Doxi și restaurarea cărților de Claudia Groza

Doxi și restaurarea cărților
de Claudia Groza
       Brrrr! Toamna aduse cu sine întreg arsenalul: vânt rece, ploi care îl duceau pe minunatul soare la odihnă în spatele norilor, miros de fructe coapte și de murături, frunze în zeci de culori ce dansau spre pământul reavăn și dornic să asculte mii de povești din lume. 
Doxi mergea alene spre casă. Se gândea cum să își organizeze timpul pentru a se documenta foarte bine despre zilele copilului în Canada (20 noiembrie) și în India (14 noiembrie). 
Poc! Poc! Fâșșș! 
- Ah! Ce m-am speriat! Sunt doar o frunze căzute și purtate de vânt pe asfaltul rece!, rosti Doxi.
- Te-ai speriat, nu-i așa?, se auzi o voce cunoscută.
- Da, Mara! Eram adâncit în gânduri! 
- Te pot ajuta cu ceva?
- Nuuu! Încercam să mă organizez și pur și simplu am fost acaparat de ideile pentru proiectul cu zilele naționale ale copiilor din India și din Canada, răspunse Doxi zâmbind.
- Mie nu îmi plac indienii. Dar dacă vrei, ne întâlnim la orele 18 să îmi arăți ce ai lucrat!, spuse Mara.
- Hei! Privește! Câteva cărți aruncate pe pubela de gunoi, strigă Doxi.
- Să nu care cumva să le atingi. Uite cum arată: vechi, coperți roase și pagini ondulate. Ce zdrențuite sunt!
- Le iau și le voi reda frumusețea! Știu că pot!, murmură Doxi entuziasmat.
- Voi băieții! Nu vă înțeleg. Nu aș atinge pentru nimic în lume asemenea mizerii. Te las cu bine! Spor la proiect! Ne vedem la ora 18.00, zise fetița, îndepărtându-se de colegul său.
Doxi a scos punga de la sendvișuri, a pus-o pe mână ca o mănușă și a luat cele două cărți. Băiatul învățase să prețuiască obiectele, să recicleze pentru a salva natura și să redea viață cărților vechi. 
- Bravo Doxi. Sunt bucuros că îți sunt prieten!, șopti Alfi din spatele pubelei.
- Hei! Ce faci aici?, întrebă Doxi mirat.
- Să nu râzi, dar merg zilnic prin parc pentru a da o șansă cărților abandonate. Unele sunt norocoase și sunt luate de oameni pentru a fi citite. Dar acestea mai vechi, ușor pătate și ondulate de trecerea timpului nu au nicio șansă. Așadar, intervin eu. Le iau, le șterg de praf cu o pensulă, lipesc hârtia și rescriu cuvinte dispărute din cauza dizolvării tușului la atingerea degetelor care au urmărit literele și au atins cu dragoste paginile. 
-Alfi, prietenei mele i-a fost frică să atingă cărțile! De ce oare?
- Obiectele vechi pot conține organisme extrem de mici, care se pot observa cu ajutorul microscopului. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să salvăm, să restaurăm cărți vechi, care pot fi foarte valoroase. Le poți duce la anticariat sau chiar la muzeul literaturii.
-Ai dreptate, Alfi! Nu m-am gândit la acest aspect al problemei. Scuză-mă, dar e timpul să plec. Am foarte multe de făcut!
- Sigur! Succes și pe curând. 
Doxi a băgat cărțile în ghiozdan și a pornit spre casă în pas alert. 
După ce s-a spălat pe mâini, s-a schimbat în hainele de casă și a servit prânzul, băiatul a început rezolvarea temelor. S-a concentrat, a citit cu atenție enunțurile și temele au fost foartr ușoare. 
Clinc - clinc! Clinc - clinc! se auzi soneria.
Doxi a privit pe vizor și le-a deschis prietenelor sale, NETi și MARTEka. 
- Poftiți! Intrați!
- Am venit să te ajutăm la proiect, au spus fetele. 
- Mulțumesc mult! Vă servesc cu fructe de sezon: mere, gutui și struguri.
- Cât de gustoase și aromate sunt! Mulțumim!
Cei trei copii s-au apucat de lucru. NETi oferea informații și imagini despre India și Canada. Doxi selecta ce era potrivit pentru proiectul său, iar MARTEka decupa și lipea pe un carton mare. 
Pe măsură ce proiectul prindea formă și culoare, timpul se scurgea rapid. Doxia fost fermecat de poeziile lui Tagore, poetul național al Indiei și a uitat cu desăvârșire de întâlnirea cu Mara. În clipa în care a finalizat proiectul, ca prin minune și-a amintit.
- Cât este ceasul?, strigă Doxi speriat.
- 18 și 20, răspunse NETi.
- Veniți cu mine să o cunoașteți pe Mara și să îi arăt proiectul, grăi precipitat Doxi, căruia nu îi plăcea să întârzie.
Mara era furioasă și mergea apăsat, cu mâinile împreunate la spate.
- Iartă-mă! NETi și MARTEka m-au ajutat să fac proiectul. Pur și simplu nu știu când a zburat timpul.
- Nici nu vreau să văd ce ați realizat! Nu mă interesează! Ești oricum un ciudat care adună cărți ponosite de prin parcuri. 
- Nu am întârziat intenționat, adăugă NETi. Am tot citit informații și timpul nu iartă pe nimeni.
- Poate și pentru mine timpul este valoros!, spuse Mara.
- Hei, Mara! Ce ai zice dacă ai încerca să fii tolerantă? Ne-am cerut iertare! Se putea întâmpla să intervină ceva în programul tău și să întârzii tu. Cum ai fi procedat?
- Am citit că pe 16 noiembrie este Ziua Internațională a Toleranței, spuse răspicat NETi. 
Mara s-a liniștit. Le-a zâmbit celor trei și a întins mâna spre proiect.
- Hai să vedem ce ați reușit să faceți!, rosti zâmbind Mara.
Întors acasă, Doxi s-a ocupat de restaurarea cărților vechi. Citind atent a descoperit că una conținea poeziile lui Tagore, iar cealaltă povești din întreaga lume.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină