Tărâmul Timpului de CG


  1. Tărâmul Timpului

            Soarele primăverii îmbia oamenii la plimbare. Cu mic cu mare, lumea ieşea la picnic în natură. Copiii se bucurau de libertatea de mişcare: role, bicicletă, sport în aer liber. 
Rareş şi Ioana, însoţiţi de câinele acesteia, Blacky, au pornit spre parc. Şi-au luat rachetele de tenis. 
- De-abia aştept să fac mişcare. Să mă dezmorţesc!
- Trei minute de încălzire înainte şi suntem pregătiţi, continuă Ioana. 
- Ham, ham... lătră Blacky, alergând bucuros în toate direcţiile. 
Fugind după câine, Rareş s-a agăţat într-un tufiş. Ceasul de la mână s-a desprins, şi a căzut într-o groapă.
- Nuuuu.... ceasul de la bunica! Sper să nu se fi spart.
- Mă aplec să-l iau, spuse Ioana, prietena lui Rareş. 
Copila s-a aşezat în genunchi. A început să caute. Cutii de bomboane, pixuri, şerveţele şi alte ciudăţenii i se prindeau de degete. Ceasul nu era şi gata.
- Parcă l-a înghiţit timpul. Nu este de găsit!
- Încerc şi eu, adăugă Rareş.
Degetele-i scobeau pământul. O forţă din adâncuri – forţa gravitaţională -, îl trase cu putere pe băiat. 
- Hei, Rareş... staaai. 
Ioana l-a prins de picioare. Blacky s-a agăţat cu dinţii de pantalonii fetei şi astfel au fost deportaţi într-un muzeu subteran. Cel puţin aşa părea. 
- Uff... ce călătorie ameţitoare! şopti micuţa, scuturându-şi pantalonii de colb (praf).
Rareş a apucat-o de mână. Blacky s-a aşezat cuminte în faţa lor. 
- Cred că suntem în muzeul ceasurilor, îngăimă speriat băiatul.
- Bine aţi sosit pe Tărâmul Timpului. O tânără minionă, firavă, cu păr ondulat, le zâmbea. Sunt domnişoara Secundă.
- Ştiţi... mi-am pierdut ceasul. Este un cadou preţios de la bunica. A alunecat într-o groapă... şi pur şi simplu nu l-am mai găsit, bâigui cu voce stinsă de emoţie, Rareş.
- Am fost teleportaţi? Aveţi habar cine ne-a adus aici? întrebă curioasă şi supărată Ioana.
- Liniştiţi-vă! Nu vi se va întâmpla nimic. Domnul Timp vrea să vă cunoască, răspunse majordomul Minut. Urmaţi-mă.
Ceasuri de mână, ceasuri de perete, clepsidre, orologii, ceasuri deşteptătoare... de forme, culori şi mărimi diferite erau frumos ordonate pe rafturi.
- Priveşte! Sunt instrumente de măsurat timpul din cele mai vechi timpuri până azi! exclamă Ioana.
- Observ, dar nu-mi zăresc ceasul, murmură Rareş.
- Ce copii frumoşi! Sunteţi aşteptaţi, dragii mei, grăi doamna Oră,   aşezându-se între cei doi copii. 
Majordomul Minut a deschis uşa biroului domnului Timp.
- De când vă aşteptam, micuţilor!
Domnul Timp, un bătrân înalt, cu barbă albă, îmbrăcat cu haine din alte vremuri, veni să-şi îmbrăţişeze oaspeţii.
- Să înţeleg că ai plănuit această vizită? se încruntă Ioana. 
- Voiam să vă cunosc de ani buni. Însă, nu găseam niciodată momentul potrivit, confirmă domnul Timp. Se ivea de fiecare dată ceva urgent de rezolvat.
- Tu mi-ai furat ceasul? 
- Hahahaha. Ce să fac cu el? A fost un şiretlic pentru a vă avea invitaţi de onoare.
- Dar... noi voiam să jucăm tenis. E primăvară, zise Rareş.
- Şi... timpul zboară. Părinţii noştri se vor îngrijora.
- Nu vă gândiţi la asta. Doar eu sunt Domnul Timp. Eu organizez orele, minutele, secundele. Voi face o magie şi voi încetini ritmul rotaţiilor Pământului. 
- Nu vom mai alerga atât de repede, se auziră voci tinere dintr-un colţ al încăperii.
- Da, vă veţi odihni puţin, dragele mele. Ele sunt domnişoarele Zile. Alături locuiesc cuminţi Săptămânile.
Uşa unui dulap din lemn de vişin, migălos sculptat, s-a deschis larg, lovind peretele.
- Ioana, Rareş, noi suntem Lunile, iar acest dulap se numeşte An.
Ioana se amuza teribil.
- Ce lume interesantă! Voi aveţi prieteni?
Luna Mai sări de la locul ei şi dansând în jurul mesei încărcată cu tot felul de bunătăţi, răspunse:
- Bineînţeles. Prietenii noştri sunt: Domnişoara Vreme, Domnişoarele Fructe, Florile, Ploaia, Zăpada, Vântul, Planetele. Off... oamenii ăştia! Habar nu au despre nimic.
O clepsidră tuşeşte. Toţi ochii s-au îndreptat spre ea.
- Stăpâne, iartă-mă, dar avem o problemă. Nu am văzut acest ceas şi m-am rostogolit peste el. L-am spart.
- Hei... dar este ceasul pe care l-am pierdut. Avea valoare sentimentală, murmură Rareş şi lacrimi mari au pornit în avalanşă pe obraz. 
- Clepsidră, ai grijă de acum înainte. Fii mai atentă! Puteai să te răneşti.
Doamna Oră îl îmbrăţişă pe Rareş şi l-a încurajat.
- Avem ceasornicar în lumea Timpului. Îţi va repara ceasul. Nu fi trist.
- Haideţi să ne ospătăm din bucatele oferite de natură de-a lungul unui An: seminţe, fructe, legume, grăi pe un ton apăsat, domnul Timp.
An după an până la zece,
Deceniul ne întrece.
Noi creştem, învăţăm şi ne bucurăm,
Cântăm, zâmbim, ne-mbrăţişăm.
Citim cărţi de-acum sute de ani,
Când Secolul ori Veacul se-mplineşte.
Istoria Milenii dospeşte.
Timpul ne iubeşte,
Moda o reînnoieşte,
Pământul învârteşte
Natura o înverzeşte.
Spiriduşul – ceasornicar lucra de zor în atelierul său la ceasul lui Rareş. Picături de sudoare se prelingeau de pe frunte.
- Este un model nou, electronic. Tehnologia avansează rapid. Voi fi concediat dacă nu-mi fac bine treaba. Am reuşit, am reuşit... strigă spiriduşul, alergând cu ceasul deasupra capului. 
- Mulţumesc, zise Rareş, punând ceasul la încheietura mâinii stângi.
- Vă sunt recunoscător că m-aşi vizitat. Urcând pe Scara Orelor, veţi cunoaşte alţi prieteni: Domnişoara Dimineaţă, Doamna Amiază şi Doamna Seară. Copii, să preţuiţi timpul. Nu-l risipiţi stând, ci fructuficaţi-l în activităţi utile pentru trup, minte şi  suflet.
- La revedere, domnule Timp! spuseră cei doi prieteni în cor, agitându-şi mâinile în aer şi urcând treaptă după treaptă.
*
- Ce ameţit mă simt... spuse Rareş
- Mie mi s-a făcut somn, îngăimă Ioana.
Cei  doi copii au pornit spre parc. Blacky alerga nerăbdător. Timpul trecea în zbor spre zări albastre. Tic-Tac, Tic-Tac... 

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Fulgul Puf de CG

Fulgul Puf

intreaga noapte, fulgii grei si dolofani mangaiasera brazii semeti. padurea se furisase sub mantia groasa de omat si isi purta tacerea sub lumina puternica si inghetata a soarelui de iarna.

fulgii alergau veseli si dansau dupa muzica zurgalailor ce se auzeau in departari. unul dintre ei, grasun si curios de tot ce vedea, s-a ratacit. 

- oauuu... ce case frumoase! e atata liniste pe aici, spuse Fulgul Puf.

a ramas fascinat privind la vrabiile care se hraneau in fata unei case.

- ce fata sufletista, sopti Puf, vazand chipul zambitor al fetei care aruncase firimituri de paine pentru pasarile care aveau nevoie de hrana, si le privea cum se bucura de ele. 

mai departe, a zarit copii fericiti de bogatia zapezii care le adusese bucuria unei vacante reusite. unii se bateau cu bulgari, altii construiau oameni de zapada si se intreceau in creativitate; altii se dadeau pe derdelus cu saniute colorate sau pungi de plastic. 

- cata animatie si cata voie buna! este minunat sa fii copil! exclama fulgul.

facand o pirueta in aerul inghetat, fulgul nostru a vazut doi batrani carand un brad pentru a fi impodobit pentru Craciun. a surprins discutia lor:

- se va bucura mult nepotica noastra. este la varsta la care intelege farmecul acestei zile.

- simt ca ma topesc de emotie, gandi fulgul si zbura mai departe.

lumina de la fereastra camerei de la etajul trei al uni bloc, i-a atras atentia. a ajuns si s-a lipit de geam. o fetita firava, cu parul lung, strans intr-o coada impletita, canta la pian.

- e divin! e spectaculos! este senzational! este ce nu am am mai auzit si intalnit! repeta emotionat si impresionat Fulgul Puf.

dupa cateva minute bune, fetita s-a oprit, si a venit spre fereastra.

- cata zapada! acum, ca tot am terminat de repetat am sa-mi sun prietenele sa iesim la o bulgareala pe cinste. a deschis geamul pentru a respira aerul rece si curat adus de departe, de la Polul Nord de Zana Iarna.

atunci, Fulgul Puf, s-a desprins si a venit in palma fetitei.

- esti minunata, mi-ai adus bucurie si m-ai facut sa simt ce nimeni nu a reusit vreodata: fericire. m-ai vrajit! zise fulgul de nea si se topi in mana calda, plapanda a micutei cantarete.

- din ce esti tu plasmuit frumosule si unicule fulg de nea? intreba fetita, sarutand apa ce a ramas din Fulgul Puf in palma ei. te voi iubi mereu. in fiecare zi de ajun, iti voi darui un cantec in dar. stiu ca il vei auzi, oriunde ai fi!

*

zilele de iarna au farmec, bucurie, veselie, dor de oameni dragi, amintirile cele mai frumoase, armonie si magie!

traiti-le din plin, dragi copii, mici si mari!






  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Toamna de CG

Toamna 

         Întunericul muşcă pofticios din zi. A sosit toamna. Ziua se scurtează. Dimineţile aduc ceaţă bogată. Din când în când plouă, cu picături mari, de forma unor cristale, poate diamante neşlefuite. Ca nişte vestitori ai ploii, muşuroaie de furnici ies din crăpăturile pământului însetat.
Mirosul gutuilor, ce privesc cuminţi de pe pervaz, îmbie camera.
- Am terminat de cules merele şi perele. Le-am aşezat în lăzi, cu bunicul. Sunt atât de obosit, îngăimă Toma. Merg la culcare. Tu mai stai?
- Încă puţin. Îmi termin planşa cu insecte, furnici, greieri, albine şi fluturi pentru mâine, răspunse Crina.
- Numai insecte harnice ţi-ai ales.
- Daaa.... toate mai puţin greierele care cântă toată vara , iar toamna are cămara goală, adăugă fetiţa.
Simţind o ciupitură de mână, Crina adormi pe loc. Lea, o furnică harnică a teleportat-o pe fetiţă în căsuţa ei, drept mulţumire că acordă atenţie insectelor.
  Furnica Lea aleargă speriată că nu-şi va finaliza treburile notate cu grijă în agendă. 
– Ah, cămara este aproape goală. Este timpul să fac provizii! exclamă.
– Nu pot să cred că ai rămas fără mâncare! spuse mândră vecina Pia.
– Ziua bună, căci nici nu te-am zărit. Am multe de făcut azi. Trebuie să aduc hrană în cămară. Acum vine iarna aspră sau vreo ploaie de nu mai pot ieşi pe niciunde.
– Lasă, nu te mai plânge, că are cine să te ajute. Ai un muşuroi numeros, plus că am zărit o mândreţe de copilă la tine.
– Da, ai dreptate. Însă sunt multe de făcut. Am plecat. Nu mai pot zăbovi.
Furnica Lea este cumpătată şi harnică. Se uită atentă în toate părţile pentru a găsi de-ale gurii. Crina mănâncă un biscuit şi apar firimituri. 
- Nu le irosi, draga mea.
Lea le-a adunat cu spor, în timp ce se uita atentă după alte provizii. Au găsit seminţe, zahăr, sare, fructe şi legume. Crina a ajutat-o să le care.
Un copil le zăreşte şi le urmăreşte îndeaproape. Lea se sperie, dar îşi continuă drumul grăbită.
- Sper să nu mă calce, sper să nu mă calce, repeta continuu.
- Eşti cu mine, Lea. Nu te speria, murmură Crina.
- Ce faci cu mâncarea aceasta? Nu îţi este greu să o porţi în spate? Vrei să te ajut? tot întreba copilul. Ea este Zâna Furnicilor? şi se uită insistent spre Crina.
- Nu, sunt o fetiţă căreia îi plac insectele. Atâta tot.
- Mă bucur că nu toţi oamenii sunt răi şi strivesc insectele.
Într-un final, Lea şi Crina au ajuns la locuinţa furnicilor. 
- Dar ce, vecină, voi mâncaţi cu zece guri? întrebă Pia, puţin invidioasă.
- Vecină Pia, nu ştiu ce să-ţi răspund. Aşa m-am învăţat, să-mi fac mereu proviziile din timp. E tot ce îţi pot spune. Hai Crina, pofteşte.
- Ce ordine este la tine, Lea. Nu sunt vorbe în vânt că voi, furnicile, sunteţi foarte harnice.
- Mulţumesc copilă. Să vezi albinele ce gospodine sunt. Chiar ai rămâne impresionată dacă ai vizita un stup.
Lea a depozitat hrana. A dereticat prin casă, a dat mâncare puilor şi a pornit din nou în căutare de provizii.
În tot acest timp, Toma, a fost trezit de un cântec.
„Cri cri cri, toamnă gri...
Cri cri cri, stai puţin, 
Că nu am casă, nici provizii
Nu venii acum... mai stai
Să mai cânt, să fac bani”.
- Hei, ce tot cânţi în camera mea? Cine eşti? Arată-te!
      „Sunt greierele Dominic, 
De statură foarte mic,
După Toma am venit,
Să-l iau la cântat”.
- Eu sunt, dar nu aşteptam pe nimeni.
- Toma, bine te-am găsit. Cât te-am căutat. Hai, însoţeşte-mă la cântat.
Greierele Dominic, îl răpeşte pe Toma. Au ajuns pe marginea unui lac. Broaştele, peştii, păsările îşi făceau treburile. Greierele a început să cânte şi iar să cânte. Corzile viorii i s-au rup. Vocea i-a răguşit. 
      „Ce mă fac, ce mă fac,
Fără de cântat?”
- Toma, cântă în locul meu. Am nevoie de un prieten care să mă ajute. Am nevoie de provizii pentru la iarnă. Nu am strâns nimic.
Toma a început să cânte. Nu se pricepea. Nu avea o voce melodioasă. Nimeni nu-l asculta. Oamenii şi-au astupat urechile.
- Nici greierii nu mai au glas, se auzi vocea unui domn dezamăgit. 
Toma nu renunţa. A tuşit, şi-a dres vocea şi  încercat din nou. Şi-au mutat locul. Poate oamenii sunt mai miloşiîn alte regiuni. 
„Cri cri cri, toamnă gri.
Nu mă  părăsi.
Ajută-mă să mă pot hrăni.
Fă oamenii darnici
Să-mi dea alune şi nuci.”
 Se lăsase frig. O ceaţă groasă îi acoperea. Nu aaveau unde se adăposti. Toma a rămas fără voce. Greierele cerea mâncare în stânga şi-n dreapta. Nimeni nu dorea să le ofere ajutor. 
- Dacă nu m-aş fi luat după tine, greiere fără minte, gândea Toma, pentru că de vorbit, nici o şansă.
- Crina, priveşte la acel băieţel. Cred că are nevoie de ajutor, şopti Lea.
- Este Toma, fratele meu. Ce se întâmplă oare? 
- Se pare că a rămas fără voce. Soluţia ar fi puţină miere. L-ar vindeca. Posibil să fi cântat pentru greiere. Merg repede să aduc leacul.
- Toma, Toma, eşti bine? întrebă îngrijorată Crina.
Prin semne, Alex i-a explicat că şi-a pierdut vocea. 
- Prietena mea furnica Lea, îţi va aduce puţină miere. 
- Am sosit, grăi Lea, întinzând borcănelul cu miere. 
Alex a luat pe deget miere, a înghiţit şi durerea a dispărut ca prin minune.
- Mulţumesc, Lea. Eşti o prietenă adevărată. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine. 
- Cu mult drag. Prietenul la nevoie se cunoaşte. Fug să-mi termin treburile. Toate cele bune să se adune, dragii mei.
Toma, obosit şi slăbit îl invită pe greierele Dominic la el. Băiatul îşi ajutase bunicii şi părinţii să facă provizii pentru iarnă: conserve, murături, legume puse în lădiţe, compot, gem.
“Sunt salvat, ce minunat,
Înc-un an sunt împărat,
Răsfăţat şi protejat”.
- Greiere Dominic, oi fi tu mic şi firav, dar  nu se poate aşa. Este cazul să înveţi o dată pentru totdeauna că munca este importantă. Prin muncă şi stăruinţă, vei ajunge la dorinţă. De ce nu iei exemplu de la suratele tale furnici şi albine să te gospodăreşti?
- Eşti plictisitor, Toma. Îmi pare rău că am venit la tine. Nu m-ai ajutat cu nimic. Nici de cântat nu eşti în stare. 
- Da, nu ştiu să cânt, însă eu am muncit pentru a avea provizii.
*
Ceasul sună vesel. Toma se întinde şi se trezeşte. 
- Am fost în vizită la furnica Lea, îngăimă somnoroasă Crina.
- Iar eu am cântat pentru greierele Dominic, adăugă Toma, puţin răguşit.
- Ce interesantă e lumea insectelor. Sunt atât de mici, de firave, unele chiar drăguţe şi se poartă atât de diferit. 
- Ce vrei să spui Crina?
- Păi, sunt asemenea nouă... unele sunt harnice, chibzuite, ordonate, iar altele trăiesc de pe urma muncii altora.
- Acum am înţeles. Ca şi cum, unii dintre elevi învaţă, iar alţii copiază.
- Hahaha... ceva de genul.
- Dragilor, la masă. Se răceşte laptele, strigă mama eroilor noştri.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Ronț în spaniolă - traducere Elena Stănescu

Călătoria lui Ronț - traducere în spaniolă de Elena Stănescu (mulțumesc mult!)
CĂLĂTORIA IEPURAȘULUI RONȚ
TRADUCERE
Ront – Crunch
Paj – Escudero
Chit - Quitz
Bocceluta – cestita (cesta e un cosulet mai degraba ,nu am gasit traducere petru boccea)
Ce este in paranteza nu am sigurata de 100%
El arbusto de un verde crudo se movió fuerte. De repente, apareció un conejito blanco muy bello , el conejito Ront . Su piel está muy limpia y la mirada verde mágica. Las orejas largas, dobladas hacia atras tienen muy buen aspecto y su pequeña y tupida coleta se mueve inquieta. El conejito se estira boca abajo y mira alrededor.
Dos mariposas de colores brillantes se acercan
- Buenos dias , amigo! ¿ Has dormido bien?¿Estás listo para un nuevo día?
Una mariposa se sentó sobre una oreja, la otra sobre su colita.
- Oye , me estais haciendo cosquillas. Bajad ! Ahora! dijo el conejito enojado
- Pero que te pasa ? dijo una de las dos mariposas
- No lo sé…creo que me aburro aquí en el bosque…Quiero viajar, quiero ver otros lugares y conocer otros animales!
- Abandonarnos? Pero a que viene esto? Aqui hay tanta belleza y tranquilidad! Necesitas aventura, quieres poner tu vida en peligro? empezó a preocuparse la otra mariposa
- Parece qu estás harto de lo bueno!
- Eo no es verdad! Sólo que a veces hay que poner fin y empezar de nuevo, probar otros caminos , desconocidos…yo soy asi, quiero más! Deseo viajar, conocer otras razas de conjeos, quiero comer zanahorias de otras tierras! Es mi sueño y quiero cumplirlo!
Desde los arbustos se escuchó una voz gruesa:
- Si me permites,te acompaño! Tu discurso me ha impresionado mucho y creo que tienes razón. Te protegeré y seré tu compañero!
- Pero quien habla allí? dijo Ront y se acercó de las hierbas mirando con atención
- Soy yo, la araña Paj, dijo el nuevo amigo, saliendo de su escondite. Siempre estuve observandote y te aseguro que te conozco. Te animo a seguir tu ilusión, no debes vivir lamentando no haber intentado …Ya sabes el dicho Intentar no cuesta nada y soñar no lleva mucho tiempo
- Entonces estás listo para ir conmigo, amigo? pregunto el conejito
- Claro que si, soy muy dispuesto a viajar y comenzar una aventura tan prometedora, dijo muy animada la araña
Las mariposas algo tristes volarón para dar la noticia
Pronto el claro estaba lleno de insectos, aves y otros animales, que vinieron a despedirse del conejito y a desearle buena suerte y buen camino.
Cada uno ha traído algo, ya sea comida o un objeto que le sirva de talismán. Ront guardó todo con cuidado y mucho cariño en su cestita y dijo muy emocionado
- Gracias por vuestro gesto. Habeis demonstrado que sois grandes amigos. Cuidaos!
- Me comprometo a defenderlo y a consejarlo, asi que no os preocupeis mucho, añadió la araña
Los amiguitos pasaron la tarde contando historias del pasado , cantando y divirtiendosé en una fiesta de despedida que montaron allí mismo y casi no se dierón cuenta que el día ya pasó
El sol se retiró cansado detrás de las colinas verdes bañado en una luz magica asi que, haciendose de noche los animales pensarón que es la hora de ir a casa. Abrazarón al conejito blanco y se fuerón pensando en todo lo que occurió
Las estrellas salierón una tras otra brillantes en el espejo nocturno del cielo acompañando a su dueña, Luna. El silencio cayó como una transparente cortina sobre el bosque
*
Rayos rosado en el horizonte anunciaron la llegada de un nuevo día. La suave brisa del viento hizo despertar las plantas y la música de las hojas y de los pajarós llenó de alegria por la mañana
El conejito se despertó tambien con mucha gana, dió las gracias a sus angelitos de la guardia y empezó a prepararse tal como se debe: se lavó la cara y los dientes con gotas de rocío, se limpió con cuidado las orejas y se arregló la colita de peluche. Después de comprobar que tenía la cesta en orden con la comida y todos los regalos que recibiste, se fue a buscar a su amigo de viaje , la araña Paj
Lo encontró listo.
- Buenos dias! Preparado para la gran aventura? dijo la araña
- Con las emociones dentro de lo normal, ya! bromeo conejito
La araña se montó entre las orejas del conejito y… a caminar! Como no tenían una ruta exacta cogieron el camino al azar
- Que buen tiempo! Dime conejito, volveremos algun día? preguntó un poco preocupado Paj, la araña
- No se, Paj, no se…Quien sabe que nos puede ocurrir en este viaje, dijo un poco asustado el conejo. La verdad es que me gustaría volver para compartir con nuestros amigos todo lo que nos está esperando para vivir
Al horizonte se veían las colinas. No era un recorrido fácil para un conejito acostumbrado a la vida del campo. Pero,vamos a darle confianza a nuestro héroe teniendo en cuenta que es la aventura de su vida!
El sol giraba sus rayos como un gran maestro del calor ,haciendo que esto se vuelva insoportable , incluso dejando sin alas el viento. Las hojas , sólo las hojas quedarón quietas disfrutando de la luz
- (Se oye un murmullo de agua), dijó Ront
- Tienes sed, verdad? Creo que estaría bien detenernos para comer , descansar y recuperar nuestras fuerzas debajo de la sombra de estos árboles
Andaron un poco más y encontraron un río brillante que serpenteaba por las hierbas verdes, entre campos de trigo en la espera de la madurez , a través de la oscuridad del bosque y los prados brillantes y soleados. El conejito Ront se inclinó y bebió un trago de agua limpia, calma y fria
- Sólo de esta manera puedes conocer y valorar las cualidades de las cosas y de las personas, cuando te faltan. Es tan buena este agua como si nunca en mi vida había bebido yo algo parecido!
- Igual pasa con los amigos, de das cuenta de lo maravilloso que era cuando los has perdido, aprobó la araña comiendose un delicioso insecto
- Ya siento que me faltan los amigos del bosque…se entristeció Ront
Y mientras que compartían sus impresiones , se les acercó una enorme sombra
- Que pasa, que pasa! ? se asustó el conjito (apretado por miedo)
- Una águila () con alas abiertas daba vueltas sobre la cabeza del conejo, una presa sabrosa para un pájaro hambriento
- No tengas miedo! Hay que hacer algo, sin panicarte, corre, escondete, le animó Paj
- Noooo hay sitiooooo, le grito Ront temblando…
Y sin más , intento con sus patitas sacar de la cesta uno de lo objetos regalados de sus amigos, más exacto un espejo , el que se lo regaló una aridlla presumida, y lo orientó hacia el sol. El espejo reflejó la luz justo en los ojos de la águila cuando esta se acercaba con sus garra afiladas para coger al pobre conejito
- Ay, me he quedado ciega, gritó la águila chocando fuerte contra un árbol cercano. Conejo inutil! Me lo pagarás!
- A correr, vamos! Hay que encontrar un escondide antes de que vuelva , dijo el conejito
- Me queda algo por hacer , dijo Paj , pidiendole a su amigo que le acerque al águila. Ront se conformó. Llegado ahí, la araña le ató los pies bien fuerte con sus hilos pegajosos, mientras que el pajaró aún tenía la vista tapada con sus alas para protegerese
Paj produció tanto hilo como para cinco telas de araña , pero merecío la pena!
- Pero que me pasa? Eso no puede ser! Dejadme, socorro, grito la águila luchando para levantarse y escapar
Pero asi son las cosas (quien cava un hoyo cae en él)
La araña subió rapido en la espalda de su amigo, conejito, que echó a corer. Y corrió, corrió hasta que llegó a una roca. Aqui se detuve para respirar un poco
- Tenemos que encontrar una cueva, un refugio, algo…estoy muy cansado. Necesitamos un sitio seguro, dijo el conejito
Paj miró con atención alrededor y exclamó feliz
- Mira ,en la roca hay un agujero , es bastante grande y hospitalario para poder pasar una noche dentro , dijo contento de su descubrimiento
Perfecto ! Y si encuentramos tambien algo de comida…
Dentro encontraron un rincon tranquilito y hasta que tú, lector mío contarás hasta diez, ellos ya estan durmiendo. Paj y Ron se hundyerón en un sueño profundo y bien merecido después de tantas emociones.
El sol prepara su espectaculo. El horizonte se manchó de color como si fuerá la obra de un gran artista y detrás de las colinas la luna aparece discreta acompañada de las estrellas brillantes como verdaderas joyas de un tesoro escondido
Que buen tiempo hace y que dia tranquila! La luz del sol inunda todo. Un lagarto está corriedo a través de la roca para llegar más alto en busca de calor . Las abejas zumban entre los arándanos dulces.
Las nubes parecen empezar una carrera sobre el cielo hasta ahora despejado. Pronto, rayos brillante como de plata se ven parpareando al horizonte y no hay duda que la tormenta se está acercando. Las nubes comienzan a duelarse y el valle resuena llenandose del ruido de los truenos.
Ront se asustó y empezó a temblar sin entender lo que ocurría.
- No tenía que irme, sabía que era un conejo miedoso como todos los conejos de hecho! Y sus bonitos ojos se llenarón de lagrimas ardientes (calientes)
- Saldrá bien! No podemos volver como vencidos. Hemos prometido volver con cosas interesantes para contar, dijó Paj
- De donde vienen? se oyó una voz aguda
- Pero quien está allí ? Enseñate , dijó el conejito intentando parecer más valiente de lo que era
- Soy el ratoncito Chit (Quitz)
- - Pues, me allegro de conocerte, dijo Ront. Nos vamos de viaje. Vengo de aquel bosque (claro) y le enseñó la dirección . Deseo ver muchas formas de relief. Hace tiempo vi una foto con globo terrateo en una hoja de periodico llevada por el viento y desde aquel día decidí viajar cuanto más lejos de mi lugar de nacimiento, donde tantos años he vivido…
- Interesante y bello tu sueño, mi deseo es que se te cumpla,dijo firme y alegre el ratoncito. Ahora supongo que tendrás hambre asi que eres nuestro invitado!
- He olvidado de presentarte a mi compañero de viaje , Paj, dijo Ront moviendose las orejas en señal de que la araña puede salir
El ratoncito hizo un gesto discreto y en seguida su mujer ratoncita trajo col para el conejito y algunos insectos para la araña.
-Comed bien! Os espera un gran camino por delante,dijo la ratoncita trayendo los platos
Ront se comió todo,Tenía hambre y no sabía cuando habrá encontrar otra vez tal comida a su gusto . Y para asegurarse , guardó en su cestita tres trozos de col.
- Querido amigo, porque me gusta tu illusión y tu sueño , te regalo este marfil, dijo el ratoncito. Tiene poderes mágicos – te puede transformar en lo que tu deseas y te puede llevar a cualquier sitio, superando cualquier obstáculo. Teneis que pasar de las colinas , a continuación cruzar bosques caducos y al final llegar a las montañas más altas de esta tierra. Estoy seguro que os encantará lo que vais a ver y descubrir. Ront, estos caminos te ayudarán mucho, te convertirás en un sabio y los animales te pedirán consejos. Con este viaje llegarás a ser un (OMNICIENTE) (). Buen viajes, amigos! Quitz y su esposa, ratoncita despididierón a sus invitados, haciendolos señales de adios con las patitas
- Esto si que es coraje! testificó impresionado el ratoncito
La lluvia había cesado de repente, como ha comenzado.Con la cesta llena, con la araña entre sus orejas,el conejito se dirigió hacia el bosque caduco que se veía al horizonte. Le vegetación era rica: robles, olmos, arces, álamos todo parecía llamarle; igual la fauna resultaba muy variada: el lobo, el zorro, el ciervo, el jabalí, marta, la ardilla, gato montés, el tordo, el mirlo, cuco, pájaro carpintero, el cometa, herrerillo, jilguero… El viento soplaba suavemente como es natural en un día caluroso de verano. El sol,con su energia, secó rapidamente todos los charcos que se habian formado con la fuerte lluvia
Ront notó algo raró moviendose y se detuvo asustado
- Por que hemos parado? preguntó la araña Paj sorprendida
- Me temo, respondió el conejo, (castañetear) los dientes.
Era una imagen que se reducía poco a poco mientras que el apuesto sol subía al cielo despejado, pintado como de un pintor alegre de un sólo golpe de pincel, en un color uniforme, azulado, cálido y brillante
- No te asustes,conejito! Soy la Sombra, estoy aqui para hablarte. Hay que eliberarte de este miedo que tienes. No ves que somos iguales, tengo la misma forma que tú?! No tienes por que asustarte! Sólo si te encuentras con una sombra diferente que puede ser de un animal peligroso, entonces si, hay que defenderte! Quiero que llegues a ser un conejito valiente! Es necesario aprender de este viaje! He visto que tienes objetos magicos en tu cesta, asi que no hay sitio para miedo y temor en tu camino!
- De veras?! Crees que no me pasará nada? preguntó desconfiado Ront
- No, absolutamente nada! Hay que hacer frente a todo lo que vendrá en tu camino Asi llegarás a ser un Conejito Omniciente, dijó Sombra y desapareció
- Pero donde estás? Por que te has ido? dijo el conejito con voz apagada e insegura
- Se fue. Porque el sol ahora está en lo más alto del cielo. Era sólo la sombra, la que aparece en ciertos momentos , depende de la posicón del sol , dijo una cierva). Yo tambien le tenía miedo, hasta que entendí quien era . A partir de ahora serás valiente, es verdad?
- - Si seguro, haré todo lo que depende de mi para serlo!
-Vamos, te enseñare el camino en el bosque y te presentaré a mis amigos, dije sonriendo la cierva
_ Yo tambien me presentaré : soy el conejito Ront y el es mi amigo Paj, la araña. Es mi compañero de viaje
- Encantada de concocerles, yo soy la cierva Ojos_Marrónes, seguidme!
Y sin más saltó por un camino trillado (?) en e corazón de la selva. Hacía unos cuantos saltos despuéss miraba atras para asegurarse de que su nuevo amigo estaba allí. El conejito la seguía sin problemas
- Un poco más y llegamos a mi casa. Tengo una familia preciosa, se alegrarán mucho de huéspedes valientes,dijo la cierva sonriendo y guiñando el ojo al conejito.
Dos , tres saltos y han llegado a una hermosa casita entre dos robles imponentes
- Mamá, papá, querida hermana, les he traído invitados!
- - Muy bien, vengan y descansen! Enseguida vamos a comer, dijo encantada la mama cierva
- La hermana de la cierva, Ojos Tiernos se acercó al conejito
- Creo que vienes desde lejos, pareces cansado
- Si , he recorrido un largo camino. Estoy haciendo un viaje para conocer cosas y sitios nuevos, despues volver y contarlas a mis amigos del bosque
- - Estoy segura que lo conseguirás. Pareces un conejito valiente. No se si he visto otro igual
- Gracias, dijo el conejito y su nariz se pusó roja!
- _Bravo, amigo, has conseguido librarte del miedo, es buena señal, susurró Paj
- Aaaaa, el es mi compañero de viaje, se llama Paj, dijo orgulloso el conejo
La familia de la cierva y sus invitados tomaron la cena. Escucharon la historia de los dos viajeros, admirando su valentía a la aventura y les animaron a llevar el viaje hasta el final
Ojos Tiernos dijo timida
Os acompañaría con mucho gusto, pero mis padres me están protegiendo y no me permiten alejarme demasiado de nuestra casa. Tenemos muchos enemigos. Bueno , creo que todos tenemos por lo menos uno! Es natural.
- Valora el amor de tus padres, Ojos Tiernos, Los padres saben lo que está bien para sus hijos. Cuando serás padres y verás que nunca pondrás a tu hijo en peligro de modo inutil, dijo con sabiduria nuestro conejito, sorprendido de si mismo. Se quedó pensando – este viaje comienza a transformarme
Compartieron un atardecer tranquilo con cuentos y consejos en un ambiente amistoso. Cuando salierón las estrellas, los animales se fueron a dormir, un bien merecido descanso.
Por la mañana se despidieron de Ojos Tiernos y de su familia y emprendieron el camino. Salieron del bosque y el campo con flores recien florecidas parecía sonreirles. Margaritas y dientes de león, malvas y amapolas, todas daban buenos dias a nuestros viajeros, agitando sus pétalos en forma de lluvia de colores que bendecían su camino.Más lejos, en un campo de girasoles incluso pensaron que el mismo sol bajó entre ellos. El viaje prometía ser un exito, pero tenian que llevarlo al cabo. Las altas montañas en la lejanía los atraían cada vez más y estaban con más animo de llegar
Habían pasado por las llanuras florecidas y las montañas parecían más cercanas pasando el tiempo. Paj se sostenía bien entre las orejas del conejo que iba muy rápido. Su sueño era tan cerca. Las montañas crecían y crecían y su pico ahora parecía tan lejano, cerca del cielo
El cielo era alto , pero el sol comenzó a cansarse. Poco a poco se retiró al horizonte y la luz empezó a desvanecerse. Tenía que llegar rápidamente a la falda de la montaña y encontrar un refugio para dormir. Le quedaban tan poco. Ante ellos había algunos arbustos que tenía que pasar y luego la montaña les podría recibir con los brazos abiertos.
- Mira , Ront, más alla de los arbustos nos espera la Montaña
- Asi es,dijoRont, y se dirigió emocionado hacia lo que pensaba que era su destino final
Y tan pronto como salieron de los arbustos se encontraron con una sorpresa. (Nunca decir (HoP) antes de saltar la valla). Ante ellos había un río remolino. El agua era clara y parecía fría, pero el río era profundo. Crunch (RONT) se levantó en las patas traseras y concentró su oído. Paj se montó sobre las orejas del conejito y miró a lo largo del río. Intentaron localizar una roca que le ayuden a pasar con facilidad el rio pero no encontraron nada, solo piedras y leñas secas amontondas e imposible de mover de su sitio.La montaña estaba allí e resultaba imposibile de acercase
- Estoy enojado Paj (Escudero), me da ganas de llorar , dijo Ront escondiendose detrás de un mónticulo de arena, con los ojos llenos de lagrimas
- No te desanimes, amigo , eres listo y seguro encontrarás una solucion.
La necesidad te obliga aprender.. Ponte de pie y sé valiente, porque dónde están dos aumenta el poder y juntos podemos tener éxito.
- Gracias, mi querido amigo! Eres un amigo de verdad! Si que es bueno no irte nunca solo cuando comienzas un viaje
Ront se levantó animado por las palabras sinceras del PAJ. En la necesidad se conoce un verdadero amigo.
A la orilla del rio encontraron unos castores muy amables.
El Conejo se atrevió a acercarse. Uno que precía el jefe de la familia de castores dió la bienvenida a nuetros heroes!
- Buenas tardes, distinguidos viajeros! Yo soy el castor Agua Dulce y aquí está mi familia. ¿Qué vientos os lleva por nuestras tierras?
- Buenas tardes, respondieron en coro los viajeros y luego contarón al castor la historia de sus sueños. La familia de castores se reunió alrededor de ellos y escucharón la bella historia sobre el camino y su hermosa historia sobre la amistad.
- Uno ha de ayudar, dijo Agua Dulce!. Les invitamos a cenar y descansar, ya que es demasiado tarde para vosotros. hasta que mañana vamos a construir una presa para que ustedes se puedan mover hacia el otro lado, a las montañas que quieren conquistar.Se lo merecen porque sois dos muy buenos amigos.
Ront y PAJ disfrutaron de la comida proporcionada por sus nuevos amigos y luego rápidamente se retiraron a la cama. El camino de ese día fue duro, incluso para ellos ya que eran acostumbrados a viajar.
Sus sueños estaban ahora en lo alto de las montañas y su sueño mucho más tranquilo. Los castores se pusieron a trabajar, porque ese era su propósito.
El sol intercambió su relévo con la luna. Los pájaros cantaban contentos, anunciando un nuevo día. El rocío brillaba espolverado entre las telarañas
- Buenos días, hermano! dijo en voz baja la araña de nuestra historia al encontrarse con otra araña de aquel bosque. ¿Cómo van las cosas por aqui?
- Todo está en calma y en paz, rara vez pasan imprevistos. Pero de donde eres? preguntó la araña residente.
-
- Vino del (Valle Bajo). Comenzamos un viaje de conocimiento de otras tierras, especies de animales, junto con un buen amigo, el conejo. Queremos conocer el mundo de las montañas, para descubrir y volver a contar las historias en el valle abajo, de donde venimos.
- Una verdadera aventura. Felicitaciones por el coraje! Te deseo buen camino y la paz!
- Gracias, dijo que el PAJ araña.
Los castores trabajaron toda la noche y hicieron una pequeña presa sobre cual los dos amigos podrían ahora pasar el rio. La promesa hecha se respeta y el Agua Dulce y su familia eran castores de palabra .
Cuando crees en tus ilusiónes incluso un extraño con buen corazón puede ayudarte.
- Listo para marchar? pregunto Ront que habia salido a hacerse el aseo
- Reposado, bien alimentado, alentado por los buenos amigos ,estoy listo.!
Comencemos, entonces.
Se despidieron con un adiós de sus nuevos amigos y mucho más animados en su alma empezaron a subir el esacarpe. Una nueva aventura les espera en este día.
Paj tomó asiento entre las orejas de su amigo Ront y siguieron el camino.
El camino era difícil y Ront se sentía muy cansado de subir. Caminó que caminó y después se detuvo pidiendole la opinion a Paj
¿Y si uso el marfil del ratón Chit y me convierto en un felino? Nos facilitaría enormemente el camino y ahorarríamos tiempo y energía.
- Estoy de acuerdo contigo, respondió sin pensarlo dos veces su amigo .
Conejito lanzó el marfil en el aire , se quedó mirando y dijo:
- Marfil, marfil me convierte en un tigre!
Marfil tomó un color plateado y lanzó una flecha hacia el conejo a quien el pelo se le levantó, la coletita se le extiró. El cielo se oscureció durante unos segundos…
Pero pronto, todo se aclaró, como si nada hubiera pasado. El marfil cayó en la roca, cerca del conejito quien lo guardó en la cestita, en su sitio.. Nuestro conejito se ha convertido en un hermoso tigre.
- Me siento tan pesado, dijo el tigre – conejito a su amigo, PAJ.
- Eres un tigre inofensive, confesó entre risas la araña . Se nota que tus antepasados nu eran tigres!
- Vamonos (ya que mucha palabra empobrece), dijo Ront
Tigre-conejo se llevó la la araña y dio el paso. Los músculos de las extremidades le ayudaban a tener velocidad, hacer saltos que les encantaba. En una curva, haciendo un salto acrobático, una roca se soltó y el conejo -tigre se ha desequilibrado. Sólo le dio timpo de agarrarse con sus patas delanteras de un arbusto
- Que hacemos ahora? Paj, abre la cesta y saca el marfil , necesitamos una escalera
Araña obedeció a su compañero, abrió rápidamente la cesta , sacó el marfil, y arrojandolo sobre la roca dijo:
- Marfil - Marfil, conviertete en una escalera.
En pocos momentos, una escalera apareció a los pies del tigre, que se agarró con fuerza y haciendo un gran esfuerzo esto conseguió llegar a la montaña. (Ront) respiró aliviado, pero al mirarse de cerca, se dio cuenta de que tenía una patita herida.
- Amigo mio, me quedé con tres corazónes (trozos) de col en la cestita. Por favor, saca uno y frotame suavemente la herida, y luego rompe una faja de la(cesta - ?) y envuelve la herida . Vamos a dividirla con mis dientes fuertes.
Después de unos pocos momentos de sufrimiento, que el conejito soportó con valor y los dientes apretados, estaba como nuevo.
- Listo para ir, amigo! Lo que no te mata te hace más fuerte! dijo nuestro tigre valiente.
- Es verdad, amigo! Respondió, visiblemente emocionado, PAJ.
El tigre-conejito hizo salto tras salto, uno más espectacular que el otro. De repente, aparecieron delante suyo dos verdaderos tigres y nuestro héroe se detuvo, intimidado.
- ¿Quién eres tú? No pareces uno de los nuestros, le preguntó uno de los tigres.
- Yo soy un tigre solitarioy tengo una mision que cumplir . Es verdad , no soy de aqui , pero soy un tigre, al igual que ustedes
. - Parece valiente, autocontrolado, dijo tigresa, con voz dulce. Dejalo que siga adelante. No hace falta crearle problemas.
- Hmmm ... sí, asi es. Usted parece como un tigre autentico(de padre a hijo). Así que le deseo mucho éxito en el cumplimiento de su misión. Libres! , dijo el tigre contento.
Tigre - conejo, una vez librado de la feroz mirada del tigre verdadero , echo a correr.
- Será mejor que no nos detendremos hasta llegar a la cima de la montaña, le susurró visibil asustado Paj
- Tienes razón y de todos modos nos falta poco para estar allí.
El viento silbaba, el aire estaba cada vez más frío , el cielo más cerca. Las orejas del Tigre-conejo estaban en alerta a cada susurro, moviendo de piedra o vuelo de los insectos. Como se dice: ("¿cine se frige cu supa…".)
Cinco saltos y nuestro héroe casi llegó a la cima de la montaña. "Vamos, falta muy poquito, tigre-conejito, se animaba a si mismo Ront
- Bien amigo, otro salto y yasta! Hurraaa! ¡Lo hicimos, lo hemos conseguido! -exclamó bailando la araña.
- Sí, amigo mío, lo hemos logrado!. Es difícil llegar a la cima. Todo se hace con esfuerzo, muchos obstáculos de vencer. Les voy a decir a mis amigos lo que realmente es la
victoria, el éxito: el trabajo duro y la voluntad. No basta con desear.Todo se ve tan hermoso desde aquí. Vale la pena pasar de la comodidat, merece intentar lograr algo más en la vida . Es importante saber lo que quieres, luego atreverte a dar los pasos para cumplir tu sueño. Ciertamente, en cada ser existe un potencial que se puede utilizar al maximo. ¿Cuántos de nuestros amigos no podrían estar con nosotros aquí?
- Es muy probable que bastantes, respondió vacilante la araña.
- Por supuesto. Muchos de ellos, mi amigo PAJ. Sin embargo, pero algunos tienen miedo, otros están influenciados por los padres - como fue en el caso de nuestras amiga Ojos Tiernos, los demás se sientan cómodos. Esperan que se le caiga la suerte desde el cielo. He entendido que la vida es una lucha, en primer lugar consigo mismo, despues con los demás.
- La lucha por la existencia? preguntó desconcertado (atónito) araña.
- Sí, la lucha por la existencia, lucha para sobrevivir de los seres más fuerte , los que pueden ofrecer algo aquí en el mundo Cada uno de nosotros tiene una misión. Si no nos esforzamos por aprender y lograr, vamos desapareciendo.
- Amigo CRUNCH, el viaje te ha convertido en un sabio. No eres el mismo de antes.
-Paj, la vida nos cambia. Tu tampoco eres el mismo, porque el miedo, la alegría, lo que has vivido, te han influydo, han hecho de ti algo diferente : una araña evoluada!
Los dos amigos se miran y comienzan a reír.
- ¿Que hermosa es la vida y la amistad! dijo el tigre-conejo.
Ront y Paj contemplaban en silencio el ocaso, un espectáculo de color. ¿Cuántos de ustedes siguen disfrutando de esos momentos del día?
Tigre - conejito sacó el marfil, para volver a ser el el conejo de antes . Lo lanzó al aire diciendo:
- Quiero llegar a ser lo que éra: un conejo.
De repente, una luz brillante apareció y el tigre- conejo se volvió en un hermoso, blanco conejito con su colita corta y tupida.
- Ahora podemos regresar para contar a nuestros amigos lo que vimos y vivimos.
- Sí, y sobre todo, para decirles que disfruten de la vida, que dejen de perder el tiempo en la pereza, dijo confiado Paj
- Bien dicho , amigo mío!
En el camino de regreso, Ront y PAJ, miraban con avidez y admiraban a su alrededor, como si quisiera grabar todo en sus ojos para describirlo con mucho detalle a los animales en el Valle Bajo. Disfrutaban del sol, de las plantas y de los animales que se encontraban en su camino, de la agradable brisa del viento que al Ron le hacia cosquillas…. PAJ araña vió una hermosa flor, una flor comopocas hay.
- Por favor, Ront, dejame tocarla por lo menos dos segundos para decirle que hermosa es, que especial , y confesarle que nunca en mi vida me encontré con tal milagro
- Si ese es su deseo, con mucho gusto, PAJ, respondió el conejito, inclinando su cabeza para que la araña pueda bajar.
Paj se sentó sobre los pétalos de brillante colores, como el arcoiris, acarició con ternura cada pétalo y vió como la flor se está cerrando , algo tímida…Paj habló con entusiasmo:
- Hermosisima flor, una fragrancia que nunca tuve la oportunidad de ver. Quedate asi para siempre, bendita!
Inclinando sus pétalos para que Paj pueda bajar , La Flor Bendita,dijo con alegría en su voz:
- Muchas gracias a todos por su aprecio. Mi papel es el de sensibilizar a los seres a la belleza. Sea su vida agradable y serena como el cielo de verano!
Los dos valientes viajeros reanudaron el camino, alegres y felices de su viaje. Paj se entreteña cantando "la tela de araña" y el conejo se divertia con escuchar.
De repente, una sombra oscura, enorme, se apoderó del césped , por donde hasta el momento los héroes de la historia pasaron con tranquilidad. Ront está firme en su actitud valiente formada durante su largo viaje.
- ¿Quién eres y qué quieres de nosotros, le preguntó, seguro de sí mismo, Ront
- Así que ... así que no me reconoces ... ¿Crees que me olvidé de lo que me habeis hecho? Esta vez no hay escape! - y la águila que los atacó cuando comenzarón el camino soltó una risa tremenda
Paj empezó a temblar, pero no dijo nada, por miedo a no asustar a su amigo. Crunch, monstrando sabiduría, rápidamente se escondió detrás de un árbol, sacó el marfil y lo tiró al aire pidiendo: "Hacer que el enemigo se transforme en un insecto." La petición fue atendida de inmediato, y el águila feroz se convirtió en un pequeño insecto, el cual fue tomado de inmediato de la araña hambrienta.
- Gracias, querido amigo, por esta deliciosa comida surgida inesperadamente, dijo PAJ, riendo.
Despues de este momento divertido, Ront guardó su marfil en la cestita mientras que observó al lado de un árbol una manzana casi podrida, suspirando
- Que te pasa? En que te puedo ayudar? Dijo Ront
- Si podrías … te estaría agradecida ,dijo con ultimos esfuerzos la manzana
- Claro que si, sólo dime lo que necesitas!
- - Recoge todas mis semillas y plántalas en este campo . Aquí es mi lugar y yo provengo de una rara variedad de manzana. Mi deseo es perpetuar mi especia, balbuceó timdida la manzana.
Paj quitó entonces la piel de la fruta hasta que llegó a su corazón . Ront con sus garritas, tomó todas las semillas y las entierró en el suelo. Sólo entonces, mirando a su alrededor, vió que allí había un hermoso y precioso huerto de manzanas- - - - - Que frutas más ricas tienen estos manzanos! Y es verdad, parece ser una variedad rara, dijo el conejo sorprendido.
- Tienes razón, confirmó la araña.
-
- Hemos resuelto y esta misión, por lo que continuaremos nuestro camino por el valle. Nos queda poco..
Emocionados y encantados por sus hechos, los dos amigos cantan y bromean, felices de que este viaje no fue en vano.
No lejos , escucharón a alguien llorando y ladrando para pedir ayuda. Nuestros viajeros se detuvieron en el área de donde venían los sonidos.
- Uf, pobre de ti, dijo Ront. ¿Qué pasó? ¿Quién tuve el corazón tan cruel para hacerte esto?
Un bonito perro, de color café con manchas marrones, fue atado a un árbol con una cuerda. Se habia agitado para escapar, para buscar una salida y la cuerda se quedó corta y ahora estaba a punto de estrangularse.
Ront, sin pensarlo dos veces más, comenzó a roer la cuerda. Le costó un poco, pero al final el perro estaba a salvo.
- Listo! Ahora estás libre ! –dijo Ront
- Gracias, bendito seas! Mi nombre es Perro Marrón. Puede que nos encontremos de nuevo.
- El placer es mío! Cuida de ti mismo, sobre todo su alma, para seguir siendo buena y sincera! Dijo Ront
El viaje duró un mes. Las emociones, alegrías, nuevos amigos, enemigos, pero se dieron cuenta de que la vida está hecha para vivirla así.
En el camino de regreso, los héroes de la historia se detuvieron para saludar al castor Agua Dulce, a la cierva Ojos Tiernos y al ratoncito Chit . Todos estaban contentos de saberlos sanos y les han recibido con alegria, impacientes para escuchar las aventuras. Ellos han traído consigo recuerdos de la montaña, y compartieron todo con buen humor. Los cuentos de los dos amigos valientes , ahora van a dar la vuelta alrededor del mundo de los animales y muchos conocerán los acontecimientos y las enseñanzas de Ront y Paj.
Al llegar a casa, en el bosque del Valle Bajo, fueron recibidos con alegría. Los lobos, zorros, ciervos, jabalíes, martas, ardillas, gatos salvajes, tordos, mirlos, cucos, pájaros carpinteros, (pitigoi) (sticleti)y mariposas, amigos o enemigos, todos se reunieron para recibir a los dos amigos que regresaron a casa, porque no hay lugar como el hogar!
La fiesta en honor de los dos duró tres días y tres noches, y Ront y PAJ se convirtieron en héroes del Valle Bajo. Sus historias aún circula entre los animales y su ilusión se conoce incluso entre los humanos .
Y sus aventuras no se detienen ahí.
Ahora cada una se siente libre para soñar, y mucho más ahora el conejito soñador siendo un sabio. Cada semana Ront organiza Consejería Comunitaria y escucha los problemas de sus amigos, tratando de encontrar junto a ellos las mejores soluciones .
*
Sed buenos, queridos niños, con todos los seres que os rodean, amarlos y cuidarlos.!
Sea que vuestra vida os lleve en lugares maravillosos, al lado de amigos y aprender algo todos los días.
Traten de escuchar los problemas de los demás, incluso pueden necesitar ayuda.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Tolba cu povești - în format pdf


Sunt părinți care mi-au cerut să cumpere această carte. Nu mai am decât un exemplar, dar o ofer în format pdf. Ea era postată de mult pe internet pe www.melc-codobelc.ro și pe www.literaturapentrucopii.ro.
Sper să vă fie de folos și poveștile utile celor mici.

https://docs.google.com/file/d/0B_id36JBpSS2WDFwSmZBaklLUEU/edit

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Călătoria într-un sat de CG

Călătoria într-un sat

     Stelele prinse ca o dantelă de marginea cerului, dispăreau una câte una. Luna se îndura cu greu să părăsească mantia albăstruie, aşa că, doar îşi schimba culoare din galben în argintiu, şi aştepta mândrul soare să apară pe seninul cerului. Se anunţa o caldă şi frumoasă zi de vară.
          Doi copii din Anglia, Tom şi Liz - care de acum aşteptau nerăbdători să cunoască locuri şi oameni noi -, se plimbau cu al lor balon strălucitor în razele soarelui peste un superb sat de munte.
- Câtă verdeaţă! Ce miros diafan vine! Ce case frumoase! Parcă ar fi desenate, aşa cum am văzut în cărţile de poveşti.
- Vrei să poposim, micuţo? întrebă balonul.
- Dacă ai vrea, tare m-aş bucura!
Cu o grijă sporită, balonul priveşte terenul de aterizare, astfel încât să nu sufere vreun accident, ce ar fi întrerupt povestea călătoriei aici şi acum. Toate bune şi frumoase. Aterizarea a avut succesul aşteptat, iar copiii au coborât nevătămaţi.
Tom şi Liz au luat-o la fugă pe covorul verde-smarald pentru a-şi dezmorţi picioarele, adulmecând cu nesaţ prospeţimea ierbii ce plutea în aburii aerului proaspăt al dimineţii. Zărind o căpiţă proaspătă, fetiţa zglobie nu a stat mult pe gânduri şi s-a aruncat cât era de lungă.
- Hei, nu îţi este ruşine? Cum îndrăzneşti să distrugi munca de câteva ore bune a unui biet bunic?
- Bună dimineaţa. Iertaţi-mă vă rog! Miroase atât de bine şi este atât de moale, încât mi s-a părut de-a dreptul irezistibilă. Sunt plecată de câteva zile de acasă. Recunosc că mi-e dor de părinţi.
Lacrimi mari, cristaline şi repezi, au început să curgă pe obrajii îmbujoraţi de la alergat ai copilei.
- Încetează Liz. Ne vom descurca, şopti Tom, întinzând mâna surorii lui.
- Biata copilă! Dar poftiţi de vă jucaţi şi vă ospătaţi cum se cuvine cu ai mei nepoţi, spuse bătrânul milos, arătând un zâmbet blând şi larg cât toată faţa lui osoasă, brăzdată de riduri adânci, săpate de timp.
- Mulţumesc, mulţumesc, strigă cu glas voios micuţa.
La câţiva metri, se vedea o casă frumoasă, de ţară, cu ţigle roşii, ferestre mari şi perdele croşetate. Uşa era întredeschisă, iar în prag stăteau o fetiţă şi un baieţel, care aruncau, pe rând, un zar mare şi colorat. 
- Bună dimineaţa, dragii bunicului. Iată, v-am găsit parteneri de joacă. Sunt de nădejde, căci au ce vă povesti! Dar înainte de asta, haideţi să vă ungeţi gurile cu bunătăţile pe care vi le-am pregătit de cu zori.
Copiii fac prezentările şi pornesc spre foişor.
- Şi cum aţi zburat cu balonul? 
- Nu v-a fost teamă? 
- De cât timp călătoriţi?
- Nu zburăm de mult. Căutăm nişte prieteni din România. Am venit să-i vizităm, însă ne-am rătăcit, spuse Tom.
- Încearcă să foloseşti telefonul mobil pentru a stabili coordonatele, rosti Liz.
- Nu se poate aici. Nu este semnal sau nu ştiu ce se întâmplă, dar este nefuncţional telefonul. Nu pot accesa internetul.
Copiii se uitau miraţi unul spre altul. Liz a sesizat acest lucru.
- Ce s-a întâmplat?
- Ne puteţi explica şi nouă ce este telefonul mobil? 
- Dar internetul? completă fetiţa.
Tom interveni, oarecum mirat.
- Internetul este un serviciu care îţi oferă răspunsul la orice întrebare. Este ca un înţelept al lumii, un atotştiutor. Iar telefonul mobil, este acest aparat – şi Tom scoase din buzunar telefonul -, prin care poţi comunica la orice distanţă cu cei dragi.
- Noi nu avem acces la aşa ceva. Suntem prea săraci, spuse Avram, băiatul cu obraji pufoşi întâlnit în ograda bătrânului.
După masa copioasă, copiii au asistat la mulsul caprelor, la prepararea brânzeturilor, apoi s-au jucat în iarbă întreaga după-amiază, au alergat cu iezii şi    l-au ajutat pe bunic să planteze flori şi legume.
- Ar trebui să pornim în căutarea prietenilor, rosti Tom.
- Am să vă ajut eu, răspunse bătrânul. Dar ar fi bine să pornim la drum mâine în zori.
- Cum credeţi. Vă mulţumim, îngăimă Liz.
- Cum putem să vă răsplătim pentru bunătatea dumneavoastră?
Bătrânul tăcea. El nu avea nevoie de nimic, însă nepoţii lui, Avram şi Ana duceau lipsă de multe. Ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile, Liz strigă:
- Am găsit! Le vom da nepoţilor cărţile, pixurile şi caietele pe care le avem cu noi. La întoarcere ne vom juca împreună.
- Că bine le gândeşti tu, copilă dragă, răspunse uşurat bătrânul, în timp ce nepoţii zâmbeau fericiţi.
Noaptea cobora liniştită, şi aşternea stele pe cerul ca cerneala. Sunetul greierilor acoperea liniştea satului.
*
Era o dimineaţă răcoroasă. Soarele se ridica semeţ pe cerul albastru sidefiu, acoperit cu scame de nori. Vântul se plimba timid printre frunze. O rază s-a furişat printre nori. Era atât de zburdalnică şi curioasă! La fel de curioşi erau Tom şi Liz să îşi întâlnească prietenii.
Chiar dacă somnul nu se dezlipea cu una cu două de gene, cei doi copii erau pregătiţi să pornească în căutarea locuinţei unchiului lor.
- Aţi spus că prietenii voştri locuiesc în apropiere?
- Da, aşa ne-am notat: satul Horei, lângă hipodrom. Radu şi Ilona Coresi.
- Ştiu sigur unde locuiesc. Tatăl lor este primarul satului. Oameni deosebiţi, într-adevăr, adăugă bătrânul.
Cu merinde pentru drum, au pornit spre satul învecinat, unde locuiau prietenii copiilor. Drumul era destul de lung, însă într-o companie plăcută, nici nu se simte când trece timpul şi distanţa. 
- Ce vă mână aşa aprig la prietenii voştri?
- Vrem să-i ajutăm la noua lor invenţie, afirmă Liz. 
- Dar sunt oameni şcoliţi în sat, care ar putea să-i ajute, se miră bătrânul.
- Este un proiect de-al nostru. Vedem la faţa locului cum stau lucrurile.
În depărtare se zărea o casă modestă, cu gard înalt de lemn. Se auzea un zgomot puternic. 
- Clar vă sunt prietenii, care meşteresc la avion. Vă las acum şi cu mare drag, vă aştept la întoarcere cu un pahar plin cu lapte proaspăt şi puţină joacă, îngăimă bătrânul.
- Cu mare bucurie, răspunseră copiii, agăţându-se de gâtul bătrânului.
- Hei, este cineva acasă, strigară în cor Liz şi Tom.
- Hei! Aţi ajuns! Radu şi Ilona îşi îmbrăţişară prietenii. Credeam că nu mai veniţi!
- Am avut peripeţii, nu glumă.  Cum merge treaba? întrebă Tom.
- Dragul meu, m-am împotmolit. S-a defectat ceva la motor. Nu-i dau de cap, iar problema este că i-am promis tatălui că voi pilota la sărbătoarea satului, care se apropie.
- Sigur defecţiunea nu este la elice? Este strâmbă, spuse Liz, care analiza de mult avionul din hambar.
- Tom, crezi că voi reuşi să fac o pernă de aer pe care avioanele să o folosească la aterizare?
- Bineînţeles că poţi, ţi-am adus calculele.
- Eu îmi păstrez ideea. Defecţiunea este din cauza elicei, şopti Liz.
- Vom face altă elice, la fierarul satului, răspunse Radu apropiindu-se de avion, păzit cu străşnicie de Liz. 
*
Cu emoţii ce le colorau obrajii în roşu aprins, Radu împreună cu prietenii săi s-au prezentat în faţa părinţilor. 
- Venim cu veşti bune, tata.
- Să le aud, zise acesta, ridicând privirea din ziarul pe care îl studia cu atenţie.
- Prietenii mei m-au ajutat şi am reperat avionul. Este pregătit pentru sărbătoare.
- Mare bucurie. Vestea merită sărbătorită. Aşadar, la masă, dragii mei.
*
Cu mic, cu mare, satul s-a adunat pentru marea sărbătoare. Îmbrăcaţi în costume de epocă, veseli şi nerăbdători să vadă spectacolul, se salutau unii pe alţii. Liz şi Tom erau fericiţi. Se uitau insistent după Avram şi Ana. 
- Hei. Aici suntem, strigă Liz, zărindu-i. Ce bine că aţi venit. Avem o surpriză pentru voi.
Din alt colţ, Tom venea însoţit de prietenii lor, Radu şi Ilona Coresi.
- Prieteni, ei sunt cei doi copii minunaţi despre care v-am povestit.
Copiii şi-au dat mâna. În curând a început spectacolul.
Avionul pilotat de Radu survola înălţimile. Domnul Coresi, precum şi sătenii erau încântaţi de reuşita băiatului. Au urmat dansuri şi ospăţul mult aşteptat.
„ Jocul şi copilăria sunt frumoase oriunde şi în orice condiţii”, gândi Tom.
- Întotdeauna ai ce învăţa de la cei din jurul tău, bogaţi sau săraci, completă Liz fericită.
Pe cer, flutura un banner pe care scria: „Nu uita niciodată: visele se pot îndeplini.  Bucură-te  de copilărie, de joacă şi de joc. Călătoreşte şi învaţă de la ape, vânt, fluturi, nori, plante.”

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

CUM DOBÂNDEȘTI ÎNȚELEPCIUNEA CU IEPURASUL SMARALD de CG

5. Transformarea

Luna a făcut schimb de ştafetă cu soarele. Păsările ciripeau voioase, anunţând o nouă zi. Roua era cernută de o plasă deasă, ţesută din fir de păianjen.
– Bună dimineaţa, frate! îi spuse încet păianjenul din povestea noastră unui păianjen din acea pădure. Cum o duceţi pe-aici?
– E linişte şi pace, rar se întâmplă lucruri neprevăzute. Dar tu de unde eşti de fel? întrebă păianjenul localnic.
– Vin din Valea de Jos. Am pornit într-o călătorie pentru că îmi doresc să cunosc alte meleaguri și alte specii de animale. Fac echipă cu un bun prieten. Vrem să cunoaştem lumea munţilor, să o descoperim şi să revenim pentru a le povesti şi celor din Vale.
– O adevărată aventură. Te felicit pentru curaj! Îţi doresc drum bun şi pace!
– Mulţumesc, zise păianjenul Paj.
Castorii munciseră toată noaptea şi făcuseră un mic baraj peste care cei doi prieteni să poată trece râul. Cuvântul dat trebuie respectat, iar Apă - Dulce şi familia lui erau castori de cuvânt. Când crezi în visele tale, chiar şi un necunoscut cu inima bună te poate ajuta.
– Gata de drum, prietene? întrebă Smarald, care ieşise să îşi facă toaleta de dimineaţă.
– Odihnit, bine hrănit, încurajat de prietenii întâlniţi. Sunt pregătit. Să pornim, aşadar.
Şi-au luat amândoi rămas bun de la prietenii castor. Paj şi-a reluat locul între urechile prietenului Smarald şi au plecat mai departe în călătoria lor pe panta abruptă.
O nouă aventură îi aştepta în această zi. Drumul era anevoios, iar pe Smarald îl obosea mult urcuşul. Mergea cât mergea, apoi, oprindu-se, i-a cerut părerea lui Paj.
– Ce-ai spune dacă aş folosi fildeşul de la şoricelul Chiţ şi m-aş transforma într-o felină? Ne-am uşura considerabil drumul şi am economisi timp şi energie.
– Sunt de acord cu tine, răspunse fără a sta pe gânduri prietenul său de drum.
Iepuraşul aruncă fildeşul în aer. Îl privi atent şi spuse:
– Fildeş, fildeş, transformă-mă într-un tigru.
Nu se întîmpla nimic. Smarald a încercat din nou.
-Fildeş, fildeş, fă-mă tigru.
Cerinţa nu se împlinea şi pace.
Cred că e indicat să foloseşti cuvîntul magic “te rog”!
Ai dreptate, Paj.
Fildeşul s-a făcut argintiu şi a trimis o săgeată spre iepuraş. Părul i s-a ridicat, iar codiţa i s-a lungit. Cerul s-a întunecat pentru câteva secunde. Dar curând, totul s-a înseninat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fildeşul, care căzuse pe stâncă, lângă Smarald, a fost pus la loc în bocceluţă. Iepuraşul nostru a devenit un tigru frumos.
– Mă simt atât de greu, îi spuse tigrul-iepuraş prietenului său Paj.
– Eşti un tigru blând, a mărturisit păianjenul râzând. Se vede că nu eşti tigru din moşi-strămoşi.
– Hai la drum, căci vorba lungă e sărăcia omului, rosti Smarald.
Tigrul-iepuraş îl luă pe păianjen și porni. Mușchii picioarelor îl ajutau să aibă viteză, făcând salturi de care era foarte încântat. La o cotitură, făcând un salt acrobatic, o stâncă se desprinse şi a alunecat la vale. Smarald s-a dezechilibrat. S-a prins cu picioarele din faţă de o tufă de pe marginea muntelui.
– Ce ne facem acum? Paj! Desfă bocceluţa şi scoate fildeşul. Avem nevoie de o scară. 
Păianjenul ascultă sfatul însoţitorului său, desfăcu imediat bocceluţa, scoase fildeşul și îl aruncă pe stâncă spunând:
– Fildeş, fildeş, te rog, transformă-te într-o scară.
Peste câteva clipe, o scară s-a întins la picioarele lui tigrului-iepuraş, care s-a prins cu putere de ea. Astfel a ajuns pe cărare de munte. Smarald a răsuflat uşurat. Dar, privind atent, a observat că este rănit la o lăbuţă.
– Prietene, în bocceluţă am păstrat trei cotoare de varză. Te rog, scoate unul şi freacă-mi uşor rana. Apoi bandajează-mă cu o fâşie din materialul bocceluţei. Stai să o rup cu dinţii mei puternici.
După puţină suferinţă, îndurată cu vitejie şi strâns din dinţi, tigrul-iepuraş s-a vindecat.
– Gata de drum, prietene! Ce nu te omoară te face mai puternic! exclamă curajos tigrul-iepuraș.
– Aşa este, prietene! răspunse vizibil emoţionat Paj.
Tigrul-iepuraş făcea salt după salt. Unul mai spectaculos decât altul. Dintr-odată, în faţa sa au apărut doi tigrii. Eroul nostru s-a oprit intimidat.
– Cine eşti tu? Nu pari de-al nostru, întrebă unul dintre ei.
– Sunt un tigru solitar şi am de îndeplinit o misiune. Într-adevăr, nu sunt din aceste locuri, dar sunt un tigru ca şi voi.
– Este curajos, stăpân pe sine, spuse tigroaica cu o voce suavă. Lasă-l să-şi continue drumul. Nu e cazul să-i pui piedici.
– Hmmm… da, aşa este. Pari un tigru din tată-n fiu. Aşa că îţi urez succes în îndeplinirea misiunii tale. Drum bun! îi ură încântat tigrul.
Smarald, odată eliberat de privirea fioroasă a tigrului, a luat-o la fugă.
– Ar fi bine să nu ne mai oprim până nu ajungem în vârful muntelui, şopti speriat Paj. 
– Ai dreptate! Oricum nu mai este mult.
Vântul şuiera fioros. Aerul era tot mai rece, iar cerul tot mai aproape. Urechile tigrului-iepuraş stăteau ridicate, atente la fiecare foşnet, la fiecare mişcare de piatră sau zbor de insectă. Vorba aceea: „Cine se frige cu ciorbă suflă şi în iaurt”.
  Încă cinci salturi şi eroul nostru ajungea în vârful muntelui. „Hai, încă puţin, tigrule-iepuraş!”, se încuraja Smarald.
– Bravo, prietene, încă un salt şi gata! Uraaa! Am reuşit! strigă păianjenul dansând.
– Da, prietene, aşa este. Am reuşit. E greu să ajungi în vârf, pentru că totul se realizează cu efort, înfruntând obstacole. Am să le spun prietenilor ce înseamnă cu adevărat reuşita: multă muncă şi voinţă pe măsură. Nu este suficient să vrei. Merită să îndrăzneşti. Să încerci mai mult. E important să ştii ce vrei, apoi să faci paşii spre împlinirea visului. Cu siguranţă că în fiecare fiinţă există un potenţial ce poate fi folosit la maxim. Câţi dintre prietenii noştri ar fi putut ajunge cu noi aici?
– Mulţi, probabil, răspunse nesigur păianjenul.
– Bineînţeles. Mulţi, dragă prietene Paj. Însă unora le e teamă, alţii sunt influenţaţi de cei din jur, iar alţii sunt comozi. Aşteaptă să le pice para mălăiaţă. Am înţeles că viaţa e o luptă. În primul rând cu tine, apoi şi cu ceilalţi.
– E vorba despre lupta pentru existenţă? întrebă nedumerit păianjenul.
– Da, lupta pentru existență. Supravieţuiesc fiinţele cele mai puternice, care pot oferi ceva aici, pe pământ. Fiecare dintre noi are o misiune. Dacă nu luptăm ca să o aflăm şi să o îndeplinim, dispărem.
– Prietene Smarald, călătoria aceasta te-a transformat într-un ÎNŢELEPT. Nu ești la fel ca atunci când am plecat la drum.
– Paj, viaţa ne schimbă! Nici tu nu mai eşti acelaşi, pentru că teama, bucuria, ceea ce ai văzut aici te fac să fii un alt păianjen: unul mai bun, mai puternic, mai optimist.
Cei doi prieteni se privesc, apoi  au început să râdă.
– Ce frumoase sunt viaţa şi prietenia! exclamă tigrul-iepuraş.
Smarald şi Paj priveau liniştiţi apusul soarelui. Un adevărat spectacol de culoare. Câţi dintre noi se mai bucură de astfel de momente?
Tigrul-iepuraş a scos din bocceluţă fildeşul. Era timpul să se transforme în iepuraş. Îl aruncă în aer spunând:
– Fildeş, te rog să devin ce am fost: un iepuraş. 
Dintr-odată se făcu o lumină puternică. Tigrul s-a transformat într-un iepuraş frumos, alb, cu codiţa mică şi pufoasă. 
– Acum ne putem întoarce! Să mergem să le povestim prietenilor noştri ce am văzut.
– Da, şi mai presus de toate să îi învăţăm să se bucure de viaţă. Să nu mai trândăvească, rosti senin Paj.
– Că bine zici, prietene!

6. Bunătatea

Pe drumul de întoarcere, Smarald şi Paj priveau cu nesaţ şi admiraţie tot ce era în jurul lor. Voiau parcă să cuprindă totul în ochii lor, să le descrie în cele mai mici amănunte animalelor din Valea de Jos. Se bucurau de soare, de plantele şi animalele ce le ieşeau în cale, de adierea plăcută a vântului ce îi gâdila mustăţile iepuraşului Smarald. Păianjenul Paj a zărit o floare foarte frumoasă, cum nu mai întâlnise.
– Te rog, Smarald, lasă-mă să o ating măcar două secunde. Vreau să-i spun cât este de frumoasă, de rară, să-i mărturisesc că nu am văzut în viaţa mea o asemenea minune.
– Dacă asta e plăcerea ta, cu mare bucurie, Paj, răspunse iepuraşul aplecând puţin capul, astfel încât păianjenul să poată coborî.
Paj s-a aşezat pe petalele viu colorate, în nuanțele curcubeului. A mângâiat atent fiecare petală şi, văzând că acestea se strâng timid, a şoptit emoţionat:
– O floare atât de superbă și un miros atât de îmbietor nu am mai avut ocazia să văd. Să rămâi la fel de frumoasă, Floare Rară.
Aplecându-şi petalele astfel încât Paj să poată coborî, Floarea Rară a zis cu veselie în glas:
– Mulţumesc mult pentru apreciere. Rolul meu este să sensibilizez fiinţele la frumos. Fie-ţi viaţa plăcută şi senină, cum este cerul vara!
Cei doi călători curajoşi şi-au reluat drumul voioşi, mulţumiţi de călătoria lor. Paj cânta de zor „Pânza de păianjen”. Iepuraşul Smarald asculta amuzându-se.
O umbră neagră, imensă a pus dintr-odată stăpânire pe pajiştea traversată în linişte până acum de cei doi eroi ai poveştii. Smarald şi-a păstrat calmul dobândit pe parcursul lungii sale călătorii.
– Cine eşti şi ce vrei de la noi? întrebă sigur pe el iepuraşul.
– Aşa deci… nu mă recunoşti… Crezi că am uitat ce mi-aţi făcut? De data asta nu mai aveţi scăpare, grăi puternic şi înfricoșător vulturul pleșuv, care îi atacase când au plecat în călătorie.
Paj a început să tremure, dar nu spunea nimic, de teamă să nu-l sperie pe prietenul său. Smarald, dând dovadă de înţelepciune, s-a ascuns iute după un copac. A scos fildeşul din bocceluţă, l-a aruncat în aer rugându-l:
– Fildeș, fildeș, te rog transformă acest duşman într-un gândac.
Rugămintea i-a fost imediat îndeplinită. Vulturul cel fioros s-a transformat într-un gândac firav, care a fost înghiţită imediat de păianjenul înfometat.
– Mulţumesc, dragul meu Smarald, pentru această masă delicioasă, ivită pe neaşteptate, rosti Paj râzând.
În timp ce Smarald se pregătea să pună fildeşul la locul său în bocceluţă, zări lângă copac un măr stricat, aproape putred, care ofta.
– Ce-ai păţit? Te pot ajuta? întrebă Smarald.
– Dacă ai vrea, ţi-aş fi recunoscător!, murmură cu ultimele puteri mărul.
– Desigur, spune-mi şi dorinţa îţi va fi îndeplinită.
– Ia-mi toate seminţele şi plantează-le pe această pajişte. Provin dintr-un soi de meri rar întâlnit. Aici este locul meu. Îmi doresc să duc soiul mai departe, îngăimă timid mărul.
Paj a desfăcut mărul până a ajuns la cotor. Iepuraşul, folosindu-şi gheruţele, a scos toate seminţele și le-a îngropat în pământ. De-abia atunci, privind în jur, a văzut că acolo era o livadă de meri frumoşi şi semeţi.
– Ce roade bogate au aceşti meri! Într-adevăr, par a fi un soi rar, afirmă iepuraşul uimit.
– Ai dreptate, mărturisi păianjenul.
– Am rezolvat şi această misiune, aşa că ne putem continua drumul spre Valea de Jos. Nu mai este mult, adăugă Smarald.
Încântaţi de faptele lor, cei doi prieteni cântau şi glumeau, fericiţi că această călătorie nu a fost în zadar. Deodată, din apropiere au început să se audă plânsete şi lătrături care cereau ajutor. Călătorii noștri s-au apropiat de locul din care veneau scâncetele.
– Of, bietul de tine, rosti Smarald. Ce-ai păţit? Cine a avut inima atât de crudă să-ţi facă una ca asta?
Un câine frumos, brun, cu pete cafenii era legat de un copac cu o sfoară. Se agitase să scape, să găsească o soluţie. Sfoara se scurtase și acum era cât pe ce să se ştranguleze.
Fără a sta mult pe gânduri, Smarald a început să roadă sfoara. A durat ceva, dar a salvat câinele.
– Gata, acum eşti liber, rosti iepuraşul.
– Mulţumesc. Să fii sănătos! Numele meu este Câinele Brun. Poate ne vom mai întâlni.
– Plăcerea a fost de partea mea! Ai grijă de tine!, strigă Smarald.


7. Înţelepciune de Smarald

Călătoria a durat o lună de zile. Au avut parte de emoţii, bucurii, prieteni noi, duşmani, dar au realizat că viaţa este făcută pentru a fi trăită cât mai frumos. 
Pe drumul de întoarcere, eroii poveştii s-au oprit pe rând la castorul Apă - Dulce, la căprioara Ochi - Blânzi şi la şoricelul Chiţ. Toţi i-au întâmpinat veseli, vrând să afle peripeţiile prin care au trecut. S-au bucurat să vadă că sunt sănătoşi. Le-au depănat amintiri de neuitat din vârful muntelui, împărtăşite cu voie bună şi umor. Poveştile prietenilor curajoşi vor face înconjurul pământului şi mulţi vor cunoaşte întâmplările şi învăţăturile lor.
Când au ajuns acasă, în poiana din Valea de Jos, au fost primiţi cu bucurie. Lupi, vulpi, căprioare, mistreţi, jderi, veveriţe, pisici sălbatice, sturzi, mierle, cuci, ciocănitori, piţigoi, sticleți şi fluturi, prieteni sau duşmani, cu toţii s-au strâns pentru a-i întâmpina pe cei doi prieteni călători.
Petrecerea dată în cinstea celor doi a ţinut trei zile şi trei nopţi. Smarald şi Paj au devenit eroii poieniţei din Valea de Jos. Poveştile lor încă mai circulă printre animale şi visul lor a ajuns până la urechile oamenilor.
Smarald organiza ședinţa Sfatului Animalelor în fiecare săptămână şi asculta problemele prietenilor săi, încercând să găsească împreună soluţiile cele mai bune.
Paj s-a căsătorit şi are trei păienjenei mici şi veseli.
Cei doi prieteni au decis să construiască o şcoală, unde să predea noţiuni despre curaj, ambiţie, prietenie.
Ce bine e să ai prieteni.
La bine şi la rău să ştii,
Că ajutor tu poţi primi,
Pentru o zi, sau poate ani.
Zâmbiţi, cântaţi, fiţi veseli!
Jucaţi-vă, citiţi, dansaţi, visaţi
De viaţă voi vă bucuraţi.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină