Interviu cu mine... despre Tobias si Tolba cu povesti.... :)

DARUL LECTURII

Indrăzneşte sa fii diferit, indrăzneşte să visezi

Continuăm seria interviurilor cu autori romani de carte pentru copii cu
Claudia Groza, autoarea mai multor cărţi, din care, cea mai cunoscută
este cea a Elefănţelului Tobias, un elefănţel care indrăzneşte să rămană
diferit de ceilalţi, in ciuda societăţii care vrea să il uniformizeze
cu forţa şi să-şi urmeze visul, aparent imposibil.

(Claudia - a doua de la stânga la dreapta - şi alti invitati la lansarea cărtii
"Tobias, elefantelul colorat"- Targul de carte Gaudeamus 2011)

1. Spune-ne ceva despre tine şi povesteşte-ne, pe scurt, istoria cărţii tale cu elefănţelul Tobias.

E greu să vorbesc despre mine. Spun aşa: sunt profesor de biologie, meserie pe care o iubesc enorm. Din joacă, într-o zi de final de mai, am scris o poveste pentru copii, să le-o dăruiesc de 1 iunie. Am scris despre un elefănţel altfel, dar atât de curajos şi prietenos, încât nimeni nu poate sta departe de el. Povestea lui Tobias a fost postată pe site-ul chitzchitz, apoi a ajuns la Aramis. Am plâns când l-am lăsat pe elefănţelul colorat la editură, dar am sperat să apară repede pe rafturile librăriilor şi să bucure milioane de copii.

2. Care era cartea ta preferată în copilărie?

Cartea mea preferată este „Singur pe lume” de Hector Malot.

3. Care sunt scriitorii de cărţi pentru copii care te inspiră cel mai mult?

Citesc poveşti din diverse culturi... China, Irak... dar mă inspiră foarte mult doamna Silvia Kerim, Nina Cassian, Oana Macedonski, Andreea Mihaela Stan, Andreea Demergian şi mai nou, Irina Nicolae.

4. Ce anume din viaţă te inspiră?

Mă inspiră chiar viaţa...bios-viaţă, logos–ştiinţă, iar eu cochetez cu această materie adorabilă. Mă inspiră soarele, pietrele, natura, copiii, cuvintele, cărţile...

5. Ce carte pentru copii ţi-ai dori să fi scris tu?

Aceea ar fi fost sigur..."Cartea junglei".

6. În viziunea ta, ce anume poate determina un copil să se apuce de citit sau să iubească lectura? Cum putem noi, ca părinţi, să îi încurajăm?

Un copil este fermecat de povestea fiecărei litere. Dacă el îşi vede părinţii pasionaţi de lectură, va fi şi el curios. Fiecare loc de pământ, fiecare fiinţă are o poveste a lui.
Părinţii îşi pot încuraja copiii să citească mergând cu ei la bibliotecă, la librărie, să le spună cum acele cărţi ce stau pe rafturi au suflete şi sunt fericite când sunt atinse şi lecturate de oameni, arătându-le că în cărţi există o lume fermecată, nu foarte departe de cea reală, că binele învinge răul, că răutăţile se plătesc, iar faptele bune sunt răsplătite.

7. Părinţii tăi te-au îndreptat spre lectură, citeau la rândul lor? Cum s-a dezvoltat în tine pasiunea pentru citit?

Părinţii mei îmi cumpărau mereu cărţi. În copilărie, îmi citea o verişoară de a mamei, de a cărei bibliotecă eram fascinată. Mă transpuneam în lumea cărţilor... călătoream cu personajele.... iubeam, sufeream alaături de ele. L-am admirat pe Habarnam, pe Tarzan, pe Mowgli.

8. Cum vezi viitorul pieţei de carte pentru copii, global şi în România, în special?

Eu cred că piaţa de carte pentru copii se va dezvolta şi la noi. Spun asta privind la elevii mei... care iubesc cărţile şi scriu poveşti foarte frumoase. Copiii de 2-3 ani sunt pasionaţi de cărţi. Global, ştiu că se scrie foarte mult pentru copii, iar scriitori pentru copii sunt chiar apreciaţi. Vine din urmă cartea de benzi desenate.

9. Ai de gând să mai scrii, la ce proiect lucrezi acum?

Scriuuuuu. Iubesc scrisul. Mă ajută să fac o lume mai frumoasă. După Tobias, a apărut "Tolba cu poveşti", scoasă din finanţare proprie. Încă nu am reuşit să le distribui şi asta mă întristează. Mai am poveşti scrise... însă, nicio editură nu-şi permite să le publice. Eu nu-mi permit nici atât. Aşa că, stau cuminţi în sertar, iar eu le aduc prieteni mereu şi mereu.

10. Ce ai vrea să mai adaugi?

Aş vrea să adăug faptul că, poveştile ne fac viaţa mai frumoasă, iar cărţile au nevoie de noi să le fim prieteni adevăraţi, să le descoperim tainele, să le îngrijim atunci când sunt rănite (de exemplu au coperte sau pagini rupte).
O parte din poveştile mele se aud şi la Itsy Bitsy.
Mii de mulţumiri pentru şansa de a mă povesti. Zâmbete şi bucurii, şi nu uitaţi: visele se împlinesc când crezi cu ardoare în ele.

Un interviu acordat Laurei Frunza pentru ActivitatiCopii.ro

Laura Frunza este autoarea blogului "Idei pentru mamici si copii" si o cunoscatoare si devoratoare avida de carte pentru copii. In afara de recenziile publicate pe blog sau pe diverse alte site-uri, Laura este si traducatoare de beletristica pentru copii si adolescenti, avand pana acum in palmares peste 30 de titluri traduse pentru diverse edituri din Romania.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

2 comentarii:

Aurelia spunea...

Felicitări pentru Toba cu poveşti!!! De unde o putem cumpăra?
N-am scris despre Tobias, încă n-a ajuns la noi (prietena mea a uitat-o la Bucureşti).

DOAR NOI spunea...

Tolba ti-o trimit prin posta. :) Imbratisari! Sper sa ajunga curand Tobias. Este senzational. :)

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină