Dinu intră în grădină de Claudia Groza

Într-o seară, pe răcoare,
A ieşit la alergare,
În grădina de legume,
Fără tenişi în picioare,
Cu cochilia răsucită
Şi cu talpa-i lustruită,
Cine credeţi?
Dinu! Un melc vesel, tinerel,
Isteţel şi pus pe glume.

-Ai grijă, măi frăţioare,
Tocmai s-au plantat răsaduri,
Morcovi, roşii şi-alte neamuri.
Zise un gândac cu dungi,
Aranjându-şi cu răbdare
Mustăţile puţin cam lungi.
-Îţi urăm bine-ai venit 
Printre roşii, castraveţi,
Cartofi, morcovi şugubeţi,
Mazăre, ceapă, fasole,
Sfecle şi ridichii frivole. (ridicole),
Şopti puţin răguşit
Usturoiul  obosit.
- va urma -

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Doxi si prietenii de CG


Marteka este fascinata de culorile toamnei, dar si de varietatea fructelor.

- La noi pe planeta roșie Marte nu exista atata frumusete și culoare!
Marteka merge la moș Nichifor (bunicul lui Doxi) in gradina și strânge intr-un cos de nuiele diverse fructe: prune, struguri, mere, gutui, piersici și pere.
Neti se lauda ca ea obtine un coș si mai frumos si mai bogat doar apasând cateva butoane pe tasta tabletei.
-Te cred, prietena draga! Dar nu au acelasi gust! poftim! Incearca. Compara! Cele culese de mine au gustul bucuriei, al fericirii de a le fi ales eu cu ochii, cu mâinile si chiar cu sufletul.
Alfi ii recomanda lui Doxi câteva lecturi despre toamnă: "Balada unui greier mic" de George Topârceanu, "Greierele și furnica" de La Fontaine, "Puiul" de Ioan Alexandru Brătescu Voinești. 
Doxi primește o scrisoare de la prietenul cel mai bun, care ii mărturisește că i-a trimis un colet cu un joc cu proverbe, joc realizat de mama lui și încă nu se află în librării. 
Marteka și Neti il roaga sa se joace impreuna. 
-Bineînțeles că ne jucăm toți patru! Prietenul la nevoie se cunoaște. Mama lui Mihnea are nevoie de o părere sinceră despre cât de atractiv este jocul. 
MARTEka, NETi, Alfi și Doxi au jucat jocul cu proverbe timp de trei ore fără pauză. 
La final, porunca celui care a pierdut  era să realizeze un tablou/desen despre toamnă. 
- Pentru că am pierdut fiecare de mai multe ori, vom desena câte un tablou squ vom face un colaj și vom realiza o expoziție, afirmă Doxi.
- Ce idee excelentă! exclamă MARTEka și toți s-au apucat de lucru. 
Păsările zburau în stoluri spre Africa. Frunzele pluteau în văzduhul încins, apoi cădeau lin pe pământul umed. ziua se scurta. dimineața și seara era răcoare, iar puloverele au fost scoase din șifoniere. Toamna își intra pe deplin în drepturi.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

CE ÎNSEAMNĂ PRIETENIA? de CG ( Seby este de fapt TOBIAS)



CE ÎNSEAMNĂ PRIETENIA?
de CG
Luna, atinge uşor umărul soarelui. Trebuie să îi predea ştafeta. Acesta se întinde şi zâmbeşte. Îşi potoleşte setea cu rouă de pe frunze, apoi păşeşte încet spre bolta cerească.
Vântul salută blând cocotierii, bananierii, arborii de mango şi cacao. Mirosul îmbietor de cafea, gâdilă nările animalelor. Se trezesc pe rând şi dau semnalul sonor care anunţă oamenii că este o nouă zi. Gâzele zumzăie şi aleargă sprintene pentru a prinde stropii de rouă să-şi facă toaleta de dimineaţă.
-Bună dimineaţa, mamă!
- Bună, Seby! Aşa mult mă bucur că ai revenit acasă! Cel puţin pentru o perioadă.
- Şi eu mă bucur mult de tot. Mi-aţi lipsit. Credeam că nu voi reuşi, că am să te dezamăgesc. Mă gândeam cu teamă să nu fiţi vânaţi pentru fildeş. Mi-am făcut griji şi mă simţeam vinovat că am plecat de lângă voi. Dar când am văzut bucuria din ochii tăi şi ai fraţilor mei, când aţi realizat că mi-am împlinit visul, am înţeles că am luat decizia corectă, spuse emoţionat elefănţelul colorat.
- Vânătorile au fost puţine în ultima perioadă. Oamenii de la mediu ne respectă drepturile, spuse mama elefant.
- Mamă, merg spre râu să-mi fac gimnastica de dimineaţă. Aşa am fost obişnuit la circ. Mişcarea e foarte importantă pentru organism. Am învăţat lucruri folositoare în tot acest timp.
- Ar fi minunat dacă fraţii tăi ţi-ar urma exemplul.
- Am să le propun să meargă cu mine. Chiar acum mă duc să îi anunţ. Tony! Rudy! Unde sunteţi? strigă Seby.
- Aici, frăţioare. Ne facem paturile. Am devenit mai ordonaţi de când te-ai întors, spuse Tony zâmbind.
- Dacă vă face plăcere, poate mă însoţiţi la râu să-mi fac exerciţiile de gimnastică. Te simţi atât de relaxat după câteva mişcări! Poate executaţi şi voi câteva. Pentru început, unele mai uşoare.
- Cred că este interesant, interveni Rudy. Chiar dacă nu vom face exerciţiile împreună cu tine, îţi ţinem companie. Poate cântăm ceva vesel.

- Înainteeee, marş! strigă amuzat Seby. Cei trei elefanţi s-au încolonat şi au pornit spre râu.
Cântau vestitul cântecel: "Un elefant, se legăna, pe o pânză de păianjen / Şi pentru că, pânza nu s-a rupt / A mai venit un elefant ! Doi. Doi elefanţi...."
              Prietenii lor, maimuţele curioase, alergând prin copaci, păsările, antilopele şi rozătoarele, se adunau care de pe unde se aflau. De mult timp nu s-a mai auzit aşa veselie prin pădure.
- Unde mergeţi aşa încolonaţi şi voioşi? întrebă maimuţica Pompeea.
- De azi vom face gimnastică alături de fratele nostru, spuse mândru Rudy.
- Faceţi toţi la fel ca noi. C-aşa vom creşte noi cei mici, sănătoşi, voioşi şi voinici, se auzi vocea vioaie a elefantului Tony.
- Vrem şi noi, ziseră amuzate maimuţele.
- Şi noi… şi noi… strigară în cor animalele.
- Urmaţi-ne, rosti pe un ton victorios, Seby.
În pas sprinten şi cu multă voie bună, au ajuns la râu. Animalele s-au organizat pe rânduri. Cele mai mici în faţă, restul în spate. Au păstrat distanţa corespunzătoare între ele, astfel încât să nu se accidenteze.
Seby s-a aşezat în faţa grupului şi a început ora de gimnastică.
- Pentru început, facem câteva exerciţii de încălzire. Rotiri ale capului în faţă, în spate, apoi stânga dreapta. A înţeles toată lumea?
- Daaa, primeşte răspunsul în cor.
Animalele respectă instrucţiunile date de Seby. Îl admirau. A reuşit în ce şi-a propus. Este de departe un model pentru prietenii săi.
- Acum vom executa un set de 15 genoflexiuni, după care facem 20 de flotări şi 25 de exerciţii pentru muşchii abdomenului.
Maimuţele şi rozătoarele dădeau semne de oboseală.
- Cine nu rezistă la toate exerciţiile, face doar cât poate. Nu trebuie să vă obosiţi. Este doar prima oră de gimnastică. Trebuie să o luăm pas cu pas. Nu se poate totul dintr-o dată, din prima încercare, se auzi îndemnul călduros al elefantului colorat.
- Hei, Seby! se auziră glasuri cristaline de pe celălalt mal al râului. Vrem şi noi să facem sport. Am adus şi o minge pentru o partidă de volei.
- Salutare, dragi copii. Uitându-se spre grupul prietenilor săi miraţi, a precizat:
- Sunt fraţii Thomas şi Robert, împreună cu vecina lor, Lorena. Au venit la toate reprezentaţiile mele, de aici din oraş. Mă iubesc mult. Îi veţi cunoaşte imediat. Acestea fiind zise, Seby traversă râul pentru a-i aduce pe copii la ora de sport.
- Chiar îmi era dor de voi, zise elefantul, lăsându-se pe picioarele din spate astfel încât copiii să se urce uşor pe spatele lui. Gata? Putem porni?
- Daaaa, strigară cu râsete în glas, copiii. Gata de aventură. Uraaa!
Seby a făcut prezentările. Toţi erau aşa de fericiţi. Se citea încântarea pe chipurile lor.
- Ne jucăm cu mingea? întrebă Lorena.
- Bineînţeles, draga mea.
Seby prinse mingea cu trompa şi o aruncă spre Lorena, care, cu un zâmbet larg, o pasă unei maimuţe. S-a încins o joacă în toată regula. Mingea zbura de la un jucător la altul, zâmbetele şi veselia erau împărtăşite. Erau momente magice.
- Cred că este timpul să luăm o pauză, să mâncăm pentru a prinde puteri. Nu trebuie să uităm că după amiază începe culesul fructelor. Avem nevoie de forţe proaspete. Adresându-se animalelor:
- Mergeţi înainte. Am să duc copiii pe malul celălalt şi vă prind din urmă.
Copiii, în timp ce urcau pe spatele lui Seby, au întrebat, puţin îngrijoraţi:
- Ne antrenăm şi mâine, nu-i aşa?
- Siguuuur, răspunseră maimuţele.
- Nu scăpaţi de noi, adăugară păsările flamingo.
- Sunteţi foarte drăguţi, se auzi chiţăitul unui şoricel, mic şi slab.
Tony şi Rudy porniră în fruntea plutonului cântând: “Un, doi, trei. Un, doi, trei”. Maimuţele alergau sprintene din arbore în arbore. Rozătoarele încercau să ţină pasul cu elefanţii. Fiecare s-a îndreptat spre casa lui. Părinţii îi aşteptau cu masa pregătită.
Soarele a ajuns în zona cadranului ceresc care indica orele 11. Le zâmbea prietenos fiinţelor vii care-l priveau. Norii, pufoşi şi subţiri, se plimbau alene, unul lângă celălalt, intersectându-se şi schimbând direcţia, din când în când. Gâzele au început de mult munca. Câtă viaţă era în acest loc minunat de pe pământ!
Seby şi-a învăţat prietenii că sportul e foarte important pentru organism. A avut ceva emoţii. Nu fusese până în acea zi instructor de aerobic. "Dacă greşesc? Dacă mă împiedic? Dacă nu ştiu ce exerciţii să recomand?" toate aceste întrebări s-au amestecat în mintea elefantului colorat.
                                                                 *
        După amiază de mai. Vântul s-a dus să-şi facă siesta. Apa râului curgea lin şi fără zgomot. Arborii îşi purtau cu mândrie recolta. Crengile bananierilor se îndoiau până la pământ. Cocotierii aşteptau cu nerăbdare să scape de povara fructelor nenumărate. Boabele de arahide şi cafea, ţopăiau fericite când priveau în zare şi vedeau cum se apropie "armata culegătorilor".
         Cu mic, cu mare, animalele au plecat spre plantaţii, să dea o mână de ajutor oamenilor. A început strânsul recoltei. Anul acesta, recolta era bogată.
         Seby şi prietenii săi nu au rămas indiferenţi. S-au adunat pentru a se organiza în echipe.
Maimuţa Pompeea a luat iniţiativă:
- Trebuie să formăm echipe pentru a fi eficienţi. Nu-i aşa, Seby? Avem nevoie de ajutorul tău. Tu eşti foarte ordonat şi bine organizat. Alcătuieşti tu echipele?
Elefantul colorat, roşind până în vârful urechilor, îngăimă cu voce slabă:
- Mulţumesc pentru încredere, dar fiecare dintre noi poate fi ordonat. Trebuie doar să vrei.
- Hai, Seby, nu fi modest! Eşti un model pentru noi! spuse papagalul Keo.
- Să nu mai pierdem timpul atunci. Păsările şi rozătoarele să se ocupe de culturile de arahide, cafea şi cacao. Eu, cu fraţii mei şi maimuţele, avem în grijă bananierii şi nucile de cocos.                      Panterele vor culege ananasul. Toată lumea este mulţumită? întrebă emoţionat, Seby. Nu se simţea confortabil când era tratat ca înţeleptul pădurii. "Sunt asemenea lor. Un animal. Coloritul şi faptul că am călătorit prin lume mă deosebesc de ele. Nu-mi place să fiu considerat o vedetă". gândea eroul nostru.
- E nemaipomenit! Gata. La muncă, toată lumea. Nu e timp pentru zăbavă, spuse Rudy.
Animalele au pornit sprinten spre locul de muncă. Părinţii şi rudele erau deja acolo. O dată ajunse, li s-au înmânat coşurile în care trebuia depozitată recolta.
- Să aveţi spor, dragii noştril! spuseră în cor părinţii.
- Mulţumim, mulţumim, li s-a răspuns.
- Să facem un concurs, a propus Tony. Echipa care finalizează prima munca, va primi un premiu. Echipa care va ieşi pe ultimul loc, va trebui să ne cânte ceva. Sunteţi de acord?
- Da, da, da, strigară vesele animalele.
Toată lumea începu culesul. Seby, privind cu drag în jurul său, gândea: "Dacă ar şti prietenii mei cât mi-au lipsit toate acestea anul trecut. Dacă ar şti ce greu este departe de casă şi de cei dragi. Nicăieri nu este ca acasă."
Maimuţele sprintene, alergau printre ramuri şi rupeau cu mare dexteritate mănunchiurile de banane.
- Prinde, Seby. Aşa, ca la circ. Ale! Hap! Bravooo... strigă şi aplaudă rapid o maimuţică hazlie.
V-aţi dat seama! Exact. Nimeni alta decât maimuţica Pompeea.
- Ai grijă să nu te răneşti! îi atrase atenţia elefantul Tony.
- Vreau să câstigăm! Vreau să câştigăm! spuse Pompeea.
- Da, sunt de acord, dar nu cu orice preţ, adaugă Rudy.
Fiind o echipă numeroasă au trecut rapid la culesul nucilor de cocos. Când au văzut asta, rozătoarele au devenit invidioase. Fără ca cineva să observe, mica rozătoare Jack, s-a ascuns într-un cocotier.
Maimuţele au făcut salturi şi au ajuns rapid în arbori. S-au apucat să arunce cu spor nucile de cocos în coşurile de răchită.
- Ajutooor! Auuu… ce doare! Ajutooor! se auzi glasul plin de durere al micuţei Pompeea.
Maimuţele agitate s-au adunat să vadă ce s-a întâmplat.
- Ce ai păţit, Pompeea? se aude o voce alarmată.
- Am fost muşcată de o rozătoare, spuse printre lacrimi maimuţica.
- Ai văzut cine a fost? întrebă Seby.
- Nu sunt foarte sigură, dar cred că era Jack. Rozătoare răutăcioasă, strigă Pompeea printre lacrimi de durere.
- Trebuie să te vadă un medic de urgenţă, spuse Seby îngrijorat. Sângele curgea din membrul superior al micuţei, murdărindu-i blăniţa de culoare maron. Cu Pompeea în spate, elefantul colorat adăugă:
- Mergem la spital. Rana este destul de gravă, se pare. Continuaţi fără noi. Ne vedem acasă!
Seby se grăbi cât putu. Au ajuns la spital în timp util.
- Ce s-a întâmplat? Întrebă medicul veterinar, îngrijorat de aspectul rănii.
- Am fost muşcată de o rozătoare. Mă doare foarte rău, spuse cu ultimele cuvinte maimuţica, după care a leşinat.
Medicul i-a cerut lui Seby să aştepte afară. I-a pus rapid o mască de oxigen Pompeei, apoi i-a curăţat rana şi a pansat-o.
- Într-o oră o puteţi lua acasă. Se va vindeca, însă va avea o cicatrice urâtă. Trebuie repaus la pat şi tratament homeopat. I-am prescris un macerat şi două feluri de ceai.
- Mulţumesc, domnule doctor.
Când deschise ochii, Pompeea întâlni privirea îngrijorată a lui Seby.
- Ce am păţit?
- Ai leşinat. Ai pierdut mult sânge, plus durerea... Dar eşti în afara oricărui pericol. Putem merge acasă.
- La revedere, domnule doctor! spuse elefantul.
Medicul, mângâind trompa lui Seby, răspunse:
- Drum bun şi însănătoşire grabnică. Vă aştept la control peste două săptămâni. Să fii cuminte Pompeea, şi să urmezi tratamentul.
- Promit, domnule doctor.
Pe drumul spre casă, maimuţica, oftând, spuse:
- Cred că am pierdut concursul. Îmi doream aşa mult să câştig! Voiam să fiu şi eu ca tine, Seby, o vedetă!
- Draga mea, important este să participi, nu neapărat să câştigi. Vor mai exista şi alte concursuri. Iar tu eşti o vedetă!
- Cum aşa?! spuse Pompeea.
- Eşti o maimuţică veselă, care zâmbeşte mereu, eşti plăcută de către noi, animalele! Rosti  Seby.
- Mulţumesc mult. Eşti un adevărat prieten. Ştii cum să încurajezi o biată maimuţică – şi începu să râdă.
- Uite c-am ajuns. Să mă îndrumi.
- Prima cameră la dreapta este a mea. Este vopsită în roz.
- Te aşezi în pat, iar eu îţi pregătesc un ceai până vin părinţii şi fraţii tăi.
- Te ascult, Seby.
Când elefantul a revenit cu ceaiul, maimuţica adormise.
"Draga de ea! De ce oare animalele cu suflet bun sunt rănite? De ce există răutate?" În timp ce Seby îşi punea întrebări, familia Pompeei s-a întors acasă.
- Cum se simte? întrebă mama maimuţă.
- Este bine. Trebuie să urmeze un tratament şi repaus.
Auzind voci, Pompeea s-a trezit.
- Am câştigat?
- Nu, surioară. Premiul a fost luat de către rozătoare.
- Eram sigură! spuse Pompeea cu lacrimi în ochi. De aceea m-a muşcat, ca să pierdem timp.
- Nu contează! Trebuie să te faci bine. Vor mai fi concursuri.
Elefantul colorat, se îndreptă, trist şi îngândurat, spre casă. Deodată, se auzi un zgomot. Se opri. Din tufiş, se ivi micul Jack, rozătorul invidios. Cu privirea în pământ, spuse:
- Cum se simte Pompeea?
- Este bine. A pierdut mult sânge. De ce ai procedat aşa? întrebă Seby.
- Am greşit. Am vrut să o sperii. Am făcut o glumă proastă. Îmi este ruşine de felul în care am procedat. Voiam, cu orice preţ, să câştig. Îmi pare rău.
- Nu câştigul e important în viaţă. Prietenii sunt foarte importanţi. Iar ceea ce obţii, trebuie să obţii în condiţii cinstite. Ar fi frumos să mergi să îţi ceri scuze, Jack.
- Am să mă duc, mâine. O seară frumoasă, Seby!
- Seară bună şi tie. Toate cele bune să se-adune. Ai grijă de tine. Să visezi frumos!
Eroul nostru a ajuns acasă, obosit. "Ce zi grea am avut! Bine că Jack a conştientizat că a greşit. Greşeala recunoscută e pe jumătate iertată". Ai lui adormiseră. A mers încet, să nu-i trezească. În curând cortina viselor avea să coboare şi peste el.
                                                                *
         Zorile se iveau cu teamă să nu deranjeze natura. Soarele se întindea pentru a fi în formă maximă. Picăturile de rouă dispăreau una câte una sub mângâierea caldă a razelor. Florile îşi ridicau semeţe capetele.
- Bună dimineaţa! Se salută fluturii cu celelalate gâze.
Micuţul Jack, apare la prima oră a dimineţii cu un buchet de flori şi se aşează în faţa casei unde locuieşte Pompeea. Nu peste mult timp, uşa casei se deschide. În prag apare mama maimuţă:
- Bună dimineaţa! spuse cu voce timidă şi tremurândă, Jack.
- Bună dimineaţa!
- Îmi pare rău de ce am făcut. Aş dori să vorbesc cu Pompeea. Îmi permiteţi?
- Sigur. Poftim, intră, şi-l conduse până în camera maimuţicii.
Aceasta se miscă în pat, deschise încet ochii şi îl zări pe Jack.
- Ce cauţi aici? Cum îndrăzneşti? Eşti un animal rău!
- Îmi pare rău. Iartă-mă. Nu ştiu de ce am procedat astfel. Voiam doar să te sperii. Mă poţi ierta? Şi întinse, încet, buchetul de flori.
- Mulţumesc… Bine, te iert.
- Poftim cu noi la micul dejun, spuse atunci, dintr-un colţ, mama maimuţă.
- Accept bucuros.
Când mama se apropie de Pompeea să-i ia buchetul de flori, a simţit că aceasta are temperatură. A verificat cu termometrul. Da, nu se înşelase. Acesta indica 39°C. S-a dus alarmată la bucătărie şi a povestit familiei. Micuţul Jack se strecurase, aşa că a auzit discuţia.
- Ce ne facem? Pompeea are febră foarte mare. Trebuie să-i facem un ceai din “planta liniştii”.
- Dar cum o obţinem? Creşte la distanţă mare de noi.
- Şi e o plantă rădăcinoasă. Nu putem săpa, spuse tatăl maimuţă, îngrijorat.
- Mă duc eu. Spuneţi-mi unde şi cum arată planta, interveni Jack.
- Faci tu asta? spuse fratele Pompeeei.
- Da. Totul se întâmplă din vina mea. Trebuie să ajut.
- Bine. Nu e timp de pierdut. Planta este o rădăcinoasă, arată ca o ridiche şi se găseşte pe Valea Nilului.
- Am plecat într-acolo. Sper să ajung în timp util. Aveţi grijă de ea. Daţi-i să bea apă, să nu se deshidrateze, adaugă Jack. Avusese în familie un caz asemănător şi ştia cum se procedează.
Micuţul rozător a pornit în fugă spre Valea Nilului. În drum se întâlni cu prietenii Pompeei.
- Unde alergi aşa? întrebă Seby.
- Să aduc "planta liniştii". Pompeea are febră mare. Nu pot sta la discuţii. Şi o luă la fugă.
- Totul e din cauza mea, spuse Rudy.
- Cum aşa? se auziră vocile animalelor din preajma sa.
- Eu am dat idea cu concursul. Nu am crezut că va fi o aşa rivalitate între noi.
- Stai liniştit. S-a întâmplat. A fost un accident. Să mergem la Pompea.
Prietenii i-au luat maimuţicii dulciuri, o carte de poveşti şi o pereche de cercei. Voiau să o înveselească. Acum erau îngrijoraţi. Dar nu s-au întors din drum. Ajunşi la faţa locului, au întrebat dacă pot ajuta cu ceva.
- Deocamdată nu, spuse mama maimuţă schimbând compresa de pe fruntea Pompeei.
După două ore de aşteptare, care au părut ani, apăru Jack, aducând victorios “planta liniştii” între labuţe.
- Am găsit! spuse istovit.
- Mulţumesc frumos! răspunse mama maimuţă şi se îndreptă spre bucătărie să pregătească ceaiul.
Ceaiul fierbinte, aburind, înghiţit puţin câte puţin de către Pompeea, şi-a făcut efectul. Maimuţica a deschis ochii, şi, când a zărit mulţimea prietenilor a întrebat:
- Ce-i cu voi aici?
- Am venit să vedem cum te simţi, să îţi aducem dulciuri, o carte cu eroi de poveste şi cercei care să-ţi pună în valoare zâmbetul.
- Mulţumesc, spuse zâmbind Pompeea.
            Animalele au aplaudat, mulţumite că au readus zâmbetul pe buze prietenei lor.
            După discuţii lungi, prietenii au lăsat-o pe maimuţică să se odihnească. Au pornit spre casele lor, să mănânce de seară. Erau fericiţi. Pompeea era în afara oricărui pericol. De asemenea, erau mândri de Jack, că şi-a recunoscut greşeala şi s-a dus în căutarea plantei vindecătoare.
                                                            *
         Totul este bine când se termină cu bine. Este minunat să ai prieteni. Ştiţi cum se spune: "Prietenii la nevoie se cunosc".
          E frumos să vă faceţi prieteni noi, dar nu-i uitaţi pe cei vechi.
         Vă doresc să aveţi prietenii frumoase.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

O poveste cu haz de CG

O poveste cu haz 

Zăpada se topise dintr-odată. Soarele a venit cu avânt şi cu  dor de răsfăţ pentru pământ. Aşa că, nu a stat mult pe gânduri. A început să dezmorţească natura. Firele de iarbă se întindeau spre razele de soare. Florile îşi desfăceau bobocii. Animalele ieşeau de prin tufişuri.
Zarvă mare se auzea dinspre lac. 
- Vai, vai şi iar vai, un brotac s-a înecat.
- Cum să fie înecat? E doar fermecat! Nu vezi că ochii peste cap a dat?
- Oachi, dragul meu brotac, a-nghiţit un cozonac.
- Ce nebunie! De când un brotac mănâncă un cozonac? spuse barza.
- Zău că e adevărat. Ce mă fac, ce mă fac, fără dragul meu brotac?
- Să-i dăm cafea cu caimac.
- Orice, numai să-l văd salvat!
- Să-l punem la alergat.
- Doamne ce păcat, că brotacul s-a-necat.
Toma, băieţelul educat şi adorat, manierat şi pieptănat, privind cerul înnorat, de Oachi  s-a-mpiedicat, care iute a scăpat de cozonac.
- M-ai salvat, m-ai salvat! Mă simt uşurat, eliberat, fericit.
- Ce minune, dragul meu!
- Mă simţeam ca un leu, paraleu. Mai ceva ca Amedeu. Nu mai vreau în viaţa mea cozonaci şi bunătăţi. Rămân la peşti, muşte şi creveţi.
- M-ai speriat, Oachi! Credeam că n-am să te mai revăd viu.
- Oaca, hai să ciocnim un ou. Azi e sărbătoare. Rilă a zis într-un interviu că dă ouă colorate, ca să le ciocnim pe toate. Unele sunt de ciocolată, pentru copiii care au citit povestea toată. Toma, băieţelul drăgălaş, va primi un iepuraş, pentru că m-a salvat de acel cozonac uriaş.  
Şi uitaţi aşa arată o zi de Paşti pentru doi brotaci neastâmpăraţi, Oachi şi cu Oaca, care-au perturbat viaţa de pe lac.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

DOXI ȘI LECTURA de Claudia Groza

DOXI ȘI LECTURA
de Claudia Groza


Vântul s-a pornit dintr-o dată. Frunze mici și mari, ca niște chipsuri gustoase și bine rumenite, zburătăceau prin văzduh. Nori gri, furioși, acoperiseră cerul într-o secundă.
- Hei, Doxi! Ce faci? Pornești spre casă ori te adăpostești în scorbura acestui copac de sute de ani.
- Bună MARTEka! Cred că ar fi înțelept să rămân în scorbura bătrânului stejar. Asta dacă nu vreau să ajung acasă ciuciulete!
- Ai fi tocmai bun pentru murăturile de toamnă!, râse MARTEka. 
Cei doi prieteni s-au strecurat în scorbura migălos sculptată într-un arbore secular, pe care îl foloseau adesea fie ca punct de întâlnire în parc, fie să se bucure de umbra pe care o oferea cu bunătate stejarul.
- Doxi, se cam duce vara! Mantia de întuneric coboară peste oraș mult mai devreme. Frunzele s-au colorat în mii de culori și deja formează covoare moi în multe locuri.
- Hei! Nu-mi strica bucuria acestor clipe de visare!
- La ce visezi? La temele pe care le ai de rezolvat, așteptând ca cineva să le finalizeze în locul tău?, rosti MARTEka, atingându-l ușor pe umărul stâng și pufnind în râs.
- Prietena mea, NETi, mă va ajuta să le dau gata într-o singură zi, spuse Doxi.
- Da, da! S-o crezi tu! Mi-am limitat oferta de teme date de-a gata!, se auzi o voce ca de robot.
Nu era altcineva decât NETi, prietena lui Doxi și a MARTEkăi, pasionată de internet și de acces la informații. 
- Ne urmărești?, întrebă revoltat Doxi.
- Nicidecum. Am ieșit la plimbare cu Alfi pentru a pune la cale un program de lectură pentru anul școlar care stă să înceapă și ne-a prins ploaia. Ne-am ferit de picăturile răutăcioase sub stejarul cel înțelept și v-am auzit vocile. 
- Alfi, bătrâne, mă pot baza pe tine? 
- Cu ce anume, copile?
- Să îmi furnizezi niște fișe de lectură deja completate. NETi nu vrea să îmi caute informațiile pe site-urile școlare.
- Ah, prieten drag, știi cât îmi ești de drag, dar la fel de dragi îmi sunt și cărțile. Te pot ajuta! Ce neinspirat sunt!
- Daaaa? Mă ajuți? Uraaaa!, strigă Doxi, aproape țopăind… asta dacă spațiul i-ar fi permis. 
- Nu te entuziasma așa repede! Nu îți pot oferi fișele completate, însă îți pot împrumuta toate cărțile pe care le ai notate pe lista de lectură.
- O, nuuuu! Așa nu vreau! Nu mă înțelege nimeni! Nu am timp să citesc! Iar unele cărți sunt vechi și mă plictisesc, se văicărea Doxi, cu lacrimi în ochi. 
- Poate ai dreptate!, grăi Alfi abătut. Unele cărți sunt vechi, iar jocurile și aventurile ți se par demodate. Imaginează-ți că scrii o carte despre prietenii tăi și toate întâmplările prin care ați trecut împreună. Peste ani buni, alți copii vor aprecia cartea ta ca fiind învechită, plictisitoare. Cum te-ai simți? 
Doxi îl privea lung, cu ochii ațintiți pe chipul prietenului său. 
- Da, ai dreptate! Ai câștigat! Voi citi fiecare carte pe care o am pe listă.
- Am o idee!, adăugă MARTEka veselă.
Toți s-au răsucit către fata cu bucle blonde, foarte prietenoasă, care găsea mereu soluții sau venea cu idei de pe planeta Marte. 
- Când obosești, poți lua o pauză și te joci!
- Cum să se joace?, rosti revoltată NETi. Ca apoi să intre în criză de timp și să apeleze din nou la mine? Nu înțelegeți că nu îi ajut pe copii dacă le ofer rezumate și teme rezolvate?
- Imediat vă dau exemplu de jocuri atât de drăguțe și utile pentru minte, răspunse senină, cu ochii strălucind de inteligențăMARTEka.
Jocuri pentru minte și dezvoltarea vocabularului:
1. Scrieți bilețele cu diferite domenii de activitate. Extrageți unul și spuneți/notați cât mai multe cuvinte,obiecte care au legătură cu acel domeniu.
Exemplu: bucătar: șorț, aragaz, oală, furculiță, ciorbă….
Mecanic auto: mașină,volan,etc.
2. Autori și cărți. Fă o listă cu autori și numerotează-i. Apoi alege – fără a trișa – o cifră. Spune/scrie cât mai multe cărți, povești, poezii și date despre acel scriitor. 
3. Enumeră notele muzicale. Scrie în dreptul fiecărei note, cât mai multe cuvinte care încep cu acele litere. 
De exemplu: do: dorință, dor, dovleac, doc, domestic, docil, dovadă, etc.
Doxi, NETi și Alfi au citit atent exercițiile și li s-au părut foarte interesante.
- Intru și eu în joc, Doxi!, șopti Alfi.
- …sinceră să fiu, și eu sunt dispusă să încerc.
- Daaa! Așa da! Oricum prieteni dragi, știu că lectura este foarte importantă pentru minte, trup și suflet, că pot călători oriunde îmi doresc, în trecut, dar și în viitor, că pot descoperi personaje din cele mai diferite, unele care să îmi semene – mai ales la năzdrăvănii! Hahaha – dar și altele de la care pot învăța multe lucruri interesante.
- Hai Doxi! Gata cu vorba lungă! Uite! Ploaia s-a oprit, așadar ne abatem pe la biblioteca lui Alfi, îți iei cărțile pentru lectura de vacanță și la treabă!, se auzi NETi, cu vocea ei dură, fără pic de umor. 
Cei patru prieteni au pornit spre casa lui Alfi, unde cărțile se simțeau regine și prințese. NETi și MARTEka o luaseră înainte discutând despre cursurile de scriere creativă și de pictură la care participaseră în această vară. Alfi și Doxi, își priveau vârfurile pantofilor sport.
- Doxi, te pot întreba ceva?
- Sigur Alfi.
- Tu iubește lectura. La școală îți iei mereu notițe. Ești un exemplu pentru copiii care citesc revista ce îți poartă numele. Ce s-a întâmplat cu tine?
- Off, Alfi, îmi este atât de rușine. M-am lăsat influențat de copiii care mi-au povestit că sunt un fraier că citesc atâtea cărți, când pot da o căutare simplă pe internet - și aici m-am gândit imediat la NETi - și obțin rezumatele cărților gata scrise,doar să le printez. Apoi, m-am jucat toată vara cu ei, iar acum, sincer, îmi este puțin teamă că nu voi termina de lecturat toate cărțile de pe listă. Te voi dezamăgi pe tine, apoi pe părinți și nu în ultimul rând pe doamna învățătoare.
- Nu este așa! Vei reuși să citești toate cărțile. Cu voință și o bună organizare știi că poți face tot ce îți propui, murmură Alfi, prinzându-l pe Doxi de umăr.
Zilele erau numărate. Alfi, Doxi, NETi și MARTEka citeau cu spor în fiecare zi de final de vară și se lăsau pradă jocurilor minunate și hazlii de pe planeta MARTE.
Un an școlar cu multe lecturi interesante alături de DOXI și prietenii săi. 
Vă așteptăm în Clubul Cititorilor Pasionați!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Povestea pașilor de CG

Povestea pașilor
de CG
Razele soarelui se strecurau prin draperia trasă de seara. Îi gâdilau fața voinicului Horia. Acesta a început să se întindă și să își atingă chipul. Rostogolindu-se a dat cu nasul de o jucărie sonoră. A început să chiuie. S-a trezit și sora lui, Ana năzdrăvana.
- Bună dimineața!
- Hei! Te-am trezit! Scuză-mă!, spuse Horia.
- Nu-i nimic! Hai să ne jucăm. 
A început întrecerea jucăriilor zgomotoase. Care scotea sunete mai puternice, aceea avea să câștige atenția gemenilor. 
Părinții somnoroși au ajuns la pătuțuri, puțin obosiți. Sigur ar mai fi dormit vreo două-trei pre pe puțin. 
- Neața jucăușilor! Ați început distracția?, întrebă tatăl, luând-o pe Ana în brațe. 
-Horia, am să te las puțin pe jos pentru a schimba lenjeria. Să te joci frumos!, se auzi vocea somnoroasă a mamei. 
Astfel, Horia a fost așezat pe covorul pufos, viu colorat. Și-a privit mama și într-o clipă de neatenție s-a prins de dulapul cu sertare și a pornit la drum. 
- Oauu! Ce interesant este! Un picior. Acum celălalt picior. Super haios! Îmi place! An să pășesc zilnic de acum. Am să îi povestesc și Anei că nu este greu, iar distracția este garantată.
O furnică a apărut de te miri unde și îi striga:
- Băiețel te rog nu mă strivi! 
Prin minune, Horia a auzit-o. S-a oprit, s-a așezat în funduleț și i-a vorbit:
- Cine ești? 
- Sunt furnica Dora. 
-Cauți pe cineva?, intrebă Horia.
- Nu. Am luat câteva firimituri de napolitane pentru desertul familiei. Am și eu patru copii. Îți mulțumesc enorm că te-ai oprit. Știu cât este de plăcut învățatul pașilor de unul singur. Am apreciat mult că ești atent la cei din jur.
- Mă bucur că te-am cunoscut, Dora. Mie îmi plac mult toate ființele, mici și mari. 
- Poate ne mai vedem. Acum e timpul să plec! Să ai grijă pe unde mergi, Horia. 
- Voi avea. Promit! Poate vii cu micuții tăi într-o zi să ne jucăm. Îi voi povesti și surorii mele despre tine. Poftă bună!
- Horia! Unde ești?, striga mama.
La auzul glasului, Horia s-a ridicat și a mers spre mama sa.
-Hei! Ai învățat să mergi! Bravo Horia. Sunt mândră de tine.
Nu peste mult timp, Ana a făcut și ea primii pași. 
Câtă bucurie! Joaca în parc devenise mult mai atractivă!
Îndrăzniți să pășiți spre visele voastre, bebelușilor!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

CIUPERCUŢA ŞI POVESTEA EI de CG

CIUPERCUŢA ŞI POVESTEA EI


Din senin, nori negri, îmbufnaţi şi furioşi au început să planeze asupra poieniţei. Vieţuitoarele, cu mic cu mare, s-au ascuns fiecare pe unde a găsit.
Tunetele şi fulgerele s-au aliat cu norii. S-a creat o muzică de fond înfricoşătoare. Picături mari, de forme diferite - rotunde, ovale, bastonaşe - au început să alerge spre pământ.
Acesta le îmbrăţişa cu grijă, să nu fie aterizarea prea brutală.
Totul s-a terminat pe neaşteptate, precum începuse.
Aburi calzi. cu miros îmbietor, ieşeau din adâncuri, aducând energii pozitive. Florile îşi scuturau rochiţele de petale multicolore, apoi îşi îndreptau semeţe trupurile. Arborii şi arbuştii îşi aranjează coroanele. Un greier mic, scoate speriat capul de sub un fir de iarbă.
- Ce spaimă am tras!
- Asta a fost răzbunarea norilor, spuseră în cor firele de iarbă.
Fluturii îşi întind aripile să fie încălzite de razele blânde ale soarelui. Furnicile aleargă grăbite spre muşuroi.
- Ce tragedie! Vai, ce nenorocire! Cum s-a întâmplat? se aude în imediata apropiere.
Familia gândacilor îşi plânge o rudă. În iureşul de dinaintea furtunii, un gândac fusese strivit.
Toatele animalele au adus omagii familiei îndurerate. Offf... graba strică treaba! Întotdeauna.

Din pământ din iarbă verde, a apărut un iepuraş. Când s-a uitat atent, a văzut că poieniţa se îmbrăcase într-o mantie de ciuperci.
- Ia priviţi! Ce minunat! Care de care mai frumoasă.
Vieţuitoarele au privit uimite peisajul măreţ din jurul lor. Ciupercile stăteau de veghe, drepte, ca nişte soldaţi. Păzeau orizontul şi graniţele. Între toate, una ieşea în evidenţă de la distanţă. Frumos colorată, pălăria roşie cu buline albe şi picior alb, trona senină peste suratele ei.
Iepuraşul o zări şi se îndreptă spre ea.
- Eşti atât de atrăgătoare! o flată iepuraşul.
- Îţi mulţumesc, răspunse ciupercuţa în timp ce una din buline se înroşi la auzul complimentului ce-i fusese adresat.
Iepuraşul, iute de felul sau, o îmbrăţişă şi o sărută cu foc. După gestul acesta, o zbughi spre pădure, la răcoare.
Ciupercuţa se înroşi puternic, bulinele albe se măriră în diametru, iar piciorul s-a umflat de mândrie, ... de atâta flatare. Nu i se mai spusese asta până acum. Nimeni nu i-a dat aşa importanţă. Majoritatea se fereau de ea. Nu înţelegea de ce, dar se obişnuise în timp cu situaţia. Suratele ei erau destul de departe de ea. Se simţea singură, urâtă şi morocănoasă. Dar gestul iepuraşului a făcut-o să zâmbească, să se simtă şi ea în rândul lumii, o fiinţă normală.
După câteva ore, animalele care văzuseră gestul iepuraşului, făcură şi ele la fel.
Au mers şi au discutat cu ciupercuţa frumoasă, viu colorată. Au îmbrăţişat-o şi au sărutat-o cu drag şi prietenie.

*

            Seara îşi întinde plasa de întuneric. Pe bolta cerească apar, pe rând, una câte una, stelele. Luna, în formă de seceră atinge încet stelele, mângâindu-le. Ele se prind sub formă de colier şi cercei. Luna este mândră de aspectul ei. Privind în jos, vede un iepuraş, tremurând. Se apropie ceva mai mult şi observa că iepuraşului îi este rău.
- Steluţă magică, te rog să cobori pe Pământ să vezi ce se întâmplă cu acea fiinţă.
           - Imediat, Stăpână Lună. Şi porni în viteză spre poieniţă.
          Ajunsă lângă iepuraş, steluţa a văzut ca acesta avea pete roşii pe corp şi nu îşi putea ţine echilibrul. Broboane mari se prelingeau de pe fruntea lui.
- Te pot ajuta cu ceva? Ce ai păţit?
- Nu ştiu. Îmi este rău. Luminează-mi drumul până la veterinar.
- Sigur, iepuraş drăgălaş.
Cu chiu, cu vai, iepuraşul a ajuns la scorbura bufniţei.
Aceasta, se sperie la început de lumina puternică ce-l însoţea pe iepuraş. Se retrase speriată în scorbură.
- Dragă bufniţă, sunt eu, iepurele, îngăimă acesta. Îmi este foarte rău.
- Draga bufniţă, sunt o steluţă ce i-a luminat calea. Mă depărtez acum...
Atunci, bufnita ieşi degrabă şi se uită la iepure. Îl consultă rapid şi îi puse diagnosticul.
- Eşti otrăvit. Ce ai mâncat?
- Morcovi, varză şi salată. Nimic altceva, răspunse iepuraşul şi leşină.
Bufniţa, începu să fâlfâie din aripi ca să-i facă aer. Deja era foarte îngrijorată.
Steluţa făcu semn Lunii şi ceru să fie vânt. Şi vântul călduţ, începu să adie lin, atingând uşor mustăţile iepuraşului.

*


           Încet, încet, soarele prelua ştafeta de la lună. Poieniţa începu să revină la viaţă. Firele de iarbă se acoperiră cu rouă.
Fluturii şi insectele au venit să se răcorească, să-şi facă toaleta de dimineaţă. Păsările îşi încălzesc glasurile, ciripind.
Deodată se auzi un ţipăt. Iepuroaica venise după iepure la veterinar şi se sperie când îl văzu în stare de inconştienţă.
- Dar ce s-a întâmplat? Cum aşa? Ce a păţit?
- E otrăvit, dragă iepuroaica. Nu ştie ce a mâncat.
Nu termină de vorbit acestea, căci bufniţa văzu cum veneau la ea un întreg şir de animale, toate ţinându-se de abdomen, cu broboane de transpiraţie şi cu mersul tremurând.
- Nu se poate. Sunteţi otrăvite. Ce aţi făcut? Iepuraşul a leşinat, dar nu ştia să fi mâncat ceva contaminat.
- Am sărutat ciuperca. Noi credem că asta ar fi.
- Da, asta este, spuse gânditoare bufniţa.
Le prescrise o licoare din frunze de brusture. Între timp şi-a revenit din leşin şi iepurele. Ştergându-şi lacrimile, iepuroaica l-a îmbrăţişat cu dragoste.
Animalele, auzind că frumoasa ciupercă este una otrăvitoare s-au dus şi au aruncat cu pietre în ea, au bătut-o şi i-au spus:
- Niciodată nu vom mai ajunge în preajma ta. Eşti un organism rău. Vei rămâne aici, singură pe veci, cu toată frumuseţea ta.
Ciupercuţa încercă să le explice că nu avea de unde să ştie ce urma să se întâmple. Nimeni, niciodată, nu se atinsese de ea şi nu se purtase aşa drăgăstos cu ea.

*


Ciupercuţa devenea pe zi ce trece, mai tristă. Slăbea văzând cu ochii. Bulinele de pe frumoasa sa pălărie roşie, se micşorau. Piciorul se usca.
Luna o privi o seară, două seri, o săptămână. Într-o noapte răcoroasă de toamna, spuse steluţei magice:
- Steluţă magică, vezi ciupercuţa aceea? E tare tristă. Animalele au acuzat-o pe nedrept. Aş vrea să o ajutăm.
- Sigur, Lună. Ce am putea face pentru ea?
- Coboară şi atinge-o cu bagheta stelară. Otrava va fi eliminată pentru totdeauna. Şi încă ceva. Umple poieniţa cu ciuperci frumoase. Să aibă companie. Să îşi facă prieteni. Să îşi întemeieze o familie.
- Sigur, frumoasă Stăpână Lună, răspunse încântata steluţa magică.
Cu viteza luminii, steluţa ajunse lângă ciupercuţă. Aceasta dormea liniştită. Din când în când suspina.
- Dragă ciupercuţă, începând de acum, vei fii o ciupercă gustoasă, comestibilă şi vei avea în preajma prieteni dragi.
Steluţa o atinse uşor cu bagheta stelară şi ciupercuţa scăpă de otravă, ce se scurse în pământ... un lichid uleios, de culoare maronie.
Într-o secundă, ciupercuţe asemănătoare ei, apărură în poieniţă.
            Mulţumită că şi-a îndeplinit misiunea, steluţa magică, dădu să plece. Însă, ciupercuţa se trezise, şi privindu-se pe sine, precum şi la ciupercuţele din jur, întrebă:
- Hei! Ce s-a-ntâmplat? De ce ai făcut să fie mai mulţi duşmani pentru frumoasele animale din această poieniţă?
- Draga ciupercuţă, din această noapte, eşti o ciupercuţă bună, gustoasă şi ai familia ta alături. Ai scăpat de otravă! spuse steluţa.
Cu lacrimi sub pălărie, ciupercuţa îngăimă:
- De aş putea salva vieţile animalelor pe care le-am otrăvit, ar fi minunat. Aş fi fericită şi împăcată cu mine.
Steluţa privi cu atenţie şi teamă Luna.
Aceasta îi şopti:
- Mergi şi atinge uşor animalele cu bagheta stelara.
Mâine se vor trezi sănătoase.
Steluţa, cu multă dragoste, porni din tufiş în tufiş, din scorbură în scorbură şi atinse cu bagheta animalele otrăvite. Exact când soarele se apropia de Lună ca să primească ştafeta, steluţa, obosită, dar atât de fericită, atinse pânza cerului albastru întunecat.
- Misiune îndeplinită, Stăpână Lună.
- Mulţumesc. Eşti o steluţă minunată.

*


Soarele mângâie vegetaţia. Natura se trezeşte din amorţirea frigului de peste noapte. Păsările cântă, fluturii şi insectele zboară să caute rouă, animalele ies din culcuşuri.
- Hei! strigă o veveriţă. Ia priviţi. Poieniţa este plină de ciuperci care de care mai viu colorate.
- Cu siguranţă s-a întâmplat o magie, spuse iepuraşul. Mă simt ca nou. Uitaţi-vă şi la ciupercuţa pe care am sărutat-o. Este acum ca la început, ca atunci când am cunoscut-o.
Veveriţa, neastâmpărată, ajunse în câteva clipe lângă ciuperca poveştii noastre.
- Bună dimineaţa! Eşti din nou atât de frumoasă!
- Mulţumesc. Azi noapte, o steluţă magică m-a transformat într-o ciupercă bună şi gustoasă şi mi-a dăruit o familie şi prieteni.
Se auziră aplauze. Animalele s-au apropiat de ciupercuţa cu pălărie roşie şi i-au cerut iertare.
Toate fiinţele sunt mulţumite şi fericite.
*


Totul are o rezolvare. Exista soluţii şi exista minuni.
Cine se aseamănă se adună şi nu tot ce este frumos la exterior este bun şi la interior.
Uitaţi-vă bine în jurul vostru. Gândiţi de două ori şi alegeţi o dată.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

22 august - 26 august Tabără GRITTY în București, Școala Nr. 64, Ferdinand I


Te-ai cățărat vreodată într-un copac? Pe un perete de cățărat? Dar pe un munte, ca un adevărat alpinist? Ce zici să te cațeri din răsputeri către visul pe care îl ai?! Alpiniștii viselor sunt oamenii care cred că pot izbândi, care luptă din toată forța lor să atingă vârfurile înalte ale aspirațiilor. Îi putem cunoaște, ca ei să ne inspire ca tu să ai șansa să devii membru în Clubul Copiilor care nu renunță :) În această tabără, te așteaptă aventuri la propriu de escaladare, dar și munca serioasă cu tine, mai exact, cum să descoperi atitudinea potrivită pentru a depăși obstacolele care apar în mod firesc în calea către visele tale.


Obiective:

- Asumarea unui mindset de creștere
- Inspirație de la copiii/adulții cu atitudini spectaculoase ai momentului, care le-au condus către rezultate de top
- Aspirațiile către fapte bune
- Însușirea mesajului: Ești o persoană capabilă să evolueze
- Ce înseamnă combinația dintre standarde înalte și suport
- Marea întâlnire cu obstacolul :)


Structura unei zile:

08.00-9.00 – Întâmpinare – dialog liber, socializare. Acces la cărți și planșe. Mindmap-ul Taberei

9.00-09.30 – auto-organizare gustarea de dinineață (fructe de sezon, nuci variate) – copiii pun și strâng masa – încurajăm automiei

09.30–11.30 – Activități de dezvoltare personală și antrenament al caracterului

12.00-13.00 – Pauza de masa

13.00-14.00 – Pauza de odihnă creativă, în grădină

14.00-16.00 – Activități de dezvoltare personală și antrenament al caracterului

16.00-16.30 – Gustarea de fructe

16.30-18.00 – Jocuri creative/jocuri mentale/lucru individual/board-games. Moment de recapitulare

*Copiii pot fi aduși în Tabără în intervalul 8.00-9.00 și pot fi luați acasă în intervalul 17:00-18:00

În pauze, în funcție de nevoile grupului vom jocuri de energizare (ritmice vs relaxante), meditație, respirație, interiozare, calmarea impulsului, povești, animații. Mingi, muzică etc



Puteti sa ne contactati pentru mai multe detalii :)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Fiecare lucru are frumuseţea lui…de CG

Fiecare lucru are frumuseţea lui…


     Noaptea înstelată a dispărut precum un fum la apariţia zorilor de zi. Amintirile au fost depozitate în vise şi sădite în sufletele fiinţelor care au dormit ascultând muzica şoptită de stelele aurii. 
O umbră greoaie acoperea alea ce duce spre poiană. Un haos se iscase pe drumurile şerpuite din pădure.
Smarald a auzit zgomotul ce împânzise aerul argintat şi s-a îndreptat înspre locul cu pricina.
- Ce s-a întâmplat? Cine a pricinuit această zarvă infernală, care perturbă armonia şi echilibrul pădurii?, întrebă destul de iritat iepuraşul înţelept.
- Acest melc spune că a sa cochilie este mai frumoasă decât codiţa mea stufoasă!, rosti o veveriţă furioasă de-a dreptul.
- Şi chiar are dreptate! Priveşte la penajul meu multicolor, şopti un păun foarte mândru.
- Dar nimic nu se compară cu frumuseţea florilor, care se transform în fructe gustoase şi hrănitoare!, şopti un alun de pădure. 
- Vă rog să încetaţi! Acum! În acest moment!, strigă Smarald. Niciunul dintre boi nu are dreptate! Fiecare lucru are frumuseţea lui. Din păcate, nu oricine o poate vedea. Aceasta ar trebui să vă dea de gândit! Fiecare frunză, fiecare sămânţă, blana animalelor, aripile insectelor şi tot aşa, toate au farmecul şi frumuseţea lor. 
Animalele au amuţit. L-au privit pe iepuraşul înţelept. Au analizat cele spuse şi i-au dat dreptate. 
Nu degeaba călătorise Smarald împreună cu al său prieten Paj pentru a dobândi înţelepciunea. 
- Iartă-ne, Înţeleptule Smarald. Nu am conştientizat că mândria este atât de puternică! Ne-a determinat să nu vedem dincolo de noi, grăi melcul. 
Animalele au rămase împietrite, privind de jur împrejur şi admirând frumuseţea ce se ascundea în fiecare fiinţă.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină