Inimioara

Joaca şi jocul îl fascinau. Un băieţel grăsun, cu privire ageră, răspuns pentru orice l-ai fi întrebat - de parcă s-ar fi pregătit temeinic pentru vreun concurs la grădiniţă -, cu un sac doldora de întrebări, avea însă o teamă. Toţi avem temeri, puteţi spune. Aşa este. Important este să le învingem. Băieţelul nostru, Rareş pe numele său, de numai 5 ani voioşi şi minunaţi ca el, avea frică de întuneric.
- Mami, dar vreau să dorm cu tine! Mi-ai promis!

- Ştii că mă superi când faci asta. Eşti un băiat mare şi am încredere că vei înţelege că după zi urmează noapte. Soarele locuieşte pe cer în timpul zilei, iar noaptea, face schimb cu Luna. Pentru ca animalele şi oamenii să se poată odihni mai bine, căci nu toţi îşi permit să îşi cumpere draperii şi jaluzele, Luna are o lumină mai slabă.

- Bine, am să încerc să mă lupt cu teama şi să o înving. Am aflat eu că, dacă gândeşti precum un magician, vei reuşi în tot ce îţi propui, oricât ţi se pare de greu la început. Într-un final, vei descoperi că era de fapt un fleac, o banalitate.

- Păi vezi, puiul meu scump?, şi mama îşi îmbrăţişă băiatul, învelindu-l cu păturica cea pufoasă şi norocoasă. Uite, acest pui de elefant, îţi va ţine companie pe timpul nopţii, va alunga teama şi te va însoţi în călătoria ta prin vis.

- Am să îl numesc INIMIOARĂ, pentru că este de la tine mami, iar tu eşti mereu în inima mea.

- O, dragul meu, ce nume frumos i-ai ales. Aşa să fie! Inimioară să-i rămână numele, şi te va iubi şi te va ocroti. Îngerii să te sărute pufos şi apăsat, puiule!

- Noapte bună, mami!

- Noapte bună, copil angelic, spuse mama sărutându-l apăsat pe frunte.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Natura, fiintele, anotimpurile

Primul ghiocel a ieşit învingător de sub zăpada îngheţată, ca şi cum ar vrea să ne dea o lecţie de supravieţuire. Noi oamenii, cu mic cu mare, am învăţat doar să ne plângem, şi să spunem că nu putem sau că ne este foarte greu.
Când îl priveşti şi observi cât este de firav, mai că l-ai lua în mâini, l-ai săruta să-i dai căldură şi să îi oferi siguranţă.
Primăvara îşi intră încet încet în drepturi. Soarele câştigă lupta cu gerul şi cu Baba Dochia, convinsă să-şi dezbrace cojoacele, unul câte unul, lepădând totodată şi răutăţile. Mugurii, mângaiaţi cu grijă şi multă dragoste de razele blânde şi jucăuşe ale soarelui, se desfac fericiţi, plini de dorinţă şi de dor de lumină, de viaţă. În curând, din ei iau naştere flori. Suntem învăluiţi de un şal, care are toate culorile curcubeului
.

Timpul aleargă rapid, precum degetele pe clapele unui pian, când se cântă o melodie ritmată. Secundele se condesează, şi formează minutele. Acestea, sunt uneori vesele, alteori triste şi îngândurate, adesea vrăjite şi îndrăgostite, dar când se plictisesc de gaşca minutelor, migrează spre ore. Unele ore sunt firave, calde şi pufoase, altele sunt ursuze. Cu toate acestea, ele se prind în hore şi dansează, până cănd trec zile, apoi săptămânile strînse la un loc şi preschimbate în luni. Lunile desemeneazăa notimpurile şi condiţţile meteo se modifică.

- Mi-aş dori să am aripi viu colorate precum ale tale! bâigui timid o albină.

- Nu ai idée cât eşti de norocoasă, de apreciată pentru hărnicia ta.

- Uneori şi eu aş vrea să fiu asemenea vouă, să zbor din floare în floare, să mă bucur de culori şi parfum, ciripi o privighetoare.

- Nu ai habar câte fiinţe şi-ar dori să ofere lumii trilurile tale. Mereu şi mereu ne-am dori altceva în loc să ne bucurăm de ce putem oferi. Aveţi grijă căci dorinţele sunt bune, dar şi rele. Se pot adeveri şi să constatăm că nu avem nevoie de ele, răspunse fluturele care tocmai fusese admirat.

Într-o dimineaţă de vară târzie, un vierme mic a ieşit dintr-un măr.

- De ce eşti atât de abătut?, îl întrebă mama.

- Uneori, mi-ar plăcea să fiu şi eu util, precum prietenii mei, viermii de mătase.

- Dragule, dar ia gândeşte-te: ei se hrănesc cu frunze de dud, pe când noi ne bucurăm de dulceaţa fructelor. Ei stau închişi în încăperi şi nu pot vedea şi simţi căldura soarelui.

- Da, poate ar fi fost mai bine să fiu o larvă şi să ma preschimb într-un future viu colorat, să zbor din floare în floare, unde vreau eu.

- Gândeşte-te că fluturii trăesc foarte puţin, iar dacă sunt atinşi pe aripi, nu mai pot ybura şi mor. Cred că fiecare avem farmecul nostru. Nu putem fi totţi fumosşi, talentaţi, plăcuţi, aplaudaţi, dar ştiu că fiecare fiinţă are un rost pe pământ.

- Eşti minunată mama, şopti viermele şi îşi îmbrăţişă mama.

*

Viaţa este frumoasă dacă e trăită în armonie şi echilibru…

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

un tata special

un barbat in floarea varstei, atletic, sosea in fiecare dimineata in fata scolii si privea lung spre poarta. la un moment dat, privirea i se insenina. urmarindu-i zambetul cald si plin de viata, de iubire si de dragoste, ajungeai la un baietel.
- sarut mana, mama!
- sa ai grija, puiule! daca intarzii la pranz, ma astepti in curtea scolii, da?
- sigur mama.
*
cat de mult isi dorea sa isi stranga in brate copilul! dar cum? nu voia sa-l sperie, nu stia cum sa-i povesteasca despre relatia lor, tata-fiu. scoase din buzunarul hanoracului o fotografie, se uita la ea pana i-au dat lacrimile.
- am sa vin la pranz, sa incerc sa discut cu el, sa-l imbratisez sau macar sa-l ating!
isi sterse lacrimile apasandu-si pieptul chinuit de dor.
*
minutele se transformasera in giganti, care se incapatanau se avanseze si sa impinga limbile ceasornicului. inima ii batea de parca ar fi fost tinuta intr-un borcan si nu avea suficient aer. lacrimile apareau si dispareau de sub streasina pleoapelor. mainile si le framanta cu emotie, dor, nerabdare. barbatul a luat bicicleta proptita de zidul casei albe, si porni spre scoala. scruta imprejurimile, si isi zari fiul in curtea scolii, urmarind elevii mai mari cum jucau baschet.
- hei tinere! ce faci? cat e scorul?
- buna ziua! 23 la 15 pentru echipa in rosu.
- uite un sandvis pentru tine, unul pentru mine. am nevoie sa ma inveti regulile acestui joc.
- cu multa placere, domnule!
zambind si privindu-l cu ochii mari si frumosi, pustiul a inceput sa-i explice, luand pauze pentru a manca.
- esti tare simpatic si istet! vrei sa fim prieteni?
- sigur domnule! raspunse raoid baiatul, apoi se intrista.
- am spus ceva nepotrivit?
- nu, deloc, ma scuzati. uneori, mi-e dor de tata. as vrea sa se intoarca la mine! mi-e tare dor sa am un tata, sa fim prieteni, sa ne plimbam cu bicicleta, sa facem intrecere, sa jucam baschet si sa avem o relatie frumoasa.
- dar, ce s-a intamplat cu tatal tau? asta daca imi poti povesti.
- mama l-a parasit. mi-a spus ca Dumnezeu i-a adus in viata ei un alt barbat de care s-a indragostit, ca avea mai multi bani si ne oferea confort si bunatati. tata a ramas singur intr-o alta tara. apoi, am inteles ca m-a mai vazut de cateva ori, dar eram foarte mic, si nu-mi mai amintesc. stiti, as vrea sa am un tata ca dumneavoastra. sunt super! se vede ca iuibiti copiii. sunt sigur ca tatal meu se va intoarce intr-o zi la mine. ma va cauta. am un tata special! mi-a scris de Craciun o scrisoare tare frumoasa. domnule, de ce plangeti?
- copile, ce ai spune daca eu sunt tatal tau? cu lacrimi siroind pe obraz, barbatul scoase fotografia din buzunar si i-o arata.
pustiul, a inceput sa planga, apoi sa rada, si a strigat in gura mare:
- tata, tata, te iubesc! stiam ca te vei intoarce la mine! si si-a imbratisat tatal cu toata forta! nu ai sa mai pleci niciodata, nu-i asa?
- niciodata, baiatul meu drag!

P.S. : curaj, putere, vointa, ambitie, incredere Ionut!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Zmeul şi prinţesa - FINAL

Gâdilat de furnici, stropit de păsările care se spălau cu roua argintie a dimineţii, tânărul dădu bineţe naturii, după care îşi îndreptă oasele prin câteva exerciţii de gimnastică.
- Te-ai odihnit, calule, năzdrăvanule?
Un nechezat prelung răsună în toată valea, urmat de o scuturare a coamei, şi un tropăit de nerăbdare.
După ce se răcori cu apa rece a izvorului ce curgea liniştit din stâncile sub care îşi odihnise trupul şi sufletul, încălecă şi pe-aici ţi-e drumul.
Norii îşi schimbau forma însoţindu-l. Acum erau delfini, acum erau doar fâşii de vată de zahăr. Păsările îi păzeau din văzduh. Soarele zâmbea şi îi mângaia corpul cu razele blânde.
Paznici castelului au simţit pericolul apropiindu-se, văzând norii de praf ce se ridicau în depărtare.
- Stăpâne, avem oaspeţi neaşteptaţi!
- Era şi timpul, grăi zmeul. Închideţi prinţesa în temniţă, şi trageţi obloanele la geamuri.
Tânărul a conştientizat că nu mâncase nimic, aşa că se opri în pădure, unde a găsit fructe şi şi-a potolit foame, a prins ceva putere şi s-a apropiat de castel. Era linişte deplină împrejur. Şi vântul se temea să adie, iar păsările şi insectele amuţiseră parcă.
- E cam straniu pe aici. Frica pune stăpânire pe mine. Sper să ies viu şi nevătămat din această întrevedere.
Nu termină de vorbit, şi în faţa sa apăru zmeul, scoţând sunete înfiorătoare.
- Credeam că nu am să mai văd curând chip de om. Cam târziu tinere. Te-ai lăsat aşteptat, nu glumă, răcnea zmeul.
Cu mâini tremurânde şi reci, tânărul căuta fluierul în buzunarul cămăşii. Îl găsii, şi începu să cânte, cu sufletul simţindu-l în gât. Pe măsura ce melodia se înteţea, un văl cenuşiu ca un abur se ridica în preajma zmelui, iar el se transforma într-un bărbat liniştit, calm, chipeş.

- M-ai salvat! Blestemul a fost ridicat datorită ţie. Îţi mulţumesc! Să mergem la palat şi să sărbătorim.
Cei doi bărbaţi, au ajuns călărind pe acelaşi cal la palat.
- Eliberaţi prinţesa! Vom da un mare ospăţ! Deschideţi obloanele.
Lumina blândă a soarelui, căldura şi ciripitul păsărilor a pătruns în camerele reci ale palatului. Slugile erau mirate de aspectul stăpânului.
Zori de zi, văzând chip cunoscut, se aruncă la pieptul tânărului şi nu mia conteni cu întrebările.
- Ce face bătrânul meu tată? Credeam că aici voi rămâne. A durat aşa de mult până ai sosit!
- Regele a dat anunţ în cele patru zări, prinţii au pornit să te salveze, apoi a căzut într-un somn adânc. Ca o hipnoză. Se pare că s-a întâmplat ceva cu ei, şi cum tu nu soseai, am decis să-mi încerc şi eu norocul.
- Şi ai reuşit tinere!Ba mai mult, m-ai eliberat şi pe mine de vrajă. prinţesă, am să te las să mergi acasă, să-ţi vezi tatăl. Dar acum, să ne ospătăm cum se cuvine.
Şi-au povestit, şi-au mâncat, şi-au râs, iar timpul le-a ţinut companie.
- Veţi pleca în zori. Nu are rost să călătoriţi noaptea, spuse gazda, încântată de noul său aspect.
- Bineînţeles!
*
Noaptea a fost agitată pentru prinţesă. Îşi făcea griji pentru tatăl ei, pentru drum, ar fi vrut să zboare. Se bucura că zmeul fusese eliberat de blestem.
Când cocoşii cântau să anunţe zorii, prinţesa şi slujitorul ei erau pe drum. Băiatul din dreptul podului, tânăra cu cosiţe aurii, bătrâna l-au salutat cu admiraţie şi l-au felicitat pentru reuşita lui.
În acea clipă, Zor de Zia înţeles ce suflet nobil avea acest băiat, şi s-a îndrăgostit de el.
*
Cum au ajuns, tânăra a alergat în iatacul regelui, s-a aruncat la pieptul său, i-a luat mâinile şi i le-a sărutat, i-a mângâiat obrajii.
- Tata, sunt eu fiica ta iubită! M-am întors!
Ochii bătrânului rege s-au deschis ca dintr-un somn luuung, şi o lacrimă i-a alunecat pe obraz.
- Copila mea, ai revenit!
Tânărul stătea în pragul uşii privind întâlnirea emoţionantă. Zori de Zi întoarse capul, şi îi făcu semn cu mâna să se apropie.
- Da, tată. El este cel care a venit după mine şi m-a salvat. Am hotărât să ne căsătorim, căci drumul ne-a făcut să ne cunoaştem mult mai bine. Vrem să ne dai binecuvântarea!
- Cu mare drag copiii mei!
*
A urmat o nuntă ca-n poveşti, trei zile şi trei nopţi. Din dragostea lor s-au născut copii isteţi şi frumoşi şi buni şi darnici...
Viaţa în palat era armonioasa si fericită!


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Zmeul si printesa V

Noaptea dinaintea plecarii este atat de linistita. Niciun greiere nu se aude, vantul a amutit si el, stelele nu mai licaresc, de coborat nici nu se mai pune problema. Luna aluneca incet-incet spre intalnirea cu soarele. Ingerii se aduna si se roaga pentru reusita tanarului, slujitor cu inima larga, parca ar fi de elefant nu a unui biet baiat de douazeci si ceva de ani, sarac, dar care iubeste tot ce este in juru lui.
Pieptul baiatului tresalta ritmat, mai accelerat decat in alte dati. Sigur are emotii, caci daca n-au reusit printii obisnuiti cu luptele, care poseda arme, cum va izbuti el, cu mainile goale sa isi aduca stapana inapoi. Nu stie, si nici nu-i pasa la acest moment. Sa fie asa cum trebuie sa fie. Se abandoneaza in mainile sortii.
*
Tanarul slujitor, trezit de cantatul cocosilor, isi simtea sufletul in gat. A baut o cana cu apa proaspata, care i-a mai calmat emotiile. Si-a pus cateva merinde pentru drum, a mers in grajd, si-a mangaiat calul, i-a dat un cub de zahar si a pornit in calatoria vietii lui. Nu isi dorea decat sa isi salveze stapana. Nu astepta recompensa promisa. Nu era pentru el!
- Buna dimineata, natura! Esti magnifica in zorii zilei! Niciodata nu te-am privit atat de aproape si atat de devreme.
Animalele il insoteau sarind prin copaci sau zburand sau alergand pana oboseau, apoi ii urau drum bun si noroc. O pasare chiar i-a adus in cioc un trifoi cu patru foi.
- Multumesc, spuse baiatul, punand trifoiul intr-un buzunar, in dreptul inimii.Spaţiere de la stânga la dreapta
Zambetul si bunatatea tanarului reprezentau puteri "infricosatoare" impotriva raului.
La o rascruce, nestiind incotro s-o apuce, s-a intristat putin. Din neatentie, a dus mana la piept, si o energie degajata sub forma de caldura, l-a facut sa intoarca privirea spre drumul corect. Uitase cu desavarsire de trifoi.
Luand-o spre dreapta, nu mai parcurse mult din distanta, si in cale i-a aparut o batrana, care l-a rugat sa o ajute sa unple o galeata cu apa dintr-o fantana.
- Cu mare drag, batranico!
Vazand sufletul sau bun, vrajitoarea - caci asta era de fapt - a hotarat sa nu-l chinuie.
Dupa ce sarcina a fost indeplinita, batrana i-a marturisit:
- Pentru amabilitatea ta, iti daruiesc acest toiag fermecat! Poate ingheta ape, poate stinge focul, poate transforma fiintele in statui. Sa iti fie de folos, tinere!
- Multumesc, sunt sigur ca voi avea nevoie! raspunse baiatul fericit. Doar era cea mai grea calatorie a vietii lui. Nimeni nu se intorsese din confruntarea cu zmeul.
Merindele i se terminasera si ajungand intr-o livada, s-a oprit sa se odihneasca la umbra pomilor, si sa ceara cateva fructe stapanului livezii.
O tanara frumoasa, cu lungi cosite aurii, ii oferi un mar rosu, cum nu mai vazuse.
- Multumesc, dar am sa cer voie stapanului livezii sa-mi dea cateva fructe. Acest mar este atat de frumos, incat prefer sa-l mananci tu, domnita.
- Cat de intelept esti tinere, spuse uimita fata. Incotro te indrepti?
- Sa imi salvez stapana din ghearele zmeului care a rapit-o.
- Bine, primeste aceste seminte de la mine. Daca vei fi in primejdie, din ele vor creste rapid, cat ai clipi, arbori inalti si grosi, astfel incat vei avea timp sa fugi.
- Multumesc tanara domnita!
Dupa ce s-a odihnit sub cerul instelat, a fost hranit cu fructe si paine de stapanul livezii, tanarul a plecat mai departe.
In dreptul unei ape involburate, tanarul a observat un baiat slab, dar cu ochii scanteietori, ce tremura si plangea.
- Ce ai patit? intreba slujitorul.
- Mi-e foarte foame.
- Nu mai am decat aceste doua piersici, pe care ti le daruiesc Sper sa-ti mai potoleasca foamea.
Cu maini tremurande, cu ochii tinta cand spre fructe cand la acest tanar simpatic, baiatul ii multumi.
- Pentru ca ai fost atat de darnic, vreau sa ma recompensez. Iti dau acest fluier magic. Cantecele fac ca rautatea, invidia, frica si tot ce este rau sa dispara.
- Multumesc copile!
Tanarul arunca toiagul peste apa si aceasta ingheta. A trecut destul de greu pe malul celalalt. Trase aer in piept si rasufla usurat pentru ca a trecut cu bine peste acest hop.
cand se pregatea sa urce pe cal, din inaltul cerului, de nicaieri, a aparut un balaur cu trei capete, sufland flacari pe nari. Speriat, dar pastrandu-si cumpatul (firea), scoase din buzunar semintele daruite de fata cu cosite si le arunca pe pamant. In acelasi timp, toiagul a oprit flacarile balaurului. Inchise ochii de spaima, iar intr-o fractiune de secunda, intre el si balaur se ridica o padure deasa, prin care de-abia putea trece. Balaurul i-a pierdut urma.
Obosit, speriat, si slabit, tanarul nostru a zarit in departare castelul zmeului.
- Ar fi cazul sa ma ma opresc in aceasta noapte aici, sub aceste stanci, iar maine dimineata, cu puterile refacute, sa infrunt zmeul si sa-mi recuperez stapana.
Descaleca, lasa calul sa pasca, iar el se ghemui, cu mainile sub cap, pe stanca acoperita de muschi.




  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Zmeul si printesa IV

Stelele straluceau inconjurand Luna, iar ceata invelea totul, ca un val argintiu. Nu se auzea nimic, nu se vedea nimic.
Printul Nordului se pregati de drum. A imbracat costumul de lupta, si-a luat arcul cu sageti si sabia pe care o ascutise cu o seara in urma, hrana si a pornit sa-l intalneasca pe zmeu. Stia ca este un drum lung, asa ca, daduse calului sau jaratec cu o seara in urma. Slujitorii il periasera, i-au impletit coama si l-au pregatit pentru lupta.
- Sa mergem la lupta, viteazule! Sa fie intr-un ceas bun si sa ne intoarcem victoriosi, spuse calm printul, lovind cu pintenii calul.
Calul alb, galopa repede, incat printul nu vedea decat fasii de culoare, ca si cum cineva arunca vopsea pe o panza, urmand sa dea contur.
Un nechezat puternic, o ridicare pe picioarele din spate si calaretul a fost trantit la pamant.
- Dar ce s-a intamplat? Asa din senin, ce ai vazut?
Ridicandu-se incet, tinand mana la spate, printul a observat cum calul sangera la ureche. In cateva minute, veninul insectei ciudate, mult mai mare decat o insecta obisnuita, si-a facut efectul si calul a murit.
Printul a consumat hrana pe care o luase pentru drum, dar dupa doua zile fara apa, a murit.

*
Printul Estului a plecat si el increzator in puterile sale. Nu pierduse niciodata un duel. Tineretea si puterea lui, ii dadeau curaj.
- Sa mergem ca vantul si ca gandul murgule!
Calul pur sange, parca zbura. Nici pasarile, nici insectele nu puteau pastra ritmul cu el. Au strabatut munti si vai si iara munti si din nou vai. Dupa o stanca, din senin, din pamant din iraba verde, a aparut o fata frumoasa, cu parul balai, strans in cosite lungi. Rochia alba ca spuma laptelui ii evidentia tenul si albastrul puternic al ochilor. Zambetul sau, l-a facut pe print sa isi doreasca sa stea de vorba cu ea.
- Ce cauti pe aici, tanara frumoasa?
- Locuiesc in apropiere, si am venit sa culeg flori pentru mama. Este ziua ei astazi.
- Foarte frumos din partea ta. Te pot ajuta?
- Nu, multumesc. Ar fi bine sa te odihnesti. Banuiesc ca vii de departe. Intr-adevar m-a uimit sa vad chip de om pe aici. Poftim un mar, sa te refaci si sa prinzi puteri.
- Multumesc. Acum am realizat ca imi este foame, spuse printul si musca din mar. Este foarte gustos.
- Ha ha ha... da, este foarte gustos. ha ha ha.... chiar foarte foarte gustos. Nici nu a terminat de grait aceste cuvinte, si fata frumoasa s-a transformat intr-o vrajitoare cocosata, cu nasul mare si unghii lungi si incovoiate.
- M-ai pacalit! Blestemata sa fii, zise printul, rostogolindu-se peste o movila de pamant, otravit.

*
Cand soarele isi trimitea spre pamant primele raze, frunzele se rasfatau mangaiate de picaturile de roua, fiintele se dezmorteau si isi faceau toaleta de dimineata, Printul Sudului isi pregatea cele doua sabii si armura.
- Buna dimineata, fiule!
- Sarut mana mama. Voi avea nevoie de sarutul tau norocos. Este drum lung, si lupta nu va fi usoara.
- Dragul meu, vei reusi! Esti curajos, puternic, tanar si inteligent!
- Multumesc mama. Ma voi intoarce victorios!
- Drum bun si sa te intorci cu bine.
- Sa ne intoarcem mama. O voi elibera pe printesa Zori de Zi.
Acestea fiind spuse, printul a pornit la drum. Florile, pasarile si toate animalele il priveau cu admiratie. Soarele era bland cu el, vantul il ajuta sa se racoreasca. Norii il insoteau si ii ofereau umbra. Ajuns la o apa involburata, tanarul s-a oprit. Teama a pus stapanire pe el, calul era destul de agitat. A scrutat zarile si a observat un pod in departare. In dreptul podului, statea un baiat slab, neingrijit, dar cu ochi scanteietori.
- Dati-mi ceva de mancare, va rog! Sunt lihhnit, epuizat, am sa mor.
- Nu am timp de pierdut, spuse printul, inaintand pe pod.
Nu merse mult si constata ca podul nu era pana pe malul celalalt. Vrand sa se intoarca, in spatele sau aparu un balaur cu trei capete, ce scoatea flacari uriase. tanarul se lupta, dar a fost prins intr-o pozitie incomoda, si stia ca va fi ucis.
- Nu era mai bine sa ma hranesti? Bunatatea este calitatea ce permite trecerea acestui pod.
Printul Sudului a fost omorat.

*

Zilele treceau. Printesa Zori de Zi era tot mai palida, din cauza grijilor. ce se intampla cu batranul ei tata? de ce nu trimisese pe nimeni sa o salveze? zmeul se purta frumos cu ea, iar palatul prinsese viata si culoare. gradina era foarte ingrijita si primitoare.

*
Slujitorii din palatul printesei, devenisera si ei nelinistiti. Nimeni nu fusese atat de viteaz si puternic incat sa salveze printesa. Batranul dormea sub efectul vrajii. Cel mai tanar din slugi, cel care daduse vestea in cele patru zari despre rapirea printesei, se gandea ca este cazul sa isi incerce norocul.
- Am sa pornesc spre castelul zmeului. Cu orice sacrificiu!
Se duse in grajd, alese cel mai frumos si tanar si puternic cal, il pregati de drum.
Decizia a fost luata. In zorii zilei, va pleca sa-si salveze stapana.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină