Minipoveste primita de la Rux Ţeţiu - Copilărim

Mulţuuuuumesc mult!


….
Mai pe la amiază, imediat ce pomii fură tunşi şi curăţaţi în livada micuţă din spatele casei, Luca îl trezi pe Sile care adormise la umbra teiului secular, ce se afla lângă cerdacul casei batrâneşti.
-          Sile, trezeşte-te !! spuse acesta mai mult şoptit, în timp ce îl scutură uşor pe fratele său.
Mezinul zări silueta fratelui mai mare printre ochii întredeschişi şi, intuind din tonul scăzut al vocii şi mişcarea uşoară dar fermă cu care fusese trezit că urma să se petreacă ceva  important, uită pe dată de dulceaţa îmbietoare a somnului din după-amiezele de vară şi sărind sprinten din locul în care nu mai devreme de câteva clipe călătorea printre vise, îl urmă pe fratele său în livadă.
Ajunşi în dreptul primului pom, cei doi fraţi priviră mai întâi vreascurile si crengile adunate la un loc, apoi livada fremătând uşor sub alintul unui vânticel călduţ de la munte. Părea alt loc – atât de cald şi primitor si liniştit, de parcă furtuna din ajun nu ar fi culcat la pământ ramurile pline de fructe şi nu şi-ar fi luat tributul de crengi si frunze cu o seară în urmă.
-          Aţi întârziat ! Se auzi o voce puţin răguşită venind de jos, dinspre picioarele băieţilor. Timpul nu stă pe loc, continuă vocea şi dacă vreţi să avem un adăpost în seara aceasta va trebui să vă grăbiţi. Nu se ştie dacă Furtuna nu se va întoarce după vreo creangă, sau două. Când vine vorba de reamenajat livezi, este foarte pretenţioasă.
Luca încuviinţă şi, ca un adevărat comandant de expediţii, înarmat cu un caiet de matematică, riglă, creion şi gumă, trasă în grabă, dar cu mare grijă, sarcinile pe care urmau să le ducă la bun sfârşit fiecare dintre ei. După aceea, plecă în magazie şi se întoarse cu basculanta de plastic încărcată cu unelte, sfoară, o lanternă, câteva pături şi cartoane. Sile îl urmă la scurt timp ducând cu grijă un coş mare în care avea ulcica plină cu apă rece din fântână, farfurii, un ştergar şi jumătate din plăcinta cu prune coaptă dis de dimineaţă de bunica Mara. Mai avea si un bol cu ce mai rămăsese din friptura de la prânz si un colţ de pâine cam uscată.
Rămas de pază lângă crengile mai mari ce fuseseră duborâte de furtuna dezlănţuită în ajun, crengi pe care mai rămăseseră câteva prune stinghere, Dudu îi întâmpină fericit.
-          Cât aţi fost plecaţi am găsit locul perfect pentru ... Ştiţi voi, le şopti acesta complice, şi arată mândru către nucul bătrân şi falnic din spatele curţii.
Băieţii încuviinţară – nu exista un loc mai bun, Dudu este un adevărat strateg, un înţelept. Acolo urmau să fie feriţi de primejdii, sau de ochii iscoditori, iar cei doi meri ce se aflau de o parte si de cealaltă a nucului formau împreună cu acesta o bază perfectă pentru ceea ce urma a fi o aventură de mult dorită şi aşteptată.
-          Dudu, ai dreptate, în plus nu este nici foarte departe de locul unde sunt crengile! Ne vom descurca de minune! încuviinţă Luca.
Îndată sfoara adusă de Luca fu legată de trunchiurile celor trei pomi. Cei doi fraţi aduseră de lângă gard pietrele de râu pe care le adunaseră în timp şi le ascunseseră  într-un şanţ mascat de tufe de zmer şi mur. Cu ajutorul lor delimitară temelia şi, asemenea unor adevăraţi proiectanţi, băieţii ridicară unul câte unul pereţii căsuţei, folosind ramurile si frunzele pe care furtuna hotărâse să le ofere tinerilor aventurieri. Lucrau cu spor şi se mai opreau din când în când pentru o mică pauză de o prună, sau un măr, sau pentru a primi încuviinţarea lui Dudu, cum că totul merge conform planului.
-          Şi cu creanga aceasta am terminat şi ultimul perete, spuse fericit Luca, în timp ce fratele său aducea cartonul cel mare, pe care urmau a-l folosi pe post de uşă.
-          Arată foarte bine ! Sunt mândru de voi, se auzi venind de undeva de jos vocea răguşită alui Dudu.
-          Acum mai rămâne să mobilăm şi....
Sile fu întrerupt de zgomotul unei maşini. Toţi trei îşi îndreptară atenţia spre şură... Zgomotul însă devenea tot mai îndepărtat....
-          Şi dacă... plouă... ? Sile rupse într-un final tăcerea care se aşternuse puţin mai devreme..
-          Suntem pregătiţi !! îi răspunde Luca, arătându-i triumfător o husă veche, impermeabilă care se afla în basculanta acum aproape goală.
Ancorată cu frânghii deasupra pereţilor din crengi, husa camuflaj era ultimul element care întregea puzzle-ul. Odată mobilată cu ajutorul păturilor, a unei mici măsuţe improvizate dintr-un taburet vechi ascuns de băieţi în acelaşi loc cu pietrele de rău, căsuţa din livadă primea razele calde ale soarelui ce anunţau că s-a lăsat seara. Mica basculantă de plastic se transformă în suport pentru ulcica plină cu apă din fântână. Ştergarul care acoperise ulcica şi mâncarea din coş fu aşternut pe masa aşezată în afara casuţei, dar sub acoperişul pe care husa îl făcea deasupra.
-          Acestea sunt pentru tine, Dudu, îi spuse Sile prietenului său cu ochi mari şi negri. Aşezat pe o pernă alături de cei doi fraţi, Dudu savură friptura şi colţul de pâine, în timp ce Sile şi  Luca împărţeau frăţeşte plăcinta.
Soarele cobora uşor spre asfinţit iar peisajul se trasforma încet, încet, până când, la lumina lanternei, cei trei nu mai recunoscură nimic... doar câteva siluete răsleţe ale pomilor ce foşneau uşor îmbiind la somn. Cei trei intrară în căsuţă şi, după ce mulţumiră pentru toate cele de care se bucuraseră în ziua ce urma să se sfârşească, se culcară liniştiţi, adormind uşor, legănaţi de cântecul greierilor ce se ospătau din firimiturile lăsate special pentru pricepuţii cântăreţi pe basculantă.
....

O rază de soare ce-şi croise drum printre crengile din faţa geamului îl trezi pe Luca. Fratele său îl aştepta cuminte lângă bagajul gata făcut. Urmau să plece în vacanţă la bunici.
- I-aţi luat hamul lui Dudu? se auzi vocea mamei. Luca, esti gata de plecare?
Auzindu-şi numele, Dudu ciuli urechile negre si lucioase si se ridică fericit de langă Sile unde aştepta cuminte plecarea. Se îndreptă spre Luca şi, dând bucuros din coadă îl privi complice. Şi el abia aştepta să plece la ţară, unde, în livada din spatele casei bătrâneşti, o căsuţă din crengi îi aştepta să fie construită, aventuri multe se întrezăreau iar el, Dudu, cockerul negru al familiei Ion, urma să îşi recapete vocea usor răguşită cu care le grăia sfătuitor prietenilor săi dragi.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

2 comentarii:

copilarim spunea...

Si eu multumesc mult - sunt foarte foarte emotionata sa o citesc publicata aici, pe taramul povestilor!!


rux

DOAR NOI spunea...

:) Esti talentata... nu ca nu as fi stiut... :)

Zambete si bucurii. :)

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină