Povestile unei cititoare

Am gasit la comentariile unei povesti acest link... daca doriti sa cititi povesti le puteti descarca accesand acest link.

www.povestioare.go.ro

Multumesc doamnei care citesti Povestile Lizei.... :)

Sa ne auzim cu bine. :)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Bătrânul şi marea

Pe o alee veche, pietruită şi străjuită de copaci bătrâni, ursuzi şi deşi, se zăreşte o căsuţă părăginită, care cândva fusese primitoare, îngrijită, atrăgătoare. Pe prispă stă o pisică şi-şi face toaleta, iar câţiva paşi mai încolo, se află cuşca unui căţel, ce stă plictisit pe burtă, şi mişcă din când în când din urechi.

Perdeaua de la una dintre ferestre este dată la o parte de o mână osoasă, cu degete subţiri şi tremurânde. Chipul trist şi brăzdat de riduri al unui bătrân se iveşte timid, cu sprâncenele adunate deasupra nasului drept, ochii strălucind ca nişte licurici în noapte din cauza lacrimilor adunate sub streaşina pleoapelor grele de ani, de dor, de singurătate.

- Nu merit să mai trăiesc! Nu am pentru cine, şopti bătrânul.

Cu paşi apăsaţi, ieşi din casă, luând undiţele din colţul prispei, fără a se uita. Se îndreptă agale spre mare, în zona digului. Căţelul porni plictisit şi somnoros după stăpân.

- Ce poftă de viaţă ai şi tu, Grivei. Dacă aş fi un stăpân vesel şi jucăuş, ai avea altă stare, dar aşa...

Bătrânul Avram a mers tăcut până la la dig. S-a aşezat liniştit, şi-a ordonat undiţele, şi aştepta. Gândurile au început să zboare hoinare, privind spre nori, spre valuri, spre soarele ce îi modifica poziţia pe cer.

- Dac-aş fi avut un copil, viaţa mi-ar fi fost senină, iar bătrâneţea frumoasă şi uşoară.

Din valuri se auzi o voce caldă, suavă, melodioasă.

- Îţi doreşti un copil acum la bătrâneţe?

- Ei, orice ai fi, nu ai dreptul să glumeşti pe seama unui om bătrân şi trist.

- Dar nu glumesc. Vorbesc foarte serios.

- Da, îmi doresc un copil, căruia să-i las agoniseala mea de o viaţă.

- Bine, atunci mergi pe malul mării şi caută cea mai mică, mai murdară şi mai firavă scoică. O iei acasă, o speli, o laşi într-un pahar cu apă şi te rogi întreaga noapte să ai un copil. Dimineaţa, dorinţa ta va fi împlinită.

Vocea se stinse, iar fumul cu o formă ciudată de deasupra mării a dispărut.

Bătrânul a rămas uimit, şi cu sufletul bucuros şi zâmbet pe chipul ridat, a pornit în căutarea scoicii. Cu multă atenţie, verificând scoicile ieşite în cale, căci parcă le auzea chemându-l: „Aici sunt! Pe mine mă cauţi! Eu sunt scoica ce îţi este hărăzită!”, Avram a căutat până la căderea serii. Era speriat că nu va găsi ce trebuie, când, dintr-o dată, la vârful piciorului, o scoică extrem de mică, cât gămălia unui ac, spera să nu fie călcată de picorul uriaş.

- Draga de tine!, grăi bătrânul. Vei merge cu mine şi te voi îngriji.

Avram aşeză scoica într-o batistă, şi o ţinea cu atenţie în palmă, să nu o strivească. Mergea grăbit, aproape alergând. Acasă, a spălat cu dragoste şi multă grijă scoica, care strălucea văzând cu ochii. A lăsat-o într-un vas cu apă, şi a stat toată noaptea în genunchi rugându-se din tot sufletul, cu lacrimi şiroind pe obraji, pentru îndeplinirea dorinţei sale. Oboseala, plânsul l-au epuizat, astfel încât zorii zilei l-au găsit dormind. Razele jucăuşe ale soarelui îi mângâiau faţa, şi s-a trezit. Speriat, s-a îndreptat spre locul unde lăsase vasul cu scoica. L-a privit atent, dar scoica nu mai era acolo.

Învârtindu-se din colţ în colţ, bătrânul ajunse pe prispă.

- Bună dimineaţa tata, se auzi o voce plăcută. M-am gândit să-ţi fac o surpriză şi am început să deretic prin curte, căci nu voiam să te trezesc.

Lui Avram, nu-i venea a-şi crede ochilor. O mândreţe de fată stătea înaintea lui şi tocmai ce-i spusese tată. Dorinţa i se împlinise.

Pe zi ce trecea, casa strălucea de curăţenie, mâncarea era gustoasă şi diversificată, bătrânul era tot mai fericit. Pisica şi Grivei erau alintaţi şi jucăuşi. Fata şi bătrânul mergeau zilnic pe malul mării.

Cerul, valurile, scoicile, peştii.... îi iubeau pe copilă şi pe bătrân. Fericirea din ochii lor, zâmbetul şi candoarea fetei alinau dureri şi tristeţi.

Puterea gândului şi a împlinirii este miraculoasă.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Interviu cu mine... despre Tobias si Tolba cu povesti.... :)

DARUL LECTURII

Indrăzneşte sa fii diferit, indrăzneşte să visezi

Continuăm seria interviurilor cu autori romani de carte pentru copii cu
Claudia Groza, autoarea mai multor cărţi, din care, cea mai cunoscută
este cea a Elefănţelului Tobias, un elefănţel care indrăzneşte să rămană
diferit de ceilalţi, in ciuda societăţii care vrea să il uniformizeze
cu forţa şi să-şi urmeze visul, aparent imposibil.

(Claudia - a doua de la stânga la dreapta - şi alti invitati la lansarea cărtii
"Tobias, elefantelul colorat"- Targul de carte Gaudeamus 2011)

1. Spune-ne ceva despre tine şi povesteşte-ne, pe scurt, istoria cărţii tale cu elefănţelul Tobias.

E greu să vorbesc despre mine. Spun aşa: sunt profesor de biologie, meserie pe care o iubesc enorm. Din joacă, într-o zi de final de mai, am scris o poveste pentru copii, să le-o dăruiesc de 1 iunie. Am scris despre un elefănţel altfel, dar atât de curajos şi prietenos, încât nimeni nu poate sta departe de el. Povestea lui Tobias a fost postată pe site-ul chitzchitz, apoi a ajuns la Aramis. Am plâns când l-am lăsat pe elefănţelul colorat la editură, dar am sperat să apară repede pe rafturile librăriilor şi să bucure milioane de copii.

2. Care era cartea ta preferată în copilărie?

Cartea mea preferată este „Singur pe lume” de Hector Malot.

3. Care sunt scriitorii de cărţi pentru copii care te inspiră cel mai mult?

Citesc poveşti din diverse culturi... China, Irak... dar mă inspiră foarte mult doamna Silvia Kerim, Nina Cassian, Oana Macedonski, Andreea Mihaela Stan, Andreea Demergian şi mai nou, Irina Nicolae.

4. Ce anume din viaţă te inspiră?

Mă inspiră chiar viaţa...bios-viaţă, logos–ştiinţă, iar eu cochetez cu această materie adorabilă. Mă inspiră soarele, pietrele, natura, copiii, cuvintele, cărţile...

5. Ce carte pentru copii ţi-ai dori să fi scris tu?

Aceea ar fi fost sigur..."Cartea junglei".

6. În viziunea ta, ce anume poate determina un copil să se apuce de citit sau să iubească lectura? Cum putem noi, ca părinţi, să îi încurajăm?

Un copil este fermecat de povestea fiecărei litere. Dacă el îşi vede părinţii pasionaţi de lectură, va fi şi el curios. Fiecare loc de pământ, fiecare fiinţă are o poveste a lui.
Părinţii îşi pot încuraja copiii să citească mergând cu ei la bibliotecă, la librărie, să le spună cum acele cărţi ce stau pe rafturi au suflete şi sunt fericite când sunt atinse şi lecturate de oameni, arătându-le că în cărţi există o lume fermecată, nu foarte departe de cea reală, că binele învinge răul, că răutăţile se plătesc, iar faptele bune sunt răsplătite.

7. Părinţii tăi te-au îndreptat spre lectură, citeau la rândul lor? Cum s-a dezvoltat în tine pasiunea pentru citit?

Părinţii mei îmi cumpărau mereu cărţi. În copilărie, îmi citea o verişoară de a mamei, de a cărei bibliotecă eram fascinată. Mă transpuneam în lumea cărţilor... călătoream cu personajele.... iubeam, sufeream alaături de ele. L-am admirat pe Habarnam, pe Tarzan, pe Mowgli.

8. Cum vezi viitorul pieţei de carte pentru copii, global şi în România, în special?

Eu cred că piaţa de carte pentru copii se va dezvolta şi la noi. Spun asta privind la elevii mei... care iubesc cărţile şi scriu poveşti foarte frumoase. Copiii de 2-3 ani sunt pasionaţi de cărţi. Global, ştiu că se scrie foarte mult pentru copii, iar scriitori pentru copii sunt chiar apreciaţi. Vine din urmă cartea de benzi desenate.

9. Ai de gând să mai scrii, la ce proiect lucrezi acum?

Scriuuuuu. Iubesc scrisul. Mă ajută să fac o lume mai frumoasă. După Tobias, a apărut "Tolba cu poveşti", scoasă din finanţare proprie. Încă nu am reuşit să le distribui şi asta mă întristează. Mai am poveşti scrise... însă, nicio editură nu-şi permite să le publice. Eu nu-mi permit nici atât. Aşa că, stau cuminţi în sertar, iar eu le aduc prieteni mereu şi mereu.

10. Ce ai vrea să mai adaugi?

Aş vrea să adăug faptul că, poveştile ne fac viaţa mai frumoasă, iar cărţile au nevoie de noi să le fim prieteni adevăraţi, să le descoperim tainele, să le îngrijim atunci când sunt rănite (de exemplu au coperte sau pagini rupte).
O parte din poveştile mele se aud şi la Itsy Bitsy.
Mii de mulţumiri pentru şansa de a mă povesti. Zâmbete şi bucurii, şi nu uitaţi: visele se împlinesc când crezi cu ardoare în ele.

Un interviu acordat Laurei Frunza pentru ActivitatiCopii.ro

Laura Frunza este autoarea blogului "Idei pentru mamici si copii" si o cunoscatoare si devoratoare avida de carte pentru copii. In afara de recenziile publicate pe blog sau pe diverse alte site-uri, Laura este si traducatoare de beletristica pentru copii si adolescenti, avand pana acum in palmares peste 30 de titluri traduse pentru diverse edituri din Romania.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Poveste pentru David

O zi frumoasă, de iulie. Azi îşi serbează aniversarea de 5 ani, micuţul, dar atât de năzdrăvan şi vesel, David. Cerul este acoperit cu scame de nori. Vântul se plimbă discret printre frunzele de un verde ce îţi face poftă de mâncare. O rază s-a furişat discret printre nori. Este atât de năstruşnică şi curioasă! Tocmai ce a zărit o cutie mare, albastră, cu fundă albă. Unde va merge? În ce casă? Cine va fi stăpânul ei? Ce se ascunde înăuntrul ei? Jucăuşă, atinge umărul domnului înalt, cu pardesiu bleumarin, mers ferm şi îi ţine companie. O alee curbată o face să nu fie atentă şi se loveşte de crengile unui arbore.

- David, David, unde eşti? strigă domnul care intrase pe uşă.

Băiatul cu sclipiri argintii în ochii de o seninătate aparte, ochelari şi zâmbet larg pe chipul alb ca spuma laptelui, a ieşit în întâmpinarea tatălui. I-a sărit fericit în braţe, mai-mai să-l dărâme.

- Ţi-am adus un cadou.

- Ce? Ce este acolo? întrebă David.

- Hai să vedem împreună, răspunse nerăbdător tatăl, şi începu să desfacă pachetul.

Cu mânuţele strânse ca pentru rugăciune, David aştepta.

- Woooow. Nu pot să cred! Este nava spaţială. Mi-ai cumpărat nava spaţială. Mulţumesc tata, mulţumesc!

Mânuţele pufoase studiază încet,cu mare atenşie fiecare buton, fiecare clapetă. David nu are cuvinte să-şi exprime bucuria.

*

Este important să vă povestim că David este pasionat de tehnică şi de poveşti. Inventează cele mai originale şi frumoase poveşti. De mic, adormea în compania lecturii unei poveşti cu Tweety sau alte personaje.

*

Era o noapte ca-n poveşti. Luna asfinţise, lăsând pământul singur, cu stelele. În mijlocul nopţii, stelele stăteau de vorbă cu pământul despre necuprinsele taine, cu glasuri şoptite ca să le poată auzi urechile neînvăţate ale oamenilor.

David îşi pregătise nava spaţială de cu seară, aşteptând momentul prielnic (potrivit) pentru a porni în călătoria vieţii lui. Îngerul păzitor, care îi ascultase rugăciunea, s-a hotărât să-l ajute a-şi împlini visul. Pleoapele au acoperit încet ochii căprui închis, de o frumuseţe angelică, şi gândul l-a purtat pe micuţul nostru David pe tărâmuri de basm, printre stele şi planete.

- Micuţul meu, este timpul pentru călătoria mult aşteptată, şopti nava spaţială pentru a nu îl speria.

- Sigur, pornim, grăi David.

Atingând încet umărul drept, acolo unde este aşezat mereu îngerul păzitor, băieţelul se urcă în navă. Culorile acesteia erau argintii la acest ceas de seară, în lumina palidă a Lunii.

În muzică de greieri şi bufniţe şi vânt, a început călătoria spre o altă planetă, şi anume Luna. Doar în aceste ore târzii poate avea loc un astfel de drum magic.

Pe măsura ce zburau tot mai sus, casele, copacii, apele deveneau furnici, apoi puncte, până nu s-au mai văzut deloc. Aerul căpăta alt gust, altă temperatură, iar lumina stelelor era strălucitoare, dar rece. Luna stă mândră între doi nori, legănându-se uşor. Câteva stele îi cântă şi o înveselesc.

- Oare am să pot discuta cu Luna? Mă vă înţelege? se întreabă, cu voce tare, David.

- Nu-ţi face griji. Luna cunoaşte limbajul oamenilor. Îngerii, purtaţi de nori au învăţat-o să descifreze cuvinte şi semne ale oamenilor, împărtăşi nava explicaţia.

- De abia aştept să o salut, să o mângâi, să-i spun că o privesc în fiecare seară şi că-mi plac diferitele ei forme, ca o minge, ca o seceră. Aceasta din urmă îmi place cel mai mult: Semiluna. Prietenă navă, ştii, semiluna este simbolul turcilor, fiind desenată pe steagul lor naţional.

- Aşa este copil isteţ, „ferice de părinţii ce te au!”, îşi zise în gând nava.

În curând, pe neaşteptate s-a auzit un glas gingaş.

- Ia priviţi, dragele mele stele, avem oaspeţi de seamă, de pe planeta Pământ, grăi Luna.

- Bine te-am găsit, stimată Lună!

- Ce băieţel adorabil!

- Mulţumesc, a adăugat copilul, roşind.

- Te rog să vii lângă mine. Eşti tare obosit, sunt sigură de asta. Am plăcerea să te invit a dormi în braţele mele, iar nava spaţială va fi susţinută de stele pentru a-şi încărca bateriile.

- Stăpână Lună, te rog să-mi spui povestea de iubire dintre tine şi Soare.

- Sigur David....

În timp ce micuţul era aşezat confortabil în curbura Lunii, aceasta îşi începe poveste:

Acum mulţi ani, când Dumnezeu a creat ziua şi noaptea, a realizat că este necesar să existe străjeri, cineva care să apere de rele, şi să ţină evidenţa evenimentelor de bun augur. Aşa a făcut o tânără frumoasă, pe nume Luna, şi un tânăr chipeş şi strălucitor, cu suflet cald, numit Soare. La început îşi petreceau zilele şi nopţile împreună. Cu timpul s-au îndrăgostit.Pentru că nu-ţi făceau datoria, şi aveau loc furturi de stele şi de raze, Dumnezeu a decis să preschimbe fata în Lună - astru ceresc şi rece, iar pe chipeşul Soare, în alt astru, călduros, adică Soarele. Pentru că Dumnezeu s-a supărat foarte rău, a hotărât ca cei doi să nu se mai întâlnească niciodată, decât pe fugă, să se salute, în dimineţile fiecărei zile...”

- Off... e o poveste foarte frumoasă, dar extrem de tristă. Crezi că vor fi iertaţi vreodată şi se vor întâlni ca la început?

- Niciodată, copil drag, grăi Luna, cu glas stins de tristeţe şi dor. Acum, încearcă să dormi... am să-şi cânt ceva... „dormi, copile blând, Îngerii sunt cu tine, Visele tale sunt pe mâini bune, Şi ele se vor îndeplini, Când vei creşte şi Vei fi bun.”

*

„Un cuvânt plin de iubire preţuieşte atât de mult şi totuşi el costă atât de puţin. Nu uita să crezi în visele tale”.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Povestea florii de nu-mă uita de Claudia Groza

În acel loc îndepărtat, cu multă verdeaţă, se află Floarea de Nu-Mă-Uita. Culoarea ei albastră strălucitoare, limpede ca cerul de vară, steaua galbenă din mijloc păstrează speranţa oricărui muritor, că ochii iubiţi cândva, nu se uită niciodată. Gingăşia ei te duce cu gândul la dragoste, armonie, frumos... ca povestea dintre un prinţ şi o prinţesă. Floarea de nu-mă-uita înfloreşte primăvara, când gerul se topeşte sub mângâierea razelor de soare, când totul – chiar şi dragostea – renaşte.

Cândva, această floare a fost o fată tânără şi săracă. Pe cât de săracă, pe atât de frumoasă, sensibilă, numai zâmbet şi suflet. Când mergea pe drum, frunzele, păsările, florile se întorceau după ea, cum floarea-soarelui se roteşte după soare. Această fată iubea foarte mult florile şi animalele. Din puţinul ei de pâine, dădea păsărilor şi furnicilor. Le invita cu un zâmbet irezistibil să mai poftească pe la ea. Tânăra locuia aproape de pădure, cu ai ei părinţi bătrâni. Într-o zi, fata a luat hotărârea să trimită mesaje de iubire în lume, cu ajutorul păsărilor, pentru ca tinerii să se iubească şi lumea să fie fericită, aşa cum îşi dorea.

Un prinţ care a zărit-o întâmplător în drum spre palat, s-a îndrăgostit de ea. Tânăra ştia că nu poate să-şi părăsească părinţii, şi nu i-a zâmbit prinţului. Acesta, îndurerat, a blestemat-o cu vorbele: „de mâine, să nu mă poţi uita.”

După moartea părinţilor, tânăra şi-a amintit de prinţ. Îşi dorea foarte mult să-l întâlnească măcar o singură dată. A pornit în căutarea palatului, unde spera să-l găsească pe prinţ, şi să îndrepte greşeala făcută în urmă cu ani buni, când nu a vrut să-i zâmbească. Drumul anevoios, cu multe obstacole şi temeri, a făcut-o mai puternică şi mai dornică să ajungă la palat. Cu hainele zdrenţuite, înfometată şi slăbită - dar cu toate acestea, frumuseţea exista – a sosit la palat. Totul era lipsit de viaţă, foarte trist.

Un slujitor bătrân, i-a deschis poarta. Speranţele ei au fost spulberate în mii de bucăţi, când a auzit vestea: prinţul a murit de dorul ei şi a blestemat-o să nu-l uite niciodată. Cerând puţină apă, fata a primit să bea chiar din carafa prinţului. După ce a băut, tânăra s-a transformat într-o gingaşă floare de nu-mă-uita.

Legenda spune că, doar oamenii foarte sensibili şi îndrăgostiţi pot vedea chipul tinerei fete privind atent o floare de nu-mă-uita.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Nectaria şi fluturele Alfa - de Claudia Groza

Adierea vântului de primăvară ridică nori de praf în atmosfera încinsă. Norii îşi iau forme ciudate, se unesc la un loc, formează o pătură deasă care acoperă cerul de un albastru sidefiu. Soarele se zbate să răsară din spatele lor. Nu reuşeşte. Câteva raze neastâmpărate scot nasul printre nori. Începe să plouă. În scurt timp apare mândrul curcubeu. Natura se linişteşte.

Nectaria porneşte spre grădiniţă. Pe aleea ce ducea spre grădiniţă, copacii şi-au îmbrăcat armura colorată în alb, roz pal şi bleu de-abia sesizabil şi au devenit adăpost pentru păsările care încântă urechile oamenilor ce nu au însă timp să se bucure de aşa ceva.

De unde de neunde, apare un fluture. Fluturele Alfa, este un fluture colorat şi vesel. Are aripi lungi, cu pete roşii, albastre, galbene, terminate în formă de coadă de rândunică. Antenele sunt lungi şi firave. Ele au un rol important pentru a se orienta. Picioarele sunt lungi, graţioase. Este un animal firav, sensibil, care iubeşte oamenii, în special copiii. Îi caută şi îi antrenează la joacă. Se simte bine când aude chiotele vesele ale acestora. Iubeşte el însuşi copilăria. Crede că nu se va maturiza niciodată, deşi trăieşte doar o zi.

- Unde mergi aşa grăbită? întrebă Alfa.

- La grădi, nu vreau să întârzii, răspunse Nectaria, mirată că un fluture vorbeşte.

- Bine, te voi aştepta la prânz, răspunse Alfa.

Nectaria de abia aştepta să termine programul, să-l întâlnească pe fluturele Alfa. Orele au trecut rapid cu jocuri, cântece şi poezii. La ora de recreere, educatoarea a scos copiii în curte. Aşa cum a promis Alfa, recunoscând-o pe Nectaria după rochiţa de culoarea liliacului înflorit, cu codiţe zglobii a venit spre ea.

- Hai să ne jucăm!

- Hai, răspunse zâmbind fericită fetiţa.

Fluturele se joacă toată ziua cu copiii. Vrea să îi înveţe să se bucure de natură, de soare, de aer. Îi place să le fie educator secund. Îi lasă să-l atingă, să simtă cât este de pufos. Vrea să le spună că, dacă-i vor atinge aripile, el nu va mai putea zbura. Vrea să descopere bunătatea din ei. Pe cei trişti vrea să-i vadă râzând din toată inima. Ştie că sunt şi copii răi, dar îi va schimba. Va fi pildă pentru ei. Fiecare om are părţi bune şi părţi rele. El încearcă să scoată bunătatea din ei.

- Să vă povestesc cum ia naştere un future. Vreţi?

- Daaa, strigă glasuri de copii.

- Să începem atunci: Fluturele are o viaţă scurtă. Suferă o metamorfoză lungă. Mai întâi este ou, apoi nimfă, un fel de gogoaşă, apoi o frumuseţe de fluture. Dacă într-una din aceste etape, este lovit, el moare. Ca fluture nu trăieşte decât o zi! O singură zi în care doreşte să facă fericiţi cât mai mulţi copii. Fluturele e trist că nu poate câştiga lupta cu timpul. Dar, în ziua în care este viu, atrage cât mai mulţi copii în jocul său. Nu poate lăsa timpul hain să-i fure bucuria de a se juca. Iubeşte jocul. Nimeni şi nimic nu-i poate lua acest vis.

- Şi nimeni nu poate să îţi vină în ajutor?, întrebă puţin tristă Nectaria.

- Ba da, copilă frumoasă. Florile îl ajută pe fluture să bucure copiii. Ei aleargă să le simtă mirosul, să le vadă de-aproape petalele.

Fraţii fluturelui îi vin în ajutor. Ei au alte culori, alte forme ale aripilor. Copiii sunt uimiţi de frumuseţea lor. Cu siguranţă îi vor căuta şi mâine. Chiar dacă mâine, vor fi şi alţi fluturi.
Fluturele Alfa zboară din floare în floare. Copiii îl urmăresc. Unii vor să-l urmeze, alţii vor să-l prindă. El simte asta. Se aşează pe o floare liniştit. Un băieţel răutăcios îl prinde în pumnul său. Fluturele se zbate. Peste câteva minute îl eliberează. Palmele baiatului au sclipiri argintii de la solzii aripilor. Fluturele se zbate uşor. Nu mai poate zbura. Copiii sunt trişti. Băieţelul este impresionat de tristeţea lor. Nu a vrut asta!

- De ce ai făcut asta? De ce? Nu ai ascultat povestea lui Alfa? striga Nectaria, cu lacrimi şiroindu-i pe obraji.

Fraţii fluturelui Alfa au simţit pericolul şi vin să-şi caute fratele. Îl văd zbătându-se. Sunt dezamăgiţi, dar ştiu că asta îi aşteaptă şi pe ei.

- Nu fiţi trişti, spuse fluturele Alfa. Am vrut să-i învăţ pe copii ce este viaţa. Să înţeleagă că orice fiinţă se naşte şi moare. Îmi doresc să fie copii buni, să nu repete greşeala cu alţi confraţi. Jucaţi-vă cu ei, frăţiorilor.

Tristă, Nectaria şi-a luat planşa şi acuarelele şi a început să deseneze povestea fluturelui Alfa.

Privind atent, Nectaria observă că lângă desen, era scris: Dumnezeu a creat flori şi insecte, nori şi ploaie, părinţi şi copii între toate stabilind o strânsă legătură”.

Toate drepturile asupra textului aparţin autoarei, Claudia Groza. Contact: claudia_groza@yahoo.com

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină