Minipoveste primita de la Rux Ţeţiu - Copilărim

Mulţuuuuumesc mult!


….
Mai pe la amiază, imediat ce pomii fură tunşi şi curăţaţi în livada micuţă din spatele casei, Luca îl trezi pe Sile care adormise la umbra teiului secular, ce se afla lângă cerdacul casei batrâneşti.
-          Sile, trezeşte-te !! spuse acesta mai mult şoptit, în timp ce îl scutură uşor pe fratele său.
Mezinul zări silueta fratelui mai mare printre ochii întredeschişi şi, intuind din tonul scăzut al vocii şi mişcarea uşoară dar fermă cu care fusese trezit că urma să se petreacă ceva  important, uită pe dată de dulceaţa îmbietoare a somnului din după-amiezele de vară şi sărind sprinten din locul în care nu mai devreme de câteva clipe călătorea printre vise, îl urmă pe fratele său în livadă.
Ajunşi în dreptul primului pom, cei doi fraţi priviră mai întâi vreascurile si crengile adunate la un loc, apoi livada fremătând uşor sub alintul unui vânticel călduţ de la munte. Părea alt loc – atât de cald şi primitor si liniştit, de parcă furtuna din ajun nu ar fi culcat la pământ ramurile pline de fructe şi nu şi-ar fi luat tributul de crengi si frunze cu o seară în urmă.
-          Aţi întârziat ! Se auzi o voce puţin răguşită venind de jos, dinspre picioarele băieţilor. Timpul nu stă pe loc, continuă vocea şi dacă vreţi să avem un adăpost în seara aceasta va trebui să vă grăbiţi. Nu se ştie dacă Furtuna nu se va întoarce după vreo creangă, sau două. Când vine vorba de reamenajat livezi, este foarte pretenţioasă.
Luca încuviinţă şi, ca un adevărat comandant de expediţii, înarmat cu un caiet de matematică, riglă, creion şi gumă, trasă în grabă, dar cu mare grijă, sarcinile pe care urmau să le ducă la bun sfârşit fiecare dintre ei. După aceea, plecă în magazie şi se întoarse cu basculanta de plastic încărcată cu unelte, sfoară, o lanternă, câteva pături şi cartoane. Sile îl urmă la scurt timp ducând cu grijă un coş mare în care avea ulcica plină cu apă rece din fântână, farfurii, un ştergar şi jumătate din plăcinta cu prune coaptă dis de dimineaţă de bunica Mara. Mai avea si un bol cu ce mai rămăsese din friptura de la prânz si un colţ de pâine cam uscată.
Rămas de pază lângă crengile mai mari ce fuseseră duborâte de furtuna dezlănţuită în ajun, crengi pe care mai rămăseseră câteva prune stinghere, Dudu îi întâmpină fericit.
-          Cât aţi fost plecaţi am găsit locul perfect pentru ... Ştiţi voi, le şopti acesta complice, şi arată mândru către nucul bătrân şi falnic din spatele curţii.
Băieţii încuviinţară – nu exista un loc mai bun, Dudu este un adevărat strateg, un înţelept. Acolo urmau să fie feriţi de primejdii, sau de ochii iscoditori, iar cei doi meri ce se aflau de o parte si de cealaltă a nucului formau împreună cu acesta o bază perfectă pentru ceea ce urma a fi o aventură de mult dorită şi aşteptată.
-          Dudu, ai dreptate, în plus nu este nici foarte departe de locul unde sunt crengile! Ne vom descurca de minune! încuviinţă Luca.
Îndată sfoara adusă de Luca fu legată de trunchiurile celor trei pomi. Cei doi fraţi aduseră de lângă gard pietrele de râu pe care le adunaseră în timp şi le ascunseseră  într-un şanţ mascat de tufe de zmer şi mur. Cu ajutorul lor delimitară temelia şi, asemenea unor adevăraţi proiectanţi, băieţii ridicară unul câte unul pereţii căsuţei, folosind ramurile si frunzele pe care furtuna hotărâse să le ofere tinerilor aventurieri. Lucrau cu spor şi se mai opreau din când în când pentru o mică pauză de o prună, sau un măr, sau pentru a primi încuviinţarea lui Dudu, cum că totul merge conform planului.
-          Şi cu creanga aceasta am terminat şi ultimul perete, spuse fericit Luca, în timp ce fratele său aducea cartonul cel mare, pe care urmau a-l folosi pe post de uşă.
-          Arată foarte bine ! Sunt mândru de voi, se auzi venind de undeva de jos vocea răguşită alui Dudu.
-          Acum mai rămâne să mobilăm şi....
Sile fu întrerupt de zgomotul unei maşini. Toţi trei îşi îndreptară atenţia spre şură... Zgomotul însă devenea tot mai îndepărtat....
-          Şi dacă... plouă... ? Sile rupse într-un final tăcerea care se aşternuse puţin mai devreme..
-          Suntem pregătiţi !! îi răspunde Luca, arătându-i triumfător o husă veche, impermeabilă care se afla în basculanta acum aproape goală.
Ancorată cu frânghii deasupra pereţilor din crengi, husa camuflaj era ultimul element care întregea puzzle-ul. Odată mobilată cu ajutorul păturilor, a unei mici măsuţe improvizate dintr-un taburet vechi ascuns de băieţi în acelaşi loc cu pietrele de rău, căsuţa din livadă primea razele calde ale soarelui ce anunţau că s-a lăsat seara. Mica basculantă de plastic se transformă în suport pentru ulcica plină cu apă din fântână. Ştergarul care acoperise ulcica şi mâncarea din coş fu aşternut pe masa aşezată în afara casuţei, dar sub acoperişul pe care husa îl făcea deasupra.
-          Acestea sunt pentru tine, Dudu, îi spuse Sile prietenului său cu ochi mari şi negri. Aşezat pe o pernă alături de cei doi fraţi, Dudu savură friptura şi colţul de pâine, în timp ce Sile şi  Luca împărţeau frăţeşte plăcinta.
Soarele cobora uşor spre asfinţit iar peisajul se trasforma încet, încet, până când, la lumina lanternei, cei trei nu mai recunoscură nimic... doar câteva siluete răsleţe ale pomilor ce foşneau uşor îmbiind la somn. Cei trei intrară în căsuţă şi, după ce mulţumiră pentru toate cele de care se bucuraseră în ziua ce urma să se sfârşească, se culcară liniştiţi, adormind uşor, legănaţi de cântecul greierilor ce se ospătau din firimiturile lăsate special pentru pricepuţii cântăreţi pe basculantă.
....

O rază de soare ce-şi croise drum printre crengile din faţa geamului îl trezi pe Luca. Fratele său îl aştepta cuminte lângă bagajul gata făcut. Urmau să plece în vacanţă la bunici.
- I-aţi luat hamul lui Dudu? se auzi vocea mamei. Luca, esti gata de plecare?
Auzindu-şi numele, Dudu ciuli urechile negre si lucioase si se ridică fericit de langă Sile unde aştepta cuminte plecarea. Se îndreptă spre Luca şi, dând bucuros din coadă îl privi complice. Şi el abia aştepta să plece la ţară, unde, în livada din spatele casei bătrâneşti, o căsuţă din crengi îi aştepta să fie construită, aventuri multe se întrezăreau iar el, Dudu, cockerul negru al familiei Ion, urma să îşi recapete vocea usor răguşită cu care le grăia sfătuitor prietenilor săi dragi.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

O ora de poveste


Copiii internati in spitalul fundeni au nevoie de ajutorul nostru, iar de aceasta data nu ne referim doar la carti, jocuri si jucarii ci la lucruri vitale - MEDICAMENTE. Aceasta este o lista cu medicamentele necesare. Puteti sa ne ajutati ori donand medicamentele din aceasta lista ori cu bani direct in contul fundatiei "Asociaţia Speranţă pentru Tine"
Cont: RO84 BRMA 0509 0263 5900 0000
Banca Românească
Cod Fiscal 25574408

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

CONCURS

Poveste în poveste. Scrieţi voi continuarea. Ofer ca premiu, pentru ce mai interesantă "minipoveste", cartea mea "Tolba cu poveşti". Termen limită, joi 23 august, orele 23. :)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Poveste în poveste de Claudia Groza


Vara aceasta este extrem de călduroasă.  Gloria a primit o carte de ziua ei. Îşi face două codiţe împletite şi se pregăteşte de lectură. Iubeşte cărţile şi călătoriile. Motanul e nelipsit de lângă ea.
-         Bine Tom, poftim lângă mine.
Gloria s-a aşezat în balansoar. Farfuria cu fructe şi biscuiţi tronează pe un tamburel.
Skipy, căţelul latră nemulţumit.
-         Poftim, vino să stai lângă mine. Îţi voi povesti ce se întâmplă cu personajele.
Papucii au căzut din picioarele Gloriei şi stau dezordonat pe covaruşul de pe terasă.
-         Să nu sforâi dacă adormi, spuse un papuc. Vreau să aflu ce se întâmplă  într-o carte.
-         Stai liniştit, sunt la fel de nerăbdător ca şi tine.
Semnul de carte, eliberat dintre pagibile cărţii, respiră şi zâmbeşte.
-         Pot dormi liniştit. Mă oboseşte agitaţia din carte. Când coperţile se închid, personajele se distrează teribil. Animalele prind viaţă. Datoria mea este să le păzesc, astfel încât, atunci când cititorul deschide cartea povestea să aibă sens. Aaaa... ce bine e să te odihneşti! Ce-mi place de Gloria că citeşte mult! Sunt sigur că dorm trei-patru ore liniştit.
Semnul de carte , pus cu grijă pe balansoar lângă Gloria, adormi.
-         Ahh... sunt nerăbdătore să descopăr ce au mi făcut cei doi băieţi, Luca şi Sile.
-         Ham-ham...
-         Da... îţi spun şi ţie... imediat....
Aşadar, vom avea o poveste în poveste.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Călătoria într-un sat de Claudia Groza


            Stelele care tivesc cerul, dispar una câte una. Luna se îndură greu să părăsească mantia albăstruie, aşa că, doar îşi schimbă culoare din galben în argintiu, şi aşteaptă mândrul soare să apară pe seninul cerului. Se anunţă o caldă şi frumoasă zi de vară.
          Doi copii din Anglia, Tom şi Liz – care de acum aşteaptă nerăbdători să cunoască locuri şi oameni noi-, se plimbă cu al lor balon strălucitor în razele soarelui, peste un superb sat de munte.
- Câtă verdeaţă! Ce miros diafan vine! Ce case frumoase! Parcă ar fi desenate, aşa cum am văzut în cărţile de poveşti.
- Vrei să poposim, micuţo? întrebă balonul.
- Dacă ai vrea, tare m-aş bucura!
Cu o grijă sporită, balonul survolează terenul de aterizare, astfel încât să nu sufere vreun accident, ce ar face să finalizăm povestea călătoriei aici şi acum. Toate bune şi frumoase, aterizarea a avut succesul aşteptat (scontat), iar copii au coborât nevătămaţi.
Tom şi Liz au luat-o la fugă pe covorul verde–smarald pentru a-şi dezmorţi picioarele, adulmecând cu nesaţ prospeţimea ierbii ce plutea în aburii aerului proaspăt al dimineţii. Zărind o căpiţă proaspătă, fetiţa zglobie nu a stat mult pe gânduri şi s-a aruncat cât era de lungă.
- Hei, nu îţi este ruşine? Cum îndrăzneşti să distrugi munca de câteva ore bune a unui biet bunic?
- Bună dimineaţa. Iertaţi-mă vă rog! Miroase atât de bine, este atât de moale, încât mi s-a părut de-a dreptul irezistibilă. Sunt plecată de câteva zile de acasă. Recunosc că mi-e dor de părinţi.
Lacrimi mari, cristaline şi repezi, au început să curgă pe obrajii îmbujoraţi de la alergat ai copilei.
- Încetează Liz. Ne vom descurca, şopti Tom, întinzând mâna surorii lui.
- Biata copilă! Dar poftiţi de vă jucaţi şi vă ospătaţi cum se cuvine cu ai mei nepoţi, spuse bătrânul milos, cu un zâmbet blând şi larg cât toată faţa lui osoasă, brăzdată de riduri adânci, săpate de timp.
- Mulţumesc, mulţumesc, strigă cu glas voios micuţa.
La câţiva metri, se vede o casă frumoasă, de ţară, cu ţigle roşii, ferestre mari şi perdele croşetate. Uşa este întredeschisă, iar în prag stau o fetiţă şi un baieţel, care aruncă, pe rând, un zar mare şi colorat.
- Bună dimineaţa, dragii bunicului. Iată, v-am găsit parteneri de joacă. Sunt de nădejde, căci au ce vă povesti! Dar înainte de asta, haideţi să vă ungeţi gurile cu bunătăţile pe care vi le-am pregătit de cu zori.
Copiii fac prezentările şi pornesc spre foişor.
- Şi cum aţi zburat cu balonul?
- Nu v-a fost teamă?
- De cât timp călătoriţi?
- Nu zburăm de mult. Căutăm nişte prieteni din România. Am venit să-i vizităm, însă ne-am rătăcit, spuse Tom.
- Încearcă să foloseşti telefonul mobil pentru a stabili coordonatele, rosti Liz.
- Nu se poate aici. Nu este semnal sau nu ştiu ce se întâmplă, dar este nefuncţional telefonul. Nu pot accesa internetul.
Copiii se uitau miraţi unul spre altul. Liz a sesizat acest lucru.
- Ce s-a întâmplat?
- Ne puteţi explica şi nouă ce este telefonul mobil?
- Dar internetul? completă fetiţa.
Tom interveni, oarecum mirat.
- Internetul este un serviciu care îţi oferă răspunsul la orice întrebare. Este ca un înţelept al lumii, un atotştiutor. Iar telefonul mobil, este acest aparat – şi Tom scoase din buzunar telefonul -, prin care poţi comunica la orice distanţă cu cei dragi.
- Noi nu avem acces la aşa ceva. Suntem prea săraci, spuse Avram, băiatul cu obraji pufoşi întâlnit în ograda bătrânului.
După masa copioasă, copiii au asistat la mulsul caprelor, la prepararea brânzeturilor, apoi s-au jucat în iarbă întreaga după-amiază, au alergat cu iezii şi    l-au ajutat pe bunic să planteze flori şi legume.
- Ar trebui să pornim în căutarea prietenilor, rosti Tom.
- Am să vă ajut eu, răspunse bătrânul. Dar ar fi bine să pornim la drum mâine în zori.
- Cum credeţi. Vă mulţumim, îngăimă Liz.
- Cum putem să vă răsplătim pentru bunătatea dumneavoastră?
Bătrânul tăcea. El nu avea nevoie de nimic, însă nepoţii lui, Avram şi Ana duceau lipsă de multe. Ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile, Liz strigă:
- Am găsit! Le vom da nepoţilor cărţile, pixurile şi caietele pe care le avem cu noi. La întoarcere ne vom juca împreună.
- Că bine le gândeşti tu, copilă dragă, răspunse uşurat bătrânul, în timp ce nepoţii zâmbeau fericiţi.
Noaptea cobora liniştită, şi aşternea stele pe cerul ca cerneala, şi îmbrăca satul în mantia sa cu sunet de greieri.
*
Era o dimineaţă răcoroasă. Soarele se ridica semeţ pe cerul albastru sidefiu, acoperit cu scame de nori. Vântul se plimba discret printre frunze. O rază s-a furişat discret printre nori. Era atât de zburdalnică şi curioasă! La fel de curioşi erau Tom şi Liz să îşi întâlnească prietenii.
Chiar dacă somnul nu se dezlipea cu una cu dou (aşa uşor) de gene, cei doi copii erau pregătiţi să pornească în căutarea locuinţei unchiului lor.
- Aţi spus că prietenii voştri locuiesc în apropiere?
- Da, aşa ne-am notat: satul Horei, lângă hipodrom. Radu şi Ilona Coresi.
- Ştiu sigur unde locuiesc. Tatăl lor este primarul satului. Oameni deosebiţi, într-adevăr, adăugă bătrânul.
Cu merinde pentru drum, au purces spre satul învecinat, unde locuiau prietenii copiilor. Drumul era destul de lung, însă într-o companie plăcută, nici nu se simte când trece timpul şi distanţa.
- Ce vă mână aşa aprig la prietenii voştri?
- Vrem să-i ajutăm la noua lor invenţie, afirmă Liz.
- Dar sunt oameni şcoliţi în sat, care ar putea să-i ajute, se miră bătrânul.
- Este un proiect de-al nostrum. Vedem la faţa locului cum stau lucrurile.
În depărtare se zărea o casă modestă, cu gard înalt de lemn. Se auzea un zgomot puternic.
- Clar vă sunt prietenii, care meşteresc la avion. Vă las acum şi cu mare drag, vă aştept la întoarcere cu un pahar de lapte şi puţină joacă, îngăimă bătrânul.
- Cu mare bucurie, răspunseră copiii, agăţându-se de gâtul bătrânului.
- Hei, este cineva acasă, strigară în cor Liz şi Tom.
- Hei! Aţi ajuns! Şi nici una nici două, Radu şi Ilona îşi îmbrăţişară prietenii. Credeam că nu mai veniţi!
- Am avut peripeţii, nu glumă.  Cum merge treaba? întrebă Tom.
- Dragul meu, m-am împotmolit. S-a defectat ceva la motor. Nu-i dau de cap, iar problema este că i-am promis tatălui că voi pilota la sărbătoarea satului, care se apropie.
- Sigur defecţiunea nu este la elice? Este strâmbă, spuse Liz, care analiza de mult avionul din hambar.
- Tom, crezi că voi reuşi să fac o pernă de aer pe care avioanele să o folosească la aterizare?
- Bineînţeles că poţi, ţi-am adus calculele.
- Eu îmi păstrez ideea. Defecţiunea este din cauza elicei, şopti Liz.
- Vom face altă elice, la fierarul satului, răspunse Radu apropiindu-se de avion, păzit cu străşnicie de Liz.
*
Cu emoţii ce le colorau obrajii în roşu aprins, Radu împreună cu prietenii săi s-au prezentat în faţa părinţilor.
- Venim cu veşti bune, tata.
- Să le aud, zise acesta, ridicând privirea din ziarul pe care îl studia cu atenţie.
- Prietenii mei m-au ajutat şi am reperat avionul. Este pregătit pentru sărbătoare.
- Mare bucurie. Vestea merită sărbătorită. Aşadar, la masă, dragii mei.
*
Cu mic, cu mare. satul s-a adunat pentru marea sărbătoare. Îmbrăcaţi în costume de epocă, veseli şi nerăbdători să vadă spectacolul, se salutau unii pe alţii. Liz şi Tom erau fericiţi. Se uitau insistent după Avram şi Ana.
- Hei. Aici suntem, strigă Liz, zărindu-i. Ce bine că aţi venit. Avem o surpriză pentru voi.
- Din alt colţ, Tom vine însoţit de prietenii lor, Radu şi Ilona Coresi.
- Prieteni, ei sunt cei doi copii minunaţi despre care v-am povestit.
Copiii şi-au dat mâna. În curând a început spectacolul.
Avionul pilotat de Radu survola înălţimile. Domnul coresi, precum şi sătenii erau încântaţi de reuşita băiatului. Au urmat dansuri şi ospăţul mult aşteptat.
„ Jocul şi copilăria sunt frumoase oriunde şi în orice condiţii”, gândi cu voce tare, Tom.
Ceilalţi au tăcut pentru câteva clipe, apoi l-au aplaudat şi l-au îmbrăţişat.
Întotdeauna ai ce învăţa de la cei din jurul tău, bogaţi sau săraci, completă Liz fericită.
Pe cer, flutura un banner pe care scria: „Nu uita niciodată: visele se pot îndeplini.  Bucură-te  de copilărie, de joacă şi de joc. Călătoreşte şi învaţă de la ape, vânt, fluturi, nori, plante.”

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină