Seby și prietenii - partea a doua (de Claudia Groza)

  Zorile se iveau cu teamă să nu deranjeze natura. Soarele se întindea pentru a fi în formă maximă. Picăturile de rouă dispăreau una câte una sub mângâierea caldă a razelor. Florile îşi ridicau semeţe capetele.
- Bună dimineaţa! Se salută fluturii cu celelalate gâze.
Micuţul Jack, apare la prima oră a dimineţii cu un buchet de flori şi se aşează în faţa casei unde locuieşte Pompeea. Nu peste mult timp, uşa casei se deschide. În prag apare mama maimuţă:
- Bună dimineaţa! spuse cu voce timidă şi tremurândă, Jack.
- Bună dimineaţa!
- Îmi pare rău de ce am făcut. Aş dori să vorbesc cu Pompeea. Îmi permiteţi?
- Sigur. Poftim, intră, şi-l conduse până în camera maimuţicii.
Aceasta se miscă în pat, deschise încet ochii şi îl zări pe Jack. 
- Ce cauţi aici? Cum îndrăzneşti? Eşti un animal rău!
- Îmi pare rău. Iartă-mă. Nu ştiu de ce am procedat astfel. Voiam doar să te sperii. Mă poţi ierta? Şi întinse, încet, buchetul de flori.
- Mulţumesc… Bine, te iert.
- Poftim cu noi la micul dejun, spuse atunci, dintr-un colţ, mama maimuţă.
- Accept bucuros.
Când mama se apropie de Pompeea să-i ia buchetul de flori, a simţit că aceasta are temperatură. A verificat cu termometrul. Da, nu se înşelase. Acesta indica 39°C. S-a dus alarmată la bucătărie şi a povestit familiei. Micuţul Jack se strecurase, aşa că a auzit discuţia.
- Ce ne facem? Pompeea are febră foarte mare. Trebuie să-i facem un ceai din “planta liniştii”. 
- Dar cum o obţinem? Creşte la distanţă mare de noi.
- Şi e o plantă rădăcinoasă. Nu putem săpa, spuse tatăl maimuţă, îngrijorat.
- Mă duc eu. Spuneţi-mi unde şi cum arată planta, interveni Jack. 
- Faci tu asta? spuse fratele Pompeeei.
- Da. Totul se întâmplă din vina mea. Trebuie să ajut.
- Bine. Nu e timp de pierdut. Planta este o rădăcinoasă, arată ca o ridiche şi se găseşte pe Valea Nilului.
- Am plecat într-acolo. Sper să ajung în timp util. Aveţi grijă de ea. Daţi-i să bea apă, să nu se deshidrateze, adaugă Jack. Avusese în familie un caz asemănător şi ştia cum se procedează.
Micuţul rozător a pornit în fugă spre Valea Nilului. În drum se întâlni cu prietenii Pompeei.
- Unde alergi aşa? întrebă Seby.
- Să aduc "planta liniştii". Pompeea are febră mare. Nu pot sta la discuţii. Şi o luă la fugă.
- Totul e din cauza mea, spuse Rudy.
- Cum aşa? se auziră vocile animalelor din preajma sa.
- Eu am dat idea cu concursul. Nu am crezut că va fi o aşa rivalitate între noi.
- Stai liniştit. S-a întâmplat. A fost un accident. Să mergem la Pompea.
Prietenii i-au luat maimuţicii dulciuri, o carte de poveşti şi o pereche de cercei. Voiau să o înveselească. Acum erau îngrijoraţi. Dar nu s-au întors din drum. Ajunşi la faţa locului, au întrebat dacă pot ajuta cu ceva.
- Deocamdată nu, spuse mama maimuţă schimbând compresa de pe fruntea Pompeei.
După două ore de aşteptare, care au părut ani, apăru Jack, aducând victorios “planta liniştii” între labuţe.
- Am găsit! spuse istovit.
- Mulţumesc frumos! răspunse mama maimuţă şi se îndreptă spre bucătărie să pregătească ceaiul.
Ceaiul fierbinte, aburind, înghiţit puţin câte puţin de către Pompeea, şi-a făcut efectul. Maimuţica a deschis ochii, şi, când a zărit mulţimea prietenilor a întrebat:
- Ce-i cu voi aici?
- Am venit să vedem cum te simţi, să îţi aducem dulciuri, o carte cu eroi de poveste şi cercei care să-ţi pună în valoare zâmbetul.
- Mulţumesc, spuse zâmbind Pompeea. 
Animalele au aplaudat, mulţumite că au readus zâmbetul pe buze prietenei lor.
După discuţii lungi, prietenii au lăsat-o pe maimuţică să se odihnească. Au pornit spre casele lor, să mănânce de seară. Erau fericiţi. Pompeea era în afara oricărui pericol. De asemenea, erau mândri de Jack, că şi-a recunoscut greşeala şi s-a dus în căutarea plantei vindecătoare.
                                                            *
Totul este bine când se termină cu bine. Este minunat să ai prieteni. Ştiţi cum se spune: "Prietenii la nevoie se cunosc". 
E frumos să vă faceţi prieteni noi, dar nu-i uitaţi pe cei vechi.
Vă doresc să aveţi prietenii frumoase.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină