Lia şi Ela - partea a treia

*

Seara îmbrăţişase oraşul. Stelele apăreau una câte una, străluncind palid în plasa albastră a întunericului, precum licuricii.

Luminile erau stinse în toată casa. Lia se aşeză pe treptele casei, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune, prinse între genunchi. Trecuse aproape un an de când nu-şi văzuse tatăl. Dorul îi făcea inima să bată în ritm ameţitor. Clipele treceau asemenea rachetelor, minutele se adunau unul lângă altul cu prietenie, iar orele mişcau limbile ceasornicului. Ochii i se închideau de oboseală. S-a întins puţin, strângându-şi picioarele la piept pentru a se încălzi.

Tatăl fetei era cât pe ce să se împiedice de mogâldeaţa din faţa uşii. Se frecă la ochi pentru a fi sigur că nu visează. O atinse uşor pe umăr, strigând şoptit:

- Lia, Lia draga mea, îngerul meu! Te-ai întors!

Emoţia, oboseala, răcoarea nopţii au răpus-o pe micuţă şi căzuse victima unui somn profund. Purtată pe braţe de tatăl său a fost dusă în camera ei, în patul confortabil pe care-l abandonase în urmă cu luni bune.

Tatăl a stat lângă ea toată noaptea veghiindu-i somnul liniştit, întrerupt din când în când de câte un oftat sfâşietor.

- Copila mea, ai revenit! Mulţumesc îngerilor că ţi-au purtat de grijă! Câte oi fi pătimit tu printre oamenii răi! Câte neplăceri oi fi îndurat din cauza lipsei mele de atenţie! Sper că mă vei putea ierta într-o zi.

Mirosul de pâine prăjită, cafea şi omletă a trezit simţurile înfometate ale Liei. Se uită împrejur, a mângâiat cu dragoste păpuşa ce-i ştia tristeşile, visele, dorurile.

- Mi-ai lipsit, Francisca, să nu te îndoieşte o clipă de asta. Nu te-am uitat niciodată, dar nu te puteam lua cu mine.

Cu dorul ce i se zbătea în stomac ca fluturii într-o plasă, a coborât scările şi îngăimă:

- Bună dimineaţa, tata!

Cana ţinută în mână a căzut şi s-a spart în zeci de cioburi.

- Fata mea, bună dimineaţa!

Lia s-a aruncat de gâtul tatălui şi lacrimi fierbinţi au ţâşnit din ochii amândurora.

Un râu de întrebări a curs de la tată spre fiică, ce răspundea liniştită şi senină. A aflat că fusese îngrijită de doi bătrâni iubitori. Lia a primit vestea că mama vitregă este foarte bolnavă.

- Tată, vreau să te însoţesc la spital, să o văd şi să o îmbrăţişez.

- Bine draga mea, te iau cu mine.

Uşa salonului s-a deschis încet. Tatăl intră primul şi-i spuse soţiei că are o surpriză pentru ea. Lia intră cu teamă, văzând atâţia oameni ce sufereau în jur.

- Sărut mâna, mama.

- Trăieşti? Eşti bine? Unde ai fost? întrebă cu cu ultimile puteri, mama vitregă, care plângând, neaşteptând răspuns spuse: iartă-mă, iartă-mă pentru toaă suferinţa pricinuită (produsă) din răutate şi invidie. Credeam că tatăl tău are dragoste de oferit doar ţie. M-am înşelat. Îmi pare rău.

-Nu plânge, îţi vei face rău! Te-am iertat de mult! Şopti Lia şi îi sărută mâna, apoi obrazul şi se lipi de pieptul mamei, ascultându-i inima bolnavă.

VA URMA

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină