Păpădia şi soldaţii aerului de Claudia Groza


Sosise ziua mult aşteptată. Micuţul Toma, s-a trezit cu emoţie. Şi-a sărutat părinţii, aşteptând nerăbdător să meargă la clubul de poveşti. Mama lui scria poveşti, iar el era tare fericit când participa cu idei.
Drumul spre hotel a fost parcurs în compania veselă a razelor de soare.
-          Mami, tu ai emoţii?
-          Am câteva, dragul meu.
-          Te voi ajuta. Să nu îţi faci griji. Emoţia e un fel de fantomă?
-          Emoţia este un sentiment, care poate fi bun sau rău şi se plimbă prin corpul tău dând senzaţia că un muşuroi de furnici călătoreşte prin tine.
-          Mami, cum îţi vine inspiraţia?
-          Puiul meu drag, inspiraţia soseşte de unde nici nu mă gândesc. De la un nasture zărit pe trotuar, de la un zâmbet de la al tău, de la o floare care mă priveşte.
-          Minunat. Mami eşti deosebit de talentată.
-          Mă emoţionez, dragul meu drag, şi îl sărută pe micuţ pe cap.
Au ajuns la locaţia evenimentului. Până s-au strâns copiii, Toma a făcut turul sălii, a analizat jucăriile, cărţile şi a privit pe fereastră. „Poate îmi vine vreo idee pentru mama, dacă se află în impas”.
Tiptil-tiptil, Toma a ieşit din sală şi a mers la toaletă. În timp ce se spăla pe mâini, a auzit o voce şoptită.
-          Salvează-mă! Te rog, salvează-mă.
Băieţelul se uită de jur-împrejur, dar nu zări nimic.
-          Sunt eu, păpădia desenată deasupra chiuvetei. Atinge-mă şi ia-mă cu tine. Am nevoie de aer. Aici mă sufoc.
Timid, cu mâini umede, tremurânde, simţind cum obrajii îi iau foc, Toma a atins păpădia desenată pe perete. Într-o secundă, floarea a devenit reală, vie, cu tulpina verde, dar însetată de apă.
-          Du-mă pe un câmp şi suflă asupra mea. E nevoie să mă răspândesc în toate direcţiile.
-          Păi unde găsesc o câmpie? Suntem la oraş, într-un hotel.
-          Priveşte fix în oglindă, fără a clipi şi imaginează-ţi că alergi pe o câmpie verde, presărată cu multe flori.
Toma a executat instrucţiunile. Cu privirea aţintită în oglindă, fără a mişca pleoapele, şi-a închipuit câmpul verde din spatele casei de la bunici. Fluturi coloraţi diferit, zburau fericiţi din floare în floare.
-          Foarte bine. Acum suflă, şopti păpădia.
Băieţelul ridică păpădia la nivelul ochilor şi suflă. Zeci de petale pufoase au fost îmbrăţişate de adierile blânde ale unui vânt călduţ, de primăvară.
-          La revedere, Toooomaaaa... la reveeedeeere, strigau bucuroase pufoasele din aer.
În secunda următoare, cerul a fost asediat de mici capsule metalice.
-          Ce se întâmplă? întrebă Toma.
-          Ah... sunt soldaţii aerului, au şoptit speriate florile.
Cu o poftă uimitoare, soldaţii aerului au înghiţit puful de păpădie.
-          Vai, săracul puf. Va scăpa din capcana soldaţilor?
-          Nu, nu are nicio şansă. Este timpul să dăm de veste păsărilor războinice, a răspuns un fluture.
-          Vă pot fi de folos? spuse băiatul.
-          Sigur. Sună din această goarnă de trei ori, apoi faci pauză şi sufli din nou de trei ori.
Toma s-a conformat. Goarna era făcută din coajă de copac. A sunat de trei ori şi în depărtare s-a şi ivit un nor negru. Păsările războinice aveau ciocul foarte ascuţit şi penajul colorat. Vântul le-a îndrumat spre capsulele metalice. Ciocurile aurii, au început să lovească puternic, în mod repetat soldaţii aerului. Unii au cedat imediat. Alţi soldaţi s-au apărat şi s-au învârtit pentru a ameţi şi deruta păsările. Puful de păpădie era eliberat după ce soldaţii aerului erau răpuşi. După o plimbare prin aer şi o privire atentă asupra solului, puful ateriza şi îşi lăsa seminţele în pământ.
-          După ce va ploua, vor răsări alte păpădii, nu-i aşa? spuse Toma, privind spre locul unde se oprise un puf de păpădie,  apoi spre o floare de nu-mă-uita.
*
- Aici erai? Mi-am făcut griji, zise mama băiatului. Ai dispărut de mult. Ce i făcut?
-  Am salvat o păpădie şi am fost vizitat de inspiraţie. Cel puţin aşa cred. Trebuie să îţi spun o poveste, mami.
- De abia aştept să o ascult, dragul meu pui talentat.
*
Poveştile au o viaţă minunată. Ele ne însoţesc pretutindeni. Dacă suntem atenţi le auzim, le simţim, le putem scrie. Nu vă feriţi de poveşti. Ascultaţi-le şi împărtăşiţi-le cu cei dragi.








  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

3 comentarii:

elena stanescu spunea...

claudia, este deosebit de frumoasa, am reusit sa fiu acolo in poveste, si mi-am imaginat povestea ca pe un film cu imagini 3D:)!

Monica Andrei spunea...

Imi place foarte tare aceasta poveste...M-am vazut in locul lui Toma care sufla in papadie, care doreste sa ajute puful si sta apoi de vb cu mama despre papadie...Magda mea sigur va sufla in papadia imaginara, :), avem catei imaginari, pe care ii crestem...fata mea vorbeste cu personaje imaginare, asa ca povestea asta ii va fi tare draga. Iti multumim!

DOAR NOI spunea...

Va multumesc! E atat de important pentru mine sa primesc feed back.

O zi cu bucurii si zambete. :)

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină