Oraşul culorilor de Claudia Groza


O noapte aşa de albă nu se mai întâlnise niciodată. Şi nici nu era zăpadă sau ceva care să lucească. Stelele păreau pete de lumină fosforescentă. Luna era  un disc roşiatic. Copacii aveau straie argintii, iar crengile purtau frunze roşii, ca pe nişte bijuterii preţioase. Cerul era mov, iar norii de un roz delicios.
- Ce ciudăţenie!, exclamă Toma.
- Nu este nicio ciudăţenie. Poate tu eşti ciudat. Ce vrei să vezi într-un oraş al culorilor?, răspunse o pasăre cu penaj galben strălucitor.
Toma îşi roti privirea de jur-împrejur şi observă că se afla într-un loc foarte colorat.
- Bine ai sosit în Oraşul Culorilor, se auzi o voce pisicoasă.
- Oauu, o pisică roz! Sunt impresionat.
- Te aşteptam. De când ai citit despre culori, ştiam că ai să ne vizitezi.
- Într-adevăr am avut de colorat o planşă. Am fost răutăcios cu anumite culori. Nu le-am ales să se bucure de desenul meu. Probabl m-au pârât, replică Toma.
          - Nu te-au pârât, însă erau foarte triste. Rozul a plâns foarte mult. Striga că băieţilor nu le este pe plac. Nu-şi cumpără nici măcar acadele roz.
          - Îmi pare rău, nu am vrut să-l fac pe Roz să sufere. Ştiam că este o culoare a fetelor în special.
          - Toma, culorile sunt pentru toată lumea. Hai să îţi prezint Oraşul nostru. Aici râurile, lacurile sunt albe.
          - Precum laptele, strigă băieţelul.
          - Nu, te înşeli din nou. Aici laptele este cafeniu deschis, ca şi cum ar fi preparat cu ciocolată sau cacao.
          - Păşunile sunt multiculore. La noi există mult mai multe culori decât în lumea voastră.
          - De ce? întrebă Toma.
          - Pentru că noi le iubim şi le respectăm pe toate. Nu le respingem. Copiii au caiete foarte viu colorate, îmbrăcămintea la fel. Voi împărţiţi culorile: unele pentru fete, altele pentru băieţi; culori pentru mobilă, culori pentru perdele. Şi tot aşa. În schimb, aici, culorile sunt prietene toate între ele. Culorile sunt vesele şi strălucitoare.  
Toma îşi privea degetele. Se simţea atât de vinovat, iar lacrimile îi jucau în ochi.
- Hei, nu e cazul să fii trist. Viaţa ne oferă mereu lecţii din care învăţăm. Hai să îţi prezint prietenii mei, purceluşii albaştri.
- De abia aştept să-i cunosc. Înţeleg că aici nimeni nu râde de nimeni, nu?
- Bineînţeles că nu. Fiecare e simpatic în felul lui. Frumuseţea vine din interior, din fleul de a fi al fiecăruia.
          - Uite-i. Pig, Ben, Ten, vă prezint un prieten certat cu puţin cu culorile, zise pisica Roz.
          - Salutare, micuţule! Să nu te sperii de noi...
          - Sunteţi foarte drăguţi. Îmi sunteţi simpatici, confirmă Toma.
          - Atenţiune, atenţiune... începe spectacolul baloanelor colorate, se auzi în depărtare o voce de bărbat.    
Mii de baloane vesele
Se ridică în aer, rebele,
Fac tumbe, se iau la trântă cu norii,
Ca să încânte spectatorii.
Până să i se explice desre ce era vorba, Toma văzu cum cerul se umple de baloane colorate atât de diferit. Erau mii de culori! Niciodată nu zărise o aşa multitudine de nuanţe!
- Pentru că avem un oaspete de seamă, îi vom dărui o trusă pentru colorat cu toate culorile din Oraşul Culorilor. Poftim, băiete! Spuse primarul oraşului, care purta un costum foarte colorat.
- Vă mulţumesc. De acum, promit să iubesc şi să respect toate culorile în egal măsură.
- Bravo Toma. Admir isteţimea de care dai dovadă.
*
Planşa cu purceluşi, pisici şi alte animale aştepta pe covor, lângă pat, ca Toma să se trezească.
Iubiţi culorile.... coloraţi frumos.... respectaţi natura!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Broasca ţestoasă şi graba de Claudia Groza


Primăvara se întorsese cu tot arsenalul de minunăţii: soare vesel, vânt călduţ, muguri care se deschideau fericiţi sub mângâierile blânde ale razelor de lumină, păsări întoarse din ţările calde care îşi construiau harnice şi gălăgioase cuiburi, fire de iarbă care creşteau zi de zi mai sprintene şi mai dornice de joacă alături de animalele ieşite de prin vizuini şi alte adăposturi. Oamenii, cu mic cu mare erau dornici de mişcare. Parcurile au fost asaltate de zgomotul naturii: ciripit de păsărele, zumzăit de insecte, foşnetul frunzelor, glasul animalelor şi râsul zglobiu al copiilor.
- Hei, Toma, am o surpriză pentru tine.
- Uraa.. ce fel de surpriză, tati?
- Mergem la plimbare la lac.
- Pot să-mi iau bicicleta?
- Sigur că da.
Toma, o mogâldeaţă de băiat de 3 ani, şi-a pregătit bicicleta, plus accesoriile necesare: cască şi genunchiere. Părinţii au luat cele necesare pentru un picnic pe cinste.
Drumul spre lac a fost parcurs în compania cântecelor, a veseliei, a jocurilor şi a aplauzelor.
- Am ajuns la destinaţie, dragii mei, spuse tatăl.
- Ce frumos! E un soare strălucitor. Am să-l desenez.
- Uite materialele necesare pentru desen, şi mama îi întinse un caiet de desen şi o pungă plină de creioane colorate.
În timp ce desena peisajul ce se întindea în faţa ochilor săi albaştri preum marea în timpul furtunii, Toma a auzit un foşnet. Uitându-se în direcţia de unde venea zgomotul şi nevăzând nimic, şi-a continuat desenul.
- Mişcă-te mai repede.
- Dar nu pot mai repede.
          Aplecându-se, cu nasul aproape de pământ, Toma a zărit o broască-ţestoasă, iar în spatele ei un şoricel.
-         Ne-a văzut! Ce ne facem? grăi cu voce tremurândă broasca.
-         Păi ţi-am spus să mergi mai repede.
-         Hei, salutare! Nu vă fac nimic. Cine sunteţi? Eu sunt Toma. Am venit cu părinţii ala un picnic şi tocmai desenam împrejurimile când am auzit vocile voastre.
-         Eu sunt Bel, broasca-ţestoasă.
-         Iar eu Chiţ, şoricelul năzdrăvan.
-         Vă pot ajuta? Unde vreţi să ajungeţi?
-         La lac. Lui Bel îi este foame, iar mie mi s-au uscat mustăţile de sete.
-         Am o idee, Bel, adăugă Toma. Îţi dau rolele mele. Poţi merge mai repede aşa.
-         Super idee, confirmă Chiţ.
Băieţelul legă rolele de picioarele ţestoasei.
-Eşti pegătită?
-Daaaa... spuse cu frică în voce Bel.
Toma i-a făcut vânt şi împinse ţestoasa, care se propti cu putereîn stânca de la marginea lacului.
-         Au, auuu.. auu.. se uzea de sub carapacea zdrobită.
-         Vaai, bietul de tine, Bel. Ai nevoie de o altă carapace, mărturisi şoricelul.
-         Ce ne facem acum? întrebă trist, cu lacrimi în ochi, băieţelul. Îţi fac o cochlie din pelerina mea de ploaie. Sau îţi lipesc carapacea cu lipici?
-         Pelerinele nu sunt îmbrăcăminte pentru ţestoase. Nu vă faceţi griiji, carapacea mea se reface. Va fi nevoie să o lipim puţin, răspunse Bel, scoţând capul din carapace.
Toma a scos tubul cu lipici din buzunarul pantalonilor şi a lipit cu grijă bucăţile din carapacea ţestoasei. Vântul cald de primăvară a suflat încet peste carapace şi aceasta s-a lipit.
-         O carapace şi mai frumoasă voi avea.
-         Îmi pare rău că te-ai rănit din vina. Ştiam că „graba strică treaba”, însă am vrut să îţi fiu de folos.
-         Toma, unde eşti? Hai la masă!
-         E timpul să vă părăsesc. La revedere şi o primăvară frumoasă.
-         La revedere, micuţule, spuseră într-un glas Bel şi Chiţ.
*
Un picnic cu învăţăminte. Fiecare fiinţă are ritmul său în care îşi desfăşoară viaţa. Nu e cazul să întervenim.
Aaa... şi încă ceva. „Graba strică treaba”. Întotdeauna. Aşa că: mâncaţi încet şi nu alergaţi pe stradă.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Păpădia şi soldaţii aerului de Claudia Groza


Sosise ziua mult aşteptată. Micuţul Toma, s-a trezit cu emoţie. Şi-a sărutat părinţii, aşteptând nerăbdător să meargă la clubul de poveşti. Mama lui scria poveşti, iar el era tare fericit când participa cu idei.
Drumul spre hotel a fost parcurs în compania veselă a razelor de soare.
-          Mami, tu ai emoţii?
-          Am câteva, dragul meu.
-          Te voi ajuta. Să nu îţi faci griji. Emoţia e un fel de fantomă?
-          Emoţia este un sentiment, care poate fi bun sau rău şi se plimbă prin corpul tău dând senzaţia că un muşuroi de furnici călătoreşte prin tine.
-          Mami, cum îţi vine inspiraţia?
-          Puiul meu drag, inspiraţia soseşte de unde nici nu mă gândesc. De la un nasture zărit pe trotuar, de la un zâmbet de la al tău, de la o floare care mă priveşte.
-          Minunat. Mami eşti deosebit de talentată.
-          Mă emoţionez, dragul meu drag, şi îl sărută pe micuţ pe cap.
Au ajuns la locaţia evenimentului. Până s-au strâns copiii, Toma a făcut turul sălii, a analizat jucăriile, cărţile şi a privit pe fereastră. „Poate îmi vine vreo idee pentru mama, dacă se află în impas”.
Tiptil-tiptil, Toma a ieşit din sală şi a mers la toaletă. În timp ce se spăla pe mâini, a auzit o voce şoptită.
-          Salvează-mă! Te rog, salvează-mă.
Băieţelul se uită de jur-împrejur, dar nu zări nimic.
-          Sunt eu, păpădia desenată deasupra chiuvetei. Atinge-mă şi ia-mă cu tine. Am nevoie de aer. Aici mă sufoc.
Timid, cu mâini umede, tremurânde, simţind cum obrajii îi iau foc, Toma a atins păpădia desenată pe perete. Într-o secundă, floarea a devenit reală, vie, cu tulpina verde, dar însetată de apă.
-          Du-mă pe un câmp şi suflă asupra mea. E nevoie să mă răspândesc în toate direcţiile.
-          Păi unde găsesc o câmpie? Suntem la oraş, într-un hotel.
-          Priveşte fix în oglindă, fără a clipi şi imaginează-ţi că alergi pe o câmpie verde, presărată cu multe flori.
Toma a executat instrucţiunile. Cu privirea aţintită în oglindă, fără a mişca pleoapele, şi-a închipuit câmpul verde din spatele casei de la bunici. Fluturi coloraţi diferit, zburau fericiţi din floare în floare.
-          Foarte bine. Acum suflă, şopti păpădia.
Băieţelul ridică păpădia la nivelul ochilor şi suflă. Zeci de petale pufoase au fost îmbrăţişate de adierile blânde ale unui vânt călduţ, de primăvară.
-          La revedere, Toooomaaaa... la reveeedeeere, strigau bucuroase pufoasele din aer.
În secunda următoare, cerul a fost asediat de mici capsule metalice.
-          Ce se întâmplă? întrebă Toma.
-          Ah... sunt soldaţii aerului, au şoptit speriate florile.
Cu o poftă uimitoare, soldaţii aerului au înghiţit puful de păpădie.
-          Vai, săracul puf. Va scăpa din capcana soldaţilor?
-          Nu, nu are nicio şansă. Este timpul să dăm de veste păsărilor războinice, a răspuns un fluture.
-          Vă pot fi de folos? spuse băiatul.
-          Sigur. Sună din această goarnă de trei ori, apoi faci pauză şi sufli din nou de trei ori.
Toma s-a conformat. Goarna era făcută din coajă de copac. A sunat de trei ori şi în depărtare s-a şi ivit un nor negru. Păsările războinice aveau ciocul foarte ascuţit şi penajul colorat. Vântul le-a îndrumat spre capsulele metalice. Ciocurile aurii, au început să lovească puternic, în mod repetat soldaţii aerului. Unii au cedat imediat. Alţi soldaţi s-au apărat şi s-au învârtit pentru a ameţi şi deruta păsările. Puful de păpădie era eliberat după ce soldaţii aerului erau răpuşi. După o plimbare prin aer şi o privire atentă asupra solului, puful ateriza şi îşi lăsa seminţele în pământ.
-          După ce va ploua, vor răsări alte păpădii, nu-i aşa? spuse Toma, privind spre locul unde se oprise un puf de păpădie,  apoi spre o floare de nu-mă-uita.
*
- Aici erai? Mi-am făcut griji, zise mama băiatului. Ai dispărut de mult. Ce i făcut?
-  Am salvat o păpădie şi am fost vizitat de inspiraţie. Cel puţin aşa cred. Trebuie să îţi spun o poveste, mami.
- De abia aştept să o ascult, dragul meu pui talentat.
*
Poveştile au o viaţă minunată. Ele ne însoţesc pretutindeni. Dacă suntem atenţi le auzim, le simţim, le putem scrie. Nu vă feriţi de poveşti. Ascultaţi-le şi împărtăşiţi-le cu cei dragi.








  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină