Tărâmul Timpului de Claudia Groza



Soarele primăverii îmbia oamenii la plimbare. Cu mic cu mare, lumea ieşea la picnic în natură. Copiii se bucurau de libertatea de mişcare: role, bicicletă, sport în aer liber.
Rareş şi Ioana, însoţiţi de câinele acesteia, Blacky, au pornit spre parc. Şi-au luat rachetele de tenis.
-          De-abia aştept să-mi pun oasele în mişcare. Să mă dezmorţesc!
-          Trei minute de încălzire înainte şi suntem pregătiţi, continuă Ioana.
-          Ham ham... lătră Blacky, alergând bucuros în toate direcţiile.
-          Fugind după câine, Rareş s-a agâţat într-un tufiş. Ceasul de la mână s-a desprins, căzând într-o groapă.
-          Nuuuu.... ceasul de la bunica! Sper să nu se fi spart.
-          Mă aplec să-l iau, spuse Ioana, prieten lui Rareş.
Copila s-a aşezat în genunchi. A început să caute. Cutii de bomboane, pixuri, şerveţele şi alte ciudăţenii i se prindeu de degete. Ceasul nu era şi gata.
-          Parcă l-a înghiţit timpul. Nu este de găsit!
-          Încerc şi eu, adăugă Rareş.
Degetele-i scobeau pământul. O forţă din adâncuri – forţa gravitaţională -, îl trase cu putere pe băiat.
-          Hei, Rareş... staaai.
Ioana l-a prins de picioare. Blacky s-a agăţat cu dinţii de pantalonii fetei şi astfel au fost deportaţi într-un muzeu subteran. Cel puţin aşa părea.
-          Uff... ce călătorie ameţitoare! şopti micuţa, scuturându-şi pantalonii de colb (praf).
Rareş a apucat-o de mână. Blacky s-a aşezat cuminte în faţa lor.
-          Cred că suntem în muzeul ceasurilor, îngăimă oarecum speriat băiatul.
-          Bine aţi sosit pe Tărâmul Timpului. O tânără minionă, firavă, cu păr ondulat, le zâmbea. Sunt domnişoara Secundă.
-          Ştiţi... mi-am pierdut ceasul. Este un cadoua preţios de la bunica. A alunecat într-o groapă... şi pur şi simplu nu l-am mai găsit, bâigui cu voce stinsă de emoţie, Rareş.
-          Am fost teleportaţi? Aveţi habar cine ne-a adus aici? întrebă curioasă şi supărată Ioana.
-          Liniştiţi-vă! Nu vi se va întâmpla nimic. Domnul Timp vrea să vă cunoască, răspunse majordomul Minut. Urmaţi-mă.
Ceasuri de mână, ceasuri de perete, clepsidre, orologii, ceasuri deşteptătoare... de forme, culori şi mărimi diferite erau frumos ordonate pe rafturi.
-          Priveşte.. sunt instrumente de măsurat timpul din cele mai vechi timpuri până azi! exclamă Ioana.
-          Observ, dar nu-mi zăresc ceasul, murmură Rareş.
-          Ce copii frumoşi! Sunteţi aşteptaţi, dragii mei, grăi doamna Oră, aşezându-se între cei doi copii.
Majordomul Minut deschise uşa biroului domnului Timp.
-          De când vă aşteptam, micuţilor!
Domnul Timp, un bătrân înalt, cu barbă albă, îmbrăcat cu haine din alte vremuri, veni să-şi îmbrăţişeze oaspeţii.
-          Să înţeleg că ai plănuit această vizită? se încruntă Ioana.
-          Voiam să vă cunosc de ani buni. Însă, nu găseam niciodată momentul potrivit, confirmă domnul Timp. Se ivea de fiecare dată ceva mult mai important.
-          Tu mi-ai furat ceasul?
-          Hahahaha... ce să fac cu el? A fost un şiretlic pentru a vă avea invitaţi de onoare.
-          Dar... noi voiam să jucăm tenis. E primăvară, zise Rareş.
-          Şi... timpul zboară. Părinţii noştri se vor îngrijora.
-          Nu vă gândiţi la asta. Doar eu sunt Domnul Timp. Eu gestionez orele, minutele, secundele. Voi face o magie şi voi încetini ritmul rotaţiilor Pământului.
-          Nu vom mai alerga atât de repede... se auziră voci tinere dintr-un colş al încăperii.
-          Da, vă veţi odihni puţin, dragele mele. Ele sunt domnişoarele Zile. Alături locuiesc  cuminţi Săptămânile.
Uşa unui dulap din lemn de vişin, migălos sculptat, se deschise larg, lovind peretele.
-          Ioana, Rareş, noi suntem Lunile, iar acest dulap se numeşte An.
Ioana se amuza teribil.
-          Ce lume interesantă! Voi aveţi prieteni?
Luna Mai sări de la locul ei şi, dansând în jurul mesei încărcată cu tot felul de bunătăţi, răspunse:
-          Bineînţeles. Prietenii noştri sunt: Domnişoara Vreme, Domnişoarele Fructe, Florile, Ploaia, Zăpada, Vântul, Planetele. Off... oamenii ăştia! Habar nu au despre nimic.
O clepsidră tuşeşte. Toţi ochii se îndreaptă spre ea.
-          Stăpâne, iartă-mă, dar avem o problemă. Nu am văzut acest ceas şi m-am rostogolit peste el. L-am spart.
-          Hei... dar este ceasul pe care l-am pierdut. Avea valoare sentimentală, murmură Rareş şi lacrimi mari au pornit în avalnşă pe obraz.
-          Clepsidră, ai grijă de acum înainte. Fii atentă. Puteai să te răneşti.
Doamna Oră îl îmbrăţişă pe Rareş şi îl îmbărbătă.
-          Avem ceasornicar în lumea Timpului. Îţi va repara ceasul. Nu fi trist.
-          Haideţi să ne ospătăm din bucatele oferite de natură de-a lungul unui An: seminţe, fructe, legume, grăi pe un ton hotărât (apăsat), domnul Timp.
An după an până la zece,
Deceniul ne întrece.
Noi creştem, învăţăm şi ne bucurăm,
Cântăm, zâmbim, ne-mbrăţişăm.
Citim cărţi de-acum sute de ani,
Când Secolul ori Veacul se-plineşte.
Istoria cuprinde mii de ani,
Ce Milenii dospeşte.
Timpul ne iubeşte,
Moda o reînnoieşte,
Pământul învârteşte
Natura o înverzeşte.
Spiriduşul – ceasornicar lucra de zor în atelierul său la ceasul lui Rareş. Picături de sudoare se prelingeau de pe frunte.
- Este un model nou, electronic. Tehnologia avansează rapid. Voi fi concediat dacă nu-mi fac bine treaba. Am reuşit, am reuşit... strigă spiriduşul, alergând cu ceasul deasupra capului.
- Mulţumesc, zise Rareş, punând ceasul la încheietura mâinii stângi.
- Vă sunt recunoscător  că m-aşi vizitat. Urcând pe Scara Orelor, veţi cunoaşte alţi prieteni: Domnişoara Dimineaţă, Doamna Amiază şi Doamna Seară. Copii, să preţuiţi timpul. Nu-l risipiţi stând, ci fructuficaţi-l în activităţi utile pentru trup, minte şi  suflet.
La revedere, domnule Timp! spuseră cei doi fraţi în cor, agitându-şi mâinile în aer şi urcând treaptă după treaptă.
*
- Ce ameţit mă simt... spuse Rareş
- Mie mi s-a făcut somn, îngăimă Ioana.
Cei  doi copii au pornit spre parc. Blacky alerga nerăbdător.
Timpul trecea în zbor spre zări albastre.






  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Carti superbe la editura NOMINA

Iubesc copiii. Lucrez cu ei zi de zi. Ma consider norocoasa ca am avut sansa de a-mi implini visul pe care l-am avut din copilarie, acela de a preda. Desi mi-am dorit sa fiu pe rand, invatatoare (ador creativitatea lor), profa de limba romana (asta mi-as dori si acum), profa de chimie, ulterior de biologie (mai multa fortata de soarta).... am devenit PROFESOR.
Iubesc cartile la nebunie. Imi place mirosul de tus. De cand am inceput sa scriu pentru copii (un alt vis descoperit intr-o agenda prafuita: sa scriu povesti pentru elevii mei) caut cu disperare edituri, pentru a gasi carti pentru copii, fie sa le ofer ca premii, fie sa le folosesc in activitati la clasa sau sa ma inspire.
Una dintre editurile dragi sufletului meu, este NOMINA. Are concursuri pentru elevi... se adreseaza in special cadrelor didactice si elevlor. Cartile au o grafica extraordinara si un text concis, cu multe exercitii si scheme bine structurate.
Dragi parinti si colegi (invatatori si profesori), va recomand din suflet sa vizitati site-ul eidturii NOMINA
 
Poate voi publica aici intr-o buna zi, cand voi creste MARE. :)



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină