ATTILA’S STORY




Primăvara îşi pierde farmecul înaintea suratei ei călduroase, vara. Razele soarelui coc fructele plantelor. Iarba de un verde smarald creşte şi îmbie călătorul să se odihnească în ea.

Tufişul de un verde crud se mişcă puternic. Din el apare un pui de mistreţ, de toată frumuseţea. Părul aspru are culoarea aurului. Dungi negre, paralele, îi străbat corpul. Ochii săi mari, negri, cu gene lungi, au o putere magică. Urechile lungi, date pe spate sunt îngrijite. Codiţa scurtă se mişcă uşor. Porcuşorul se întinde şi priveşte în jurul său. Discul pe care se găsesc nările asemănătoare unor nasturi, se mişcă încet sus – jos.



Doi fluturi viu coloraţi vin spre el.

- Bună dimineaţa, prietene! Ai dormit bine? Eşti pregătit pentru o nouă zi?

Un fluture se aşează pe ureche, celălalt pe codiţă.

- Hei, mă gâdilati. Daţi-vă jos. Acum! guiţă supărat Attila.

- Dar ce este cu tine? întrebă un fluturaş.

- Nu ştiu. M-am plictisit aici în pădure. Vreau să călătoresc, să văd şi alte locuri, să cunosc şi alte animale.

- Vrei să ne părăseşti? Dar ce îţi venii? E aşa frumos şi liniste aici. Ai nevoie de aventură? Vrei să îţi pui viaţa în pericol? spuse grăbit celălalt fluturaş.

- Ţi s-a urât cu binele ni se pare nouă!

- Nu este aşa. Uneori trebuie să pui punct şi să o iei de la capăt. Alteori, trebuie să încerci şi un alt drum, nu doar cel cunoscut. Eu vreau mai mult. Îmi doresc să călătoresc, să cunosc şi alte rase de porci, să mănânc trfoi fraged, dar şi delicatese. E dorinţa mea şi trebuie să o împlinesc.

- Te vei întoarce? Întrebară în cor fluturii.

- Poate da, poate nu. Nimeni nu poate garanta nimic.

- Poate vei ajunge la circ.

- Sau într-o rezervaţie.

- Sau vei fi rănit de vreun vânător care să-ţi mănânce carnea gustoasă.

În zare se văd dealuri. Nu este un traseu uşor pentru un mistreţ obişnuit cu viaţa la câmpie. Dar avem încredere în iepuraşul poveştii noastre. Este călătoria vieţii lui.

Marginea pădurii rămânea în urmă. Pământul arat îl făcea pe Attila - mistreţul poveştii noastre – să înainteze greu. Parcă îi părea rău că a pornit singur la drum.

O umbră se întinde înaintea lui. Face un pas, poate doi, miroase cu grijă, dar nu simte nimic. Se opreşte.

- Hei, cum ai ajuns tu aici? Eşti pui. Unde îţi este mama? întrebările curgeau precum apa din râul ce izvora din munţii lângă care se născuse.

Attila a început să tremure. Picioarele nu mai suportau greutatea corpului şi s-a aşezat pe pământ. Îi era şi foame.

Bărbatul înalt, puternic, cu voce groasă,dar blândă l.a luat în braţe.

- Să nu îţi fie teamă. Te voi îngriji, apoi am să te las pe mâini bune.

Mistreţul a ajuns într-un oraş aglomerat. Claxoane, gălăgie, lume multă l-au întâmpinat.

“Am ajuns în junglă oare? Mi-e teamă. Aventura nu e de mine” îşi repeta în gând purceluşul.

Urcat într-o cabină mişcătoare, liftul pentru necunoscători, Attila şi-a strâns picioarele din faţă, codiţa i s-a lipit de corp, iar respiraţia s-a oprit pentru câteva secunde. Ochii au fost deschişi în momentul în care uşa a fost deschisă.

- Bine ai venit în noua ta casă, spuse stăpânul, lăsându-l liber.

“Interesant aici. Dar nu e iarbă, şi miroase a oameni” gândea mistreţul. Într-o secundă, îşi făcu apariţia un câine pletos, cu urechi luni şi blana neagră lucioasă. L-a irosit din cap până în vărful cozii. A lătrat de două ori prietenşete, apoi s-a dus în sufragie.

“Hai că nu sunt singur pe aici. Se pare că e trai pe vătrai. Dar mi s-a făcut foame. Ia să dau de ştire” şi se puse pe guiţat.

Stăpânul i-a pregătit un biberon cu lapte şi l-a hrănit.

“Ah, ce bine e. Şi ce gustos!” după care Attila adormi.

- Da, l-am găsit ăn timp ce mă plimbam prin pădure. Se rătăcise. Îl cresc o lună, iar tu faci ţarcul între timp, se auzea vocea stăpânului.

Precum un copil răsfăţat, aşa se purtau noii prieteni cu mistreţul poveştii. I s-a oferit confort. Dormea pe o pernă roşie cu stele aurii. Ce vise minunate avea! Putea răsfoi orice revistă. “Oare se va scrie vreodată şi despre mine?”

Uneori, în weekend, purceluşul vedetă era transportat în loc cu verdeaţă. Avea spaţiu unde să alerge. Scurma fericit pământul. Când obosea, se odihnea la umbra serei de legume.

Fotografii peste fotografii. Filmări ca la Hollywood. Toţi îl tratau ca pe o stea de cinema. Nici Mowgli şi prietenii lui din junglă – ursul Baloo şi tigrul Share Khan, Baghera – nu au ost atât de iubiţi cum este el, micuţul Attila.

Cu toate acestea, regreta că s-a depărtat de mama lui şi s-a rătăcit. Semenii sunt foarte importanţi. Aici, nu-l înţelege nimeni.

În curând, va fi adăpostit de o rezervaţie naturală. “Poate era mai atractiv la Grădina Zoologică sau la circ”.

O seară liniştită cu poveşti şi sfaturi. O seară a prieteniei. Când stelele au apărut una câte una, Attila şi prietenul său câinele s-au retras la un bine meritat pui de somn.

Totul se vede atât de frumos de aici. Merită să îţi depăşeşti starea de confort. Merită să încerci mai mult în viaţă. E important să ştii ce vrei, apoi să îndrăzneşti să faci paşii spre împlinirea visului. Cu siguranţă, în fiecare fiinţă există un potenţial ce poate fi folosit la maxim. “Câţi dintre prietenii mei ar fi putut ajunge ca mine aici?”

Povestea se bazeaza pe un fapt real - ha ha ha - si o puteti urmari AICILA RICHARD.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

4 comentarii:

George Secareanu spunea...

Foarte frumoasa povestea micului Attila! Felicitari!

DoarEu spunea...

Multumesc... :) Dra si personajul atat de viu si carismatic. E un lord printre semenii sai, porciimistreti. :))

Ganduri alese!

Sergiu spunea...

Bine, bine, dar de ce e purcelusul cu nume unguresc? :)

DoarEu spunea...

@ Sergiu:

Pentru ca stapanul lui are gene de ungur. :) Este si link-ul blogului sau in partea de jos a povestii.

A fost o poveste la comanda... :)

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină