Interviu cu DORINA- GRAȚIELA AOLĂRIȚI

Este scriitoare, desenatoare, modelează în lut... este soție și mamă, fiică și cât și mai câte. Am să îl rog pe Moș Crăciun să îi dilate timpul, să realizeze tot ce și-a trecut pe lista dorințelor. 
Așa cum povesteam pe blogul personal (acesta este de povești), ultimele mele lecturi au fost: „Secretul fetei frumoase” de Dorina Grațiela Aolăriți, editura Adenium și „Povești nemaipovestite” de Dorina Grațiela Aolăriți - editura DPH. 
Secretul fetei frumoase” oferă un răspuns atât pentru copiii care se cred cei mai frumoși, dar și pentru părinții care spun asta foarte des copiilor. Frumoase lecții oferă autoarea prin intermediul animalelor: cerbul și iepurele. Interesantă și rătpcirea oglizii în adâncul pădurii.
Povești Nemaipovestite” cuprinde două povești extrem de interesante: „Familia Mănâncă Tot” (o recomand părinților care obligă copii să mănânce TOT din farfurie și care exagerează cu mâncarea) și „Harababură roz-albastră” (toate culorile sunt importante, au rostul lor; lecție minunată oferită de cameleonul Leon).
Mi-au plăcut foarte mult, ceea ce m-a determinat să îi cer să îmi acorde minute prețioase din timpul ei și să îmi răspundă la câteva întrebări.

INTERVIU:

1.      Îmi plac  foarte mult cărțile pentru copii. Cunosc sentimentul de a-ți ține cartea în mână. Ce te-a determinat să începi să scrii?
Nu ştiu, dacă ai putea-o întreba pe Graţiela în etate de 7 ani, ai fi avut un răspuns mai bun. Ştiu sigur că întotdeauna am avut o atracţie pentru cărţi, chiar de pe vremea când nu ştiam să citesc. Am crescut într-o familie în care s-a citit, pe lângă biblioteca destul de stufoasă a părinţilor mei vedeam mereu teancuri de cărţi groase lăsate la îndemână, lângă pat, mă intriga să-i văd atât de absorbiţi de lectură… Tabloul ăsta trebuie să fi trezit în mine o curiozitate care, uite, nu m-a mai lăsat niciodată în pace. În schimb, desenam. Iar îndată ce am învăţat să scriu, au început şi poveştile, dar şi perioada în care a început vânătoarea caietelor cu foaie velină pe o parte, pentru desen şi cu pagina din dreapta liniată, pentru text. Nici perioada asta nu s-a terminat, încă vânez caietele astea, pentru fetiţa mea. 

2.      Care este cartea preferată a copilăriei tale?
Cartea copilăriei mele a fost una furată de la grădiniţă (şi nu pentru că n-aş fi avut poveşti acasă). Ţin minte că era o carte mare, lucioasă, ilustrată în tuş, rare pe atunci în biliotecile şi-n librăriile din România. Nu mai ştiu cum se numeşte, am tot căutat-o pe Google, dar tot nu i-am găsit urma… Pot să-ţi spun că era o poveste despre doi bătrânei fără copii, care trăiau în pădure (el, sigur, era pădurar). În cele din urmă, la rugile lor fierbinţi, un butucel s-a transformat în copil. Mai departe scrie-n carte.Ţin minte că am luat cartea de la grădiniţă „doar un pic”, să mi-o citească mama, acasă. A rămas a mea, „doar un pic”, adică mult şi bine, până a dispărut şi din casa mea. Deci iată un titlu de primă pagină; cartea copilăriei mele a fost o carte furată! Puţin mai târziu m-a cuprins obsesia pentru aventurile din vestul sălbatic, după care am început o relaţie frumoasă şi fructuoasă cu scrierile lui Eliade.


3.       Am citit că îți realizezi singură grafica, dar și înveți tineri să deseneze. Ce te bucură mai mult: să scrii sau să desenezi?
E o întrebare pe care o primesc adesea. Întotdeauna o să aleg în mod conştient desenul, pentru că mi-e foarte la îndemână, dar şi pentru am investit foarte mult în direcţia asta. În realitate, ambele sunt nevoi la fel de stringente, e ca atunci când îţi scade glicemia şi trebuie să mânânci ceva dulce, cât mai repede. Pur şi simplu trebuie să desenez şi să scriu. Trebuie să am un creion şi o hârtie la mine, fie pentru a nota o idee, fie pentru a creiona un personaj. Recunosc, am nişte limite (nu de nedepăşit) în privinţa textului, dacă e mai lung; am nevoie de laptop, altfel o las pe mai târziu (adică, de cele mai multe ori, baltă).

4.      Care a fost cea mai dragă carte/poveste pe care ai citit-o micuților tăi?
Dragă mie sau lor? Întreb asta pentru că există mereu diferenţe între preferinţele noastre. Fetiţei mele de 8 ani i-au păcut foarte mult  „Aventurile lui Habarnam”, „Micuţul Nicholas” şi „Cărţile cu Apolodor”, „Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii” (acum se pregăteşte intens pentru seria „Jurnalul unui puşti”, pe care am lăsat-o intenţionat mai la urmă, pentru a nu se obisnui din start cu un stil de lectură prea facil), iar băieţelul meu vânează poveşti „cu roţi” (adică să fie neapărat cu şi despre orice se deplasează pe roţi, dincolo de care calitatea textului nu contează foarte tare). Însă ambii preferă cărţile mele… „Poveşti nemaipovestite”, cel mai recent volum al meu pentru copii (şi părinţi), e prima lor alegere de pe raft. Sunt sigură că sunt şi subiectivi, dar noi suntem foarte sinceri şi direcţi, aşa că mi-ar fi putut spune verde-n faţă un verdict negativ. Dacă lor le place, am trecut un test important.

5.      Ce au spus copiii tăi când au aflat că mama lor e scriitoare?
Au crescut văzându-mă cu preocupările ăstea neserioase, practic aşa m-au avut mereu în faţa ochilor, desenând şi scriind. Pe deasupra mă mai ocup şi de o altă treabă murdară; modelez, deci au o mamă care-şi mânjeşte adesea mâinile de lut.  Prin urmare, nu cred că activitatea mea e ceva ce-i dă pe spate, e firescul nostru.

6.      Din ce ai scris până acum, care poveste îți e mai aproape de suflet?
Una pe care n-a văzut-o, încă, nici un ochi de editor. Este o poveste rimată, în mare parte neversificată (pur şi simplu aşa a ieşit), extrem de atipică şi amuzantă, o tot citesc dimineaţă de dimineaţă încă de la finalul lui 2015, când credeam că e „gata”. De atunci a mai dospit un pic, a prins un contur care-mi place foarte tare … ce mai, o ştiu pe de rost. Tocmai pentru că-mi place atât de mult, sunt şi foarte pretenţioasă în privinţa ei, povestea asta merită nişte ilustraţii impecabile, aşa că îmi voi oferi cât timp voi avea nevoie pentru ea.

7.      Ce te inspiră atunci când scrii? Ai un ritual al scrierii? Nu știu... să scrii de mână ... să îți notezi personajele și o descriere schematică a lor, etc.
Descrierea schematică a personajelor o consider necesară doar în cazul romanelor (ştiu asta pentru că am început vreo câteva).
Revenind la poveştile pentru copii, îmi place ca scrisul să fie prima activitate din zi, aşa că se-ntâmplă de obicei dimineaţa, în bucătărie, cu o cană cât mai mare de cafea aproape de nări. Ideal ar fi ca toată lumea din casă să doarmă sau să fie plecată. În rest, notez pe te miri ce, iar notele mele sunt când desenate, când scrise. Mă inspiră ceea ce trăiesc.

8.      Citești literatură pentru copii? Te inspiri din cărțile de succes ale autorilor străini?
Citesc toate cărţile pe care le cumpăr pentru copiii mei, noroc că nu-s tocmai puţine. Altfel n-aş avea timp şi, în contextul actual, chiar nu există să-mi pot face timp pentru asta. Nu mă inspir de la nimeni, nici când vine vorba de scris, nici în cazul ilustraţiilor. Sunt prea mulţi care n-au identitate tocmai pentru că se tot „inspiră”. Spre exemplu, în ilustraţie, până nu de mult, a circulat virusul motivelor tradiţionale, apoi vegetale. Mă durea retina de la atâtea frunzuliţe drăguţe, dar fără consistenţă – cred că ăla a fost şi momentul în care n-am mai urmărit parcursul niciunui ilustrator, fie el român sau străin. În literatura pentru copii, aşijderea; mulţi încearcă să reinventeze un Harry Potter mai Harry Potter decât Harry Potter..
Uită-te în stânga, priveşte în dreapta, dar neapărat în sus şi-n jos, citeşte, joacă-te, călătoreşte, vizionează un film, simte o muzică, danseaz-o, cunoaşte oameni, deschide-ţi în poală albumul cu fotografii vechi… toate astea inspiră, viaţa însăşi inspiră, doar ea şi propriul filtru dau lumii creatori originali.


9.      Prin "Povești nemaipovestite" ai urmărit să corectezi anumite obiceiuri "greșite" ale unor copii (și nu numai!)?
„Poveşti nemaipovestite” nu e un soi de „Micul prinţ” care, chipurile, se adresează numai copiilor. Nu, intenţia mea vădită, clară, declarată este aceea de a mă adresa şi părinţilor.  „Obiceiurile” sunt, înainte de toate, pornite de la nişte prejudecăţi ale părinţilor, moştenite transgeneraţional. Ei, părinţii, sunt cei care trebuie să înţeleagă să nu-şi mai forţeze copiii să mănânce tot din farfurie (mesajul din „Familia Mănâncă-Tot”) sau să înceteze să le mai împartă acestora jocurile, jucăriile, culorile, preocupările în funcţie de gen („Harababura roz-albastră”). Copilul are în el toată informaţia corectă, nealterată, de la bun început. Corpul lui îi spune cât şi ce să mănânce, instinctul  îi spune că normal ar fi să se joace cu ceea ce îl atrage - noi, părinţii, le viciem pornirile naturale, sănătoase. În ceea ce priveşte copiii, poveştile mele pot doar să le amintească, în culori frumoase şi cu umor (sau cum altfel să li te adresezi? J ), ceea ce poate au pierdut, sub presiunea unei educaţii bazate pe anumite prejudecăţi care n-au făcut bine nimănui.

10.  Ce autori români de literatură pentru copii ți-au pătruns în suflet?
Au scris destul de sporadic pentru copii, însă, pentru atât cât au scris, în universul meu rămân geniali; Gellu Naum şi Marin Sorescu.

11.  Ce truc ai folosit pentru a le sădi copiilor tăi pofta pentru lectură?
Pur şi simplu le citesc. Nu mă folosesc de trucuri, deşi sunt de acord cu ele. În copilărie, chiar dacă în jurul meu s-a citit, mie părinţii mei nu mi-au citit şi, ghici ce, chiar şi acum, dacă ar fi după mine, jumătate de zi aş citi, jumătate aş desena, iar două ore, dis-de-dimineaţă, aş scrie. Iar asta nu de ieri - de azi, ci dintotdeauna. Cred că atracţia pentru lectură ţine mai curând de temperament, corelat cu răbdarea şi curiozitatea. Deci sunt alte calităţi care ar trebui dezvoltate pentru a aduce copilul, poate, cât mai aproape şi mai firesc de raftul cu cărţi.

12.  Te-ar interesa să facem un proiect (online, nu cred că ne permitem publicat) cu povești / poezii scrise de mame?
E nevoie aici de două ingrediente ca să iasă o treabă frumoasă; compatibilitate şi timp. Am primit mai multe propuneri de a ilustra poveştile altor autori însă, până în momentul de faţă, a rămas stabilit că eu cu mine mă înţeleg cel mai bine în duetul acesta poveste-ilustraţie. Aş ilustra poveştile semnate de altcineva doar dacă m-aş îndrăgosti de text (bineînţeles, în cazul în care mi-e contemporan, şi autorul ar trebui să simtă o compatibilitate cu stilul meu).
Am ilustrat recent un volum de poezii de dragoste (nu pentru copii) şi a fost un proiect pe care l-am îmbrăţişat pe loc, pentru că fiecare vers părea anume scris pentru creionul şi acuarelele mele.

13.  Lucrezi în paralel la mai multe proiecte?
Întotdeauna!

14.  Dacă ai tăi copii ți-ar spune într-o zi că vor să devină scriitori sau pictori, ce sfaturi le-ai oferi?
Aş face orice flip flap să-i determin să înţeleagă că trebuie să muncească foarte mult dar, culmea, fără să simtă că se spetesc. Dacă pot asta, înseamnă că şi-au ales exact drumul pentru care sunt croiţi. Se spune despre sportul de performanţă că presupune multe sacrificii, sunt sigură că aşa este. Eu cred că un artist bine format a investit  în dezvoltarea lui la fel de mult ca un sportiv de performanţă. E plină lumea de „artişti” care habar n-au să deseneze. Pe ai mei, de or apuca drumul artei, nu-i vreau aşa, doar conceptuali, cu nişte etape esenţiale arse rapid şi superficial. Cât despre scris, la bază stă cititul şi trăitul, dar aş recomanda şi un jurnal „de bord” în care să-şi permită să sfideze orice regulă de scriere.

15.  Mai crezi în Moș Crăciun? Dacă da, ce vrei să îți aducă anul acesta?
La şedinţa cu alţi inşi fabuloşi cu super-puteri, să pună magie mână de la mână pentru mine să-mi dilate timpul, ziua mea să dureze 48 de ore, pentru care, desigur, să am şi energia necesară. Vreau să fac multe lucruri, pentru care nu găsesc timp. Mai am o dorinţă arzătoare, dar asta, dacă nu e cu supărare, o să rămână între mine şi Moş Crăciun. Deci, da, cred în el. Trebuie. Am copii! J


 MULȚUMESC MULT PENTRU TIMPUL ACORDAT.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină