă. 
Doris a dat anunţ pentru strângere de cărţi. Acţiunea avea succes. Cărţile se adunau pe zi ce trece. 
Fraţii lui Seby şi rudele au început să care materiale de construcţie. Animalele, cu mic cu mare, s-au adunat să dea o mână de ajutor. Erau nerăbdători să-şi dea puii la şcoală. Aveau mare încredere în talentul elefantului colorat.
Elefanţii puneau cărămidă lângă cărămidă. Papagalii îndepărtau praful de ciment prin fâlfâitul aripilor. Maimuţele presau cărămizile să se aşeze mai bine. Fiecare făcea ce putea. Clădirea şcolii se înalţa văzând cu ochii. E adevărat proverbul: „Unde-s mulţi puterea creşte.”
Părinţii lui Seby s-au ocupat de mobilierul pentru şcoală: băncuţe frumoase pentru fiecare elev şi scaune colorate; dulapuri încăpătoare pentru materialul folosit: cercuri, corzi, cilindre, ş.a.m.d.
Rafturile pentru biblioteca şcolii erau şi ele gata. Erau rezistente şi bine împărţite. Doris era fericită. Unul din visele sale era la un pas de a se împlini. Sorta cărţile pe categorii: natură, geografie, bunele maniere, sport, hobby-uri. Verii şi mătuşa o ajutau să le aşeze în cutii. Munca în echipă dă roade întotdeauna.
Keo, papagalul, făcea recesământul. Zbura din casă în casă şi scria pe liste numele viitorilor elevi. Toate animalele erau dornice să-şi dea puii la şcoală. 
Toate lucrurile erau pregătite. Şcoala se înalţa frumoasă şi impunătoare în zare. Ferestrele mari, lăsau lumina să intre în sălile de curs. Totul era curat şi fiecare obiect pus la locul său. Peste o săptămână se deschideau porţile. Profesorii erau: Seby, Pompeea şi  Keo. Fiecare aştepta cu emoţie noul început în viaţa lor. Oare vor reuși să atragă elevii în tainele şi frumuseţea lumii? Vom vedea...
*
O zi senină şi caldă de toamnă. Prima zi de şcoală. Emoţii, murmur, agitaţie. Era ceva nou pentru toţi. 
-Dragi părinţi şi pui, bine aţi venit la şcoală, rosti emoţionat Seby. E un început pentru fiecare dintre noi. O să învăţăm lucruri frumoase împreună: să ne ajutăm reciproc, să fim mai buni, să mâncăm sănătos şi corect, plantele şi animalele întâlnite în alte ţări şi multe lucruri frumoase. Îi dau cuvântul şi soţiei mele.
-Bună ziua. Sunt convinsă că veţi fi mulţumiţi şi fericiţi de şcoala noastră. Ce vreau să vă comunic este că avem o bibliotecă foarte bine dotată şi vă aştept cu mare drag să citiţi.
Keo citea grupele de elevi din fiecare clasă şi profesorii ce răspund de ei. Pompeea îi conducea spre clase. Părinţii au rămas emoţionaţi în faţa şcolii.
- Nu vă faceţi griji, îi vom supraveghea cu atenţie, grăi Doris, apoi porneşte spre biblioteca şcolii.
Seby intră la clasă, salută politicos şi face prezenţa.
- Astăzi vom desena. Vreau să îmi arătaţi în desenele voastre cum vă imaginaţi prima reprezentaţie de circ. Ce aţi vrea să faceţi fiecare.
Fiecare puiuţ a început să deseneze. Unii cercuri, alţii salturi şi acrobaţii. Elefantul colorat era plăcut impresionat de imaginaţia elevilor săi. „Simt că voi descoperi mari talente printre aceşti pui” gândea Seby.
Într-o clasă alăturată, Keo le povestea elevilor despre importanţa moralei „Fii tu insuţi”. Fiecare dintre noi avem calităţi şi defecte şi trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem. Puiuţii ascultau fascinaţi. 
- Adică dacă eu am coadă lungă şi elefantul trompă, nu trebuie să râdem unul de altul, nu? întrebă o maimuţică.
- Exact. Aţi înţeles foarte bine! spuse încântat Keo.
Maimuţa Pompeea le arăta elevilor din clasa ei, ţări şi animalele care trăiesc acolo. 
- Trebuie să înţelegem că nu suntem singure pe acest pământ, zise foarte serioasă maimuţica.
- Dar unele animale seamană cu noi, doar că sunt alte rase, adăugă un papagal.
- Da, aşa este. Suntem diferite rase, aşa cum şi oamenii sunt albi, galbeni, negri.
După ore, multe animale au mers la bibliotecă să împrumute atlase şi cărţi. Doris era foarte încântată. A realizat că şcoala lui Seby va avea succes.
*
O altă zi a sosit veselă pentru a bucura animalele din pădure. Râul le aştepta cu drag să se spele şi să se joace. Soarele voia să le mângâie şi să se joace cu ele. Plantele le gâdilau uşor de fiecare dată când  treceau pe lângă ele. Fauna şi vegetaţia se răsfățau reciproc.
-Dragule, am o veste minunată! Vom fi părinţi, spuse Doris fericită.
-Mulţumesc pentru această veste extraordinară, răspunse Seby şi o îmbrăţişă. Trebuie să ai grijă de tine, să nu faci efort la bibliotecă. Mă chemi şi te ajut de câte ori este nevoie.
-Promit că am grijă de mine, zise elefănţica roz.
Cei doi elefanţi au pornit spre şcoală. Se simțea bucuria ce ieșea din sufletele lor. Fluturii, prietenii din copilăria lui Seby, îi însoţeau în drumul lor.
- Astăzi voi face prima lecţie de circ. Cred că voi descoperi mari talente printre elevii noştri, spuse elefantul.
- Sunt sigură că aşa va fi, încuviinţă Doris, privindu-l cu admiraţie.
Au ajuns la şcoală. Fiecare s-a dus la slujba sa.
-Bună dimineaţa, dragi elevi. Astăzi vom face prima lecţie practică de exerciţii. Vom lucra pe echipe. Maimuţele vor învăţa să sară coarda. Papagalii vor trece prin cercuri. Elefanţii vor  face echilibristică, vor sta pe picioarele din spate. Să nu vă fie frică. Sunt tot timpul lângă voi. Echipa care va executa cel mai corect exerciţiile, va primi un premiu ce constă în fructe.
-Uraaa, strigară elevii.
Maimuţele au învăţat să sară coarda. S-au încurcat de câteva ori, dar au înţeles că nu trebuie să se supere. Repetiţia este mama învăţării.
Papagalii au avut ceva probleme. Se loveau mereu de marginea cercului. Au devenit cam agitaţi. Seby a reuşit să-i calmeze. Elefanţii s-au dezechilibrat. Au vrut să renunţe. 
-Noi nu suntem talentaţi. Nu putem face circ, spuse unul dintre elefanţi foarte supărat.
-Nu este aşa! Nu există NU POT, nu există NU VREAU, nu există NU ŞTIU, rosti Seby. Nu poţi, te ajutăm, nu vrei, te obligăm, nu ştii, te învăţăm. Acesta este un slogan preluat, dar care îmi place foarte mult. Toate lucrurile bune se obţin prin muncă şi perseverenţă. Trebuie să vă obişnuiţi cu asta.
Elefanţii au repetat şi după două-trei repetiţii le-au reuşit exerciţiile.
-Premiul merge la echipa maimuţelor. Ele au exersat fără a se plânge şi au executat corect exerciţiile, declară Seby.
-Aşa este. Suntem de acord, aplaudară colegii.
Ziua s-a terminat cu bine. „Am reuşit să-i învăţ ce înseamnă munca. Să nu se aştepte că va fi uşor.” șopti elefantul. „Mă voi ocupa de ei aşa cum mă voi ocupa de fiul/fiica mea. De abia aştept sa devin tată.”
*
Luna a dispărut uşor în spatele copaciilor. A predat ştafeta lunii şi i-a mărturisit că se vor întâlni peste câteva ore. Păsările cântau. În aer plutea un aer de sărbătoare. Fluturii şi alte insecte se agitau în preajma casei lui Seby. Presimțeau ceva. 
Peste câteva clipe s-au auzit scâncete dinspre casa lui Seby. Nu peste mult timp, elefantul colorat a ieșit şi le-a strigat prietenilor:
-Sunt tătic! Am un băieţel frumos.
-Să vă trăiască. Cum îl cheamă? întreabă Pompeea curioasă.
-Toris. 
-Este minunat. De abia aşteptăm să-l vedem şi să ne jucăm cu el, spuse o maimuţică dintr-un copac.
-Sigur, răspunse Seby. Mă întorc la ei. O zi bună.
Prietenii s-au gândit să le ducă un cadou proaspeţilor părinţi. Au cules fructe, au luat flori şi au pornit către casa elefanţilor.
-Bună Doris. Ţi-am adus fructe să te hrăneşti, să prinzi puteri.
-Mulţumesc foarte mult. Chiar aveam nevoie să mănânc ceva.
Puiul de elefant era special. Era complet alb, cu ochi albaştri şi veseli. Era atât de frumos! Părea aşa sensibil şi neajutorat! Îi privea mirat pe prietenii părinţilor. Le zâmbea frumos şi voia să îi salute. Scotea doar sunete, deocamdată neînţelese. Toris era fascinat de fluturi. Se amuza când aceştia dădeau din aripi în apropierea urechilor lui. Îi lovea cu trompa. Toată lumea il privea pe micuţul elefant ca pe un prinţ.
-Mâine veţi putea alerga împreună la râu, îi grăi Seby maimuţicii.
-Mulţuuumesc! De abia aştept.
Fericirea şi voia bună pluteau în aer. Bunicii erau încântaţi de minunea lor de nepot. Era o bijuterie pentru ei. Nu au văzut niciodată o aşa frumuseţe. I-au dăruit o fundiţă roşie să o poarte la codiţă. Sa fie protejat de rele.
-A luat de la fiecare din voi câte ceva. Pare atât de sensibil! 
-Nu vreau să-l răsfăţaţi, vă rog frumos, spuse timid Doris.
-Nu, bineînţeles. Îţi promitem solemn, răspunse bunica.
Micuţul Toris a adormit. Este liniştit. Toată lumea e obosită. Emoţiile şi-au pus amprenta. 
Prietenii au dus vestea că mai au un nou suflet printre ei. Toţi au primit vestea cu mare bucurie.
Soarele a alergat şi el printre ramuri. Norii se adunau din când în când să mai domolească căldura. Luna a apărut într-un colţ de pădure. Privea calmă agitaţia din natură. S-a îndreptat spre fereastra casei elefanţilor şi s-a uitat înăuntru. „Ce frumuseţe!” murmură încet, să nu deranjeze.
*
Dimineaţă răcoroasă. Soarele era leneş. Nu prea avea poftă să fie matinal. Avea nevoie de relaxare. Dar gata! Ştia că natura are nevoie de el pentru a-şi arăta frumuseţea.
Vântul a venit şi el puţin în vizită printre arbori. A observat că totul era în regulă şi a plecat.
Acolo, în acel colţ de pădure, Toris îşi făcea primii paşi. Genunchii îi tremurau. Îi plăcea să păşească. Mama lui era prezentă lângă el şi-l încuraja.
-Bravo Toris. Încă un pas. Aşa. Foarte bine. Minunat puiul meu alb! spune Doris fericită.
Toris a scos un sunet de bucurie. Animalele s-au adunat care pe unde aveau loc, pe ramuri, prin scorburi. În văzduh, păsările se opreau să-l privească pe puiul de elefant făcând primii paşi.
Maimuţica era tare bucuroasă.
- Yupiiii! Am cu cine să mă joc. Când putem merge la râu?
-  Chiar azi, dar să mergeţi încet.
- Sigur. Mulţumim, rosti puiul alb.
Maimuţica şi puiul au pornit agale, cu mare atenţie spre râu. Păsările îi însoţeau. Fluturii zburau de o parte şi de alta a elefantului frumos.
- Ce drăguţi sunteţi! a șoptit Toris şi a întins trompa pentru a-i mângâia.
- Da, aşa sunt ei mereu: frumoşi şi grijulii, a adăugat maimuţica zglobie.
Au ajuns la râu. S-au jucat. S-au stropit cu apă. Maimuţica s-a urcat pe spatele lui Toris şi a fost spălat de apa curgând din trompa elefănţelului. Puiul a zărit o zebră.
- Vreau şi eu pete ca ale ei. Nu-mi place să fiu aşa alb.
- Nu ai cum să ai pete. Tu eşti elefant, ea este girafă, a încercat să-l convingă maimuţica.
- Nu, vreauuu, trebuie să am pete! rosti elefantul şi a început să plîngă.
- Offf... ce mă fac eu cu tine!
- Du-te la şcoală la tata, ia o cariocă şi desenează-mi pete, spuse Toris.
Maimuţica, puţin speriată de autoritatea elefantului, a plecat în fugă spre şcoală. A ajuns exact în pauză. A intrat şi a mers spre cancelarie. 
- Pompeea te rog ajută-mă, spuse grăbită, de abia respirând de la atâta fugă.
- Ce s-a-ntâmplat?
- Am nevoie de o cariocă. Te rog frumos. Îţi povestesc pe seară despre ce e vorba. O cariocă maro, te rog frumos.
- Bine, îţi aduc imediat, grăi Pompeea şi în câteva minute i-a adus carioca.
Maimuţica a luat-o la fugă spre râu. Avea emoţii. Doris îi încredinţase puiul, iar ea îl lăsase singur la râu.
Toris aştepta nerăbdător, întins la soare.
-A durat ceva. M-am plictisit cît te-am aşteptat. Hai, repede, fă-mi pete ca ale girafei.
- Da, Toris, imediat.
Maimuţica s-a apucat să facă pete şi să le coloroze. Stropi de apă îi şiroiau pe la tîmple. Într-un final a terminat.
- Gata, te-am pictat, a spus obosită maimuţica.
- Mă voi privi în oglinda apei. 
Toris este mândru de noua sa imagine. 
- Sunt foarte interesant aşa. De abia aştept să-i arăt mamei.
Maimuţica are emoţii. Se teme să nu o certe mama elefantului alb. Au pornit spre casă. 
- Mamă, mamă, a strigat Toris când erau în apropierea casei.
Doris a ieşit grăbită în uşă.
- Doamne, ce ai păţit? Cine te-a pictat în halul acesta?
Maimuţica se ascunse după un copac.
- Mama, eu am vrut. Am văzut o girafă la râu şi mi-au plăcut atât de mult petele ei, încât am rugat-o pe maimuţică să mă picteze.
- Dragul meu, se auzi glasul lui Seby. Fiecare dintre noi este unic în felul său. Noi suntem elefanţi şi nu avem pete. Mamimuţa are blană. Păsările au pene. Girafele, da au pete. Aşa trebuie să fie ele. Nu trebuie să imităm pe nimeni. Trebuie să fim noi înşine. Hai la râu să te speli.
- Off... voiam să par şi eu interesant cu pete ca ale girafei, spuse trist elefantul alb.
- Nu, nu eşti interesant. Dimpotrivă eşti caraghios, a răspuns tatăl elefant, destul de supărat de comportamentul fiului său.
Maimuţica a ieşit de după copac:
- Îmi pare rău că v-am supărat. Dar a început să plângă că vrea pete şi nu am ştiut cum să-l potoloesc.
- Nu-i nimic. Sper că acum a înţeles lecţia dată de tatăl său, a zis Doris.
*
Stelele licăreau pe bolta cerească. Luna a apărut după arbori. Cei doi elefanţi, tată şi fiu, mergeau alături, tăcuţi.
Toris a primit prima sa lecţie de viaţă. Nu trebuie să fii ca ceilalți. Trebuie să fii tu însuţi. Fiecare are calităţi şi defecte. Fiecare are farmecul său.
*
Aşa şi voi dragi copii, fiecare are talentul său, drumul său în viaţă! Nu încercaţi să fiți ca alţii! Fiţi voi înşivă!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină