Natura, fiinţele şi anotimpurile de Claudia Groza

Natura, fiinţele şi anotimpurile

          Primul ghiocel a ieşit învingător de sub zăpada îngheţată, ca şi cum ar vrea să ne dea o lecţie de supravieţuire. Noi oamenii, cu mic cu mare, am învăţat doar să ne plângem, şi să spunem că nu putem sau că ne este foarte greu.
          Când îl priveşti şi observi cât este de firav, mai că l-ai lua în mâini, l-ai săruta să-i dai căldură şi să îi oferi siguranţă.
Primăvara îşi intră încet încet în drepturi. Soarele câştigă lupta cu gerul şi cu Baba Dochia, convinsă să-şi dezbrace cojoacele, unul câte unul, lepădând totodată şi răutăţile. Mugurii, mângaiaţi cu grijă şi multă dragoste de razele blânde şi jucăuşe ale soarelui, se desfac fericiţi, plini de dorinţă şi de dor de lumină, de viaţă. În curând, din ei iau naştere flori. Suntem învăluiţi de un şal, care are toate culorile curcubeului. 
Timpul aleargă rapid, precum degetele pe clapele unui pian, când se cântă o melodie ritmată. Secundele se condesează, şi formează minutele. Acestea, sunt uneori vesele, alteori triste şi îngândurate, adesea vrăjite şi îndrăgostite, dar când se plictisesc de gaşca minutelor, migrează spre ore. Unele ore sunt firave, calde şi pufoase, altele sunt ursuze. Cu toate acestea, ele se prind în hore şi dansează, până cănd trec zile, apoi săptămânile strînse la un loc şi preschimbate în luni. Lunile desemeneazăa notimpurile şi condiţţile meteo se modifică.
- Mi-aş dori să am aripi viu colorate precum ale tale! bâigui timid o albină.
- Nu ai idée cât eşti de norocoasă, de apreciată pentru hărnicia ta.
- Uneori şi eu aş vrea să fiu asemenea vouă, să zbor din floare în floare, să mă bucur de culori şi parfum, ciripi o privighetoare.
- Nu ai habar câte fiinţe şi-ar dori să ofere lumii trilurile tale. Mereu şi mereu ne-am dori altceva în loc să ne bucurăm de ce putem oferi. Aveţi grijă căci dorinţele sunt bune, dar şi rele. Se pot adeveri şi să constatăm că nu avem nevoie de ele, răspunse fluturele care tocmai fusese admirat.
Într-o dimineaţă de vară târzie, un vierme mic a ieşit dintr-un măr.
- De ce eşti atât de abătut?, îl întrebă mama.
- Uneori, mi-ar plăcea să fiu şi eu util, precum prietenii mei, viermii de mătase.
- Dragule, dar ia gândeşte-te: ei se hrănesc cu frunze de dud, pe când noi ne bucurăm de dulceaţa fructelor. Ei stau închişi în încăperi şi nu pot vedea şi simţi căldura soarelui.
- Da, poate ar fi fost mai bine să fiu o larvă şi să ma preschimb într-un future viu colorat, să zbor din floare în floare, unde vreau eu.
- Gândeşte-te că fluturii trăesc foarte puţin, iar dacă sunt atinşi pe aripi, nu mai pot zbura şi mor. Cred că fiecare avem farmecul nostru. Nu putem fi totţi fumosşi, talentaţi, plăcuţi, aplaudaţi, dar ştiu că fiecare fiinţă are un rost pe pământ.
- Eşti minunată mama, şopti viermele şi îşi îmbrăţişă mama.
*
Viaţa este frumoasă dacă e trăită în armonie şi echilibru…

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină