ZBORUL


Fâl, fâl, fâl...  aripile albastre ale fluturelui lovesc aerul cu putere. Lumina este slabă, deoarece razele soarelui sunt ocupate azi să tricoteze haine pentru copaci.
- La ce te gândeşti? grăi fluturele vesel.
- Oare cum e să zbori? La asta mă tot gândesc, şopti timid fetiţa cu ochi albaştri şi părul galben precum spicele coapte într-un câmp, în miez de vară.
- Păi hai să îţi povestesc puţin. A zbura înseamnă o călătorie în văzduh. Aşa cum tu te plimbi pe pământ şi ridici privirea în văzduh să vezi nori, păsări, insecte, vârful copacilor, aşa noi, privim spre sol, copii, oameni, case.
- Am zburat şi eu odată.
- Cum aşa? Tu nu ai aripi, răspunse nedumerit fluturele.
- Hahaha. Nu am aripi, dar am călătorit cu avionul.
- Ce este un avion?
- Un avion, este o maşinărie uriaşă, care zboară cu mulţi oameni. Este precum o pasăre. Are aripi lungi şi groase, construite din fier.
- Şi cum se ridică în aer dacă este atât de greu şi mai are şi oameni în el? se întrebă ridicând din antene fluturele.
- Măi fluture, tu se pare că nu ai văzut un avion până acum.
- Cred că mi-a fost frică să nu mă dezechilibrez şi m-am ascuns.
- Avionul are un motor şi o elice care se învârte, ajutând aripile de fier să se păstreze în aer.
Prietena Elizei, a apărut în grădină şi a fost încântată de frumuseţea fluturelui.
- Eliza, şi gândurile zboară. Chiar foarte iute.
- Hei Ramona, salutare. Ai dreptate. Cum de nu m-am gândit la asta?
O rază de soare curioasă, veselă şi năstruşnică a coborât la masa lor.
- Şi lumina zboară, cu viteza luminii. Hihihi.
Din înaltul văzduhului senin, soseşte o pasăre măiastră, cu aripi lungi şi puternice.
- Dragele mele, vă invit la o călătorie în zbor, se auzi o voce cristalină şi puternică.
          Fetele sunt destul de rezervate. Se privesc una pe cealaltă şi aşteaptă.
-         Încercaţi. Profitaţi de  şansa ce vi se oferă, le şopti fluturele. Am să vă însoţesc de aproape.
-         Acceptăm, confirmă sigură pe ea Ramona. Dar nu ne duci foarte departe.
-         Bineînţeles că nu ne îndepărtăm foarte mult. Nu vă fie teamă. Am să zbor încet, să puteţi observa minunile ce vă înconjoară de la altă înălţime.
Eliza şi Ramona s-au urcat în spatele păsării şi au fost plăcut impresionate de căldura corpului acesteia, de cât de noi sunt penele şi fulgii, de culorile vii ale acestora.
-         Să zburrăăăăm.... spuse pasărea, ridicându-se uşor.
Fluturele le urma îndeaproape.
- Să nu vă fie teamă. Ţineţi gura închisă şi priviţi şi-n stânga şi-n dreapta, le încuraja pasărea.
Florile deveniseră nişte puncte colorate, precum gămăliile acelor. Aleile şerpuiau precum liniile desenate timid pe hârtie la orele de desen. Oamenii se transformaseră în buline călătoare. Autobuzele erau furnici foarte rapide. Copacii erau palete de culori variate, de la galben la maron, de la verde la roşu arămiu. Apele aveau forma unor dungi late, în culori închise.
- E minunată luma văzută din văzduh. E senzaţional să zbori, mărturisi Ramona.
- Dragele mele viaţa trăită frumos, zi de zi, cu tot ce ne înconjoară, oriunde am fi este MINUNATĂ. Încercaţi să învăţaţi să priviţi atent în jurul vostru. Încercaţi să dăruiţi frumuseţe prin glas, zâmbet, atingere. Animale, ca şi oamenii, au nevoie de mângâiere. Oferiţi-le. Spune-ţi şi altor prieteni să fie buni, darnici, senini, deschişi către frumosul lumii ce ne înconjoară.
- Pasăre măiastră, câtă dreptate ai. Nu m-am gândit niciodată la tot ce ne-ai mărturisit în această călătorie.
Pasăre plonjă încet în grădina casei. Fetele, rumene din cauza emoţiei au coborât şi au sărutat-o.
- Îţi mulţumim pentru LECŢIA DE VIAŢĂ predată azi.
- Fiţi atente la ce gândurile voastre. Ele zboară, ajung la îngeri, iar aceştia găsesc soluţiile pentru a fi îndeplinite. Doriţi-vă sa faceţi fapte bune, pentru voi şi pentru cei dragi, dar mai ales pentru cei singuri, nevoiaşi şi trişti.
*
Zborul... este o formă de a călători... spre a ne aduce visele acasă, în sufletele noastre.
Frunzele zboară să împărtăşească vântului bucuria, tristeţea, speranţa, veselia şi încrederea celor pe care i-au ascultat, auzit, mângâiat.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Citeste in MEKI - Oana si Alex in imparatia dintisorilor - autor Claudia Groza


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină