CIUPERCUŢA ŞI POVESTEA EI de CG

CIUPERCUŢA ŞI POVESTEA EI


Din senin, nori negri, îmbufnaţi şi furioşi au început să planeze asupra poieniţei. Vieţuitoarele, cu mic cu mare, s-au ascuns fiecare pe unde a găsit.
Tunetele şi fulgerele s-au aliat cu norii. S-a creat o muzică de fond înfricoşătoare. Picături mari, de forme diferite - rotunde, ovale, bastonaşe - au început să alerge spre pământ.
Acesta le îmbrăţişa cu grijă, să nu fie aterizarea prea brutală.
Totul s-a terminat pe neaşteptate, precum începuse.
Aburi calzi. cu miros îmbietor, ieşeau din adâncuri, aducând energii pozitive. Florile îşi scuturau rochiţele de petale multicolore, apoi îşi îndreptau semeţe trupurile. Arborii şi arbuştii îşi aranjează coroanele. Un greier mic, scoate speriat capul de sub un fir de iarbă.
- Ce spaimă am tras!
- Asta a fost răzbunarea norilor, spuseră în cor firele de iarbă.
Fluturii îşi întind aripile să fie încălzite de razele blânde ale soarelui. Furnicile aleargă grăbite spre muşuroi.
- Ce tragedie! Vai, ce nenorocire! Cum s-a întâmplat? se aude în imediata apropiere.
Familia gândacilor îşi plânge o rudă. În iureşul de dinaintea furtunii, un gândac fusese strivit.
Toatele animalele au adus omagii familiei îndurerate. Offf... graba strică treaba! Întotdeauna.

Din pământ din iarbă verde, a apărut un iepuraş. Când s-a uitat atent, a văzut că poieniţa se îmbrăcase într-o mantie de ciuperci.
- Ia priviţi! Ce minunat! Care de care mai frumoasă.
Vieţuitoarele au privit uimite peisajul măreţ din jurul lor. Ciupercile stăteau de veghe, drepte, ca nişte soldaţi. Păzeau orizontul şi graniţele. Între toate, una ieşea în evidenţă de la distanţă. Frumos colorată, pălăria roşie cu buline albe şi picior alb, trona senină peste suratele ei.
Iepuraşul o zări şi se îndreptă spre ea.
- Eşti atât de atrăgătoare! o flată iepuraşul.
- Îţi mulţumesc, răspunse ciupercuţa în timp ce una din buline se înroşi la auzul complimentului ce-i fusese adresat.
Iepuraşul, iute de felul sau, o îmbrăţişă şi o sărută cu foc. După gestul acesta, o zbughi spre pădure, la răcoare.
Ciupercuţa se înroşi puternic, bulinele albe se măriră în diametru, iar piciorul s-a umflat de mândrie, ... de atâta flatare. Nu i se mai spusese asta până acum. Nimeni nu i-a dat aşa importanţă. Majoritatea se fereau de ea. Nu înţelegea de ce, dar se obişnuise în timp cu situaţia. Suratele ei erau destul de departe de ea. Se simţea singură, urâtă şi morocănoasă. Dar gestul iepuraşului a făcut-o să zâmbească, să se simtă şi ea în rândul lumii, o fiinţă normală.
După câteva ore, animalele care văzuseră gestul iepuraşului, făcură şi ele la fel.
Au mers şi au discutat cu ciupercuţa frumoasă, viu colorată. Au îmbrăţişat-o şi au sărutat-o cu drag şi prietenie.

*

            Seara îşi întinde plasa de întuneric. Pe bolta cerească apar, pe rând, una câte una, stelele. Luna, în formă de seceră atinge încet stelele, mângâindu-le. Ele se prind sub formă de colier şi cercei. Luna este mândră de aspectul ei. Privind în jos, vede un iepuraş, tremurând. Se apropie ceva mai mult şi observa că iepuraşului îi este rău.
- Steluţă magică, te rog să cobori pe Pământ să vezi ce se întâmplă cu acea fiinţă.
           - Imediat, Stăpână Lună. Şi porni în viteză spre poieniţă.
          Ajunsă lângă iepuraş, steluţa a văzut ca acesta avea pete roşii pe corp şi nu îşi putea ţine echilibrul. Broboane mari se prelingeau de pe fruntea lui.
- Te pot ajuta cu ceva? Ce ai păţit?
- Nu ştiu. Îmi este rău. Luminează-mi drumul până la veterinar.
- Sigur, iepuraş drăgălaş.
Cu chiu, cu vai, iepuraşul a ajuns la scorbura bufniţei.
Aceasta, se sperie la început de lumina puternică ce-l însoţea pe iepuraş. Se retrase speriată în scorbură.
- Dragă bufniţă, sunt eu, iepurele, îngăimă acesta. Îmi este foarte rău.
- Draga bufniţă, sunt o steluţă ce i-a luminat calea. Mă depărtez acum...
Atunci, bufnita ieşi degrabă şi se uită la iepure. Îl consultă rapid şi îi puse diagnosticul.
- Eşti otrăvit. Ce ai mâncat?
- Morcovi, varză şi salată. Nimic altceva, răspunse iepuraşul şi leşină.
Bufniţa, începu să fâlfâie din aripi ca să-i facă aer. Deja era foarte îngrijorată.
Steluţa făcu semn Lunii şi ceru să fie vânt. Şi vântul călduţ, începu să adie lin, atingând uşor mustăţile iepuraşului.

*


           Încet, încet, soarele prelua ştafeta de la lună. Poieniţa începu să revină la viaţă. Firele de iarbă se acoperiră cu rouă.
Fluturii şi insectele au venit să se răcorească, să-şi facă toaleta de dimineaţă. Păsările îşi încălzesc glasurile, ciripind.
Deodată se auzi un ţipăt. Iepuroaica venise după iepure la veterinar şi se sperie când îl văzu în stare de inconştienţă.
- Dar ce s-a întâmplat? Cum aşa? Ce a păţit?
- E otrăvit, dragă iepuroaica. Nu ştie ce a mâncat.
Nu termină de vorbit acestea, căci bufniţa văzu cum veneau la ea un întreg şir de animale, toate ţinându-se de abdomen, cu broboane de transpiraţie şi cu mersul tremurând.
- Nu se poate. Sunteţi otrăvite. Ce aţi făcut? Iepuraşul a leşinat, dar nu ştia să fi mâncat ceva contaminat.
- Am sărutat ciuperca. Noi credem că asta ar fi.
- Da, asta este, spuse gânditoare bufniţa.
Le prescrise o licoare din frunze de brusture. Între timp şi-a revenit din leşin şi iepurele. Ştergându-şi lacrimile, iepuroaica l-a îmbrăţişat cu dragoste.
Animalele, auzind că frumoasa ciupercă este una otrăvitoare s-au dus şi au aruncat cu pietre în ea, au bătut-o şi i-au spus:
- Niciodată nu vom mai ajunge în preajma ta. Eşti un organism rău. Vei rămâne aici, singură pe veci, cu toată frumuseţea ta.
Ciupercuţa încercă să le explice că nu avea de unde să ştie ce urma să se întâmple. Nimeni, niciodată, nu se atinsese de ea şi nu se purtase aşa drăgăstos cu ea.

*


Ciupercuţa devenea pe zi ce trece, mai tristă. Slăbea văzând cu ochii. Bulinele de pe frumoasa sa pălărie roşie, se micşorau. Piciorul se usca.
Luna o privi o seară, două seri, o săptămână. Într-o noapte răcoroasă de toamna, spuse steluţei magice:
- Steluţă magică, vezi ciupercuţa aceea? E tare tristă. Animalele au acuzat-o pe nedrept. Aş vrea să o ajutăm.
- Sigur, Lună. Ce am putea face pentru ea?
- Coboară şi atinge-o cu bagheta stelară. Otrava va fi eliminată pentru totdeauna. Şi încă ceva. Umple poieniţa cu ciuperci frumoase. Să aibă companie. Să îşi facă prieteni. Să îşi întemeieze o familie.
- Sigur, frumoasă Stăpână Lună, răspunse încântata steluţa magică.
Cu viteza luminii, steluţa ajunse lângă ciupercuţă. Aceasta dormea liniştită. Din când în când suspina.
- Dragă ciupercuţă, începând de acum, vei fii o ciupercă gustoasă, comestibilă şi vei avea în preajma prieteni dragi.
Steluţa o atinse uşor cu bagheta stelară şi ciupercuţa scăpă de otravă, ce se scurse în pământ... un lichid uleios, de culoare maronie.
Într-o secundă, ciupercuţe asemănătoare ei, apărură în poieniţă.
            Mulţumită că şi-a îndeplinit misiunea, steluţa magică, dădu să plece. Însă, ciupercuţa se trezise, şi privindu-se pe sine, precum şi la ciupercuţele din jur, întrebă:
- Hei! Ce s-a-ntâmplat? De ce ai făcut să fie mai mulţi duşmani pentru frumoasele animale din această poieniţă?
- Draga ciupercuţă, din această noapte, eşti o ciupercuţă bună, gustoasă şi ai familia ta alături. Ai scăpat de otravă! spuse steluţa.
Cu lacrimi sub pălărie, ciupercuţa îngăimă:
- De aş putea salva vieţile animalelor pe care le-am otrăvit, ar fi minunat. Aş fi fericită şi împăcată cu mine.
Steluţa privi cu atenţie şi teamă Luna.
Aceasta îi şopti:
- Mergi şi atinge uşor animalele cu bagheta stelara.
Mâine se vor trezi sănătoase.
Steluţa, cu multă dragoste, porni din tufiş în tufiş, din scorbură în scorbură şi atinse cu bagheta animalele otrăvite. Exact când soarele se apropia de Lună ca să primească ştafeta, steluţa, obosită, dar atât de fericită, atinse pânza cerului albastru întunecat.
- Misiune îndeplinită, Stăpână Lună.
- Mulţumesc. Eşti o steluţă minunată.

*


Soarele mângâie vegetaţia. Natura se trezeşte din amorţirea frigului de peste noapte. Păsările cântă, fluturii şi insectele zboară să caute rouă, animalele ies din culcuşuri.
- Hei! strigă o veveriţă. Ia priviţi. Poieniţa este plină de ciuperci care de care mai viu colorate.
- Cu siguranţă s-a întâmplat o magie, spuse iepuraşul. Mă simt ca nou. Uitaţi-vă şi la ciupercuţa pe care am sărutat-o. Este acum ca la început, ca atunci când am cunoscut-o.
Veveriţa, neastâmpărată, ajunse în câteva clipe lângă ciuperca poveştii noastre.
- Bună dimineaţa! Eşti din nou atât de frumoasă!
- Mulţumesc. Azi noapte, o steluţă magică m-a transformat într-o ciupercă bună şi gustoasă şi mi-a dăruit o familie şi prieteni.
Se auziră aplauze. Animalele s-au apropiat de ciupercuţa cu pălărie roşie şi i-au cerut iertare.
Toate fiinţele sunt mulţumite şi fericite.
*


Totul are o rezolvare. Exista soluţii şi exista minuni.
Cine se aseamănă se adună şi nu tot ce este frumos la exterior este bun şi la interior.
Uitaţi-vă bine în jurul vostru. Gândiţi de două ori şi alegeţi o dată.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină