CUM DOBÂNDEȘTI ÎNȚELEPCIUNEA CU IEPURASUL SMARALD de CG

5. Transformarea

Luna a făcut schimb de ştafetă cu soarele. Păsările ciripeau voioase, anunţând o nouă zi. Roua era cernută de o plasă deasă, ţesută din fir de păianjen.
– Bună dimineaţa, frate! îi spuse încet păianjenul din povestea noastră unui păianjen din acea pădure. Cum o duceţi pe-aici?
– E linişte şi pace, rar se întâmplă lucruri neprevăzute. Dar tu de unde eşti de fel? întrebă păianjenul localnic.
– Vin din Valea de Jos. Am pornit într-o călătorie pentru că îmi doresc să cunosc alte meleaguri și alte specii de animale. Fac echipă cu un bun prieten. Vrem să cunoaştem lumea munţilor, să o descoperim şi să revenim pentru a le povesti şi celor din Vale.
– O adevărată aventură. Te felicit pentru curaj! Îţi doresc drum bun şi pace!
– Mulţumesc, zise păianjenul Paj.
Castorii munciseră toată noaptea şi făcuseră un mic baraj peste care cei doi prieteni să poată trece râul. Cuvântul dat trebuie respectat, iar Apă - Dulce şi familia lui erau castori de cuvânt. Când crezi în visele tale, chiar şi un necunoscut cu inima bună te poate ajuta.
– Gata de drum, prietene? întrebă Smarald, care ieşise să îşi facă toaleta de dimineaţă.
– Odihnit, bine hrănit, încurajat de prietenii întâlniţi. Sunt pregătit. Să pornim, aşadar.
Şi-au luat amândoi rămas bun de la prietenii castor. Paj şi-a reluat locul între urechile prietenului Smarald şi au plecat mai departe în călătoria lor pe panta abruptă.
O nouă aventură îi aştepta în această zi. Drumul era anevoios, iar pe Smarald îl obosea mult urcuşul. Mergea cât mergea, apoi, oprindu-se, i-a cerut părerea lui Paj.
– Ce-ai spune dacă aş folosi fildeşul de la şoricelul Chiţ şi m-aş transforma într-o felină? Ne-am uşura considerabil drumul şi am economisi timp şi energie.
– Sunt de acord cu tine, răspunse fără a sta pe gânduri prietenul său de drum.
Iepuraşul aruncă fildeşul în aer. Îl privi atent şi spuse:
– Fildeş, fildeş, transformă-mă într-un tigru.
Nu se întîmpla nimic. Smarald a încercat din nou.
-Fildeş, fildeş, fă-mă tigru.
Cerinţa nu se împlinea şi pace.
Cred că e indicat să foloseşti cuvîntul magic “te rog”!
Ai dreptate, Paj.
Fildeşul s-a făcut argintiu şi a trimis o săgeată spre iepuraş. Părul i s-a ridicat, iar codiţa i s-a lungit. Cerul s-a întunecat pentru câteva secunde. Dar curând, totul s-a înseninat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fildeşul, care căzuse pe stâncă, lângă Smarald, a fost pus la loc în bocceluţă. Iepuraşul nostru a devenit un tigru frumos.
– Mă simt atât de greu, îi spuse tigrul-iepuraş prietenului său Paj.
– Eşti un tigru blând, a mărturisit păianjenul râzând. Se vede că nu eşti tigru din moşi-strămoşi.
– Hai la drum, căci vorba lungă e sărăcia omului, rosti Smarald.
Tigrul-iepuraş îl luă pe păianjen și porni. Mușchii picioarelor îl ajutau să aibă viteză, făcând salturi de care era foarte încântat. La o cotitură, făcând un salt acrobatic, o stâncă se desprinse şi a alunecat la vale. Smarald s-a dezechilibrat. S-a prins cu picioarele din faţă de o tufă de pe marginea muntelui.
– Ce ne facem acum? Paj! Desfă bocceluţa şi scoate fildeşul. Avem nevoie de o scară. 
Păianjenul ascultă sfatul însoţitorului său, desfăcu imediat bocceluţa, scoase fildeşul și îl aruncă pe stâncă spunând:
– Fildeş, fildeş, te rog, transformă-te într-o scară.
Peste câteva clipe, o scară s-a întins la picioarele lui tigrului-iepuraş, care s-a prins cu putere de ea. Astfel a ajuns pe cărare de munte. Smarald a răsuflat uşurat. Dar, privind atent, a observat că este rănit la o lăbuţă.
– Prietene, în bocceluţă am păstrat trei cotoare de varză. Te rog, scoate unul şi freacă-mi uşor rana. Apoi bandajează-mă cu o fâşie din materialul bocceluţei. Stai să o rup cu dinţii mei puternici.
După puţină suferinţă, îndurată cu vitejie şi strâns din dinţi, tigrul-iepuraş s-a vindecat.
– Gata de drum, prietene! Ce nu te omoară te face mai puternic! exclamă curajos tigrul-iepuraș.
– Aşa este, prietene! răspunse vizibil emoţionat Paj.
Tigrul-iepuraş făcea salt după salt. Unul mai spectaculos decât altul. Dintr-odată, în faţa sa au apărut doi tigrii. Eroul nostru s-a oprit intimidat.
– Cine eşti tu? Nu pari de-al nostru, întrebă unul dintre ei.
– Sunt un tigru solitar şi am de îndeplinit o misiune. Într-adevăr, nu sunt din aceste locuri, dar sunt un tigru ca şi voi.
– Este curajos, stăpân pe sine, spuse tigroaica cu o voce suavă. Lasă-l să-şi continue drumul. Nu e cazul să-i pui piedici.
– Hmmm… da, aşa este. Pari un tigru din tată-n fiu. Aşa că îţi urez succes în îndeplinirea misiunii tale. Drum bun! îi ură încântat tigrul.
Smarald, odată eliberat de privirea fioroasă a tigrului, a luat-o la fugă.
– Ar fi bine să nu ne mai oprim până nu ajungem în vârful muntelui, şopti speriat Paj. 
– Ai dreptate! Oricum nu mai este mult.
Vântul şuiera fioros. Aerul era tot mai rece, iar cerul tot mai aproape. Urechile tigrului-iepuraş stăteau ridicate, atente la fiecare foşnet, la fiecare mişcare de piatră sau zbor de insectă. Vorba aceea: „Cine se frige cu ciorbă suflă şi în iaurt”.
  Încă cinci salturi şi eroul nostru ajungea în vârful muntelui. „Hai, încă puţin, tigrule-iepuraş!”, se încuraja Smarald.
– Bravo, prietene, încă un salt şi gata! Uraaa! Am reuşit! strigă păianjenul dansând.
– Da, prietene, aşa este. Am reuşit. E greu să ajungi în vârf, pentru că totul se realizează cu efort, înfruntând obstacole. Am să le spun prietenilor ce înseamnă cu adevărat reuşita: multă muncă şi voinţă pe măsură. Nu este suficient să vrei. Merită să îndrăzneşti. Să încerci mai mult. E important să ştii ce vrei, apoi să faci paşii spre împlinirea visului. Cu siguranţă că în fiecare fiinţă există un potenţial ce poate fi folosit la maxim. Câţi dintre prietenii noştri ar fi putut ajunge cu noi aici?
– Mulţi, probabil, răspunse nesigur păianjenul.
– Bineînţeles. Mulţi, dragă prietene Paj. Însă unora le e teamă, alţii sunt influenţaţi de cei din jur, iar alţii sunt comozi. Aşteaptă să le pice para mălăiaţă. Am înţeles că viaţa e o luptă. În primul rând cu tine, apoi şi cu ceilalţi.
– E vorba despre lupta pentru existenţă? întrebă nedumerit păianjenul.
– Da, lupta pentru existență. Supravieţuiesc fiinţele cele mai puternice, care pot oferi ceva aici, pe pământ. Fiecare dintre noi are o misiune. Dacă nu luptăm ca să o aflăm şi să o îndeplinim, dispărem.
– Prietene Smarald, călătoria aceasta te-a transformat într-un ÎNŢELEPT. Nu ești la fel ca atunci când am plecat la drum.
– Paj, viaţa ne schimbă! Nici tu nu mai eşti acelaşi, pentru că teama, bucuria, ceea ce ai văzut aici te fac să fii un alt păianjen: unul mai bun, mai puternic, mai optimist.
Cei doi prieteni se privesc, apoi  au început să râdă.
– Ce frumoase sunt viaţa şi prietenia! exclamă tigrul-iepuraş.
Smarald şi Paj priveau liniştiţi apusul soarelui. Un adevărat spectacol de culoare. Câţi dintre noi se mai bucură de astfel de momente?
Tigrul-iepuraş a scos din bocceluţă fildeşul. Era timpul să se transforme în iepuraş. Îl aruncă în aer spunând:
– Fildeş, te rog să devin ce am fost: un iepuraş. 
Dintr-odată se făcu o lumină puternică. Tigrul s-a transformat într-un iepuraş frumos, alb, cu codiţa mică şi pufoasă. 
– Acum ne putem întoarce! Să mergem să le povestim prietenilor noştri ce am văzut.
– Da, şi mai presus de toate să îi învăţăm să se bucure de viaţă. Să nu mai trândăvească, rosti senin Paj.
– Că bine zici, prietene!

6. Bunătatea

Pe drumul de întoarcere, Smarald şi Paj priveau cu nesaţ şi admiraţie tot ce era în jurul lor. Voiau parcă să cuprindă totul în ochii lor, să le descrie în cele mai mici amănunte animalelor din Valea de Jos. Se bucurau de soare, de plantele şi animalele ce le ieşeau în cale, de adierea plăcută a vântului ce îi gâdila mustăţile iepuraşului Smarald. Păianjenul Paj a zărit o floare foarte frumoasă, cum nu mai întâlnise.
– Te rog, Smarald, lasă-mă să o ating măcar două secunde. Vreau să-i spun cât este de frumoasă, de rară, să-i mărturisesc că nu am văzut în viaţa mea o asemenea minune.
– Dacă asta e plăcerea ta, cu mare bucurie, Paj, răspunse iepuraşul aplecând puţin capul, astfel încât păianjenul să poată coborî.
Paj s-a aşezat pe petalele viu colorate, în nuanțele curcubeului. A mângâiat atent fiecare petală şi, văzând că acestea se strâng timid, a şoptit emoţionat:
– O floare atât de superbă și un miros atât de îmbietor nu am mai avut ocazia să văd. Să rămâi la fel de frumoasă, Floare Rară.
Aplecându-şi petalele astfel încât Paj să poată coborî, Floarea Rară a zis cu veselie în glas:
– Mulţumesc mult pentru apreciere. Rolul meu este să sensibilizez fiinţele la frumos. Fie-ţi viaţa plăcută şi senină, cum este cerul vara!
Cei doi călători curajoşi şi-au reluat drumul voioşi, mulţumiţi de călătoria lor. Paj cânta de zor „Pânza de păianjen”. Iepuraşul Smarald asculta amuzându-se.
O umbră neagră, imensă a pus dintr-odată stăpânire pe pajiştea traversată în linişte până acum de cei doi eroi ai poveştii. Smarald şi-a păstrat calmul dobândit pe parcursul lungii sale călătorii.
– Cine eşti şi ce vrei de la noi? întrebă sigur pe el iepuraşul.
– Aşa deci… nu mă recunoşti… Crezi că am uitat ce mi-aţi făcut? De data asta nu mai aveţi scăpare, grăi puternic şi înfricoșător vulturul pleșuv, care îi atacase când au plecat în călătorie.
Paj a început să tremure, dar nu spunea nimic, de teamă să nu-l sperie pe prietenul său. Smarald, dând dovadă de înţelepciune, s-a ascuns iute după un copac. A scos fildeşul din bocceluţă, l-a aruncat în aer rugându-l:
– Fildeș, fildeș, te rog transformă acest duşman într-un gândac.
Rugămintea i-a fost imediat îndeplinită. Vulturul cel fioros s-a transformat într-un gândac firav, care a fost înghiţită imediat de păianjenul înfometat.
– Mulţumesc, dragul meu Smarald, pentru această masă delicioasă, ivită pe neaşteptate, rosti Paj râzând.
În timp ce Smarald se pregătea să pună fildeşul la locul său în bocceluţă, zări lângă copac un măr stricat, aproape putred, care ofta.
– Ce-ai păţit? Te pot ajuta? întrebă Smarald.
– Dacă ai vrea, ţi-aş fi recunoscător!, murmură cu ultimele puteri mărul.
– Desigur, spune-mi şi dorinţa îţi va fi îndeplinită.
– Ia-mi toate seminţele şi plantează-le pe această pajişte. Provin dintr-un soi de meri rar întâlnit. Aici este locul meu. Îmi doresc să duc soiul mai departe, îngăimă timid mărul.
Paj a desfăcut mărul până a ajuns la cotor. Iepuraşul, folosindu-şi gheruţele, a scos toate seminţele și le-a îngropat în pământ. De-abia atunci, privind în jur, a văzut că acolo era o livadă de meri frumoşi şi semeţi.
– Ce roade bogate au aceşti meri! Într-adevăr, par a fi un soi rar, afirmă iepuraşul uimit.
– Ai dreptate, mărturisi păianjenul.
– Am rezolvat şi această misiune, aşa că ne putem continua drumul spre Valea de Jos. Nu mai este mult, adăugă Smarald.
Încântaţi de faptele lor, cei doi prieteni cântau şi glumeau, fericiţi că această călătorie nu a fost în zadar. Deodată, din apropiere au început să se audă plânsete şi lătrături care cereau ajutor. Călătorii noștri s-au apropiat de locul din care veneau scâncetele.
– Of, bietul de tine, rosti Smarald. Ce-ai păţit? Cine a avut inima atât de crudă să-ţi facă una ca asta?
Un câine frumos, brun, cu pete cafenii era legat de un copac cu o sfoară. Se agitase să scape, să găsească o soluţie. Sfoara se scurtase și acum era cât pe ce să se ştranguleze.
Fără a sta mult pe gânduri, Smarald a început să roadă sfoara. A durat ceva, dar a salvat câinele.
– Gata, acum eşti liber, rosti iepuraşul.
– Mulţumesc. Să fii sănătos! Numele meu este Câinele Brun. Poate ne vom mai întâlni.
– Plăcerea a fost de partea mea! Ai grijă de tine!, strigă Smarald.


7. Înţelepciune de Smarald

Călătoria a durat o lună de zile. Au avut parte de emoţii, bucurii, prieteni noi, duşmani, dar au realizat că viaţa este făcută pentru a fi trăită cât mai frumos. 
Pe drumul de întoarcere, eroii poveştii s-au oprit pe rând la castorul Apă - Dulce, la căprioara Ochi - Blânzi şi la şoricelul Chiţ. Toţi i-au întâmpinat veseli, vrând să afle peripeţiile prin care au trecut. S-au bucurat să vadă că sunt sănătoşi. Le-au depănat amintiri de neuitat din vârful muntelui, împărtăşite cu voie bună şi umor. Poveştile prietenilor curajoşi vor face înconjurul pământului şi mulţi vor cunoaşte întâmplările şi învăţăturile lor.
Când au ajuns acasă, în poiana din Valea de Jos, au fost primiţi cu bucurie. Lupi, vulpi, căprioare, mistreţi, jderi, veveriţe, pisici sălbatice, sturzi, mierle, cuci, ciocănitori, piţigoi, sticleți şi fluturi, prieteni sau duşmani, cu toţii s-au strâns pentru a-i întâmpina pe cei doi prieteni călători.
Petrecerea dată în cinstea celor doi a ţinut trei zile şi trei nopţi. Smarald şi Paj au devenit eroii poieniţei din Valea de Jos. Poveştile lor încă mai circulă printre animale şi visul lor a ajuns până la urechile oamenilor.
Smarald organiza ședinţa Sfatului Animalelor în fiecare săptămână şi asculta problemele prietenilor săi, încercând să găsească împreună soluţiile cele mai bune.
Paj s-a căsătorit şi are trei păienjenei mici şi veseli.
Cei doi prieteni au decis să construiască o şcoală, unde să predea noţiuni despre curaj, ambiţie, prietenie.
Ce bine e să ai prieteni.
La bine şi la rău să ştii,
Că ajutor tu poţi primi,
Pentru o zi, sau poate ani.
Zâmbiţi, cântaţi, fiţi veseli!
Jucaţi-vă, citiţi, dansaţi, visaţi
De viaţă voi vă bucuraţi.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină