Portative muzicale - de Claudia Groza

Portative muzicale

Sunete melodioase se auzeau dinspre stradă. Tudor, vrăjit de frumuseţea şi sensibilitatea muzicii se îndrepta în direcţia muzicii. După colţul străzii a zărit un băiat slăbuţ, îmbrăcat în haine zdrenţuite, dar curate, ce cânta la  vioară. Alături avea o cutie şi un bilet pe care scria: “Dacă muzica vă atinge sufletul, donaţi un bănuţ”.
- Îmi place cum cântţi! Poftim bănuţii mei de pacheţel! rosti Tudor.
- Muţtumesc din suflet! Ai un suflet mare! Sunt Călin şi vreau să devin un muzician renumit.
- Succes! Talent ai, aşa că restul e doar muncă!
- Da, într-adevăr! Dar muzica este un domeniu scump! Însă nu mă las doborât cu una cu două.
- Am să mai trec pe aici! Încerc să te ajut cumva! La revedere! spuse Tudor şi se îndepărtă îngândurat.
- Un bănut pentru gândurile tale! se auzi vocea cristalină a Inei.
- Hei, Ina! Vino să îţi prezint un mare viitor muzician, rosti Tudor, trăgând-o nerăbdător pe prietena lui după el.
Muzica plutea în aer. Şi păsările îşi încetaseră trilurile în faţa bogăţiei de note musicale. Ina asculta captivată, cu ochii mari şi gura căscată de uimire.
- Nemaipomenit! Extraordinar! Fantastic! exclamă Ina. Ţi-aş da bănuţi, dar nu am decât pentru acuarelele mele.
- Ţi le împrumut eu pe ale mele, şopti Tudor! Dă-i banii! Are nevoie de ei!
Ina a refuzat cu vehemenţă (încăpăţânare).
- Nu-i nimic, Ina! Stai liniştită! rosti Călin.
Tudor şi Ina, mergeau tăcuţi unul lângă altul, măsurându-şi paşii şi gândindu-se la cât sunt de norocoşi.
Acasă, copiii au povestit despre talentul lui Călin şi faptul că are nevoie de sprijin financiar pentru a studia. Părinţii au fost impresionaţi şi au hotărât ca a doua zi să meargă să îl cunoască.
*
Călin voia să îţi strângă vioara, când un râs puternic l-a făcut să se întoarcă. Un băiat înalt, cu părul ciufulit şi murdar pe faţă, l-a îmbrâncit.
-          Dă-mi banii! Acum! Chiar acum!
-          Hai să îi împărţim! Ce părere ai? grăi Călin.
-          Nu auzi cumva? Am spus să îmi dai banii, nu să îi împărţim.
Fără a aştepta un răspuns, băiatul a luat vioara, a întors-o pe toate părţile, a ridicat genunchiul, a sprijinit-o  de el şi a apăsat  cu toată forţa până când zgomotul lemnului a răsunat în aer.
Călin privea şi nu putea scoate niciun sunet. Lacrimile au început să curgă, în avalanşă. Ţi se rupea inima dacă îl vedeai! Cu paşii târâţi alene, Călin a plecat spre casă. Nori grei şi furioşi au acoperit cerul înegrindu-l. Tunete şi fulgere brăzdau atmosfera. Până şi natura plângea soarta băiatului talentat.
*
Când dimineaţa a dat bineţe tuturor, părinţii lui Tudor au telefonat la familia Inei pentru a stabili ora la care să se întâlnească pentru a-l cunoaşte pe Călin.
- Peste o oră ne vedem acolo! Este bine?, întrebă mama Inei.
- Sigur! Este perfect
Călin a mers la locul unde cânta, sperând într-o minune. S-a aşezat pe bordură, cu genunchii strânşi la piept şi privirea pierdută în zare.
- Bună dimineaţa, Călin. Ce faci? I-am adus pe părintii mei să le demonstrezi cât de frumos cânţi, rosti Tudor.
- Bună dimineaţa! Îmi pare rău, dar nu mai cânt… de aseară.
- Cum aşa? întrebă Ina, care sosise şi ea însoţită de părinţi.
- Am fost jefuit, iar vioara mi-a fost distrusă. Este făcută numai surcele.
- Să anunţăm poliţia! spuse tatăl lui Tudor.
- Nu, vă rog, nu are rost! şopti speriat Călin.
- Atunci, te ajutăm să îţi cumperi o nouă vioară şi te înscriem la  o şcoală de muzică.
- Nici noi nu vom sta cu mâinile în buzunare! Eu fac gogoşi şi le pun la vânzare.
- Eu voi picta icoane şi voi organiza o expoziţie cu vânzare pe bază de donaţii, adăugă Ina.
Colegii de grădiniţă ai copiilor au realizat pliante şi le-au distribuit pe stradă şi în parcuri. Icoanele Inei s-au vândut precum pâinea caldă, iar Tudor nu mai făcea faţă cererilor de gogoşi. Coada se întindea pe o lungime de aproape un kilometru.
Călin a primit o vioară nouă pe care nu a mai scos-o pe stradă. A devenit elev la o şcoala de muzică din oraş şi repeta acolo până când cădea frânt de oboseală. Norocul lui era ca locuia la cămin şi patul îi era foarte aproape faţă de sala de repetiţii.
- Peste o săptămână ai primul spectacol adevărat din viaţa ta! Poţi invita pe cine doreşti. În după amiaza aceasta, afişele vor fi gata! exclamă entuziasmat profesorul de vioară.
- Îmi voi invita prietenii Tudor si Ina, împreună cu părinţii lor. Au fost îngeri pentru mine. Nu le voi putea mulţumi niciodată! murmură Călin.
*
Sala a fost îmbrăcată în întuneric, iar reflectoarele au luminat portativele şi instrumentele muzicale. Au apărut instrumentiştii şi publicul i-a aplaudat cu bucurie. Călin a privit spre sală, şi-a zărit prietenii, le-a zâmbit, şi-a pus vioara sub bărbie şi a deschis spectacolul.
-          Minunat! Minunat!
-           Bravo!
-           Bis! Bis!
Călin era fericit. Tudor şi Ina au urcat pe scenă, l-au îmbrăţişat şi i-au oferit flori.
- Ai fost la înălţime! Felicitări!
- Dacă nu eraţi voi, muzica nu mai avea sens pentru mine. Nu am cuvinte să vă mulţumesc şi să vă răsplătesc eforturile voastre şi ale părinţilor voştri, şopti Călin, stăpânindu-şi cu greu lacrimile de fericire.
- Ba da! Te vei recompensa la apariţia primului compact disc cu un concert de-al tău, grăi Ina.
- Haideţi să sărbătorim reuşita! au exclamat părintii. Bravo Călin! Suntem mândri de tine!
Un ajutor oferit la timp, preţuieste mai mult decat toată bogăţia din lume.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină