Ultimele inscrieri... povesti magice scrise de fiecare dintre voi. Va astept sa va inscrieti!!!

Povesti asa cum iti trec prin cap...
Obiecte magice extrase din tolba minunata... si asezarea lor in povesti...
Calatorii peste mari si tari, in subteran si in lumea disparuta....
Nu va atrag aceste idei si altele si altele?
Daca da, grabiti-va sa va inscrieti la ATELIERUL DE SCRIERE sustinut cu entuziasm si mult drag de mine.
Ne vom juca de-a povestile... vom trai ore de vis...  SIGUR NU VETI REGRETA...
AVEM SI UN CAIET DE SCRIERE CREATIVA... si totul va fi atractiv si captivant...

Inscrierile se mai pot face pana joi 2 OCToMBRIE, CEL TARZIU... ALTFEL ATELIERUL SE ANULEAZA....

DECIZIA ESTE IN MAINILE VOASTRE.
Atelierele sunt sustinute de prof Caudia Groza.
In urma participarii la ateliere, copii vor pleca acasa cu o carticica de povesti, un caiet de scriere creativa si o diploma.
Numar minim de participanti: 5
Numar maxim de participanti: 10
Atelierele sunt destinate copiilor cu varste intre 8-12 ani.

Pretul celor 4 ateliere este de 160 lei. Plata se face integral in prima sedinta.
Program:
Grupa 1: in fiecare sambata incepand cu 4 octombrie intre 12:30-14:30
Grupa 2: in fiecare luni incepand cu 6 octombrie intre 17:00-19:00
Inscrierea se face prin mail la adresa office@ceainariatabiet.ro cu minim 2 zile inainte de incepere. In mail veti preciza numele copilului pe care doriti sa-l inscrieti, varsta si grupa din care doriti sa faca parte.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

GEOMETRIE... HAZLIE

GEOMETRIE

Un pătrat rebel
Și cam grăsunel,
S-a sucit,
S-a învârtit,
Până grav a amețit
Și în cub el s-a schimbat,
Așa că... astfel,
Multe fețe-a căpătat.

Cercul se rotește
Și se veselește
Cu o rază sprintenă
Draga lui prietenă,
Ce îl tot măsoară,
Din zori și până-n seară.

Rombul patru laturi are,
Cu cine se-aseamănă oare?
Cu pătratul grăsunel
Sau cu dreptunghiul voinicel?

Triunghiul echilateral,
A ieșit din banal,
Deoarece triunghiul isoscel,
I-a cerut iertare
Când echerul Tudorel,
I-a verificat unghiurile din dotare.

Pentagonul este sobru,
Hexagonu-i semeț,
Octagonul măreț,
Nanogonul săltăreț,
Decagonul isteț.
Geometria-i veselă,
Echerul e glumeț,
Matematica utilă.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

LICURICIUL PAPION de Claudia Groza

Într-o noapte întunecată
Cine a sosit la poartă?
Licuriciul sclipitor,
De iubire amator.
-         Eu sunt micul Papion,
Și-am venit c-un avion
Să v-aduc lumină-n viață,
Veselie și speranță.
- Bucuroși de oaspeți
Noi te primim cu drag,
Intră-n a noastră casă,
Să te așezăm la masă.
*
Licuriciul Papion,
Ce cântă la saxofon,
O-ntâlnește pe Miruna,
Care se joacă întruna
Cu un rac cu clești, 
Ce-i spune povești.
-         Hai să cântăm Miruna.
 Do, re mi, fa, sol, si,
Să treacă noaptea mai ușor,
Cu vise în la major,
Să crești mare puișor.
-         De ce lucești atât de tare?
Se miră fetița la culcare.
-         Acesta e rolul meu,
Să strălucesc mereu
Când noaptea n-are stele,
Iar luna mărgele.
-         Ha, ha, ha! Ce hazliu ești!
Dar tu nu mai poți să crești?
Grăi Miruna-ntrebătoare,
Privind pata lucitoare.
-         Nu, așa-s eu mic
Pentru a fi pus în plic
Și trimis în depărtare
Să duc lumină în zare.
Bunica interveni pe dată.
-         Licurici Papion, ce cânți la saxafon,
Te așteptăm și mâine seară,
Că-i tot vară,
Pentr-o petrecere-n balcon.
Acum însă e târziu,
Rea deloc nu vreau să fiu,
Dar nepoata mea e mică,
Chiar de pare ea voinică.
Somn ușor aș vrea să aibă,
Vise multe prinse-n salbă.
-         Sigur doamnă, mă înclin,
    Ușa încet o închid,
   Promit că mâine când vin,
   O poveste am s-aduc,
   Despre tot ce am văzut,
   Din acel vechi sătuc,
   Locul unde m-am născut.
   Noapte bună,
   Vise line,
   Dor de mumă,
   Să se-aline.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Pardesiu croșetat cu o căciuliță asortat - 50 lei





Vă aștept să comandați la e-mail: claudia_groza@yahoo.com

MULȚUMESC!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Veniți să scriem povești cu Claudia Groza

Poate acum, când ați aflat orarul... vă doriți să vă jucați de-a poveștile... sâmbătă la prânz sau luni pe seară...
Vă aștept cu bucurie, zâmbete, daruri la fiecare ședință și multă inspirație!
Claudia Groza - scriitoarea jucăușă

V-ar placea ca propriul copil sa isi descopere talentul de scriitor? Lasati-va copilul sa creioneze personaje si sa le salveze. Apoi sa fie chiar el acel personaj si sa-i dea glas.

La Atelierele de scriere creativa, copiii petrec 2 ore, învatand tainele scrisului, avand posibilitatea sa-si dezvolte imaginatia, creativitatea, vocabularul si sa gaseasca increderea de a-si exprima liber propriile trairi si emotii. Totul se desfasoara intr-o atmosfera relaxanta, sub atenta indrumare a unui coordonator experimentat.



Atelierele sunt structurate astfel:

  1. Lumea povestilor:
-          Citim un fragment din „Amintiri din copilarie” de Ion Creanga si alte texte in care personajul principal este autorul;
-          Scriem o poveste in care personaje suntem noi si prietenii nostri (poate fi reala sau fantastica);
-          Scriem o scrisoare catre noi;
-          Transformam un personaj negativ intr-un pozitiv prin actiunea povestii.

  1. Cuvintele si obiectele magice:
-          Cuvintele cheie sunt notate pe biletele si sunt extrase dintr-o cutie; copiii vor construi impreuna o poveste;
-          Fiecare copil va extrage un obiect magic ( o pana, o bagheta, un pix, un animalut de plastic, etc.) si va scrie o minipoveste despre puterea magica a acelui obiect;

  1. Povesti felurite:
-          Citim povestea „Oana si Alex in Tara Sentimentelor” – de Claudia Groza (revista MEKI);
-          Alegem o emotie si vom scrie o poveste in care sa aratam rolul ei in viata noastra;
-          Vom scrie o poveste care sa cuprinda: un moment vesel, un moment de suspans si un final trist.
-          Povesti despre mijloace de transport, despre ape (rauri, fluvii, mari, oceane, parauri), despre insecte.

  1. Muzica din poveste:
-          Citim povestea unui compozitor (din colectia Adevarul);
-          Ascultam o melodie clasica – VIVALDI, MOZART, VERDI – si scriem o poveste;

  • Atelierele sunt sustinute de prof Claudia Groza.
In urma participarii la ateliere, copii vor pleca acasa cu o carticica  de povesti,  un caiet de scriere creativa si o diploma.

Numar minim de participanti: 5
Numar maxim de participanti: 10

Atelierele sunt destinate copiilor cu varste intre 8-12 ani.


Pretul celor 4 ateliere este de 160 lei. Plata se face integral in prima sedinta.

Program:
Grupa 1: in fiecare sambata incepand cu 4 octombrie intre 12:30-14:30
Grupa 2: in fiecare luni incepand cu 6 octombrie intre 17:00-19:00

Inscrierea se face prin mail la adresa office@ceainariatabiet.ro cu minim 2 zile inainte de incepere. In mail veti preciza numele copilului pe care doriti sa-l inscrieti, varsta si grupa din care doriti sa faca parte.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

CONCURS: CONTINUĂ POVESTEA....

Continuă povestea... până la data de 11 octombrie 2014, orele 24 și trimte pe adresa: claudia_groza@yahoo.com cu titlul: concurs povești
Premiul constă în broșura „Sănătate la îndemână”.

RĂZBUNAREA JUCĂRIILOR

Tudor este un băieţel frumos. Părul şaten, numai bucle, ochii de un albastru cenuşiu, sinceri. Tenul uşor măsliniu, obrajii rotunzi şi pufoşi, cu gust dulce, de turtă dulce.
A fost un copil dorit mult de părinţi. Aceştia mai aveau o fetiţă. Pe Dorela. O minune de copil. Blândă şi cuminte, sociabilă şi foarte veselă. Cu Tudor, au greşit foarte mult, răsfăţându-l. Iau oferit jucării fel de fel. Tot ce a cerut i s-a oferit imediat. A devenit un băieţel egoist şi extrem de răsfăţat.

*

- Nu vreau să îţi împrumut trenuleţul pentru a plimba păpuşa. Nu vreauuu! strigă Tudor cât îl ţin plămânii.


- Bine, răspunse tristă Dorela, sora lui. Se retrase în camera ei şi îşi adună păpuşile pentru a le schimba şi aranja părul.
- Nu fiţi triste. Vă veţi plimba într-o bună zi cu un tren de-adevăratelea. Vă promit. Când merg în tabără, vă iau cu mine. Dorela le îmbrăţişă, aproape cu lacrimi în ochi.

*


Tudor îşi alinie soldăţeii. Le dă ordine, îi urcă în vagoane, îi trimite să facă lucruri rele: să distrugă toate jucăriile pentru fetiţe din librării.
Soldăţelul şef, îi spuse:
- Nu este bine să facem asta. Vom produce multă suferinţă, vom stârni hohote de plâns şi mări de lacrimi.
 - Nu mă interesează. Ordinele nu se discută, spuse Tudor. Nici nu termină de zis acestea, se îndreptă spre camera Dorelei, îi luă păpuşa preferată şi i-a rupt un picior şi o mână.
Când s-a trezit după somnul de prânz, Dorela a început să plângă.
- Nu mai suport răutatea ta. Eşti un frate rău, răsfăţat şi nesuferit. Ai să vezi că totul se va întoarce împotriva ta.
Tudor, rămase mut în faţa răbufnirii surorii sale. Mereu era liniştită şi îi accepta toate faptele, majoritatea rele, bineînţeles.
Şi-a adunat soldăţeii, i-a aruncat în lada cu jucării - nu ştia că acestea au suflet - şi a ieşit în curte, puţin abătut.
- Oare ce mi se va întâmpla? Sunt cam rău. Nimeni nu se joacă cu mine. Nu am prea mulţi prieteni.
*

Soarele merge spre culcare. A predat ştafeta lunii, mare, rotundă, aurie, gătită să strălucească toată noaptea.
Stelele îi ţin de urât. Mai mici sau mai mari, stelele fac hore şi se simt bine în compania lunii.
Luna priveşte pe fereastra camerei Dorelei. Aceasta îşi face rugăciunea de seară.
- Te rog, îngeraşul meu cel bun, repară-mi păpuşa. E atât de frumoasă! Amin. Îşi mulţumesc.
Peste puţin timp, Dorela a adormit, liniştită. Îngerii i-au ascultat mereu rugăciunile.

*

Soldăţelul lui Tudor întâlneşte în lada cu jucării, păpuşa rănită. Aceasta oftează. Rănile dor şi suferă.
- Te repar eu. Imediat. Să caut mâna şi piciorul.
Soldăţelul găseşte membrele rupte şi i le prinse păpuşii.
- Gata. Eşti ca nouă, spuse mândru de reuşită, soldăţelul.
- Mulţumesc. Va fi fericită Dorela mâine când mă va vedea reparată.
- Mă gândeam că ar fi bine să-i dăm o lecţie tânărului Tudor, adaugă soldăţelul. Nu e bine ceea ce face. Trebuie să-i demonstrăm asta cât mai curând.
-Da. Este o idee bună. Să facem o revoltă împotriva lui. Toate jucăriile să nu mai vrea să colaboreze cu el. Ar suferi, ar fi trist, şi-ar cere iertare şi ar învăţa să împartă, spuse pe nerăsuflate, păpuşa.
- E minunată ideea propusă de tine.
Soldăţelul a făcut o mică şedinţă. A rugat toate jucăriile lui Tudor să nu mai coopereze cu el, să nu accepte să execute "sarcinile" date de acesta.
Jucăriile au fost de acord. Se săturaseră şi ele să fie bruscate, aruncate fără milă în lada cu jucării, nebăgate în seamă cu zilele. A venit timpul răzbunării.

*
Razele călduţe ale soarelui mângâie uşor obrajii pufoşi ai celor doi fraţi.
- Bună dimineaţa, soare, spuse zâmbind micuţa Dorela.
S-a dus la baie, şi-a spălat faţa, dinţişorii, apoi a mers să vadă ce face frăţiorul ei răutăcios.
Cioc-cioc.
- Da, răspunde Tudor.
- Bună dimineaţa. Îmi cer iertare pentru ce am spus ieri. Nu am vrut să te fac nesuferit. Dar era păpuşa mea cea nouă. Jucăriile au şi ele suflet. Să te porţi mai frumos cu ele, zise Dorela, sărutându-l pe frunte. Eu te iubesc mult, să ştii.
- Şi eu te iubesc, Dorela.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

PISICILE ÎNTUNERICULUI

Era seară. După o zi obositoare, foarte călduroasă, Toma s-a dezechilibrat în clipa când a deschis fereastra şi a lovit o pisică din porţelan. Aceasta s-a spart în câteva bucăţi mari.
- Am dat de necaz. Era primită cadou, iar mama ţine foarte mult la ea, şopti speriat Toma.
- Lipeşte-mă, lipeşte-mă, se auzi o voce miorlăită.
Băieţelul a lipit-o în grabă, cu mâini tremurânde şi lacrimi în ochi. Apoi, a bandajat-o. Pisica s-a scuturat şi a prins viaţă.
- Acum, te voi duce în oraşul meu. Fac parte din gaşca “Pisicile Întunericului”. Ieşim numai noaptea. Rolul nostru este să apărăm oraşul. De aceea ochii ne luminează puternic în timpul nopţii.
Toma a fost purtat pe spatele pisicii gri-albastre. Au sărit garduri, au mers prin locuri foarte strâmte şi au ajuns în Oraşul Fantomă.
- Oraşul acesta este precum în poveşti. Case frumoase şi înalte străjuiesc străzile înguste, murmură Toma. Parcă sunt palate!
- Da, este deosebit. Din păcate se află mereu în pericol. 
- Din ce cauză?
- Motive diferite. Acum de exemplu, suntem ameninţaţi de un ghem mare, imens de aţă, ce zboară pe deasupra oraşului. Dacă va cădea pe case, le va distruge. Le va face praf şi pulbere. Nimic nu va putea fi salvat, răspunse agitată pisica.
- Şi ce măsuri aţi luat?
- Deocamdată, în fiecare seară ne urcăm pe acoperişurile caselor şi suflăm deasupra ghemului. Nu avem ce face! Atenţie, capul, strigă pisica.
Toma şi-a ferit capul. Ghemul a trecut la un milimetru de părul său. 
- E timpul să reacţionăm. Nu se mai poate astfel. 
- Nu avem ce face. Am încercat diverse trucuri, se miorlăi pisica.
Toma a privit insistent stelele. “Vă rog, jucaţi-vă puţin cu acest ghem.  Rotiţi-l, ridicaţi-l, desfăceţi-l”. Stelele nu au stat pe gânduri şi s-au apropiat de ghem. L-aun înconjurat şi au început să desfacă firul.
- Hei, nu, nu faceţi asta. Suntem pierduţi, strigă pisica. Tot oraşul va fi acoperit cu firul din acest ghem uriaş. 
Era prea târziu. Firul se desfăcea continuu din ghem. Toma încerca să gândească rapid, să găsească o soluţie salvatoare.
- Să formăm o echipă care să tricoteze o pătură mare şi pufoasă, strigă fericit Toma.
- Nu e o idee rea. Dar cine se pricepe la tricotat? întrebă uşor speriată şi gânditoare pisica.
Insectele de noapte au sosit să ţină firul. Bufniţa şi alte păsări purtau în zbor firul pentru a nu se încurca. Furnicile şi omizile tricotau de zor. Şoriceii împătureau ţesătura moale, albă şi călduroasă.
- Se vor face pături pentru copiii nou născuţi, şopti mândru de rezultat Toma.
- Sau pentru oamenii fără adăpost, miorlăi pisica.
- Vaai, ce nenorocire! Firul a fost rupt de cleştii unui rac ţâfnos că a fost deranjat.
- Nu vă speriaţi, se auzi vocea groasă a păianjenului. Aici intervin eu. Voi înădi firul cât aţi spune “hei-rup”.
În liniştea nopţii, stelele erau bucuroase că mai aveau doar puţin de desfăcut din ghemul miraculous, care ameninţase atâta timp oraşul. Urmau să alunece spre toboganul veseliei şi să lase locul pe cerul de un albastru senin, razelor jucăuşe ale soarelui. 
Toma s-a trezit fericit, mângâiat de soarele portocaliu şi nerăbdător să-i fie partener de joacă. Pisica gri-albăstruie stătea cuminte şi bandajată pe raftul al doilea al bibliotecii.
Când auziţi un miorlăit în miez de noapte,
Nu e cazul să vă speriaţi.
Pisicile Întunericului împăturesc voioase,
Păturile călduroase pentru copii şi sinistraţi.

E minunat să faci o faptă bună,
Un oraş poate să salvezi.
Sau de ce nu o cunună,
Mândrului soare să donezi.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Naiul și visul

Naiul şi visul
Într-un sat uitat de lume, trăiau un bătrân şi fiul său. Erau meşteri  în fabricarea instrumentelor de cântat, în special fluiere. Liniştea ce s-a adăpostit parcă în  gospdăria lor, este perturbată doar de zgomotul molcom  (lent) al rindelei:  hârş - hârş, hârş -hârş. Lemnul prinde formă. Talajul (spirale de lemn) se adună grămezi la picioarele celor doi, care muncesc tăcuţi, numărându-şi gândurile.
- Încep să lucrez la o vioară, spuse bătrânul, dregându-şi vocea.
- Bună idee. După ce termin fluierul acesta, cred că fac un nai. Ar fi cazul să mai diversific gama instrumentelor.
- Bineînţeles, feciorule.
Din nou tăcere. În teiul din apropiere îşi începe trilul o priveghetoare. Tatăl şi fiul muncesc cu spor. Nimic nu le aducea bucurie celor doi, decât instrumentele ce prindeau contur după ore bune de modelare a lemnului. De când murise soţia bătrânului, care era veselă şi cânta toată ziua, cuvintele deveniseră scumpre pentru cei doi. Le lipsea enorm de mult acea fiinţă!
          - Când mergem la târg? Întrebă tânărul, fără a ridica privirea de la lemnul sculptat.
          - Ce zici de mâini în zori? Şi aşa-i  sărbătoare şi nu putem lucra.
          - Da, e bine. Tată, mă duc să pregătesc masa.
          - Ar cam fi timpul, fu de acord bătrânul, îndreptându-şi spatele încovoiat şi oftând.
          Masa a avut loc în tăcere. Bucatele au fost savurate cu poftă. Vesela spălată şi orânduită  cu grijă le amintea de femeia care până nu de mult, îi răsfaţa şi le sporea cheful de muncă şi de viaţă. Râs şi bunătate ca a ei nu vor mai întâlni prea curând.
Lingurile de lemn, meşteşugite de bătrân, şi aşezate pe un raft în perete, au început să şuşotească:
          - Le este dor de ea. Poate ar fi cazul ca tânărul să se căsătorească.
          - Da, poate va fermeca vreo fată frumoasă cu muzica lui.
          - Aş vrea să fie fericit!
          - Mi-aş dori să rasună din nou râsete zglobii în această casă. Le-ar linişti sufletele mistuite  de dor.
 Seara cobora lin peste ogradă. Cei doi bărbaţi au strâns instrumentele, le-au pus în coşuri, gata pentru a fi duse a doua zi la târg. Stelele străluceau în ferestrele casei.  Luna pornise în plimbarea din fiecare noapte, inspectând împrejurările.
După ce a terminat de deriticat prin gospodărie, tânărul se pregătea de culcare. Înainte de toate, şi-a făcut rugăciunea. „Îngerul meu păzitor, ajută-ne ca instrumentele noastre să aibă căutare mâine la târg. Nu mai avem bani de merinde. Amin”.
Cocoşul cu creasta într-o parte, mândru de coada lui stufoasă, dar şi de vocea minunată, a dat trezirea.
Tatăl şi fiul, au pornit agale spre târg. Răcorea dimineţii le înteţea tăcerea. Aburi subţiri se vedea ieşind din nări. Barba bătrânului s-a umezit de la rouă.
- Să sperăm că vom vinde ceva astăzi. Nu de alta, dar nu-mi place să mă plimb aşa, fără niciun folos.
          - Tată, acum cum ne-o fi norocul. Mai vedem şi noi oameni, că prea ne-am înstrăinat de tot.
          - Aşa-i fiule.
          Ajunşi la târg, şi-au aranjat instrumentele pe o tarabă, cu multă atenţie, ca şi când ar fi fost vii. Oamenii au început să apară. Se opreau, întrebau, analizau fluierele şi porneau mai departe.
          O fată frumoasă, cu părul ca pana corbului, cu pielea albă ca laptele şi un zâmbet hipnotizant, a luat naiul. S-a uitat la el, l-a admirat şi cu sfială în voce a întrebat:
          - Îmi permiteţi vă rog mult să cânt?
          - Sigur, poftiţi. Cântaţi.
          Fata apropie naiul de buzele roşii ca  fragii, cu mâinile tremurând uşor. A început a cânta. Toţi oamenii care erau veniţi la târg s-au oprit înmărmuriţi de frumuseţea cântecului.
 Tânărul, fermecat, îi mărturisi tinerei, cu emoţie vădită în glas şi în priviri, cu lacrimi scăldându-i ochii:
- Eşti minunată! De mult n-am mai auzit pe cineva cântând atât de superb! Îşi mulţumesc.
- Eu îţi mulţumesc că mi-ai oferit această şansă. Era un vis al meu de când eram mică. Visam că voi cânta şi un băiat se va îndrăgosti de mine, mă va săruta şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Fata a început să râdă. Bătrânul a privit-o uimit, şi a îndrăgit-o imediat. Semăna foarte mult cu soţia lui.
Râsul cristalin a fost întrerupt de  sărutul tânărului.
Fluierele s-au vândut ca pâinea caldă. Cei trei s-au întors acasă fericiţi şi viaţa lor a înflorit precum mălinul primăvara.
*
- Uraa! Ce bine că s-a întâmplat aşa, şopteau entuziasmate lingurile.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Lumea insectelor


Dimineata tarzie de aprilie. Ea se grabea sa isi faca un sandwich pentru la scoala.
-Asta asa sa nu mai spuna nimeni nimic, sa ma lase cu rautatile lor... "iar nu ti-ai adus si tu de mancare; dar chiar nu ai ce?" ofta Isabela si deschise usa frigiderului.
-Credeam ca nu te mai trezesti...
-Cine-i acolo? Isabela aprinse repede lumina.
-Ei, hai nu te speria asa. Sunt eu... ma cunosti, doar ca mi-a fost jena sa ma prezint. My name is John. Ha ha ha.
-Ihhh... esti un gandac. Papucul, unde e papucul... striga agitata Isabela.
-Off... nu stiu de ce faci atata caz si galagie. Nu ti-am facut nimic, ba chiar am si glumit, sa-ti inseninez ziua. Dar, asta e... voi oamenii, nu aveti suflet... tot ce nu va place distrugeti. Repede papucul! Off, te las, si totusi, iti doresc o zi senina, cu multe bucurii.
-Imi... imi pare rau, spuse Isabela, dar gandacul disparuse. Ia-l de unde nu-i. Mereu fac nefacute. Acum, sper sa imi mearga bine la scoala, sa nu fac vreo boacana.
Isi impaturi sandwich-ul intr-un servetel, se imbraca rapid cu hainele pregatite de cu seara, isi lua geanta si pleca. Zambetul ce-i marginea buzele era destul de trist, dar era acolo: "My name is John"... off... pana si gazele au umor.
Pe aleea ce ducea spre scoala, copacii si-au imbracat armura colorata in alb, roz pal si bleu de-abia sesizabil si au devenit adapost pentru pasarile care incanta urechile oamenilor ce nu au insa timp sa se bucure de asa ceva. Boarea primaverii se simte in vazduh.
De unde de neunde, apare un bondar.
Sunt asa ciudati... parca nu ar fi insecte. Sunt grasi si fac exceptie de la grupul lor. Ha ha ha.
-Unde mergi asa grabita?
-La scoala, nu vreau sa intarzi.
-L-ai vazut cumva pe John azi? intreba bondarul, timid.
-Hei, ia stai asa. De unde stii tu de John?
-Eee… este o poveste veche, nu cred ca ai timp sa ti-o destainui acum cu lux de amanunte. Era tare necajit ieri ca nu a mancat de cateva zile. L-ai vazut azi, asadar? Nu mai ocoli raspunsul.
-Ahhh... deci era nemancat saracul, se auzi vocea Isabelei. Da, l-am vazut azi si l-am amenintat cu papucul. Mi-e teama de gandacii de bucatarie. Plus ca, la noi in bucatarie nu prea au existat.
-Lasa, il gasesc zilele astea prin parc si gasim noi o solutie. Exista soluti pentru orice, nu? Ahh... sa nu uit. Eu sunt Brus. Asta asa, daca intreaba John de mine. Ha ha ha.
Bondarul s-a intors spre dreapta si a disparut intr-un tufis.
"Am gresit. Pana la urma sunt animale si ele, asa mici, urate, nevinovate. Au si ele rostul lor pe Pamant, altfel nu isi pierdea Dumnezeu timpul  cu crearea lor. Ce ma costa sa arunc o firimitura pe jos. Da... asa este, le dai un deget si iti iau toata mana. Maine poimaine ma trezeam cu tot neamul John pe capul meu... si scoate Isabel camasa pe unde mai poti. Am sa-l scot in curte daca il mai gasesc dupa amiaza pe John si il voi hrani" gandea intens Isabela.
-Hei, unde ti-e gandul?
Era colega ei de scoala, Betty. O fata atat de vesela si zglobie, parca manca in fiecare dimineata ardei iute. Nu statea o secunda locului. te obosea adesea cu energia ei, care nu era indreptata spre ceva util.
-Ei, buna dimineata! Mi-am lasat gandul la un mic prieten cunoscut asa pe nepusa masa, la prima ora, zambi Isabela si o imbratisa pe a sa colega.
Ore frumoase, interesante, cu jocuri instructive si captivante, de cunoastere a propriului eu. Isabela ardea de nerabdare sa ajunga acasa. Se simtea atat de vinovata vis- a -vis de John... bine ca a fost rapid si a disparut din fata papucului ridicat cu viteza - se pare ca el a fost mult mai rapid.
"Inteligent Dumnezeu... a daruit fiecarei fiinte ceva placut. Ma uitam ce elitre (aripi) frumoase avea John, parca erau un frac. Si bondarul Brus ce galben viu are la purtator. Ce inimi avem... de ce nu putem accepta si ne juca alaturi de orice fiinta din Univers? Pana la urma si sarpele Boa din "Cartea Junglei" era asa simpatic si prietenos. Sper sa il gasesc pe John si sa imi cer iertare." gandea abatuta eroina noastra.
Cand a auzit ultimul clopotel, si-a strans rapid cartile si caietele, si-a imbratisat prietena si a zbughit-o pe usa. Toti colegii au ramas uimiti.
-Niciodata nu a fost asa grabita.
-Intotdeana avea o vorba buna si de inseninare pentru fiecare dintre noi.
-Imi mai povestea ce a mai citit, despre ce a mai scris.
-A avut un comportament ciudat azi, intreaga zi.
Pe alea din fata scolii, Isabela a zarit un grup de insecte, heterogen:  cateva gargarite, unele cu elitre rosii, altele cu elitre galbene.... doi-trei bondari, o libelula si doi gandaci necunoscuti la nivel de specie, care o astepta.
-Nu stim ce este cu John.
-Nu reusim sa dam de el.
-Te putem insoti spre casa?
-Nu te daranajam. Asteptam unde ne spui tu, ingaima timid Brus, bondarul prietenos.
-Da, urmati-ma!
Toti priveau dupa Isabela ca dupa urs. Erau socati sa vada un amalgam de insecte, insotind asa ordonat o fata frumoasa si cocheta.
Din contra, Isabela era fericita si vesela si zambea, facand cu ochiul, fiecarui gura-casca ce o privea insistent.
Ajunsa acasa, cat a putut de repede, se indrepta spre bucatarie.
-John, te rog sa ma ierti pentru comportamentul meu deplasat de azi-dimineata. Intreaba pe oricine ca nu sunt prietenoasa si haioasa dimineata. Nu imi place sa ma trezesc devreme... nu imi place sa am un program matinal. Te rog, iarta-ma, si, pe langa asta, am o mare surpriza pentru tine daca iesi de pe unde te-ai ascuns.
John, timid si fricos, iesi, cu un tremur vizibil dintr-o gaurica mica din spatele tevilor de la calorfier.
-Hei, salutare! Ce usurare pentru mine... uite: - si spunand asta, Isabela indrepta mana spre fereastra, unde asteptau emotionati prietenii lui John -, aceasta este surpriza despre care iti vorbeam.
Bucuros din cale afara, John isi intinse aripile negre, lucioase, de parca erau lustruite cu cea mai scumpa crema si porni in zbor spre ei.
-Nu pleca asa, am ceva pentru tine,  spuse Isabela si ii intinse niste firimituri de paine.
-Oauu... ce ospat, spuse vesel John.
Isabela le facu noilor sai prietene semne cu mana.
-Sper sa nu ma uitati si sa ma vizitati sau macar un salut prietenos cand ma vedeti, va rog mult sa-mi adresati! Iertati-mi rautatea!
"Ce lume frumoasa! Cand vom invata sa ne bucuram de asa minunatii?"
Voi cand ati privit cu dragoste si admiratie o insecta? O albina harnica sau o furnica grabita spre musuroi?
*

Dumnezeu a creat flori şi insecte, nori şi ploaie, părinţi şi copii  între toate stabilind o strânsă legătură. 

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Floarea de colț

Pun creionul pe hartia colorată si cuvintele povestii capătă curaj, încep sa se aşeze sus, jos, mai la stânga, mai la dreapta, asemenea unui joc de puzzle. Atenţie, povestea începe:
Parcul prinde viaţă din primele ore ale dimineţii, când soarele încă se întinde şi măngâie uşor coroanele arborilor, petalele florilor şi insectele ce au început să mişune. Este o zi de primăvară târzie. Copiii bucuroşi şi gălăgioşi se joacă: şotron, coarda, volei, badminton. Pe o alee, un grup de copii fac baloane din săpun. Unul din baloane, năstruşnic a zburat sus, cât mai sus, apoi a coborât  şi zărind o fetiţă drăguţă, care îşi plimba câinele, a vrut să o îmbrăţişeze. A atins-o, a înconjurat-o şi a luat-o în interiorul său, după care a început să danseze. Fetiţa ţipa speriată, iar respiratia sa umfla tot mai mult  balonul care se ridica tot mai sus şi mai sus. Adierea uşoară a vântului, purta balonul spre zona montană a ţării.
Asa a inceput fetiţa din povestea noastră călătoria cu balonul. După atâta sperietură, a obosit şi a adormit. Visa că este acasă, cu prietenii ei, şi poveste despre o călătorie ciudată, dar bogată în lucruri frumoase şi fiinţe deosebite.
S-a trezit spunând:
-Nu aş vrea decât să mă porţi spre casă când te plictiseşti de această călătorie!
-Dragă fetiţă minunată, încearcă să te bucuri de aceste minunăţii ale naturii. Sigur te voi duce acasă, nevătămată, grăi balonul.
Crestele munţilor se iveau din ce în ce mai numeroase în spatele norilor cenuşii.
-Ce piscuri! Ce superbe sunt! Nu am văzut niciodată aşa ceva. Uite o capră neagră! Oaaauuu… este aşa de frumoasă! Câtă verdeaţă! Şi câte flori frumoase… mi-ar plăcea se le ating, să le miros.
-Da? Cerere îndeplinită, micuţă domnişoară. Acestea fiind spuse, balonul ateriză pe o păşune, o eliberă cu grijă pe fetiţă, astfel încât să nu îşi strice forma.
Micuţa aleargă şi adună flori, şi la sărută, şi le cântă. Ele tresar şi se bucură de pofta de viaţă a fetiţei. Într-un loc mai stâncos, o floare albă şi catifelată, văzând că urmează a fi ruptă, îşi apleacă încet petalele, parcă suferind.
-Este o floare rară şi este ocrotită prin lege. Nu o rupe, ai milă de ea, se auzi o voce foarte plăcută. Numele ei este Floare de Colţ.
-Nu o rup, dar vreau să nu mai fie tristă, a răspuns fetiţa.
-Îmi pare bine că eşti o copilă cu suflet bun - copiii de azi sunt răi, strică tot ce văd -, aşa că am un cadou pentru tine, din partea acestei flori rare.
-Mulţumesc, dar nu este nevoie. Tu cine eşti?
-Ahh, iartă-mă că nu m-am prezentat. Sunt Îngerul Naturii. Şi acum, iată şi cadoul: o rochiţă din catifea albă, asemeni petalelor Florii de Colţ. De azi, eşti o floare rară!
Cu emoţie în glas şi lacrimi în ochi, fetiţa a mulţumit şi a îmbrăcat minunată rochiţă.
*
Ce frumoase sunt lucrurile simple şi naturale.
*
Călătoria va continua…




  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină