Pisicile Întunericului de Claudia Groza



E seară. După o zi obositoare, călduroasă, Toma s-a dezechilibrat în clipa când a deschis fereastra şi a lovit o pisică din porţelan. Aceasta se sparge în câteva bucăţi mari.
- Am dat de necaz. Era primită cadou, iar mama ţine foarte mult la el, şopti speriat Toma.
- Lipeşte-mă, lipeşte-mă, se auzi o voce pisicoasă.
Băieţelul o lipeşte în grabă, cu mâini tremurânde şi lacrimi în ochi. Apoi, o bandajează. Pisica se scutură şi prinde viaţă.
-Acum, te voi duce în oraşul meu. Fac parte din gaşca “Pisicile Întunericului”. Ieşim numai noaptea. Rolul nostru este de a apăra oraşul. De aceea ochii ne luminează puternic în noapte.
Toma a fost purtat pe spatele pisicii gri-albastre. Au sărit garduri, au mers prin locuri foarte strâmte şi au ajuns în Oraşul Fantomă.
- Oraşul acesta este precum în poveşti. Case frumoase, înalte, străjuiesc străzile înguste, murmur Toma.
- Da, este deosebit. Din pacate se află permanent (mereu) în pericol.
- Din ce cauză?
- Motive diferite. Acum de exemplu, suntem ameninţaţi de un ghem mare, imens de aţă, ce zboară pe deasupra oraşului. Dacă va cădea pe case, le va distruge. Le va face praf şi pulbere. Nimic nu va putea fi salvat, răspunse agitată pisica.
- Şi ce măsuri aţi luat?
- Deocamdată, în fiecare seară ne urcăm pe acoperişurile caselor şi suflăm deasupra ghemului. Nu avem ce face! Atenţie, capul, strigă pisica.
Toma şi-a ferit capul. Ghemul a trecut la un milimetru de părul său.
-         E timpul să le luăm atitudine. Nu se mai poate altfel.
-         Nu avem ce face. Am încercat diverse trucuri, se miorlăi pisica.
Toma privi insistent stelele. “Vă rog, jucaţi-vă puţin cu acest ghem. Rotiţi-l, ridicaţi-l, desfăceţi-l”.  Stelele nu au stat pe gânduri şi s-au apropiat de ghem. L-aun înconjurat şi au început să desfacă firul.
-         Hei,nu, nu faceţi asta. Suntem pierduţi, strigă pisica. Tot oraşul va fi acoperit cu firul din acest ghemuriaş.
Era prea târziu. Firul se desfăcea continuu din ghem. Toma încerca să gândească rapid, să găsească o soluţie salvatoare.
-         Să formăm o echipă care să tricoteze o pătură mare şi pufoasă,strigă fericit Toma.
-         Nu e o idee rea. Dar cine se pricepe ala tricotat? întrebă uşor speriată şi gânditoare pisica.
Insectele de noapte au sosit să ţină firul. Bufniţa şi alte păsări purtau în zbor firul, pentru a nu se încurca. Furnicile şi omizile tricotau de zor. Şoriceii împătureau ţesătura moale, albă şi călduroasă.
-         Se vor face pături pentru copiii nou născuţi, şopti mândru de rezultat Toma.
-         Sau pentru oamenii fără adăpost, miorlăi pisica.
-         Vaai,ce nenorocire,firul a fost rupt de cleştii unui rac ţâfnos că a fost deranjat.
-         Nu vă panicaţi (speriaţi),se auzi vocea groasă a păianjenului. Aici întervin eu. Voi înădi firul cît aţi spune “hei-rup”.
În liniştea nopţii, stelele erau bucuroase că mai aveau doar puţin de desfăşurat din ghemul miraculous, care ameninţase atâta timp oraşul. Urmau să alunece spre toboganul veseliei şi să lase locul pe cerul de albastru senin, razele jucăuşe ale soarelui.
Toma se trezi fericit, mângăiat de soarele portocaliu şi nerăbdător să-i fie partener de joacă. Pisica gri-albăstruie stătea cuminte şi bandajată pe raftul al doilea al bibliotecii.
Când auziţi un miorlăit în miez de noapte,
Nu e cazul să vă speriaţi.
Pisicile Întunericului împăturesc voioase,
Păturile călduroase pentru copii şi sinistraţi.

E minunat să faci o faptă bună,
Un oraş poate să salvezi.
Sau de ce nu o cunună,
Mândrului soare să donezi.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Calatoria cuvintelor - de Claudia Groza


Aerul proaspăt, cu miros de flori de tei, pătrunde pe fereastra camerei. Cărţile frumos aşezate pe rafturile bibliotecii se bucură de razele vesele ale soarelui.
- Hei, când ai ajuns tu aici? grăi o carte groasă, cu coperţi tocite (măcinate).
- Bună dimineaţa. Aseară, am fost lecturată (citită) până la final şi apoi mi-am primit locul în bibliotecă.
- Miroşi încă a tuş. Eşti o carte tânără. Cum se mai scrie azi o carte?
- Da, sunt o carte tânără. Acum o lună am ieşit din tipografie. Mi-a plăcut aventura...
- Te rog, povesteşte-mi, şopti cartea cu pagini îngălbenite de timp.
- Păi... mii de litere pornesc în zbor până întâlnesc un scriitor, de care sunt atrase ca un magnet. Acesta le răsfaţă, le mângâie şi le ordonează în cuvinte, apoi în propoziţii. Duhul Cărţii suflă peste poveste şi personajele îşi încep activitatea. Scriitorul, duce manuscrisul la  o editură, unde este preluată de un redactor.
Redactorul este omul ce priveşte,
Răsfoieşte şi citeşte o poveste.
De personaje de se-ndrăgosteşte
Sau acţiunea o-ndrăgeşte,
Manuscrisul aventura şi-o trăieşte.
„Gata... am hotărât. Această poveste va fi publicată” se aude vocea fermă a redactorului. Cineva o va corecta, după care este înmânată unui om talentat la desen, care creionează personajele, astfel încât povestea poate fi înţeleasă foarte uşor. Când toate acestea sunt finalizate, un tehnoredactare scrie povestea la calculator.
          - Nu la maşina de scris? Ciudat... murmură cartea bătrână.
          - Nu. Acum totul este mai uşor.
Tastele coboară, se ridică.
Literele apar pe monitor.
Personajele dau replică după replică.
Povestea prinde sonor.
          - Când povestea este finalizată, porneşte spre tipografie. Aici mulţi oameni muncesc pentru a scoate fiecare pagină. La final, filele sunt lipite, bandajate şi puse între coperţi.
          - Eu am fost o carte valoroasă şi am fost editată (tipărită) într-un număr mic de exemplare, zise cartea cea groasă şi veche.
          - Eu am mulţi fraţi şi surori. Cred că 50.000. Am fost împachetate în cutii şi am plecat spre librării, biblioteci şcolare şi biblioteci publice.
          - Tu cum ai ajuns aici?
          - Stăteam liniştită pe un raft dintr-o librărie nouă, frumoasă, lumnioasă, când haţ, am fost luată şi răsfoită de un băieţel drăguţ, pasionat de lectură şi lumea cărţilor.
Tata, te rog frumos să îmi cumperi această carte. Este interesantă, iar personajele sunt animale din diferite zone geografice”, a fost rugămintea micuţului.
Sigur ţi-o cumpăr pentru că ştiu că iubeşti cărţile şi le îngrijeşti”, îi răspunse tatăl.
- Da, este fiul stăpânului meu. Într-adevăr, ne vizitează zilnic şi are grijă de noi. Bine ai venit pe rafturile bibliotecii, tânără enciclopedie despre animale.
- Bine te-am găsit, carte înţeleaptă de istorie.
*
Pe bibliotecă era un afiş, pe care era reprezentat un zid format din cărţi. Mesajul scris dedesubt: „Dragi copii, iubiţi cărţile şi îngrijiţi-le ca pe animalele voastre de companie. Cărţile vă transformă în oameni mari, frumoşi, isteţi şi curajoşi”.
Dragi copii, Ţara Cărţilor vizitaţi.
Eroii iubesc micuţii care citesc
Zânele, fetiţele isteţe ocrotesc.
Iubiţi-ne, nu ne uitaţi (abandonaţi).

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Cartea


Astăzi, zi de sărbătoare, au ieşit dar la plimbare,
De prin alfabetare, de la  A… până la Z,
Toate literele aranjate, rimelate, parfumate.
Ba mai scunde, ba mai late, rotunjite şi înalte,
Să se plimbe, să se-alinte, să mănânce acadele,
Fructe şi-alte bunătăţi, cunoscute de noi toţi.
Nefiind deloc atente, amuzate şi uituce,
L-au lovit ca inspiraţie, pe cel ce scria pamflete.
- Hei, dar ce chef am de-o poveste, spuse scriitorul.
- Vaaaiii…. Dragelor, el este, el este naratorul.
Cu mare drag l-au îmbrăţişat, în buzunarele sale s-au băgat
Şi-astfel deghizate, au ajuns în peniţă aşezate.
Cuvânt după cuvânt, şi rând cu rând se înălţa
Povestea conturată de Măria Sa, cu slugi şi regi,
Prinţese şi ducese, frumoşi feţi şi zmei cu negi.
- Manuscrisul este gata, şopti mândrul scriitor,
Aducând la piept uşor, cu iubire şi mult dor,
Filele poveştii noastre, ce se-adună într-o carte.
- Cioc, cioc, cioc. Stimate domn redactor,
V-am adus un manuscris. Îl puteţi răsfoi şi da o părere?
- Cu bucurie şi multă plăcere.
Manuscrisul a fost citit, îndrăgit şi aprobat.
Astfel, a pornit la corectat, tipărit şi cartonat.
Cu emoţii şi surprize, cartea cu povestea noastră
A ajuns în librării, printre alte zeci surate, colorate şi deştepte
Şi v-aşteaptă dragi copii, să găsiţi proverbe înţelepte, ropote şi şoapte,
Cu voie bună s-o lecturaţi şi acasă poate-o luaţi.
- Aici, în bibliotecă, lângă poezii, enciclopedii, atlase,
Pune-o carte cu prinţese sau crăiese.
Drumul cărţii este lung, întortocheat, cu surprize asortat,
La final noi vom găsi un tărâm fermecat
Unde ne putem juca, dansa şi învăţa cu personaje de neuitat.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Cufărul - de Claudia Groza


Gălăgie mare se auzea din casa de pe strada Cărţii, numărul 3. Toma era aniversat. Împlinea 5 ani. Baloane, trompete şi artificii făceau copiii să exclame urale şi să aplude zgomotos.
În camera lui Toma, stătea într-un colţ, trist şi obosit un cufăr. Când uşa s-a trântit de perete şi copiii au pătruns veseli, acesta ştia că a sosit vremea să se facă remarcat. S-a concentrat şi a reuşit să se deplaseze suficient pentru a scârţi.
- Hi, ce e asta? O fantomă? şoptiră copiii speriaţi.
- Nu vă fie teamă, este cufărul meu. Aşa face când vrea să atragă atenţia.
- Unde e cufărul? întrebă o fetiţă.
- Ce se găseşte în el? veni întrebarea unui băiat cu bucle negre.
- Nimic deosebit. Acolo îmi arunc eu diverse obiecte când mă grăbesc să fac ordine în cameră.
- Nu este adevărat! Eu cred că ascunzi o comoară, spuse băiatul ce rămăsese în uşă.
- Şi eu cred căsunt jucăriile cele mai frumoase, adăugă puştiul cu obraji roşii.
- Dacă nu mă credeţi, voi deschide cufărul, grăi Toma, ruşinat de ce aveau să vadă colegii lui înăuntru.
„În sfârşit voi vedea şi eu lumina” murmură cufărul. Nici nu termină bine, şi capacul a fost ridicat.
- Ne-ai păcălit! Ne-ai păcălit.... strigară în cor copiii.
Toma, nedumerit, a întors privirea. Nu-i venea a-şi crede ochilor. Bomboane diverse şi  acadele, umpleau cufărul.
          - Nu înţeleg... zău că nu îneleg cum au ajuns aici. Ştiţi bine că nu sunt zgârcit. Pftiţi, luaţi, dar ăsta e un adevărat miracol, îngăimă Toma.
          - Un astfel de cufăr mi-aş dori şi eu, spuse un băiat. Să arunc în el tot ce mă încurcă, iar el să le transforme în bmboane.
          - Treaba voastră dacă nu mă credeţi. Eu v-am mărturisit adevărul, răspunse Toma, uşor supărat că vorbele lui erau puse la îndoială.
Toma, nu te supăra copile,
De dragul tău, am vrut o bucurie să îţi fac.
N-am crezut că adevărul este atât de important
La o frumoasă aniversare, a unui băiat minunat.
Toţi copiii ascultau aceste versuri cântate. Au rămas înmărmuriţi.
          - Da, credeţi-l, se auzi vocea mamei. Nu vă minte. Eu am scos toate jucăriile, creioanele şi cărţile aruncate în cufăr şi l-am umplut cu bomboane şi acadele. Ştiam că vă veţi bucura de surpriza dulce.
          - Aşa este, aveţi dreptate, strigară copiii, aplaudând şi îmbrăţişând-o pe mama lui Toma.
Un cufăr poate ascunde bucurii şi nestemate,
Jucării, creioane, poveşti minunate.
Nu aruncaţi un cufăr vechi şi ramolit,
Mai bine îngrijiţi-l, făceţi-l un prieten  îndrăgit.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină