ORAȘUL NORILOR - de Claudia Groza



ORAȘUL NORILOR
de Claudia Groza

Niciun nor nu se afla pe cerul albastru deschis, ca și cum  marea s-ar fi mutat acolo sus. Parcă intraseră în pământ. Soarele dogorea precum un cuptor foarte încins și vântul adia ușor.
Un nor vesel a intrat în magazinul cu pălării.
- Îmi este atât de cald. Toți prietenii mei au plecat în vacanță. Nu pot aduce singur ploaia! Vă rog să îmi dați o pălărie cu boruri largi.
- Cred că aceasta vi se potrivește foarte bine!
- Mulțumesc! Arăt ca un mexican adevărat!, rosti norul, începând să râdă.
Sărind într-un picior de parcă asfaltul îl frigea la tălpi, norul se îndreptă spre o mașinărie automată din care puteai să îți cumperi sucuri din fructe proaspte.
- Te rog mult, îmi spui cum se numește orașul acesta?, întrebă un bărbat îmbrăcat în combinezon de pilot.
- Orașul Norilor sau Nefologia. Cum preferi! Nu servești un suc? Este atât de cald. Ar trebui să urc pe cer. Locuitorii orașului au plecat în vacanță.
- Păi și ce faci pe cer singur?
- Dacă mai beau două-trei pahare cu suc pot aduce câțiva stropi de ploaie. Dar am devenit atât de greu încât nu mai pot urca, rosti întristat norul.
- Te ajut cu mare bucurie!, spuse pilotul.
- Îmi e cam frică de avioane!
- Ei, nu pot să cred așa ceva! Doar ești nor. Trec zeci de avioane zilnic pe lângă tine. Cum să îți fie teamă?
- Nu este deloc același lucru, prietene. Eu pot mângâia un avion așa cum îl pot împiedica să înainteze. Dar niciodată nu am zburat cu un avion.
- Va fi interesant, ai să vezi! Te rog, urmează-mă! Nu accept un refuz.
Norul umflat de la câte sucuri băuse se mișca destul de greu. Marginile ondulate au început să tremure de frică.
- Sunt atât de umflat încât nici centura nu mă va cuprinde, murmură norul.
- Prietene, nu îți mai face atâtea griji! Nu sunt la primul zbor, rosti pilotul și luă norul în brațe, urcându-l pe scaunul de pilot secund.
Motorul a fost pornit și avionul a decolat încet. Roțile s-au strâns, iar avionul a luat înălțime.
          Norul privea pe geamul cabinei.
- Ce frumos se vede orașul de sus! Când sunt pe cer nu am timp să privesc spre locuitori.
- Gata! Aici trebuie să cobori, să îți ocupi locul pe cer și să stropești puțin orașul, rosti pilotul.
          Nici nu l-a plasat bine pe nor pe cer, că au apărut precum praful de stele, nori furioși, care au sărit la atac.
- Hei! Eram și noi în vacanță! Ce te-a apucat să ne strici planurile?, grăi un nor CUMULUS, care arată ca o grămadă zburlită.
- Știi... eu nu am vrut... dar domnul pilot m-a adus cu avionul!
- Hahahaha... ce interesant! Nu am mai auzit până acum nori care să călătorească în avion, râse CUMULUS.
- Păi nu era pic de vânt... nu aveam cum ajunge altfel.
          Norii NIMBUS sunt cei care aduc ploaia. Au apărut revoltați de deranjul provocat.
- Vreți ploaie? Ploaie să fie!
Din înaltul cerului, a început să curgă ploaia, cu picături mari și furioase.
Avionul se rotea printre nori, pofticios de apă. Plantele din oraș erau fericite. Atât de fericite încât au început să danseze.
Norul vesel care urcase pe cer, a dorit să coboare în oraș să mănânce o supă. Prea se udase. Începuse să strănute de multe ori. Văzând că vrea să plece, norii CUMULUS l-au înconjurat.
- Unde crezi că pleci așa ușor? Ai uitat că ne-ai stricat vacanța?
- Dar nu am vrut... Nu este vina mea. Îmi este foame și am cam răcit. Lăsați-mă să cobor!
- Care este cuvântul magic?
- Vă rog frumos, lăsați-mă să cobor! După ce mănânc supa, revin să povestesc cât de minunat este să zbori cu avionul!
 Coborând spre oraș, norul vesel a început să se deșire. Arăta precum un fir de ață, care se bălăngănea în toate părțile.
- Oare ce se întâmplă cu mine?, își repeta norul.
Voi ce credeți că s-a întâmplat?
....
Norul pierduse apă și se scurtase... Devenise un nor de altitudine superioară, astfel încât nu mai putea ajunge în oraș.










  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Bubu în burtică - de Claudia Groza

Pe vremea când puricii se potcoveau cu nouă potcoave de aur, iar prinții deschideau poarta palatului cu buzduganul, cam tot pe atunci au fost create și poveștile. Că de nu ar fi, nu s-ar povesti despre Ilene Cosânzene și Feți Frumoși din Lacrimă sau oameni leneși.
Ș-am găsit o peniță fermecată dintr-o pană de gâscă lăudată și vă scriu o poveste a unui bebeluș ce tocmai se pregătește să vină pe lume.
Uneori, oamenii se plictisesc și de prea mult și de prea puțin. Așadar, ei doresc să facă ceva bun, să aibă prunci, pe care să-i privească liniștiți cum cresc.
M-am format din două celule, una de la mama, cealaltă de la tata… după ce şi-au spus cuvintele magice „Te iubesc”. Celulele s-au unit şi au format o celulă mare, rotundă, numită celula-ou sau zigot, din care au rezultat multe, multe celule. Când mami mi-a văzut, dar mai ales când a auzit inimioara, a fost foarte emoţionată şi fericită.
O sămânţă de dragoste
Cu bucurie a fost sădită
În pântece să fie rodită,
Cu grijă şi rugă mult păzită.
La început eram cât un bob de mazăre. Am început să cresc şi să înot în burtica mamei. Îmi plăcea tare mult. Din când în când, mama mergea la doamna doctor, care o ajuta să mă vadă. Uneori mă şi fotografiau. Era supărător câteodată. Cel mai mult îmi plăcea când eram mângâiată, sărutată şi când mi se citeau poveşti. Mătuşa mea mi-a scris chiar o poveste. E minunat să ai o poveste a ta, în care să fii personajul principal! Nu îmi era niciodată frică. Când mă rostogoleam mai repede, mama mă liniştea şi mă simţeam în siguranţă. M-am îndrăgostit de vocile celor dragi… mama, tata, bunica, mătuşa, prieteni de familie.
Când am crescut şi nu mai aveam loc să înot în voie, m-am pregătit să ies în lumea mare, să-mi cunosc părinţii şi pe ceilalţi care erau nerăbdători să mă vadă.
A fost interesant la mama în burtică timp de 40 de săptămâni.
Două celule jucăuşe s-au întâlnit,
S-au plăcut şi s-au unit,
Şi din ele eu am ieşit,

Şi la lectura poveştii mele vă invit.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Poezie


Un nor călător,
S-a rătăcit în zbor.
Covorul fermecat
S-a deșirat
Pe pământ a aterizat.
Miruna l-a mângîiat
Și-acasă l-a luat.
La masă l-a așezat,
Cu măr și biscuiți l-a servit.
Norul a tras sertarul
Și cartea cu Bubu a găsit.
A-nceput să plângă,
Că el nu are o poveste.
Miruna i-a citit,
Despre o albină slugă
Pe florile din grădină.
Norul atunci a zburat
Și ploaie a adunat
Florile de le-a udat.
- poezie pentru copii (de la Miruna, Bubu Năzdrăvana)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Muzică și versuri



Printre picături de ploaie
Mă joc și râd.
Apa curge șiroaie,
Umbrela mă salvează.
E rândul ei.
Soarele răsare.
Norul dispare.
Îi e dor de plimbare.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Drumul cărții

Aerul proaspăt, cu miros de flori de tei, a pătruns pe fereastra camerei. Cărţile frumos aşezate pe rafturile bibliotecii se bucurau de razele vesele ale soarelui.
- Hei, când ai ajuns tu aici? grăi o carte groasă, cu coperţi tocite.
- Bună dimineaţa. Aseară, am fost lecturată până la final şi apoi mi-am primit locul în bibliotecă.
- Miroşi încă a tuş. Eşti o carte tânără. Cum se mai scrie azi o carte?
- Da, sunt o carte tânără. Acum o lună am ieşit din tipografie. Mi-a plăcut aventura!
- Te rog, povesteşte-mi, şopti cartea cu pagini îngălbenite de timp.
- Păi... mii de litere pornesc în zbor până întâlnesc un scriitor, de care sunt atrase ca un magnet. Acesta le răsfaţă, le mângâie şi le ordonează în cuvinte. Acestea sunt aşezate în propoziţii. Duhul Cărţii suflă peste poveste şi personajele capătă viaţă şi îşi încep activitatea. Scriitorul, duce manuscrisul la  o editură, unde este preluată de un redactor.
Redactorul este omul ce priveşte,
Răsfoieşte şi citeşte o poveste.
De personaje de se-ndrăgosteşte
Sau acţiunea o-ndrăgeşte,
Manuscrisul aventura şi-o trăieşte.
„Gata... am hotărât. Această poveste va fi publicată” s-a auzit vocea fermă a redactorului. Cineva o va corecta, după care este înmânată unui om talentat la desen, care creionează personajele, astfel încât povestea poate fi înţeleasă foarte uşor. Când toate acestea sunt finalizate, un tehnoredactor scrie povestea la calculator.
          - Nu la maşina de scris? Ciudat, murmură cartea bătrână.
          - Nu. Acum totul este mai uşor.
Tastele coboară, se ridică.
Literele apar pe monitor.
Personajele dau replică după replică.
Povestea prinde sonor.
          - Când povestea este finalizată, porneşte spre tipografie. Aici mulţi oameni muncesc pentru a scoate fiecare pagină. La final, filele sunt lipite, bandajate şi puse între coperţi.
          - Eu am fost o carte valoroasă şi am fost tipărită într-un număr mic de exemplare, zise cartea cea groasă şi veche.
          - Eu am mulţi fraţi şi surori. Cred că 5000. Am fost împachetate în cutii şi am plecat spre librării, biblioteci şcolare şi biblioteci publice.
          - Tu cum ai ajuns aici? întrebă cartea bătrână.
          - Stăteam liniştită pe un raft dintr-o librărie nouă, frumoasă, luminoasă, când haţ, am fost luată şi răsfoită de un băieţel drăguţ, pasionat de lectură şi lumea cărţilor.
Tata, te rog frumos să îmi cumperi această carte. Este interesantă, iar personajele sunt animale din diferite zone geografice”, a fost rugămintea micuţului.
Sigur ţi-o cumpăr pentru că ştiu că iubeşti cărţile şi le îngrijeşti”, îi răspunse tatăl.
- Da, este fiul stăpânului meu. Într-adevăr, ne vizitează zilnic şi are grijă de noi. Bine ai venit pe rafturile bibliotecii, tânără enciclopedie despre animale.
- Bine te-am găsit, carte înţeleaptă de istorie.
*
Pe bibliotecă era un afiş, în care era reprezentat un zid format din cărţi. Mesajul scris dedesubt: „Dragi copii, iubiţi cărţile şi îngrijiţi-le ca pe animalele voastre de companie. Cărţile vă transformă în oameni mari, frumoşi, isteţi şi curajoşi”.
Dragi copii, Ţara Cărţilor vizitaţi.
Eroii iubesc micuţii care citesc
Zânele, fetiţele isteţe ocrotesc.
Iubiţi-ne, nu ne abandonaţi.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Lansare de carte pentru bebeluși - 18 martie, orele 18.30 Librăria Syntagma - Galeriile TITAN



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

La multi ani mama de Bubu sau Miruna Nazdravana!



BUBU ÎN BURTICĂ
Pe vremea când puricii se potcoveau cu nouă potcoave de aur, iar prinții deschideau poarta palatului cu buzduganul, cam tot pe atunci au fost create și poveștile. Că de nu ar fi, nu s-ar povesti despre Ilene Cosânzene și Feți Frumoși din Lacrimă sau oameni leneși.

Ș-am găsit o peniță fermecată dintr-o pană de gâscă lăudată și vă scriu o poveste a unui bebeluș ce tocmai se pregătește să vină pe lume.

Uneori, oamenii se plictisesc și de prea mult și de prea puțin. Așadar, ei doresc să facă ceva bun, să aibă prunci, pe care să-i privească liniștiți cum cresc.

M-am format din două celule, una de la mama, cealaltă de la tata… după ce şi-au spus cuvintele magice „Te iubesc”. Celulele s-au unit şi au format o celulă mare, rotundă, numită celula-ou sau zigot, din care au rezultat multe, multe celule. Când mami mi-a văzut, dar mai ales când a auzit inimioara, a fost foarte emoţionată şi fericită.

O sămânţă de dragoste

Cu bucurie a fost sădită

În pântece să fie rodită,

Cu grijă şi rugă mult păzită.

La început eram cât un bob de mazăre. Am început să cresc şi să înot în burtica mamei. Îmi plăcea tare mult. Din când în când, mama mergea la doamna doctor, care o ajuta să mă vadă. Uneori mă şi fotografiau. Era supărător câteodată. Cel mai mult îmi plăcea când eram mângâiată, sărutată şi când mi se citeau poveşti. Mătuşa mea mi-a scris chiar o poveste. E minunat să ai o poveste a ta, în care să fii personajul principal! Nu îmi era niciodată frică. Când mă rostogoleam mai repede, mama mă liniştea şi mă simţeam în siguranţă. M-am îndrăgostit de vocile celor dragi… mama, tata, bunica, mătuşa, prieteni de familie.

Când am crescut şi nu mai aveam loc să înot în voie, m-am pregătit să ies în lumea mare, să-mi cunosc părinţii şi pe ceilalţi care erau nerăbdători să mă vadă.

A fost interesant la mama în burtică timp de 40 de săptămâni.

Două celule jucăuşe s-au întâlnit,

S-au plăcut şi s-au unit,

Şi din ele eu am ieşit,

Şi la lectura poveştii mele vă invit.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Cufărul de Claudia Groza



Cufărul
de Claudia Groza

Gălăgie mare se auzea din casa de pe strada Cărţii, numărul 3. Toma era aniversat. Împlinea 5 ani. Baloane, trompete şi artificii făceau copiii să exclame urale şi să aplude zgomotos.
În camera lui Toma, stătea într-un colţ, trist şi obosit un cufăr. Când uşa s-a trântit de perete şi copiii au pătruns veseli, acesta ştia că a sosit vremea să se facă remarcat. S-a concentrat şi a reuşit să se deplaseze suficient pentru a scârţi.
- Hi, ce e asta? O fantomă? şoptiră copiii speriaţi.
- Nu vă fie teamă, este cufărul meu. Aşa face când vrea să atragă atenţia.
- Unde e cufărul? întrebă o fetiţă.
- Ce se găseşte în el? veni întrebarea unui băiat cu bucle negre.
- Nimic deosebit. Acolo îmi arunc eu diverse obiecte când mă grăbesc să fac ordine în cameră.
- Nu este adevărat! Eu cred că ascunzi o comoară, spuse băiatul ce rămăsese în uşă.
- Şi eu cred căsunt jucăriile cele mai frumoase, adăugă puştiul cu obraji roşii.
- Dacă nu mă credeţi, voi deschide cufărul, grăi Toma, ruşinat de ce aveau să vadă colegii lui înăuntru.
„În sfârşit voi vedea şi eu lumina” murmură cufărul. Nici nu termină bine, şi capacul a fost ridicat.
- Ne-ai păcălit! Ne-ai păcălit.... strigară în cor copiii.
Toma, nedumerit, a întors privirea. Nu-i venea a-şi crede ochilor. Bomboane diverse şi  acadele, umpleau cufărul.
            - Nu înţeleg... zău că nu îneleg cum au ajuns aici. Ştiţi bine că nu sunt zgârcit. Pftiţi, luaţi, dar ăsta e un adevărat miracol, îngăimă Toma.
            - Un astfel de cufăr mi-aş dori şi eu, spuse un băiat. Să arunc în el tot ce mă încurcă, iar el să le transforme în bmboane.
            - Treaba voastră dacă nu mă credeţi. Eu v-am mărturisit adevărul, răspunse Toma, uşor supărat că vorbele lui erau puse la îndoială.
Toma, nu te supăra copile,
De dragul tău, am vrut o bucurie să îţi fac.
N-am crezut că adevărul este atât de important
La o frumoasă aniversare, a unui băiat minunat.
Toţi copiii ascultau aceste versuri cântate. Au rămas înmărmuriţi.
            - Da, credeţi-l, se auzi vocea mamei. Nu vă minte. Eu am scos toate jucăriile, creioanele şi cărţile aruncate în cufăr şi l-am umplut cu bomboane şi acadele. Ştiam că vă veţi bucura de surpriza dulce.
            - Aşa este, aveţi dreptate, strigară copiii, aplaudând şi îmbrăţişând-o pe mama lui Toma.
Un cufăr poate ascunde bucurii şi nestemate,
Jucării, creioane, poveşti minunate.
Nu aruncaţi un cufăr vechi şi ramolit,
Mai bine îngrijiţi-l, făceţi-l un prieten  îndrăgit.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină