Muzica - impreuna cu Gloria si Toma


Soarele strălucea voios în ferestrele pensiunii unde erau cazaţi copiii.
-         Bună dimineaţa! Treziţi-vă! Mergem la Muzeul Instrumentelor Muzicale, le-a dat vestea învăţătoarea.
-         Ce interesant! exclamă Oana.
-         Mie nu îmi place muzica, mormăi Gloria.
-         Ei, nu te cred! Am să îţi spun cîteva poveşti despre marii compozitori din toate timpurile şi instrumentele lor preferate. Te vor fascina! Vei îndrăgi muzica clasică. Îţi garantez! 
-         Cu siguranţă, răspunse Gloria, deloc convinsă de spusele Oanei.
Muzeul instrumentelor  muzicale arăta ca un palat. Sălile imense păreau pregătite pentru bal.
-         Să fiţi atenţi la informaţiile prirmite. La final aveţi de completat un test, rosti muzeograful. Aşadar, aceasta este orga. Un instrument muzical cu claviatură. Sunetul vibrează la trecerea aerului printr-un sistem de tuburi.
-         Bach a cîntat la orgă, şopti Oana la urechea Gloriei.
-         Este instrumentul folosit în biserici, nu?
-         Da, aşa este, răspunse învăţătoarea. Bach a învăţat să cînte la orgă pentru a se putea angaja să îşi ajute familia.
-         Ştiţi care sunt notele muzicale? îi provocă muzeograful.
-         DO, RE, MI, FA, SOL, LA, SI, DO, răspunse pe nerăsuflate Oana.
Aplauzele colegilor au făcut-o să roşească.
-         Îmi place muzica, murmură fetiţa.
-         Care este compozitorul tău preferat? o chestionă muzeograful, simţind că este în temă cu muzica.
-         Ador muzica lui Ceaikovski: „Lacul lebedelor”, „Dansul fluieraşelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Dansul zînei dulciurilor”. Ştiu că instrumentele lui îndrăgite au fost pianul şi harfa.
-         Într-adevăr! rosti impresionat bărbatul.
-         Mie îmi place Mozart. A compus o muzică jucăuşă. Era recunoscut pentru felul său vesel de a fi. A început să cînte de la vîrsta de 3 ani. Este considerat un geniu al muzicii, adăugă Toma.
-         Ştii că adora să cînte fiind legat la ochi? completă Oana.
-         Nu, nu ştiam acest aspect!
-         Eu îl prefer pe  Vivaldi cu ale sale cele patru anotimpuri, afirmă Gloria. Instrumentul lui preferat era vioara. Îi plăcea să căntedoarpe două coarde. Era jocul lui favorit.
-         Eu ador valsurile lui Strauss, mărturisi sfioasă învăţătoarea.
Copiii au privit fascinaţi diversitatea de instrumente muzicale: clavecin, trompetă, saxofon, vioară, violoncel, contrabas, pian, harpă, flaut, clarinet, corn, nai, muzicuţe, cobză, mandolină, chitară, liră, violă, ţambal,fluier, fagot, oboi, cimpoi, trombon, goarnă, bucium, xilofon, tobă, castaniete... şi au devenit interesaţi de diverse stiluri muzicale.
-         Dar compozitori romîni nu cunoaşteţi?
-         Ba da... Ciprian Porumbescu, care a compus melodia fostului imn al Romîniei, „Trei culori”.
-         Excelent! Dar George Enescu vă pare cunoscut?
-         Daaa.... se organizează anual un festival ce îi poartă numele. A compus Rapsodia Romînă, a răspuns cu emoţie în glas Oana.
-         Cîte ştii despre domeniul muzicii! Te-am subestimat (subapreciat), rosti Gloria.
-         Mulţumesc mult. Tata este dirijor şi am acces la aceste informaţii. De aceea îmi place muzica. Mi-a pătruns în suflet de foarte mică. Adoarmeam pe muzica lui Mozart.
-         Felicitări tuturor! Acum, vă rog să răspundeţi la acest test de cultură muzicală.
1.     Spărgătorul de nuci” a fost compus de:
a)     Enescu;  b) Ceaikovski;  c) Strauss.
2.     Ce notă muzicală lipseşte de pe portativ:
DO MI FA SOL LA SI
a)     Fa; b) do; c) re.
3.     George Enescu a compus:
a)     Trei culori; b) Rapsodia Romînă;  c) Lacul lebedelor.
4.     Instrumentul muzical din biserici este:
a)     Pianul; b) trompeta; c) orga.
5.     Geniul muzicii e considerat:
a)     Mozart;  b) Vivaldi; c) Porumbescu.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Lectia de geografie cu Gloria si Toma de Claudia Groza

GEOGRAFIE

Gloria şi Toma vor să plece  în tabără în vacanţa de primăvară.
-         Ar fi bine să ascultăm prognoza meteorologică, grăi fata.
-         Da, ai dreptate. Este recomandat să cunoaştem exact deplasarea fiecărui tip de masă de aer, adăugă Toma.
-         Eşti minunat! Ai spus definiţia prognozei.
-         Te-ai prins!
Prognoza este importantă pentru:
a)     grădinărit; b) transporturi;  c) sport.
Cei doi şi-au pregătit haine potrivite pentru tabără. Au ajuns la gară. Acolo îi aştepta învăţătoarea şi ceilalţi colegi.
-         Vremeava fi frumoasă! Ne vom juca în aer liber! spuse învăţătoarea.
-         Să sperăm că nu vor fi deloc nori, completă Toma.
- Norii se formează prin condensarea vaporilor de apă la înălţimi mari. Sunt formaţi din picături fine de apă şi cristale de gheaţă.
- Într-adevăr! Cei albi sunt subţiri,  iar cei groşi sunt cenuşii,completă un băiat ochelari.
Aşadar, norii se formează prin:
a)     evaporare;  b) îngheţ;  c) condensare.
În tren, copiii s-au jucat diferitejocuri. Unii au desenat. Cei care priveau peisajul au exclamat:
-         A început să plouă!
-         Se opreşte pînă  coborîm din tren.
Ploaia este  o precipitaţie:
a)     solidă;  b) gazoasă;  c) lichidă.
Toma şi Gloria se joacă „Cine ştie, cîştigă!”.
Cea mai întinsă apă stătătoare este:
a)     marea;  b)  oceanul;  c) lacul.
Cea mai mare apă curgătoare este:
a)     rîul;  b) pîrîul;  c) fluviul.
Trenul s-a oprit în  gara staţiunii montane. Copiii au coborît fericiţi. Ajunseseră în tabăra mult aşteptată.
-         Crestele munţilor sunt înzăpezite! exclamă Gloria.
-         Ce aer curat!, murmură Toma.
-         Hei! Te-am auzit. În ce organe  ale corpului se depozitează oxigenul?
a)                  rinichi;  b)  plămîni;   c) stomac.
-         Cum se numeşte procesul prin care plantele transformă dioxidul de carbon în prezenţa soarelui în oxigen? nu se lăsă mai prejos Toma.
a)     respiraţie;  b) circulaţie;  c)  fotosinteză.
-         Priviţi! Un melc se află lîngă piciorul tău. Ai grijă, Toma!
-         Să-i cîntăm „Melc, melc codobelc”, strigară copiii.
-         Cum se numeşte căsuţa melcului? întrebă învăţătoarea.
a)     branhie;   b)  cochilie; c) vizuină.
După ce s-au instalat în camere, au mîncat şi s-au odihnit,copii au ieşit să cerceteze împrejurimile.
-         Ce animale drăguţe! grăi veselă Gloria.
-         Caii şi măgăruşii sunt animale blînde, spuse Oana,  prietena Gloriei.
-         Cu  ce se hrănesc aceste animale?
a)     iarbă; b) lapte; c) carne.
-         Miau,miauuu...
-         Ce pisică frumoasă! Îmi plac rozătoarele!, afirmă Oana.
-         Nu te cred! Hahaha, rosti Gloria. Să nu mai spui asta! Nu este corect! Animal rozător este:   a) cîinele;   b) liliacul; c) şoarecele.
-         Mulţumesc  pentru explicaţie, Gloria! Eşti o prietenă adevărată.
Cele două fete s-au îmbrăţişat.
La cină li s-a servit budincă.
-         Este delicioasă!
-         Mie nu-mi place! O voiam mai dulce.
-         Poftim zahăr! Îndulceşte-o după gustul tău.
Organul de simţ pentru gust este: a) pielea; b) ochiul; c) limba.
Noaptea şi-a lăsat mantia peste tabără. Luna a apărut mîndră pe bolta albastră. Stelele au început să pîlpîie vesele.
-         Uite Carul Mic!
-         Da,este o constelaţie frumoasă şi uşor de recunoscut, mărturisi Gloria.
-         Ce anume? întrebă Oana.
-         Constelaţia este o grupare mică de stele.
Oana a notatîn agendă. Constelaţia este: a) grupare de planete; b) grupare mică  de stele;  c) grupare de miliarde de stele.
- Stelele sunt corpuri cereşti fierbinţi, formate din gaze ce ard permanent, adăugă Toma.
-Aşa este! Mie îmi plac stelele, rosti Gloria.
- Ştii că sunt colorate?
- Da. Pot fi roşii (au o temperatură de 3000 grade Celsius),  galbene(5500 grade Celsius) şialbastre (30.000 grade Celsius), răspunse Gloria cu promptitudine.
- Dar Universul ce este? interveni Oana.
- Universul este format din totalitatea stelelor, organizate în galaxii şi spaţiul dintre ele, a dat Toma explicaţia.
- Am înţeles. Universul este alcătuit din: a) constelaţii;  b) planete; c) galaxii şi spaţiul dintre ele.
- Noapte bună, îngăimă Oana, căscînd.
- Vise plăcute!

- E timpul să mergem la somn!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Lectia de pictura

O nouă zi sosise. Copiii îşi făceau înviorarea în aer liber.
- Priveşte Gloria! Un pictor  îşi pregăteşte şevaletul, şopti Toma.
- Să ne apropiem.Vreau să învăţ să pictez. Gloria şi Toma au ieşit tiptil din rînd şi s-au ascuns după un copac.
- Este un peisaj! Ce delicat ţine penelul?
- Ce este penelul? strigă Toma.
Pictorul a întors privirea. Le-a zîmbit, facăndu-le semn să se  apropie.
- Bună ziua dragilor! Penelul este această pensulăsubţire!
- Pictaţi numai peisaje? întrebă Gloria.
- Acum da. Urmez sfaturile lui marelui pictor Tonitza. El spunea că „ indiferent unde văveţi afla: în oraş sau la ţară, la munte sau la baltă –natura e pretutindeni interesantă. Asta, dacă ştii să o surprinzi sub aspectele ei cele mai fericite. Adică: înainte de răsăritul soarelui”.
- Mie îmi plac chipurile copiilor pictate de Tonitza, completă Toma. Sper ca într-o zi să  pot desena în stilul său.
- Prin exerciţiu şi perseverenţă sigur vei reuşi. Ai dreptate.Tablourile „Capde fetiţă”, „Fetiţa pădurarului”, „Joc de copii”, „Tînără cu foarfeca” sunt viu colorate şi transmit farmecul copilăriei.
- Ştiu că a fost prieten bun cu Ştefan Luchian, adăugă Gloria.
- Într-adevăr, s-au susţinut în activitatea artistică, confirmă pictorul.
- Luchian este vestit pentru frumuseţea florilor pictate. „Anemonele” reprezintă capodopera sa. Nimeni altul nu a reuşit să redea mai exact  delicateţea catifelată a petalelor, mărturisi entuziasmată Gloria.
- Dar nici „Dumitriţe”, „Maci”, „Garoafe”, „Trandafiri” sau portretele „Fata cu basma înflorată”, „Un zugrav – Autoportret” şi „Moş Nicolae Cobzarul” nu sunt mai prejos, concluzionă Toma.
- Nicolae Grigorescu a fost impresionat de talentul lui Luchian şi chiar a exclamat: „În sfîrşit, am şi eu un succesor!”, le împărtăşi pictorul copiilor.
- Mare artist şi Grigorescu. „Carul cu boi” şi portretele de ţărănci din zona Muscelului sunt recunoscute uşor completă Gloria.
- Pictorul Nicolae Grigorescu a pictat şi bisericile Zamfira şi Agapia, spuse pictorul. Dar pictori din alte ţări cunoaşteţi?
- Îmmmm, nu prea, murmură Toma.
- Eu ştiu cîţiva: Picasso, Monet, Goya, Dalli, Leonardo Da Vinci.
- Foarte bine! Felicitări! Pentru acest răspuns, am să îţi divulg cîteva din tainele picturii. Culorile primare sunt: roşu,  galben şi albastru. Culorile secundare se obţin prin combinarea a două culori primare. Astfel, amestecîd roşu cugalben se obţine portocaliu sau oranj. Roşu în combinaţie cu albastru ne oferă culoarea mov, iar galben cu albastru formează culoarea verde.
- Dar albul şi negrul în ce categorie se află (se încadrează)? întrebă Toma.
- Albul şi negrul sunt culori acromatice sau non-culori. Prin combinarea lor obţinem griul. De asemenea, dacă amestecăm o culoare cu alb, rezultă ceea ce se numeşte tentă. Dacă punem negru într-o culoare se obţine o umbră, iar în urma combinaţiei dintre gri şi o culoare se formează un ton.
- Care sunt culorile reci şi care sunt cele calde? grăi nedumerită Gloria.
- Este o altă clasificare a culorilor! Astfel, culorile reci sunt: violet, bleu-violet, bleu-turcoaz, bleu-verde şi verde,  iar culorile calde sunt: galben, oranj, roşu-oranj, roşu, roşu purpuriu, explică pictorul.
- Eu am cîştigat un concurs de pictură! Am folosit dopuri de plută pe care le-am băgat în culoaree şi apoi am ştampilat. Am creat un peisaj. Altă dată, am folosit tehnica picturii cu degetele. A fost foarte interesant! mărturisi Toma.
- Vreau să devin artist plastic! Să folosesc desenul pentru a înfrumuseţa locuinţe, birouri, clădiri! exclamă Gloria.
- Unde aţi dispărut? întrebă învăţătoarea.  Alăturaţi-vă grupului imediat. Vom vizita biserica din localitate.
- La revedere, domnule pictor!
- La revedere, micuţilor artişti!
Fişă de lucru:
1.     Enumerați culorile calde.
2.     Combinând albastru cu galben se obține:
a.      ROȘU  b. VIOLET  c. VERDE
3.     Luați trei dopuri de plută. Introduceți-le în culoare și ștampilați o planșă. Ce peisaj a rezultat?
4.     Scrieți o minipoveste cu titlul „Viața în absența culorilor”.

5.     Dintr-o jumătate de coajă de nucă, puteți o buburuză cu ajutorul culorilor roșu și negru.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Calatorie intr-un sat

Stelele prinse ca o dantelă de marginea cerului, dispăreau una câte una. Luna se îndura cu greu să părăsească mantia albăstruie, aşa că, doar îşi schimba culoare din galben în argintiu, şi aştepta mândrul soare să apară pe seninul cerului. Se anunţa o caldă şi frumoasă zi de vară.
          Doi copii din Anglia, Tom şi Liz - care de acum aşteptau nerăbdători să cunoască locuri şi oameni noi -, se plimbau cu al lor balon strălucitor în razele soarelui peste un superb sat de munte.
- Câtă verdeaţă! Ce miros diafan vine! Ce case frumoase! Parcă ar fi desenate, aşa cum am văzut în cărţile de poveşti.
- Vrei să poposim, micuţo? întrebă balonul.
- Dacă ai vrea, tare m-aş bucura!
Cu o grijă sporită, balonul priveşte terenul de aterizare, astfel încât să nu sufere vreun accident, ce ar fi întrerupt povestea călătoriei aici şi acum. Toate bune şi frumoase. Aterizarea a avut succesul aşteptat, iar copiii au coborât nevătămaţi.
Tom şi Liz au luat-o la fugă pe covorul verde-smarald pentru a-şi dezmorţi picioarele, adulmecând cu nesaţ prospeţimea ierbii ce plutea în aburii aerului proaspăt al dimineţii. Zărind o căpiţă proaspătă, fetiţa zglobie nu a stat mult pe gânduri şi s-a aruncat cât era de lungă.
- Hei, nu îţi este ruşine? Cum îndrăzneşti să distrugi munca de câteva ore bune a unui biet bunic?
- Bună dimineaţa. Iertaţi-mă vă rog! Miroase atât de bine şi este atât de moale, încât mi s-a părut de-a dreptul irezistibilă. Sunt plecată de câteva zile de acasă. Recunosc că mi-e dor de părinţi.
Lacrimi mari, cristaline şi repezi, au început să curgă pe obrajii îmbujoraţi de la alergat ai copilei.
- Încetează Liz. Ne vom descurca, şopti Tom, întinzând mâna surorii lui.
- Biata copilă! Dar poftiţi de vă jucaţi şi vă ospătaţi cum se cuvine cu ai mei nepoţi, spuse bătrânul milos, arătând un zâmbet blând şi larg cât toată faţa lui osoasă, brăzdată de riduri adânci, săpate de timp.
- Mulţumesc, mulţumesc, strigă cu glas voios micuţa.
La câţiva metri, se vedea o casă frumoasă, de ţară, cu ţigle roşii, ferestre mari şi perdele croşetate. Uşa era întredeschisă, iar în prag stăteau o fetiţă şi un baieţel, care aruncau, pe rând, un zar mare şi colorat.
- Bună dimineaţa, dragii bunicului. Iată, v-am găsit parteneri de joacă. Sunt de nădejde, căci au ce vă povesti! Dar înainte de asta, haideţi să vă ungeţi gurile cu bunătăţile pe care vi le-am pregătit de cu zori.
Copiii fac prezentările şi pornesc spre foişor.
- Şi cum aţi zburat cu balonul?
- Nu v-a fost teamă?
- De cât timp călătoriţi?
- Nu zburăm de mult. Căutăm nişte prieteni din România. Am venit să-i vizităm, însă ne-am rătăcit, spuse Tom.
- Încearcă să foloseşti telefonul mobil pentru a stabili coordonatele, rosti Liz.
- Nu se poate aici. Nu este semnal sau nu ştiu ce se întâmplă, dar este nefuncţional telefonul. Nu pot accesa internetul.
Copiii se uitau miraţi unul spre altul. Liz a sesizat acest lucru.
- Ce s-a întâmplat?
- Ne puteţi explica şi nouă ce este telefonul mobil?
- Dar internetul? completă fetiţa.
Tom interveni, oarecum mirat.
- Internetul este un serviciu care îţi oferă răspunsul la orice întrebare. Este ca un înţelept al lumii, un atotştiutor. Iar telefonul mobil, este acest aparat – şi Tom scoase din buzunar telefonul -, prin care poţi comunica la orice distanţă cu cei dragi.
- Noi nu avem acces la aşa ceva. Suntem prea săraci, spuse Avram, băiatul cu obraji pufoşi întâlnit în ograda bătrânului.
După masa copioasă, copiii au asistat la mulsul caprelor, la prepararea brânzeturilor, apoi s-au jucat în iarbă întreaga după-amiază, au alergat cu iezii şi    l-au ajutat pe bunic să planteze flori şi legume.
- Ar trebui să pornim în căutarea prietenilor, rosti Tom.
- Am să vă ajut eu, răspunse bătrânul. Dar ar fi bine să pornim la drum mâine în zori.
- Cum credeţi. Vă mulţumim, îngăimă Liz.
- Cum putem să vă răsplătim pentru bunătatea dumneavoastră?
Bătrânul tăcea. El nu avea nevoie de nimic, însă nepoţii lui, Avram şi Ana duceau lipsă de multe. Ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile, Liz strigă:
- Am găsit! Le vom da nepoţilor cărţile, pixurile şi caietele pe care le avem cu noi. La întoarcere ne vom juca împreună.
- Că bine le gândeşti tu, copilă dragă, răspunse uşurat bătrânul, în timp ce nepoţii zâmbeau fericiţi.
Noaptea cobora liniştită, şi aşternea stele pe cerul ca cerneala. Sunetul greierilor acoperea liniştea satului.
*
Era o dimineaţă răcoroasă. Soarele se ridica semeţ pe cerul albastru sidefiu, acoperit cu scame de nori. Vântul se plimba timid printre frunze. O rază s-a furişat printre nori. Era atât de zburdalnică şi curioasă! La fel de curioşi erau Tom şi Liz să îşi întâlnească prietenii.
Chiar dacă somnul nu se dezlipea cu una cu două de gene, cei doi copii erau pregătiţi să pornească în căutarea locuinţei unchiului lor.
- Aţi spus că prietenii voştri locuiesc în apropiere?
- Da, aşa ne-am notat: satul Horei, lângă hipodrom. Radu şi Ilona Coresi.
- Ştiu sigur unde locuiesc. Tatăl lor este primarul satului. Oameni deosebiţi, într-adevăr, adăugă bătrânul.
Cu merinde pentru drum, au pornit spre satul învecinat, unde locuiau prietenii copiilor. Drumul era destul de lung, însă într-o companie plăcută, nici nu se simte când trece timpul şi distanţa.
- Ce vă mână aşa aprig la prietenii voştri?
- Vrem să-i ajutăm la noua lor invenţie, afirmă Liz.
- Dar sunt oameni şcoliţi în sat, care ar putea să-i ajute, se miră bătrânul.
- Este un proiect de-al nostru. Vedem la faţa locului cum stau lucrurile.
În depărtare se zărea o casă modestă, cu gard înalt de lemn. Se auzea un zgomot puternic.
- Clar vă sunt prietenii, care meşteresc la avion. Vă las acum şi cu mare drag, vă aştept la întoarcere cu un pahar plin cu lapte proaspăt şi puţină joacă, îngăimă bătrânul.
- Cu mare bucurie, răspunseră copiii, agăţându-se de gâtul bătrânului.
- Hei, este cineva acasă, strigară în cor Liz şi Tom.
- Hei! Aţi ajuns! Radu şi Ilona îşi îmbrăţişară prietenii. Credeam că nu mai veniţi!
- Am avut peripeţii, nu glumă.  Cum merge treaba? întrebă Tom.
- Dragul meu, m-am împotmolit. S-a defectat ceva la motor. Nu-i dau de cap, iar problema este că i-am promis tatălui că voi pilota la sărbătoarea satului, care se apropie.
- Sigur defecţiunea nu este la elice? Este strâmbă, spuse Liz, care analiza de mult avionul din hambar.
- Tom, crezi că voi reuşi să fac o pernă de aer pe care avioanele să o folosească la aterizare?
- Bineînţeles că poţi, ţi-am adus calculele.
- Eu îmi păstrez ideea. Defecţiunea este din cauza elicei, şopti Liz.
- Vom face altă elice, la fierarul satului, răspunse Radu apropiindu-se de avion, păzit cu străşnicie de Liz.
*
Cu emoţii ce le colorau obrajii în roşu aprins, Radu împreună cu prietenii săi s-au prezentat în faţa părinţilor.
- Venim cu veşti bune, tata.
- Să le aud, zise acesta, ridicând privirea din ziarul pe care îl studia cu atenţie.
- Prietenii mei m-au ajutat şi am reperat avionul. Este pregătit pentru sărbătoare.
- Mare bucurie. Vestea merită sărbătorită. Aşadar, la masă, dragii mei.
*
Cu mic, cu mare, satul s-a adunat pentru marea sărbătoare. Îmbrăcaţi în costume de epocă, veseli şi nerăbdători să vadă spectacolul, se salutau unii pe alţii. Liz şi Tom erau fericiţi. Se uitau insistent după Avram şi Ana.
- Hei. Aici suntem, strigă Liz, zărindu-i. Ce bine că aţi venit. Avem o surpriză pentru voi.
Din alt colţ, Tom venea însoţit de prietenii lor, Radu şi Ilona Coresi.
- Prieteni, ei sunt cei doi copii minunaţi despre care v-am povestit.
Copiii şi-au dat mâna. În curând a început spectacolul.
Avionul pilotat de Radu survola înălţimile. Domnul Coresi, precum şi sătenii erau încântaţi de reuşita băiatului. Au urmat dansuri şi ospăţul mult aşteptat.
Jocul şi copilăria sunt frumoase oriunde şi în orice condiţii”, gândi Tom.
- Întotdeauna ai ce învăţa de la cei din jurul tău, bogaţi sau săraci, completă Liz fericită.
Pe cer, flutura un banner pe care scria: „Nu uita niciodată: visele se pot îndeplini.  Bucură-te  de copilărie, de joacă şi de joc. Călătoreşte şi învaţă de la ape, vânt, fluturi, nori, plante.”


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină