Castigatori ai concursului de Craciun

DECLAR CASTIGATORI TOTI PARTICIPANTII. 

FELICITARI, DRAGII MEI.

MOS CRACIUN E MANDRU DE VOI. 

UN CRACIUN CU BUCURII SI FERICIRE ALATURI DE CEI DRAGI SUFLETELOR VOASTRE VA DORESC!

CU DRAG,

CLAUDIA

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Desene noi în concursul pentru Crăciun - Maia şi Horia

 MAIA Huţanu- 4 ani
HORIA Huţanu - 6 ani şi jumătate

Mulţumesc mult, dragii mei.
Mulţumesc din tot sufletul Simona pentru cuvintele frumoase despre Tobias. De curând, mi-a spus cineva că Tobias nu merită a fi cumpărată decât pentru ilustraţie. Dumnezeu este mare. Îmi doresc să scriu din ce în ce mai mult, mai frumos, mai pe sufletul copiilor.

Îmbrăţişări!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Povestea bradului de Crăciun - Mihai Teodora Cristina, 13 ani



A fost odată într-o iarnă geroasă şi cu multă zăpadă, aproape de Crăciun, într-o pădure tânără un pui de brad. Avea frunze ascuţite şi multe şi era împodobit cu zăpadă de ziceai că are haine argintii pe el.
Dar iată că într-o zi puiul de brad fu tăiat pentru a fi dus în casa cea mare de lângă pădure, chiar cu o zi înainte de sărbătoarea Crăciunului. Acolo, bradul găsi mulţi copii ce alergau, cântau şi erau foarte bucuroşi.
Seara, brăduţul a fost împodobit cu globuleţe multicolore, cu ghirlande din hârtie parfumată, cu lumânări roşii, iar vârful lui primi o steluţă aurie ca o căciuliţă. Lângă picioare stăteau cutii îmbrăcate în hârtie fâşiitoare şi funde mari din catifea.
Neştiind ce se întâmplă, el întrebă jucăriile aflate lângă el, de-a lungul peretelui:
- Mă scuzaţi, îmi puteţi spune şi mie de ce sunt atâtea cutii cu jucării împachetate aşa frumos aici lângă mine, iar voi staţi acolo lângă perete?
- Cum…nu ştii?
- Nu...! se scuză brăduţul.
- Mâine este Crăciunul şi toţi copiii primesc cadouri, iar jucăriile cele noi vor fi cadouri pentru copilaşii care ţi-au cântat când ai venit.
Toată seara brăduţul a stat de vorbă cu jucăriile şi aşa a aflat că acolo era casa în care locuiau copiii fără părinţi. A aflat despre cum îi cheamă pe fiecare, ce le place să facă, cu ce să se joace şi multe lucruri frumoase auzi brăduţul. I se făcu dor de părinţii şi fraţii lui din pădure, dar se bucură că putea să aducă zâmbete pe feţele copiilor.
Dimineaţa copiii erau în jurul bradului, deschizând cadouri şi cântând colinde, frumoasele colinde.
Nu după mult timp brăduţul a fost dus în pod şi lăsat acolo.
Aşa trecu zilele: singur, cu amintirea cântecelor, a jucăriilor vechi, a jucăriilor noi, a copiilor, a familiei lui.
Îşi aminti că mama lui i-a spus că dacă îşi pune o dorinţă în noaptea de Anul Nou, ea îi va fi îndeplinită de Zâna Dorinţelor de Anul Nou, dar doar o dată.
Când veni noaptea aceea specială, îşi dori să fie înapoi în pădure alături de ai săi.
În dimineaţa următoare, Zâna Dorinţelor de Anul Nou îi îndeplini dorinţa, iar brăduţul se afla în pădure, lângă fraţii lui, înconjurat de zăpada argintie. Începu să le povestească tuturor despre mica aventură din casa copiilor şi de atunci deseori îşi aminteşte de ea…..chiar şi acum.


Poveste compusă de Mihai Teodora Cristina, clasa a VII-a D Şcoala Grigore Moisil Ploieşti judeţul Prahova
http://prieteniaemagica.blogspot.com


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

MINUNILE ZĂPEZII - poveste pentru concurs



A fost odată, că de n-ar fi fost,  nu s–ar povesti, un baiat pe nume Eric. El locuia departe, foarte departe, mai exact la Polul Nord. Lui nu îi prea plăcea să locuiască la Polul Nord, deoarece răcea foarte tare şi atunci când începea să strănute potecile trebuiau dezăpezite, iar asta se intampla foarte des, cel putin de 12-13 ori pe zi.
Foarte bine, dar să lăsăm comentariile şi să trecem la subiect.
Deci,era o zi senină, in care din fericire, Eric nu strănuta şi nici nu era pe punctul de a o face.Aşa că parintii lui i-au dat voie sa iasa afară, cu condiţia să nu ia vreo altă răceală dubioasă. Şi ca să fie siguri, i-au pus pe cap cinci căciuli, zece geci groase căptuşite cu lână şi douăzeci şi patru de perechi de raiaţi. In fine ,după ce şi-a legat şi cea de-a două suta gheată şi-a luat sania, schiurile şi un felinar, în caz că îl apucă noaptea, şi a iesit din casă. A hotărât să meargă să se joace cu copiii din sat, care se jucau de obicei pe dealul „Omul”. De ce i se spune aşa? O să aflaţi mai târziu, acum să continuăm. Nemaiavând răbdare, începu să alerge într-acolo, dar nu făcu bine primul pas că la al doilea căzu cu nasul în zăpadă. Când se ridică avea un nas mai ceva ca al lui Rudolf. Din fericire nasul i-a redevenit la loc repede, aşa că îşi continuă drumul. După vreo o sută şi ceva de paşi ajunsese l-a locul stabilit. Nici nu vă spun câţi copii erau, deoarece nu era nici unul. Mai ştiţi când v-am spus că o să aflaţi de ce dealul se numeşte „Omul”? Acum o să aflaţi:                                                                                                                                                                                                                                                                                                              
Eric rămăsese pe deal singur, singurel, doar cu plapuma de nea. S-a gândit un pic şi a aflat cauza pustietăţii: 
- E clar că am venit prea devreme, sunt sigur! dar nu era deloc aşa. A stat până pe-nserate, acum este timpul să aflaţi tainele dealului „Omul”. De odată o rază de lumină cazu pe pământ. Băiatul tresări:
- Ce! Cine e? băiatul privea cu mirare raza, când din pământ cresc doi oameni de zăpadă, ca de obicei, odată pe an, pe nume Jow şi Horaţio.
- Cine sunteţi,voi? întrebă curios Eric.
- Noi? Cine suntem? Ho! Ho! Ho! Noi suntem oameni de zăpadă! exclamă Jow.                         
- Mai precis vestitorii Crăciunului, completă Horaţio.    
- Şi ... cum vestiţi voi Crăciunul?
- Ştii, noi nu scriem cu chibritele pe gheaţa de la geamuri ca fraţii noştri, ci noi scriem cu condeiele nişte bileţele, pe care le lipim cu scoci de geamul uşilor, explică cu înţeles Jow.
- După ce terminaţi de vestit Crăciunul vreţi să ne batem cu bulgări?                                               
- Am vrea noi, dar ne aşteaptă Craiasa zăpezii.
- Cine este Craiasa zăpezii?
- Ea este asistenta lui Moş Crăciun, care ne aşteaptă să împachetăm cadourile.
- Dar la anul putem?
            - Desigur, dacă v-om putea să fim liberi.
- Atunci, succes la vestitul Crăciunului!
-Mulţumim!
SFÂRŞIT
Ghindea Daniel Teodor - 9 ani 

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Desen pentru Concursul de CRĂCIUN - GHINDEA DANIEL


Azi, într-o zi de iarnă posomorâtă, un băieţel foarte talentat - acum şi foarte răcit (însănătoşire grabdnică îţi doresc împreună cu spiriduşii lui Moş crăciun) - mi-a trimis un desen pentru concursul organizat cu ocazia Crăciunului.

Mulţumesc din tot sufletul, Dănuţ.

Dacă eu mă bucur precum un copil când văd atâţia copii talentaţi şi harnici, mă întreb câtă fericire o fi în sufletul lui Moş Crăciun când primeşte sute, poate chir mii de scrisori cu desene şi poveşti!

Felicitări şi mulţumiri tuturor care mi-au trimis desene şi poveşti!


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Desene pentru concursul de CRACIUN din Danemarca

 Silvia BeK - 6 ani - Danemarca
Ingrid - 8 ani - Danemarca

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Desenul Ştefanei Bianca - 6 ani din IAŞI - concurs de CRĂCIUN

Mulţumesc din tot sufletul draga mea. 

Îmbrăţişări... :)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Povestea 2 a Bradului de CRĂCIUN - Ioana Popescu, 9 ani

MULŢUMESC IOANA! 
FELICITĂRI PENTRU O ASEMENEA POVESTE FRUMOASĂ. NU UITA: SĂ CREZI ÎN VISELE TALE!



Odată, acum sute și sute de ani, un prinț a organizat un concurs. Cei care intrau în concurs trebuiau, într-o singură lună, să transforme, să schimbe, să construiască ceva, dar ceva foarte important.Prințul urma să aleagă câștigătorul. Creația câștigătoare ar fi fost simbolul Crăciunului.
Fermierii se gândeau să cultive cel mai mare dovleac; bucătarii s-au străduit să coacă cel mai mare cozonac; croitorii s-au gândit să confecționeze cel mai mare ciorap pentru cadourile lui Moș Crăciun.
Prințesa începuse deja să-și renoveze Castelul Vechi în care locuia. Muncitorii vopseau acoperișul în verde, ca să dea impresia de smarald, așa cum fusese acum milioane de ani, când acel castel se numea Castelul Nou.
 -Hei, mai repede! Concursul se termină azi! În ritmul ăsta  nu terminăm! strigă prințesa așezată comod pe tronul de sub coroana celui mai mare brad alb din regat. Ah, am uitat să vă spun că pe vremea aceea toți brazii erau albi.
Un muncitor curajos răspunse:
 - Noi muncim cât putem de bine, mai repede de atât nu se poate.
 Prințesa, agasată de răspunsul servitorului, se ridică bățoasă și, amenințând cu degetul pe cel care îndraznise să o contrazică, zise:
 -Cum îndraznești să-mi spui așa ceva?!
 Apoi cearta se aprinse din ce în ce mai tare. Enervat, muncitorul aruncă cutia de vopsea spre prințesă. I-ar fi plăcut să o vadă verde din cap până în picioare, dar nu reuși decât s-o stropească puțin, spre binele lui (capul i-a rămas pe umeri!) În schimb, toată vopseaua a ajuns pe bradul imens sub care stătea prințesa, făcându-l verde. Și cum acela era cel mai mare brad, brazii mai mici l-au copiat, facându-se și ei verzi.
 -Sosește prințul! strigă muncitorul.
 -Nu pot să fiu îmbrăcată cu rochia asta murdară de vopsea! Arată-i tu ce am făcut, căci eu mă duc să mă schimb!
 -Desigur.
 Trăsura prințului se auzea din ce în ce mai tare.
 -Bună ziua! spuse prințul. Am venit să văd creația!
Muncitorul îl conduse în fața castelului, unde era și păduricea de brazi.
 -Vai de mine! Brazi verzi n-am mai văzut! Acesta este câștigătorul!
„Dacă-i spun că nu cu brazii concurăm, ci cu castelul pe care l-am renovat, nu mai câștigăm... Mai bine nu-i spun!” gândea servitorul.
 Astfel prințesa câștigă premiul mult râvnit. Când află că prințul a fost impresionat de brazii ce-i verzi și nu de castel cum se aștepta ea, îi fu foarte recunoscătoare servitorului și uită de petele de pe rochie. Ba chiar îi dărui servitorului medalia pe care o câștigase datorită brazilor cei verzi.
De atunci toți brazii sunt verzi, și bradul este simbolul Crăciunului.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Desene pentru concursul de CRĂCIUN

 ANA MARIA - 8 ANI
MIHAI - 5 ANI....

MULŢUMESC DIN TOT SUFLETUL DRAGII MEI!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Darurile iernii - de Claudia Groza



Toamna se apropie de sfârşit. Cămara se umple cu bunătăţi: dulceţuri, compoturi, murături. Copiii aşteaptă cu nerăbdare sărbătorile de iarnă, colindele şi bineînţeles vacanţa.
Oana îşi face desenele pentru grădiniţă.
- Ce săniuţă frumoasă ai desenat, exclamă Alex.
- Sunt curioasă ce face săniuţa noastră în pod.
Zâna Timpului i-a întors pe Alex şi pe Oana în trecut, la ultimul lor Crăciun. După ce au desfăcut cadourile şi s-au bucurat de ele, au ieşit să se dea cu sania. Zilele treceau în hărmălaia bucuriei de iarnă. Soarele şi-a rotit de câteva razele şi zăpada s-a topit. Sania nu-şi mai avea rostul.
- Gata a trecut vremea ta! Până la iarnă, stai aici cuminte. Asta dacă ai noroc să fie zăpadă, să fii utilă, spuse tatăl celor doi copii, trântind uşa podului.
- Offf… iar mă plictisesc luni bune pe aici, zise tristă şi îngândurată, săniuţa.
- Şi se pare că vei avea nevoie şi de ceva reparaţii, se auzi din apropiere o voce firavă.
- Tu cine eşti? întreabă săniuţa.
- Sunt o jucărie, un castel de lemn – Castelul Turn, căruia Alex  i-a rupt o uşă, şi
m-au aruncat aici. Nu au deloc suflet.
-Te cred. Eşti de mult aici?
- De vreo două luni, imediat după Crăciun. Alex, băiatul stăpânului, este un copil răsfăţat.
- Da, aşa este. L-am purtat prin cele mai frumoase locuri. L-am dus pe dealurile cele mai înalte, printre cărări de munte şi cazematele cele mai periculoase. Mă arunca într-un colţ al debaralei, fără pic de milă, după fiecare aventură. Mi-am rupt de două ori piciorul drept. Tatăl său m-a reparat aşa, de ochii lumii, pentru  a rezista la încă o competiţie. Mi-ar fi plăcut să fiu vopsită, împachetată frumos, depozitată cum se cuvine, oftă săniuţa.
- Hai nu mai fi tristă. Ne vom distra de minune. Sunt expertul petrecerilor, a spus hotărât Castelul Turn.
Într-adevăr au jucat fel şi fel de jocuri: mima, păcălici, au povestit şi au cântat, astfel încât nu au realizat că a sosit din nou luna decembrie. De fapt, ele nu aveau noţiunea timpului.
Oana şi Alex priveau uimiţi, cu ochii în lacrimi filmul pe care Zâna Timpului li-l arăta.
- Nu am crezut niciodată că jucăriile, şi-n general obiectele pot suferi atât de mult, şopti Oana, suflându-şi nasul.
- Priviţi mai departe, spuse Zâna.
Într-o zi, săniuţa şi Castelul Turn, au auzit colinde, cântece de linişte şi frumos şi bine.
- Oare va ninge în curând? întrebă melancolică săniuţa.
- Nu ştiu şi nici nu mă interesează. Eu rămân aici, până voi fi aruncat probabil, sau cel mai bine pentru mine, voi ajunge la un orfelinat pentru copii, îngăimă trist Castelul Turn.
- Ai vrea să ajungi la un orfelinat? întrebă săniuţa.
- Da, este visul meu. Acolo sunt sigur că un copil m-ar repara şi toţi ceilalţi s-ar juca frumos cu mine. Aş prinde viaţă şi m-aş hrăni cu veselia lor, adăugă, gânditor, Castelul Turn.
“Am venit şi noi odată/La un an cu sănătate…” se auzeau colindătorii.
- Alex, Oana, ninge! spuse tatăl, privind fericit fulgii care cădeau din cerul alb ca o mantie argintie.
- Urraaa! Mâine la derdeluş. Repede, să scoatem săniuţa de la naftalină, se auzi glasul zglobiu al lui Alex.
Fără a sta pe gânduri şi a aştepta şi alte rugăminţi, tatăl execută sarcina.
- Eşti norocoasă, săniuţo! De când te-am cumpărat ai avut parte de activitate intens an de an. Hai, la treabă acum, spuse tatăl copiilor şi prinse săniuţa de bara ce uneşte picioarele.
Săniuţa îl linişti pe Castelul Turn, ce părea foarte supărat.
- Promit că pun o vorbă bună pentru tine. Ai încredere în mine. Prietenul la nevoie se cunoaşte.
- Mulţumesc! Ai grijă pe unde circuli, adăugă Castelul Turn.
Săniuţa a fost curăţată cu o soluţie specială pentru lemn şi scoasă la aerul rece, să-şi intre în formă. “Ce bine este! Aer proaspăt pentru celulele mele lemnoase!” spuse fericită, privind cerul înstelat. “Ce dor mi-a fost de voi: stele, lună, ramuri, nea.” În curând, obosită şi emotionată, a aţipit.
Zorii zilei îi gâdilau lemnul lustruit. Era ca şi nouă. Se simţea pregătită să alerge mult şi bine. De abia aştepta să demonstreze că e în formă.
Nici nu a terminat de gândit, că Alex şi Oana au şi sosit lângă ea.
- Pregătită de peripeţii, săniuţa mea? zise zâmbind voios, băiatul.
- Bineînţeles, răspunde săniuţa, deşi ştia că nu poate fi auzită. Şi am o mare surpriză pentru voi! O să vedeţi cât de curând.
Oana şi Alex s-au suit pe săniuţă şi au pornit  în sus, pe stradă. La colţul străzii, săniuţa a făcut curbă spre dreapta.
- Hei, dar unde ne duci? Nu avem voie să ne îndepărtăm prea mult azi, striga Alex.
- Nu vă faceţi griji, sunteţi în siguranţă, spuse săniuţa.
La două străzi mai sus, era un orfelinat. Săniuţa ştia despre el, aşa că, a ajuns în faţa lui şi s-a oprit. Copiii se uitau trişti pe ferestre. Pentru ei nu există  Moş Nicolae şi Moş Crăciun.
Alex şi Oana îi priveau  tăcuţi, şi într-un târziu  le-au făcut semn cu mâna. În pragul casei s-au ivit doi băieţi, cam de aceeaşi vârstă cu Alex.
- Vreţi să faceţi o tură cu săniuţa? întrebă încet, Alex.
Cei doi s-au privit miraţi şi au răspuns în cor:
- Mulţumim, ne-ai făcut o mare bucurie.
Săniuţa alerga năstruşnică purtând fericită cei doi copii, care de mult nu se mai bucuraseră de  o asemenea plimbare. Săniuţa era încântată de chiotele vesele şi de râsetele celor doi băieţi.
La oprire, înainte de a-şi lua rămas bun, Alex le spuse:
- Mâine este Crăciunul. Sunt sigur că Moş Crăciun va lăsa ceva şi pentru voi. Promit că mă întorc la voi. Ce spui Oana?
- Da, sigur vom împărţi dulciurile şi cadourile cu voi, răspunse Oana, emoţionată.
Zâna Timpului a oprit imaginea.
-          Credeţi că aşa veţi proceda anul acesta?
-          Da, bineînţeles că da... strigă Alex.
-          Sigur aşa vom proceda, spuse Oana, cu privirea în pământ.
Zâna apăsă pe telcomandă şi filmul porni din nou.
Ajuns acasă, Alex se duse direct la pod, şi scoase toate jucăriile abandonate acolo. Îi ceru ajutorul tatălui său, le-au reparat, le-au pus în saci şi a doua zi, ştia ce are de făcut cu ele.
- Mulţumesc, zise Castelul Turn, în timp ce era transportat pe săniuţă spre orfelinatul de băieţi.
- Cu mare drag, răspunse săniuţa. Orice vis, când crezi în el se îndeplineşte. Şi asta, mai ales în preajma Crăciunului.
Castelul Turn a petrecut zile multe şi fericite alături de generaţii de copii.
Săniuţa, peste câţiva ani, i-a devenit parteneră de poveşti la orfelinat.
- Interesant film.... ne-a fost de folos. Mulţumim Zâna Timpului, grăi Oana, în timp ce pleoapele îi deveneau din ce în ce mai grele.
*
Fiecare ajunge acolo unde îşi doreşte. Trebuie doar să creadă.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină