Bufniţa de Claudia Groza

 Bufniţa
Noaptea cobora peste sat. Stelele licăreau pe pânza albastră a cerului. Luminile se aprindeau în case. Oamenii se pregătsc de odihnă.
În pădurea ce împrejmuia satul, animalele îşi predau ştafetele.
-         Doamna Bufniţă Blu, îţi urez un servici uşor, spuse în  zbor mierla.
-         Mulţumesc, prietenă dragă.
Bufniţa este o pasăre impresionantă. Penajul său este maro. Are aripile lungi şi puternice. Poate zbura până la15 km de la cuib.
-         Ajutoooor.... mă doare, se auizi în apropiere.
Pentru cine nu ştie, bufniţa este „doctorul pădurii”.
-         Ce s-a întâmplat? Bufniţa Blu zburând fără zgomot la locul accidentului.
Un iepure rănit la ureche fusese adus pentru îngrijiri. Bufniţa şi-a adus trusa de prim ajutor.
-         Mi-e friicăăă... bâigui iepurele, cunoscut (faimos) pentru teama lui permanentă.
-         Promit să nu te doară.
Bufniţa Blu i-a şters rana cu sevă de aloe. I-a pansat urechea cu ciocul şi cu ajutorul aripilor, i-a lipit un plasture.
-         Mă simt mai bine. Îţi mulţumesc mult.
-         Doamna Bufniţă Blu, te rog, ajută-mă! Prietenul meu vulturul Lou este rănit. Se află pe acel pisc (vârf), spuse repede, aproape fără suflare şoimul pluşuv Ale, arătând cu aripa spre muntele ce se zărea în depărtare.
-         Să ne grăbim atunci, răspunse doctorul pădurii.
Cele două păsări au efectuat un zbor lung.
-         Priveşte acea luminiţă albastră! Strigă bufniţa. De la ce o fi, oare?
-         Cred că glumeşti. Păsările nu văd colorat.
-         Scuze. Noi, bufniţele suntem păsări care deosebim (distingem) culoarea albastră.
-         Sper că nu am ajuns prea târziu.
Vulturul Lou era grav rănit. Nu putea povesti ce a păţit. Rana era adâncă.
Pasărea doctor a curăţat cu multă grijă rana. Pansamentul îmbibat în soluţie de mentol, obţinute cu multă grijă de la plantele de mentă (izmă), l-a readus pe vultur la viaţă. A tresărit amorţit.
-         Nu am crezut că voi fi salvat. Vă sunt recunoscător, prieteni!
„Prietenul la nevoie se cunoaşte”. Natura este atât de darnică! Totul se află în mâinile noastre. Să o protejăm.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Poveste cu Gloria de Claudia Groza

Poveste cu Gloria


Vara aceea era extrem de călduroasă.  Gloria a primit o carte de ziua ei. Şi-a făcut două codiţe împletite şi s-a pregătit de lectură. Iubea cărţile şi călătoriile. Motanul era nelipsit de lângă ea.
- Bine Tom, poftim lângă mine.
Gloria s-a aşezat în balansoar. Farfuria cu fructe şi cu biscuiţi trona pe un scăunel. 
Skipy, căţelul, lătra nemulţumit.
- Poftim, vino să stai lângă mine. Îţi voi povesti ce se întâmplă cu personajele din carte.
Papucii au căzut din picioarele Gloriei şi stăteau dezordonat pe covaruşul de pe terasă.
- Să nu sforâi dacă adormi, spuse un papuc. Vreau să aflu ce se întâmplă  într-o carte.
- Stai liniştit, sunt la fel de nerăbdător ca şi tine, lătră Skipy.
Semnul de carte, eliberat dintre paginile cărţii, a respirat mulţumit şi a  zâmbit. 
- Pot dormi liniştit. Mă oboseşte agitaţia din carte. Când coperţile se închid, personajele se distrează teribil. Animalele prind viaţă. Datoria mea este să le păzesc, astfel încât, atunci când cititorul deschide cartea, povestea să aibă sens. Ahhh...  ce bine e să te odihneşti! Ce-mi place de Gloria că citeşte mult! Sunt sigur că dorm trei-patru ore liniştit.
Semnul de carte, pus cu grijă pe balansoar lângă Gloria, a adormit.
- Ce nerăbdătoare sunt să descopăr ce au mai făcut cei doi băieţi, Luca şi Sile. 
- Ham-ham...
- Da... îţi spun şi ţie... imediat.
Aşadar, vom avea o poveste în poveste. 
Rotindu-şi codiţele pe vârful degetelor, Gloria a pătruns în poveste.
.... Verdele copacilor te îndemna să zâmbeşti. Văzduhul era plin de sunete. Trecea o albină şi cu un zumzet vesel a salutat fluturii din preajmă.
- Ce faceţi? La ce priviţi aşa de concentraţi? întrebă albina Lu.
-  Luca şi Sile înalţă zmee. Este o concurenţă strânsă. Ambele sunt frumoase, colorate şi bine construite. Din păcate, vântul nu ţine cu ei. Zmeele nu se ridică de la sol. 
- Îi putem ajuta?
- Să încercăm, au răspuns în cor fluturii.
Insectele s-au agăţat de marginea zmeelor şi au încercat să le ridice. 
- Sunt grele. E imposibil să le urnim din loc.
- Luca, să cântăm ceva, poate vântul se îndură de noi şi ne trimite câteva adieri.
- Să încercăm, prietene.
Vântule, drăguţule,
Vino şi ajută-ne.
Te rugăm, te implorăm
Ridică-ne zmeele.
Nu vrem să te supărăm,
Irităm sau deranjăm.
O suflare şi ne-ajunge
Visele să le-mplinim,
Zmeele să le urnim.
Noi îţi spunem: MULŢUMIM!
Când a auzit  cuvântul magic „MULŢUMESC”, şoaptele vântului au pornit printre copaci.
Cu drag şi veselie vom adia,
Zmee vom înălţa,
Copii zâmbind vom vedea,
Vacanţă plăcută vor avea.
Zmeele au început să se ridice încet-încet. Au atins primele rotocoale de nori. 
Puful de păpădie, care plutea liniştit gândindu-se la ce visase, a fost zgâlţâit bine de curentul făcut de zmee.
- Cu ce drept îmi perturbaţi liniştea? Cine sunteţi voi? Norule, te rog să alungi aceşti intruşi din zona mea.
Norul îşi umflă obrajii şi a suflat atât de puternic, încât zmeele au fost rupte. Sile şi Luca nu ştiau ce se întâmplă. În curând, bucăţi de hârtie le-au atins umerii.
- Zmeele au fost distruse, şopti Luca, ştergându-şi o lacrimă pe furiş.
Vântul, şuierând, şi-a înfoiat aripile şi a izgonit norul. Apoi, trist, a lipit zmeele, bucăţică lângă bucăţică. Brazii le-au oferit din belşug răşină pe care au folosit-o ca lipici.
- Sile, hai să facem o mică afacere. Să construim zmee şi să le oferim copiilor la intrarea în parcuri. Părinţii ne vor plăti cât îşi permit fiecare.
- Bună idee, Luca. Îmi doresc să donăm din ce câştigăm pentru orfelinate sau pentru copiii bolnavi.
- Ce suflet bun ai, prietene!
Peste o săptămână, zmee de diferite forme şi culori, înveseleau intrarea în Parcul Copiilor. Copiii erau fericiţi, iar părinţii plăteau cu bucurie preţul după ce citeau afişul: „Luaţi un zmeu şi oferiţi bucurie la dublu: copilului dvs. şi unuia nevoiaş”.
*
Gloria închise cartea. Îşi şterse lacrimile şi a decis să dăruiască din hainele care i-au rămas mici şi din cărţile pe care le citise.
Semnul de carte  fost aşezat în altă carte, cu alte personaje şi alt traseu de urmat.
Skipy i-a aşezat papucii Gloriei.
- Mulţumesc dragul meu. Hai să facem pachetele pentru copiii de la orfelinat. - Ham ham ham... şi a alergat bucuros, dând din coadă.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Orașul de Nicăieri de Claudia Groza

Orașul de Nicăieri
de Claudia Groza

Dimineață senină de mai. Păsările își începuseră cântarea devreme în zorii zilei. Natura își îmbrăcase hainele verzi de smarald. Ana și Horia s-au trezit mai bucuroși ca niciodată.
-      Ești pregătit de călătorie?, rosti Ana îmbujarată.
-      Normal. Mă mai întrebi?!
Gemenii Ana și Horia plănuiseră să plece într-un oraș despre care citiseră ei într-o carte de povești. Acest oraș se numea ”Orașul de Nicăieri”. Au pregătit o hartă, merinde și câteva haine pentru a fi protejați indifferent de vreme și au pornit la drum.
După ce au schimbat multe mijloace de transport: autobuze, tramvaie, trenuri, avioane și chiar un vapor, gemenii au ajuns în orașul căutat. Credeți că era un oraș ca toate orașele? Ați ghicit! Nu. Nu era un oraș obișnuit. Acolo, casele erau din turtă dulce, copacii din vată de zahăr și florile din acadea. Oamenii zâmbeau mereu și călătoreau cu baloane colorate.
- Micuților, voi nu suteți de pe meleagurile noastre, nu-i așa?, grăi un bătrân foarte blând, cu ochi senini.
- Așa este!, a răspuns Ana. Suntem frați gemeni și am dorit să vizităm acest oraș pe care l-am visat amândoi, în nenumărate rânduri.
- Voi chiar nu aveți mașini? Este așa liniște în orașul vostru. Bine, se aude cântecul păsărilor, zumzăitul insectelor și muzica instrumentelor, a adăugat Horia.
În centrul Orașului de Nicăieri erau așezate instrumente muzicale uriașe, care la adierea vântului cântau armonios.
- Aici nu există praf, poluare, răutate și invidie. Toți oamenii, cu mic și cu mare se ajută între ei. Copiii se joacă împreună și învață unul de la celălalt. Noi ne bazăm pe bunătate și fericire. Orașul nostru este foarte armonios!
Micuții i-au zâmbit bătrânului.
- Așa am visat și noi! De aceea am venit în vizită. Să ne convingem că acest oraș există. Și pe noi ne învață părinții noștri să fim buni, să dăruim, să zâmbim oricât ne-ar fi de greu uneori, rosti Horia.
- Acum, că am văzut că există un oraș cu oameni buni, zâmbitori, avem toate motivele să perseverăm și să încercăm să facem lumea mai bună, spuse Ana, făcând fotografii.
Dintr-o dată au fost acoperiți de baloane de săpun.
- Să ne adăpostim, grăi bătrânul. A început ploaia!
- Ploaia?Așa arată ploaia aici?, întrebă uimită Ana.
- Hahaha! Până și ploia este veselă și jucăușă în acest oraș, zise Horia.
- Dacă zâmbești, lucrurile sunt mult mai plăcute și soluțiile se ivesc rapid, precum ciupercile după ploaie, murmură bătrânul ca pentru sine.
Gemenii s-au bucurat de zile minunate în Orașul de Nicăieri. Și să fim bine înțeleși: se numește astfel pentru că totul este plin de bucurie, de bunătate și de armonie, nicidecum pentru faptul că nu ar exista.

Dragi cititori, zâmbiți, fiți buni și darnici, iar Orașul de Nicăieri va deveni orașul vostru.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

PĂIANJENUL STRĂLUCITOR de Claudia Groza

PĂIANJENUL STRĂLUCITOR

Seara călduroasă de iunie nu anunţa nimic special. Ultimele raze de soare se jucau cu prichindeii care îşi serbau ziua lor. Ziua de 1 iunie!
- Ce o fi fost în capul meu când am ales să vin aici? se plângea un păianjen.
- Bună prietene!  Îţi mulţumesc că ai sosit! Ce mai faci? Promit că în seara aceasta vei mânca mulţi ţânţari! rosti fericit Sebastian.
- Da. Mulţumesc! Preferam să fiu totuşi în aer liber, împreună cu prietenii mei!
Sebastian a pornit calculatorul şi a uitat de păianjen. 
Făuritorul de stele,  observând tristeţea micuţului Ludovic, a trimis un alai de trei stele vesele să-i dăruiască o coroană de diamante strălucitoare şi un ospăţ cu multe insecte. Care de care mai gustoase!
- Ludovic, primeşte o cină regală! Eşti un păianjen cu suflet curat şi bun! Felicitări pentru că ao ales  să vii în această casă, să-ţi vizitezi prietenul şi să-l salvezi de ţânţari!, şopti o steluţă cu voce copilăroasă.
- Ce onoare! Nu pot să cred că cineva s-a gândit la un biet suflet de păianjen!
Fluturele Ceas a zâmbit.
- Voi dilata minutele! Ludovic merită să se bucure din plin de aceste momente.
După cina copioasă, Ludovic strălucea în camera întunecată  mai ceva ca un licurici.
- Somn odihnitor şi vise magice, tinere Sebastian! Îţi datorez acest ospăţ! Să ai parte de bucurii, minuni şi zâmbete în fiecare zi. Să întâlneşti dragostea! Să fii respectat şi susţinut în tot ce faci.
Sebastian a zâmbit, s-a rostogolit pe partea cealaltă, continuându-şi somnul mult aşteptat după o zi epuizantă. 
Ceea ce pare un sfârşit este de fapt un nou început.
Ludovic a părăsit camera tânărului, nu înainte de a-i lăsa coroane de diamante.
Sebastian a vândut-o unui colecţionar de diamante, după care a pornit spre drumul pavat cu fapte bune, cu zâmbete şi împliniri. Când nu se mai aştepta şi-a întâlnit DRAGOSTEA într-o floare de lotus.
Bucuria vieţii i-a însoţit pe cei doi tineri până la adânci bătrâneţi, când îşi depănau amintiri la gura sobei, sorbind cu nesaţ din vinul fiert cu scorţişoară. 



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Gemenii si povestea lor


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Ciupercuţa

Din senin, nori negri, imbufnati si furiosi au inceput sa planeze asupra poienitei. Vietuitoarele, cu mic cu mare, s-au ascuns fiecare pe unde a gasit.
Tunetele si fulgerele s-au aliat cu norii. S-a creat o muzica de fond infricosatoare. Picaturi mari, de forme diferite - rotunde, ovale, bastonase - au inceput sa alerge spre pamant. Acesta le imbratisa cu grija, sa nu fie aterizarea prea brutala.

           Totul s-a terminat pe neasteptate, precum incepuse.

           Aburi calzi. cu miros imbietor, ieseau din adancuri, aducand energii pozitive. Florile isi scutura rochitele de petale multicolore, apoi isi indreapta semete trupurile. Arborii si arbustii isi aranjeaza coroanele. Un greier mic, scoate speriat capul de sub un fir de iarba.
- Ce spaima am tras!
- Asta a fost razbunarea norilor, spusera in cor firele de iarba.

Fluturii isi intind aripile sa fie incalzite de razele blande ale soarelui. Furnicile alearga grabite spre musuroi.

- Ce tragedie! Vai, ce nenorocire! Cum s-a intamplat? se aude in imediata apropiere.
Familia gandacilor isi plange o ruda. In iuresul de dinaintea furtunii, un gandac fusese strivit. 
Toatele animalele au adus omagii familiei indurerate. Offf... graba strica treaba! Intotdeauna.

Din pamant din iarba verde, a aparut un iepuras. Cand s-a uitat atent, a vazut ca poienita se imbracase intr-o mantie de ciuperci.
- Ia priviti! Ce minunat! Care de care mai frumoasa.

Vietuitoarele au privit uimite peisajul maret din jurul lor. Ciupercile stateau de veghe, drepte, ca niste soldati. Pazeau orizontul si granitele. Intre toate, una iesea in evidenta de la distanta. Frumos colorata, palaria rosie cu buline albe si picior alb, trona senina peste suratele ei.
Iepurasul o zari si se indrepta spre ea.
- Esti atat de atragatoare! o flata iepurasul.
- Iti multumesc, raspunse ciupercuta in timp ce una din buline se inrosi la auzul complimentului ce-i fusese adresat.
Iepurasul, iute de felul sau, o imbratisa si o saruta cu foc. Dupa gestul acesta, o zbughi spre padure, la racoare.

Ciupercuta se inrosi puternic, bulinele albe se marira in diametru, iar piciorul s-a umflat de mandrie, ... de atata flatare. Nu i se mai spusese asta pana acum. Nimeni nu i-a dat asa importanta. Majoritatea se fereau de ea. Nu intelegea de ce, dar se obisnuise in timp cu situatia. Suratele ei erau destul de departe de ea. Se simtea singura, urata si morocanoasa. Dar gestul iepurasului a facut-o sa zambeasca, sa se simta si ea in randul lumii, o fiinta normala.

Dupa cateva ore, animalele care vazusera gestul iepurasului, facura si ele la fel.
Au mers si au discutat cu ciupercuta frumoasa, viu colorata. Au imbrastisat-o si au sarutat-o cu drag si prietenie.
*
Seara isi intinde plasa de intuneric. Pe bolta cereasca apar, pe rand, una cate una, stelele. Luna, in forma de secera atinge incet stelele, mangaindu-le. Ele se prind sub forma de colier si cercei. Luna este mandra de aspectul ei. Privind in jos, vede un iepuras, tremurand. Se apropie ceva mai mult si observa ca iepurasului ii este rau.
- Steluta magica, te rog sa cobori pe Pamant sa vezi ce se intampla cu acea fiinta.
- Imediat, Stapana Luna. Si porni in viteza spre poienita.
Ajunsa langa iepuras, steluta a vazut ca acesta avea pete rosii pe corp si nu isi putea tine echilibrul. Broboane mari se prelingeau de pe fruntea lui.
- Te pot ajuta cu ceva? Ce ai patit?
- Nu stiu. Imi este rau. Lumineaza-mi drumul pana la veterinar.
- Sigur, iepuras dragalas.
Cu chiu, cu vai, iepurasul a ajuns la scorbura bufnitei. Aceasta, se sperie la inceput de lumina puternica ce-l insotea pe iepura. Se retrase speriata in scorbura.
- Draga bufnita, sunt eu, iepurele, ingaima acesta. Imi este foarte rau.
- Draga bufnita, sunt o steluta ce i-a luminat calea. Ma departez acum...
Atunci, bufnita iesi degraba si se uita la iepure. Il consulta rapid si ii puse diagnosticul.
- Esti otravit. Ce ai mancat?
- Morcovi, varza si salata. Nimic altceva, raspunse iepurasul si lesina.
Bufnita, incepu sa falfaie din aripi ca sa-i faca aer. Deja era foarte ingrijorata.
Steluta facu semn Lunii si ceru sa fie vant. Si vantul caldut, incepu sa adie lin, atingand usor mustatile iepurasului.
*
Incet incet, soarele prelua stafeta de la luna. Poienita incepu sa revina la viata. Firele de iarba se acoperira cu roua.
Fluturii si insectele au venit sa se racoreasca, sa-si faca toaleta de dimineata. Pasarile isi incalzesc glasurile, ciripind.
Deodata se auzi un tipat. Iepuroaica venise dupa iepure la veterinar si se sperie cand il vazu in stare de inconstienta.
- Dar ce s-a intamplat? Cum asa? Ce a patit?
- E otravit, draga iepuroaica. Nu stie ce a mancat.

Nu termina de vorbit acestea, caci bufnita vazu cum veneau la ea un intreg sir de animale, toate tinandu-se de abdomen, cu broboane de transpiratie si cu mersul tremurand.
- Nu se poate. Sunteti otravite. Ce ati facut? Iepurasul a lesinat, dar nu stia sa fi mancat ceva contaminat.
- Am sarutat ciuperca. Noi credem ca asta ar fi.
- Da, asta este, spuse ganditoare bufnita.
Le prescrise o licoare din frunze de brusture. Intre timp si-a revenit din lesin si iepurele. Stergandu-si lacrimile, iepuroaica l-a imbratisat cu dragoste.

Animalele, auzind ca frumoasa ciuperca este una otravitoare s-au dus si au aruncat cu pietre in ea, au batut-o si i-au spus:
- Niciodata nu vom mai ajunge in preajma ta. Esti un organism rau. Vei ramane aici, singura pe veci, cu toata frumustea ta.
Ciupercuta incerca sa le explice ca nu avea de unde sa stie ce urma sa se intample. Nimeni, niciodata, nu se atinsese de ea si nu se purtase asa dragostos cu ea.

*

Ciupercuta devenea pe zi ce trece, mai trista. Slabea vazand cu ochii. Bulinele de pe frumoasa sa palarie rosie, se micsorau. Piciorul se usca.

Luna o privi o seara, doua seri, o saptamana. Intr-o noapte racoroasa de toamna, spuse stelutei magice:
- Steluta magica, vezi ciupercuta aceea? E tare trista. Animalele au acuzat-o pe nedept. As vrea sa o ajutam.
- Sigur, Luna. Ce am putea face pentru ea?
- Coboara si atinge-o cu bagheta stelara. Otrava va fi eliminata pentru totdeauna. Si inca ceva. Umple poienita cu ciuperci frumoase. Sa aibe companie. Sa isi faca prieteni. Sa isi intemeieze o familie.
- Sigur, frumoasa Stapana Luna, raspunse incantata steluta magica.

Cu viteza luminii, steluta ajunse langa ciupercuta. Aceasta dormea linistita. Din cand in cand suspina.
- Draga ciupercuta, incepand de acum, vei fii o ciuperca gustoasa, comestibila si vei avea in preajma prieteni dragi.

Steluta o atinse usor cu bagheta stelara si ciupercuta scapa de otrava, ce se scurse in pamant... un lichid uleios, de culoare maronie.
Intr-o secunda, ciupercute asemanatoare ei, aparura in poienita.

Multumita ca si-a indeplinit misiunea, steluta magica, dadu sa plece. Insa, ciupercuta se trezise, si privindu-se pe sine, precum si la ciupercutele din jur, intreba:
- Hei! Ce s-a-ntamplat? De ce ai facut sa fie mai multi dusmani pentru frumoasele animale din aceasta poienita?
- Draga ciupercuta, din aceasta noapte, esti o ciupercuta buna, gustoasa si ai familia ta alaturi. Ai scapat de otrava! spuse steluta.
Cu lacrimi sub palarie, ciupercuta ingaima:
- De as putea salva vietile animalelor pe care le-am otravit, ar fi minunat. As fi fericita si impacata cu mine.

Steluta privi cu atentie si teama Luna.

Aceasta ii sopti:
- Mergi si atinge usor animalele cu bagheta stelara. Maine se vor trezi sanatoase.
Steluta, cu multa dragoste, porni din tufis in tufis, din scorbura in scorbura si atinse cu bagheta animalele otravite. Exact cand soarele se apropia de Luna ca sa primeasca stafeta, steluta, obosita, dar atat de fericita, atinse panza cerului albastru intunecat.
- Misiune indeplinita, Stapana Luna.
- Multumesc. Esti o steluta minunata.

*
Soarele mangaie vegetatia. Natura se trezeste din amortirea frigului de peste noapte. Pasarile canta, fluturii si insectele zboara sa caute roua, animalele ies din culcusuri.
- Hei! striga o veverita. Ia priviti. Poienita este plina de ciuperci care de care mai viu colorate.
- Cu siguranta s-a intamplat o magie, spuse iepurasul. Ma simt ca nou. Uitati-va si la ciupercuta pe care am sarutat-o. Este acum ca la inceput, ca atunci cand am cunoscut-o.
Veverita, neastamparata, ajunse in cateva clipe langa ciuperca povestii noastre.
- Buna dimineata! Esti din nou atat de frumoasa!
- Multumesc. Azi noapte, o steluta magica m-a transformat intr-o ciuperca buna si gustoasa si mi-a darut o familie si prieteni.
Se auzira aplauze. Animalele s-au apropiat de ciupercuta cu palarie rosie si i-au cerut iertare.
Toate fiintele sunt multumite si fericite.

*
Totul are o rezolvare. Exista solutii si exista minuni.
Cine se aseamana se aduna si nu tot ce este frumos la exterior este bun si la interior.
Uitati-va bine in jurul vostru. Ganditi de doua ori si alegeti o data.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

FURTUNA de Claudia Groza

Un nor cumplit de negru, cu forme ciudate, desprinse de pe alte meleaguri parcă, a pornit să tune şi să toarne cu nemiluita picături reci, mari, răutăcioase, hidoase. Vântul suflă puternic, îndoaie copacii, dar nu reuşeşte să îndepărteze norii pus pe harţă. Soarele s-a ascuns timid şi neputincios într-un nor micuţ, şi tremură speriat de această furtună stârnită.
Într-o staţie de autobuz, un băieţel slăbuţ, înspăimântat de vijelia dezlănţuită, tremură ca varga. În mâna dreaptă ţine o acadea, de care se pare că a uitat. Stă cu genunchii îndoiţi, postat într-un colţ al cabinei de protecţie, cu lacrimile jucându-i în ochi.
-Dacă ştiam, nu mai plecam. Mi-e atât de teamă. Nu mai e nimeni pe străzi. Toţi parcă au fost înghiţiţi de pământ. Nici urmă de fiinţă în jurŞ nu tu păsări, insecte, oameni nici gând, nici pomeneală.
Cât aţi spune "hai la joc", picăturile hapsâne, nesătule, au furat culoarea din tot ce era în jur: frunze, petale, cer, până şi culoarea roşie - cu aromă de zmeură - din acadeua băieţelului a dispărut.
-Rareş, Rareş, dragul meu, te rog răspunde, se aude în depărtare strigătul disperat al unei femei, care se pare că este mama sau oricum, rudă cu băieţelul speriat.
Un fulger strălucitor lumină strada. Femeia îşi acoperi faţa, dar zări umbra unei fiinţe ghemuite. Cu inima strânsă de teamă, se îndreptă într-acolo.
-Rareş, dragul meu, te-am găsit. ce spaămă am tras!
-Mamiii, iartă-mă, nu am vrut să te sperii. Veneam spre casă şi dintr-o dată s-a pornit furtuna.
-Puiul meu, eşti ud leoarcă. Mi-e teamă să nu răceşti. Dacă nu se opreşte în maxim zece minute, pornim spre casă prin ploaie. Nu avem de ales.
-Aşa facem. Priveşte mama, exclamă Rareş, arătându-i mamei un nor mare, pufos şi multicolor. Acel nor a furat culorile din lumea noastră. Uite.. nici rochia ta nu mai are culoare... nici acadeaua... nici pantofii... Mi se face frică. E înspăimântător!
-Ai deptate fiul meu iubit! Găsim noi o soluţie, acum însă, să pornim spre casă, căci iată, rugămintea mi-a fost auzită şi ploaia a stat.
Cei doi au plecat spre locuinţa lor, care nu se afla foarte departe de staţia de autobuz unde s-a adăpostit băieţelul poveştii noastre.
-Dezbracă-te Rareş, spuse mama grijulie şi l-a înfăşurat rapid într-un halat de baie, moale, călduros şi pufos - dar şi acesta lipsit de culoare.
-Trebuie să ne gândim la o soluţie de a aduce culorile înapoi, rosti micuţul.
-Ai dreptate, dar asta după un ceai cald şi gustos, asezonat cu o miraculoasă aspirină.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină