Lia şi Ela

Razele soarelui se joacă de-a v-aţi ascunselea cu frunzele ruginii. În curând, copacii vor rămâne dezgoliţi, trişti, purtând amintirile şi poveştile, ascultând râsetele zglobii ale copiilor, înregistrate în scoarţa lor.

Poteca îngustă ce duce la şcoală, este mărginită de castani şi tei, ca o dantelă croşetată cu migală de bunica. În fiecare zi sute de paşi o străbat, iar din gura copiilor se aud zeci de poveşti, vesele, triste, adevărate sau inventate. Vântul le poartă în toate zările, ştiind că vor fi ascultate de îngerii păzitori şi îşi vor găsi rezolvare.

Ela şi Lia sunt prietene bune, încă de când erau mici. Dimineaţa se întâlnesc şi parcurg drumul spre şcoală împreună.

- Bună dimineaţa, Lia! Din nou eşti tristă. Iar ai plans?

- Bună dimineaţa, Ela! Da, am plâns căci nu am motive de bucurie.

Cele două fetiţe sunt foarte diferite. Ela este veselă, optimistă, încrezătoare, comunică foarte mult cu mama ei. În fiecare seară, după ce lecţiile i-au fost verificate, fetiţa se aşează lângă mama blândă, ascultătoare şi tricotează împreună, povestind întâmplările de peste zi, mărturisindu-i visele şi aşeptând cu nerăbdare pildele.

Lia este firavă, tristă, frumoasă, îmbrăcată sărăcăcios. Are o mamă vitregă, rea, urâcioasă, hapsână şi crudă. Nu-i dă voie să se joace, o pune la treabă în gospodărie, şi numai după ce termină poate să-şi facă temele. Fetiţa vrea să scape de chin şi este foarte ambiţioasă. Ştie că doar inteligenţa o va salva.

Prietenia lor era foarte frumoasă, adevărată, preţioasă.

-Vreau să-ţi spun un secret, şopti Lia. Însă te rog să-mi promiţi că indifferent ce s-ar întâmpla, nu mă dai de gol.

-Hei, doar ştii că poţi avea încredere în mine. Am făcut jurământul prieteniei. Doar nu ai uitat, nu?

-Nu, nu am uitat. Am hotărât să nu mă mai întorc acasă. Voi fugi în lume, unde am să văd cu ochii, unde simt, mărturisi Lia.

-Nu cred că este o decizie înţeleaptă. Te vor căuta, te vor găsi într-un final şi vei fi pedepsită. Eu zic să te mai gândeşti.

-Nu mă răzgândesc. Îmi asum riscul. Îţi voi scrie ca să ştii de mine.

-Păi de unde vei avea bani pentru timbre?

-De dimineaţă mi-am luat economiile din puşculiţă. Sper să-mi ajungă de drum şi pentru a supravieţui o perioadă de timp.

Cele două fetiţe s-au îmbrăţişat puternic, neştiind dacă viaţa le va mai aduce vreodată împreună. Ela plângea cu lacrimi fierbinţi, de-abia mai putând să respire. Lia s-a abţinut. Ştia că merită o viaţă mai bună. Pleca în căutarea ei.

*

Cu paşi fermi, Lia se îndrepta spre gară. A cumpărat un bilet pentru primul tren ce urma să plece din staţie. Inima îi bătea cu putere, însă speranţa de a avea o viaţă frumoasă, îi dădea aripi şi curaj. Muşcându-şi uţor buza de jos, urcă în vagon, îşi căută locul şi se aşeză fericită că obţinuse un loc la fereastră. Şi-a scos pacheţelul pe care nu-l mâncase la şcoală, şi-l termină cât ai spune: „cine nu e gata, îl iau cu lopata!”

În scurt timp, a venit momentul ca biletele să fie controlate.

-Unde mergi copilă?

-La bunici, răspunse încet Lia.

-Singură? insistă controlorul.

-Da, mă aşteaptă bunicii în gară, pe peron.

-Am înţeles. Călătorie plăcută. Am să te anunţ când trebuie să cobori. Să nu ai emoţii.

-Mulţumesc domnule.

Lia a desenat tot drumul. Vacile şi oile pe care le-a văzut pe fereastră au inspirat-o şi înveselit-o în acelaşi timp. „Mi-aş dori să locuiesc la sat, într-o căsuţă modestă, cu nişte bătrâni pe care să-i ajut, iar ei să mă iubească” gândea fetiţa.

-Călătoria cu trenul s-a sfârşit. Sănătate şi numai bine bunicilor, spuse controlorul.

-Am să le transmit, a fost răspunsul Liei.

„Încotro s-o apuc acum? Unde văd cu ochii, unde mă îndrumă sufletul, aşa cum am decis.”

După ce a ieşit din spaţiul care adăpostea trenurile viu colorate, Lia a luat-o în partea dreaptă. A mers la întâmplare pe străzi, până ce a obosit. Se întuneca, iar ei a început să-i fie frig şi foame. Când aproape îşi pierduse încrederea că va găsi un adăpost, un bătrân îi făcu semn cu mâna să se apropie.

-Cauţi pe cineva, fata moşului?

- Este o poveste lungă. Am nevoie de un pat pentru o noapte, spuse timid, Lia.

- Pofteşte înăuntru copilă. Pari tare obosită. Bănuiesc că vii de departe după cum arăţi. Baba mea îţi va pregăti o gustare caldă, un pat şi tu ne vei povesti despre tine şi călătoria în care ai pornit.

Bătrâna se arătă foarte prietenoasă.

-Bine ai sosit, copilă. Of, îmi închipui că eşti tare înfometată şi obosită. Îţi încălzesc mâncare, şi-ţi voi da un pahar cu lapte de capră cum n-ai băut niciunde.

- Dar ce vânt te poartă pe drumuri la ceas de seară, singură? grăi moşul.

-Sunt orfană. Am fugit de la orfelinat. Mă băteau şi mă puneau să fac muncile cele mai grele. Nu îmi dădeau voie să învăţ. M-am hotărât să-mi iau lumea în cap.

-Draga de tine, exclamă bătrâna, cu ochii în lacrimi.

-Cred că ar fi bine să te înfiem noi. Ne dorim tare mult un copil, iar Dumnezeu nu s-a îndurat de noi până acum.

- Că bine zici tu bărbate. Chiar mâine ne vom interesa şi vom face ceea ce trebuie pentru a rămâne alături de noi.

- Nu am cuvinte să vă mulţumesc, spuse Lia, îmbrăţişându-i pe amândoi.

Seara a trecut cu greu. Gândurile nu-i dădeau pace fetei. Îşi iubea foarte mult tatăl, care însă nu avea timp pentru ea, nu o asculta niciodată, nu vedea cum femeia care-i devenise soţie o chinuia. „Va trebui să-mi aleg un alt nume pentru a nu se afla adevărul” îşi spuse în gând copila, după care adormi, răpusă de oboseală şi emoţie.

VA URMA

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

3 comentarii:

magister_ludii spunea...

asteptam continuarea:)

DoarEu spunea...

Vine... cat de curand. Este scrisa pe hartie. :) Pana aici, e ok povestea?

Magie in lumea haiducilor care se despart in silabe la scoala. :))

Claudia spunea...

Foarte frumos! :):)

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină