O poveste cu haz - de Claudia Groza

O poveste cu haz

Zăpada se topise dintr-odată. Soarele a venit cu avânt şi cu  dor de răsfăţ pentru pământ. Aşa că, nu a stat mult pe gânduri. A început să dezmorţească natura. Firele de iarbă se întindeau spre razele de soare. Florile îşi desfăceau bobocii. Animalele ieşeau de prin tufişuri.
Zarvă mare se auzea dinspre lac.
- Vai, vai şi iar vai, un brotac s-a înecat.
- Cum să fie înecat? E doar fermecat! Nu vezi că ochii peste cap a dat?
- Oachi, dragul meu brotac, a-nghiţit un cozonac.
- Ce nebunie! De când un brotac mănâncă un cozonac? spuse barza.
- Zău că e adevărat. Ce mă fac, ce mă fac, fără dragul meu brotac?
- Să-i dăm cafea cu caimac.
- Orice, numai să-l văd salvat!
- Să-l punem la alergat.
- Doamne ce păcat, că brotacul s-a-necat.
Toma, băieţelul educat şi adorat, manierat şi pieptănat, privind cerul înnorat, de Oachi  s-a-mpiedicat, care iute a scăpat de cozonac.
- M-ai salvat, m-ai salvat! Mă simt uşurat, eliberat, fericit.
- Ce minune, dragul meu!
- Mă simţeam ca un leu, paraleu. Mai ceva ca Amedeu. Nu mai vreau în viaţa mea cozonaci şi bunătăţi. Rămân la peşti, muşte şi creveţi.
- M-ai speriat, Oachi! Credeam că n-am să te mai revăd viu.
- Oaca, hai să ciocnim un ou. Azi e sărbătoare. Rilă a zis într-un interviu că dă ouă colorate, ca să le ciocnim pe toate. Unele sunt de ciocolată, pentru copiii care au citit povestea toată. Toma, băieţelul drăgălaş, va primi un iepuraş, pentru că m-a salvat de acel cozonac uriaş. 
Şi uitaţi aşa arată o zi de Paşti pentru doi brotaci neastâmpăraţi, Oachi şi cu Oaca, care-au perturbat viaţa de pe lac.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Articol - Cum îl înveți să nu intre în vorbă cu orice necunoscut

Cum îl înveți să nu intre în vorbă cu orice necunoscut

Ne creştem copiii sociabili, ne dorim să fie cât mai deschişi, să relaţioneze fără teamă şi complexe, dar în acelaşi timp nu are cum să dispară din sufletul niciunui părinte acea teamă de “persoanele străine”. Teama e alimentată frecvent şi de numeroasele cazuri în care copiii s-au lăsat păcăliţi de indivizi necunoscuţi, iar uneori cazurile ajung adevărate tragedii.
Aşadar, cum îl înveţi pe copilul tău să fie sociabil, dar în acelaşi timp precaut atunci când vine vorba de străinii pe care îi întâlneşte. Copiii obişnuiesc să aibă încredere în oamenii pe care îi întâlnesc, dar e datoria fiecărui părinte să îi deschidă ochii şi să le arate care ar putea fi pericolele în anumite situaţii.
Pentru ca micuţul să fie tot timpul în siguranţă, vorbeşte cu el despre pericolul de a intra în vorbă cu necunoscuţii şi aveţi această discuţie de câte ori aveţi ocazia.
În primul rând va trebui să încerci să îi explici ce înseamnă “persoană străină”. În mod evident, nu orice persoană pe care nu a mai văzut-o până atunci este periculoasă şi în niciun caz nu doreşti să îl transformi pe cel mic într-un omuleţ speriat şi nesociabil. De exemplu, îi poţi spune că există şi străini la care poate apela şi cărora le poate cere ajutorul, cum ar fi poliţiştii, medicii, pompierii. Alţi străini cu care pot interacţiona fără probleme pot fi cei din apropierea lor: părinţii şi bunicii colegilor, vecinii pe care şi voi părinţii îi cunoaşteţi, vânzătoarea de la magazin.
După ce ai definit în faţa celui mic noţiunea de “străin periculos”, poţi face o listă cu situaţii în care cel mic să ştie că este interzis să intre în vorbă cu persoanele pe care nu le cunoaşte.
• Nu deschide uşa când eşti singur acasă.
• Nu ai voie să mergi nicăieri cu o persoană străină, indiferent ce îţi spune. Chiar dacă spune că este prieten cu părinţii tăi, cu învăţătoarea sau se comportă că şi cum v-aţi mai cunoscut şi în alte ocazii, nu pleca cu respectiva persoană.
• Dacă un străin îţi oferă dulciuri, suc, jucării, nu lua nimic şi pleacă cât mai repede din preajma lui.
• Dacă o persoană străină îţi cere indicaţii de orientare, nu mai sta şi pleacă cât mai repede spre părinţii tăi, la locul de joacă unde sunt şi alţi copii, acasă. Adulţii nu au nevoie de indicaţii de orientare tocmai de la copii!
• Nu te îndepărta de părinţii tăi sau de cei cu care eşti, atunci când te afli într-un loc public.
• Nu aduce o persoană străină în casă când părinţii tăi sunt plecaţi.
Pentru ca micuţul să înţeleagă mai bine pericolul la care se expune dacă intră în vorbă cu necunoscuţi, nu ezita să îi dai exemple de situaţii în care copiii au picat în astfel de capcane şi şi-au pus viaţa în pericol.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Ferma veselă de Claudia Groza

Ferma veselă

 de Claudia Groza


În vârful dealului se zăreşte ferma despre care toţi auziseră. Pare un loc de poveste. Gardul este vesel, fiind construit din lemn, iar fiecare scândură (ulucă) poartă desenul unui animal ce locuieşte acolo. Este un fel de suport de cărţi de vizită sau certificate de naştere.  
Iarba este de un verde sănătos, strălucitor. Clar conţine multe vitamine! Te îmbie să o guşti sau să te rostogoleşti prin ea. Printre firele de iarbă apare din loc în loc trifoiul cu patru foi.
Aici locuiesc cinci purceluşi, doi măgari, o herghelie  de cincisprezece cai, câteva raţe, găini, curcani, patru miei năzdravani, şase iepuri cu blăniţe de culori diferite, o vacă şi viţelul ei, şi paznicul fermei, căţelul Azorel.
- Cred că este timpul să organizăm un concurs. Nu ne-am mai distrat de foarte mult timp, se auzi vocea grohăită a unui purceluş.
- În ce constă întrecerea? adăugă curios măgarul.
- De data asta nu te priveşte. La tura următoare. Vei face parte din juriu acum.
- Mă supun.
- Poţi să ragi pentru a da semnalul de adunare? Sunt împrăştiaţi care încotro.
- Bineînţeles, şi scoase un răget de te ţineai cu mâinile de urechi nu alta.
- Ei, nici aşa exagerat, dar îţi mulţumesc.
Cu mic cu mare, animalele s-au strâns în jurul celor doi.
- Dragii mei purceluşi, azi vom organiza un concurs. Chiar în faţa voastră, am ascuns un inel de fier. Cine îl va dezgropa va primi o porţie de trifoi proaspăt, suplimentar.
- Uraa! Yuppii – upa -  rupa! se aud urale.
- Pregătiţi-vă. Unu, doi, trei, şiiii....porniţi la săpat!
Râturile de un roz pal, rotunde ca discurile soarelui jucăuş, purtând cu  mândrie nările ca nişte nasturi de ornament, au pornit a scurma pământul. Gropi mai mici, mai mari, adânci sau superficiale se înmulţeau văzând cu ochii.
-         Hei, săpaţi şi aici.
-         Ba mai încolo.
Fiecare animal grăia pe limba lui. Se crease o adevărată hărmălaie. Până şi păsările pădurii, veveriţele şi alte vietăţi, veniseră să vadă ce se întâmplă.
- Ieee, bravo Codiţă! spuse mielul cu blană neagră, doar o pată albă se distingea în zona cozii.
Într-adevăr, purceluşul cu o coadă lungă şi spiralată ca un tirbuşon, duce între dinţi, victoris, inelul de fier.
- Felicitări. Vei primi cea mai delicioasă porţie de trifoi.
- Mulţumesc. Pot să o împart cu prietenii mei?
- E a ta, aşa că faci cum consideri.
Animalele au plecat spre treburile lor.
-         Am şi eu o idee, anunţă iepuraşul Bocănilă.
-         S-auzim.
-         Noi, iepurii, să ne întrecem până la gard şi înapoi.
-         Şişi... se bălbâi Troncănilă, ce căştigă învingătorul?
-         Doi morcovi proaspeţi şi gustoşi de se va linge pe mustăţi.
-         Bine, acceptăm.
-         Hei, tu viţelule Fedor, ne dai startul?
Un muget leneş, dar prelung se auzi. Iepuraşii au luat-o la sănătoasa,  iar Azorel după ei. Mocăilă, uitându-se la căţel nu a fost atent că a ajuns în zona cu sârmă ghimpată, şi şi-a prins urechea.
- Au, au şi iar au, şoptea cu mustăţile tremurânde, năsucul - ca o măslină -  mişcându-se în sus şi-n jos de durere, cu ochii înlăcrimaţi. O găină care tocmai se ouase, a venit să-l ajute. Picături ovale de sânge se prelingeau din urechea găurită.
- Nu eşti deloc atent! Mereu eşti cu capul în nori şi urechile înnodate.
Încet, cu mare grijă, găina a reuşit să îl elibereze pe iepuraş. Azorel se uita speriat şi se simţea vinovat de incident (accident).
- Data viitoare să fii cu ochii în patru, ca un adevărat iepure ce eşti, bodogăni găina mergând să vadă ce s-a întâmplat cu ouăle ei. Uitându-se de aproape, a observat că ouăle ei erau roşii.
Tremurând, cu codiţa între picioare, Mocăilă mărturisi:
- Cred  că picăturile de sânge le-au colorat. Iartă-mă, te rog!
- Vai, vai, vai. Se apropie Paştele şi ouăle acestea vor fi sacrificate. Voiam să le clocesc, să iasă pui galbeni şi pufoşi. Vai, vai, vai, se plângea găina, acoperindu-şi ochii cu aripile.
Azorel şi Mocăilă şi-au luat tiptil tiptil tălpăşiţa.
- Muuuu, dar ce-ai păţit măi năzdrăvane la ureche?
- M-am rănit, îngăimă iepurele.
- Stai să-ţi ling puţiin rana să se vindece.
- Uf, uffff, ce ustură. Nu mai vreau vindecare, nu mai vreau, striga Mocăilă şi fugea de nu i se vedeau picioarele.
La un moment dat s-a oprit mirat, şi-a frecat ochii cu lăbuţele amândouă, şi-a privit. În faţa lui se desfăşura un adevărat spectacol. Măgarii şi caii cântau. Iepuraşii dansau. Păsările - raţe, găini, curcani – făcuseră o horă în jurul iepuraşilor ce tropăiau de zor. Mieii behăiau şi îşi încercau corniţele pe scoarţa copacilor din ogradă. Viţelul Fedor privea spectacolul cu ochii mari, blânzi şi umezi. Îi plăcea. Era fermecat de muzica haioasă şi dansul vesel ce se desfăşura în faţa lui. Mama sa a venit lângă el şi privea fericită animalele fermei vesele.
Sărbătorile Pascale se apropiau şi iepuraşii vor fi luaţi să împartă cadouri copiilor cuminţi!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

ORAȘUL NORILOR de Claudia Groza

ORAȘUL NORILOR
de Claudia Groza

Niciun nor nu se afla pe cerul albastru deschis, ca și cum  marea s-ar fi mutat acolo sus. Parcă îi mîncaseră vârcolacii. Soarele dogorea precum un cuptor foarte încins sau un șemineu în miezul iernii, iar vântul adia ușor.
Un nor vesel a intrat în magazinul cu pălării.
- Îmi este atât de cald. Toți prietenii mei au plecat în vacanță. Nu pot aduce singur ploaia! Vă rog să îmi dați o pălărie cu boruri largi.
- Cred că aceasta vi se potrivește foarte bine!
- Mulțumesc! Arăt ca un mexican adevărat!, rosti norul, începând să râdă.
Sărind într-un picior de parcă asfaltul îl frigea la tălpi, norul se îndreptă spre o mașinărie automată din care puteai să îți cumperi sucuri din fructe proaspte.
- Te rog mult, îmi spui cum se numește orașul acesta?, întrebă un bărbat îmbrăcat în combinezon de pilot.
- Orașul Norilor sau Nefologia. Cum preferi! Nu servești un suc? Este atât de cald. Ar trebui să urc pe cer. Locuitorii orașului au plecat în vacanță.
- Păi și ce faci pe cer singur?
- Dacă mai beau două-trei pahare cu suc pot aduce câțiva stropi de ploaie. Dar am devenit atât de greu încât nu mai pot urca, rosti întristat norul.
- Te ajut cu mare bucurie!, spuse pilotul.
- Îmi e cam frică de avioane!
- Ei, nu pot să cred așa ceva! Doar ești nor. Trec zeci de avioane zilnic pe lângă tine. Cum să îți fie teamă?
- Nu este deloc același lucru, prietene. Eu pot mângâia un avion așa cum îl pot împiedica să înainteze. Dar niciodată nu am zburat cu un avion.
- Va fi interesant, ai să vezi! Te rog, urmează-mă! Nu accept un refuz.
Norul umflat de la câte sucuri băuse se mișca destul de greu. Marginile ondulate au început să tremure de frică.
- Sunt atât de umflat încât nici centura nu mă va cuprinde, murmură norul.
- Prietene, nu îți mai face atâtea griji! Nu sunt la primul zbor, rosti pilotul și luă norul în brațe, urcându-l pe scaunul de pilot secund.
Motorul a fost pornit și avionul a decolat încet. Roțile s-au strâns, iar avionul a luat înălțime.
          Norul privea pe geamul cabinei.
- Ce frumos se vede orașul de sus! Când sunt pe cer nu am timp să privesc spre locuitori.
- Gata! Aici trebuie să cobori, să îți ocupi locul pe cer și să stropești puțin orașul, rosti pilotul.
          Nici nu l-a plasat bine pe nor pe cer, că au apărut precum praful de stele, nori furioși, care au sărit la atac.
- Hei! Eram și noi în vacanță! Ce te-a apucat să ne strici planurile?, grăi un nor CUMULUS, care arată ca o grămadă zburlită.
- Știi... eu nu am vrut... dar domnul pilot m-a adus cu avionul!
- Hahahaha... ce interesant! Nu am mai auzit până acum nori care să călătorească în avion, râse CUMULUS.
- Păi nu era pic de vânt... nu aveam cum ajunge altfel.
          Norii NIMBUS sunt cei care aduc ploaia. Au apărut revoltați de deranjul provocat.
- Vreți ploaie? Ploaie să fie!
Din înaltul cerului, a început să curgă ploaia, cu picături mari și furioase.
Avionul se rotea printre nori, pofticios de apă. Plantele din oraș erau fericite. Atât de fericite încât au început să danseze.
Norul vesel care urcase pe cer, a dorit să coboare în oraș să mănânce o supă. Prea se udase. Începuse să strănute de multe ori. Văzând că vrea să plece, norii CUMULUS l-au înconjurat.
- Unde crezi că pleci așa ușor? Ai uitat că ne-ai stricat vacanța?
- Dar nu am vrut... Nu este vina mea. Îmi este foame și am cam răcit. Lăsați-mă să cobor!
- Care este cuvântul magic?
- Vă rog frumos, lăsați-mă să cobor! După ce mănânc supa, revin să povestesc cât de minunat este să zbori cu avionul!
 Coborând spre oraș, norul vesel a început să se deșire. Arăta precum un fir de ață, care se bălăngănea în toate părțile.
- Oare ce se întâmplă cu mine?, își repeta norul.
Voi ce credeți că s-a întâmplat?
....
Norul pierduse apă și se scurtase... Devenise un nor de altitudine superioară, astfel încât nu mai putea ajunge în oraș.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

ATELIER PENTRU COPII 4- 8 ANI


Sambata, 19 martie, descoperim impreuna raspunsurile la urmatoarele intrebari:

Care sunt starile de agregare ale apei?
Care este circuitul apei in natura?
Ce sunt izvoarele, raurile, fluviile, marile si oceanele?
Ce putem face pentru a proteja apa si animalele acvatice de poluare?

In plus: citim si realizam colaje din materiale diverse si speciale!

Va asteptam cu drag, de la ora 11.30, la Libraria Open Art pentru o experienta de invatare interdisciplinara!

Taxa atelier: 25 lei
Copiii vor lua acasa toate materialele realizate la atelier.

Inscrierile se fac pe adresa: liviarosca@gmail.com, livia@7arte.org


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Scutecul - de CG

Scutecul de pus pe pat
Are pe el desenat 
Animale fel de fel.
Hai ca va explic nitel!
O maimuta vesela,
Face tumbe. E rebela!
Crocodilul Nelu
Danseaza alunelul.
Vulpita roscata
Vine coafata
Sa-l faca pe Martinica
Sa bage nasul in apica.
Calutul de mare Jean
Face baie in lighean.
veverita cea cocheta
Merge azi pe bicicleta.
Hipopotamul Doru
Aeriseste dormitoru'.
Rinocerul Rica
Pe nimeni n-are pica,
Cocosul Bran
Canta in castan.
Elefantul Tobias
Mananca ananas.
Zana animalelor
Munceste de zor
Pentru promovarea lor
Cu drag si mult umor.
Dar scutecul s-a adunat,
Nu mai poate fi salvat
Asa ca trebuie aruncat.
Ne luam la revedere,
Cu multa placere
De intrevedere!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Martisor - de CG

Mărţişor

Căciula este trasă cu putere peste urechi. Gerul năprasnic îi biciui eşte faţa micuţei. De-abia poate înainta, cu ochii mijiţi, căci vântul bate ca turbatul din toate părţile. Încercând să se ferească de creanga unui arbust ce se îndrepta spre chipul ei îngheţat, fetiţa s-a zgâriat la deget. Pe moment, nu a simţit.
Pe poteci întortocheate, ce duceau spre casă, picăturile de sânge scurse din degetul fetei, în amestec cu neaua albă, se transformau în rubine. O vrăbiuţă îi tot dădea târcoale. Îi zâmbeşte, se opreşte câteva minute, scoate turta dulce din buzunarul paltonaşului roşu şi îi rupe bucăţele. Pasărea dă voioasă din codiţă, făcându-i semn să privească în urma ei.
- Nu-mi aparţin, nu ştiu ce sunt acestea.
Apoi, observă cum, din picătura de sânge ce se prelinse cu greu din degetul ei, ia naştere un rubin la atingerea zăpezii. Uimită, fascinată, fericită, s-a întors pe alee şi a cules rubinele, vreo zece ca număr, strângându-le cu grijă în batistă.
Cu paşii grăbiţi, dornică să-i povestească mamei minunea, la marginea potecii, zări un ghiocel firav, care tremura de mai mai să iasă din pământ.
- Ia-mă cu tine, te rog, copilă! Primăvara s-a rătăcit şi nu mai vine, iar frigul năprasnic mă va omorî.
Rugămintea ghiocelului o emoţionă pe micuţă, care mai avea puţin şi plângea de mila gingaşei flori. Cu mânuţele îngheţate, a dat zăpada la o parte - era foarte tăioasă – şi a scos ghiocelul, încălzindu-l între palme.
-Am sosit, mama! Am adus simboluri că primăvara este pe drum şi că magia există.
-Cum aşa? răspunse mama, sărutându-şi copila, ajutând-o să se debaraseze de paltonaş. Ce ţii în palme, draga mea?
-Un ghiocel. M-a rugat să-l salvez, căci tremura rău de tot. Ar fi îngheţat mama, ar fi murit, sincer îţi mărturisesc.
- Hai să-l punem într-un ghiveci cu pământ.
Mama şi fiica au dat îngrijirile necesare ghiocelului plăpând, salvat cu puţin noroc de copila cu suflet bun.
-Priveşte ce minune mi s-a întâmplat, grăi voioasă fetiţa. M-am zgâriat în creanga unui mur, dar nu am simţit, căci eram îngheţată. Din picăturile de sănge, amestecate cu neaua s-au format aceste cristale. Nu-i aşa că sunt deosebite?
- Sunt superbe, speciale, veritabile, spuse mama, şi îşi îmbrăţişă fetiţa cu toată dragostea ce i-o purta.
Fetiţa a pus un cristal în ghiveciul în care se odihnea ghiocelul.
-Uite, să-ţi poarte de grijă peste noapte, când liniştea camerei te va împresura.
Lumina slabă a stelelor pătrundea prin ferestrele casei. Luna era rotundă ca o portocală, şi zâmbea şrengăreşte către florile ce stăteau amorţite pe pervazuri.
Când zorii zilei mijeau, şi raze palide ale soarelui răsfăţau natura, ghiocelul din fereastră s-a trasnformat într-un tânăr frumos, slăbuţ, cu ochi albaştri ca seninul cerului şi zâmbet sincer, care te determina să crezi că totul renaşte.
Luând rubinul lăsat de veghe, şi suflând cu dragoste peste el, l-a transformat într-un şnur de Mărţişor: roşul sângelui şi albul zăpezii, îmbinate pentru a proteja oamenii de răutăţi.
Băiatul acesta, nu este nimeni altul decât Mărţişor, copilul Primăverii. La finalul lunii martie, prima din anotimp, şnururile sunt lăsate pe crengile arborilor, în semn de recunoştinţă.
Când micuţa a constatat că ghiocelul dispăruse, s-a speriat şi s-a întristat. Mama, a consolat-o, rugând-o să privească pe fereastră.
- Ce minunăţie! exclamă fetiţa.
Mărţişor, plantase zeci de ghiocei, brânduşe şi zambile în grădina casei.
*
Primăvara a sosit. Să o îmbrăţişăm cu dragoste, voie bună şi să-i dăruim zâmbete.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Tărâmul Timpului de Claudia Groza

Tărâmul Timpului 

de Claudia Groza


Soarele primăverii îmbia oamenii la plimbare. Cu mic cu mare, lumea ieşea la picnic în natură. Copiii se bucurau de libertatea de mişcare: role, bicicletă, sport în aer liber.
Rareş şi Ioana, însoţiţi de câinele acesteia, Blacky, au pornit spre parc. Şi-au luat rachetele de tenis.
-          De-abia aştept să-mi pun oasele în mişcare. Să mă dezmorţesc!
-          Trei minute de încălzire înainte şi suntem pregătiţi, continuă Ioana.
-          Ham ham... lătră Blacky, alergând bucuros în toate direcţiile.
-          Fugind după câine, Rareş s-a agâţat într-un tufiş. Ceasul de la mână s-a desprins, căzând într-o groapă.
-          Nuuuu.... ceasul de la bunica! Sper să nu se fi spart.
-          Mă aplec să-l iau, spuse Ioana, prieten lui Rareş.
Copila s-a aşezat în genunchi. A început să caute. Cutii de bomboane, pixuri, şerveţele şi alte ciudăţenii i se prindeu de degete. Ceasul nu era şi gata.
-          Parcă l-a înghiţit timpul. Nu este de găsit!
-          Încerc şi eu, adăugă Rareş.
Degetele-i scobeau pământul. O forţă din adâncuri – forţa gravitaţională -, îl trase cu putere pe băiat.
-          Hei, Rareş... staaai.
Ioana l-a prins de picioare. Blacky s-a agăţat cu dinţii de pantalonii fetei şi astfel au fost deportaţi într-un muzeu subteran. Cel puţin aşa părea.
-          Uff... ce călătorie ameţitoare! şopti micuţa, scuturându-şi pantalonii de colb (praf).
Rareş a apucat-o de mână. Blacky s-a aşezat cuminte în faţa lor.
-          Cred că suntem în muzeul ceasurilor, îngăimă oarecum speriat băiatul.
-          Bine aţi sosit pe Tărâmul Timpului. O tânără minionă, firavă, cu păr ondulat, le zâmbea. Sunt domnişoara Secundă.
-          Ştiţi... mi-am pierdut ceasul. Este un cadoua preţios de la bunica. A alunecat într-o groapă... şi pur şi simplu nu l-am mai găsit, bâigui cu voce stinsă de emoţie, Rareş.
-          Am fost teleportaţi? Aveţi habar cine ne-a adus aici? întrebă curioasă şi supărată Ioana.
-          Liniştiţi-vă! Nu vi se va întâmpla nimic. Domnul Timp vrea să vă cunoască, răspunse majordomul Minut. Urmaţi-mă.
Ceasuri de mână, ceasuri de perete, clepsidre, orologii, ceasuri deşteptătoare... de forme, culori şi mărimi diferite erau frumos ordonate pe rafturi.
-          Priveşte.. sunt instrumente de măsurat timpul din cele mai vechi timpuri până azi! exclamă Ioana.
-          Observ, dar nu-mi zăresc ceasul, murmură Rareş.
-          Ce copii frumoşi! Sunteţi aşteptaţi, dragii mei, grăi doamna Oră, aşezându-se între cei doi copii.
Majordomul Minut deschise uşa biroului domnului Timp.
-          De când vă aşteptam, micuţilor!
Domnul Timp, un bătrân înalt, cu barbă albă, îmbrăcat cu haine din alte vremuri, veni să-şi îmbrăţişeze oaspeţii.
-          Să înţeleg că ai plănuit această vizită? se încruntă Ioana.
-          Voiam să vă cunosc de ani buni. Însă, nu găseam niciodată momentul potrivit, confirmă domnul Timp. Se ivea de fiecare dată ceva mult mai important.
-          Tu mi-ai furat ceasul?
-          Hahahaha... ce să fac cu el? A fost un şiretlic pentru a vă avea invitaţi de onoare.
-          Dar... noi voiam să jucăm tenis. E primăvară, zise Rareş.
-          Şi... timpul zboară. Părinţii noştri se vor îngrijora.
-          Nu vă gândiţi la asta. Doar eu sunt Domnul Timp. Eu gestionez orele, minutele, secundele. Voi face o magie şi voi încetini ritmul rotaţiilor Pământului.
-          Nu vom mai alerga atât de repede... se auziră voci tinere dintr-un colş al încăperii.
-          Da, vă veţi odihni puţin, dragele mele. Ele sunt domnişoarele Zile. Alături locuiesc  cuminţi Săptămânile.
Uşa unui dulap din lemn de vişin, migălos sculptat, se deschise larg, lovind peretele.
-          Ioana, Rareş, noi suntem Lunile, iar acest dulap se numeşte An.
Ioana se amuza teribil.
-          Ce lume interesantă! Voi aveţi prieteni?
Luna Mai sări de la locul ei şi, dansând în jurul mesei încărcată cu tot felul de bunătăţi, răspunse:
-          Bineînţeles. Prietenii noştri sunt: Domnişoara Vreme, Domnişoarele Fructe, Florile, Ploaia, Zăpada, Vântul, Planetele. Off... oamenii ăştia! Habar nu au despre nimic.
O clepsidră tuşeşte. Toţi ochii se îndreaptă spre ea.
-          Stăpâne, iartă-mă, dar avem o problemă. Nu am văzut acest ceas şi m-am rostogolit peste el. L-am spart.
-          Hei... dar este ceasul pe care l-am pierdut. Avea valoare sentimentală, murmură Rareş şi lacrimi mari au pornit în avalnşă pe obraz.
-          Clepsidră, ai grijă de acum înainte. Fii atentă. Puteai să te răneşti.
Doamna Oră îl îmbrăţişă pe Rareş şi îl îmbărbătă.
-          Avem ceasornicar în lumea Timpului. Îţi va repara ceasul. Nu fi trist.
-          Haideţi să ne ospătăm din bucatele oferite de natură de-a lungul unui An: seminţe, fructe, legume, grăi pe un ton hotărât (apăsat), domnul Timp.
An după an până la zece,
Deceniul ne întrece.
Noi creştem, învăţăm şi ne bucurăm,
Cântăm, zâmbim, ne-mbrăţişăm.
Citim cărţi de-acum sute de ani,
Când Secolul ori Veacul se-plineşte.
Istoria cuprinde mii de ani,
Ce Milenii dospeşte.
Timpul ne iubeşte,
Moda o reînnoieşte,
Pământul învârteşte
Natura o înverzeşte.
Spiriduşul – ceasornicar lucra de zor în atelierul său la ceasul lui Rareş. Picături de sudoare se prelingeau de pe frunte.
- Este un model nou, electronic. Tehnologia avansează rapid. Voi fi concediat dacă nu-mi fac bine treaba. Am reuşit, am reuşit... strigă spiriduşul, alergând cu ceasul deasupra capului.
- Mulţumesc, zise Rareş, punând ceasul la încheietura mâinii stângi.
- Vă sunt recunoscător  că m-aşi vizitat. Urcând pe Scara Orelor, veţi cunoaşte alţi prieteni: Domnişoara Dimineaţă, Doamna Amiază şi Doamna Seară. Copii, să preţuiţi timpul. Nu-l risipiţi stând, ci fructuficaţi-l în activităţi utile pentru trup, minte şi  suflet.
La revedere, domnule Timp! spuseră cei doi fraţi în cor, agitându-şi mâinile în aer şi urcând treaptă după treaptă.
*
- Ce ameţit mă simt... spuse Rareş
- Mie mi s-a făcut somn, îngăimă Ioana.
Cei  doi copii au pornit spre parc. Blacky alerga nerăbdător.
Timpul trecea în zbor spre zări albastre.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină