Zâmbetul mamei

(fotografia aceasta mi-a inspirat povestea de mai jos).

Fesul roşu era pata de culoare ce se vedea printre nămeţi. Un ghemotoc de fetiţă înainta cu greu. Pantalonaşii îi erau uzi. Cu mănuşile mari, îşi ridică fesul ce alunecase pe frunte.

-Am obosit. Nu-mi mai simt picioarele.

Două alune şi vreo trei nuci au fost aruncate de veveriţele din copacii ce mărgineau aleea.

-Sunt pentru mine oare? se miră fetiţa.

-Da, da, da… numai şi numai pentru tine.

-Mulţumesc, şi desfăcu repede nucile, aruncând miezul în guriţa îngheţată.

-Ţi-ai piedut bucuria vârstei tale. Unde îţi este zâmbetul? întrebă curioasă o veveriţă.

-Nu mai pot zâmbi. Moş Crăciun nu a sosit la mine. Merg să-i duc personal scrisoarea.

- Micuţo, nu cred că ai procedat bine. E posibil să te rătăceşti.

-Părinţii tăi sigur se vor îngrijora.

-Ce ţi-ai dorit să primeşti?

-Mi-am dorit… să o văd pe mama zâmbind. Vreau să fie fericită.

- Priviţi. Un cadou sub bradul acela! strigă o veveriţă.

-Copilă, deschide-l. Poate e pentru tine.

-Sunt sigură că Moş Crăciun l-a pierdut în grabă.

Cu mâinile roşii din cauza gerului aspru, copila a luat cadoul şi l-a strâns la piept. Ridcă ochii spre cer, şi spuse zâmbind.

-Mulţumesc, mulţumesc Moş Crăciun.

-Mergi acasă. Părinţii îţi vor simţi lipsa.

Ajungând acasă, nici nu intră bine, şi mama o îmbrăţişă, zâmbind.

-Te-ai întors, draga mea. Ce emoţii mi-ai dat! Credeam că te-am pierdut.

-Mama, ai zâmbit.

-Da, copila mea. De săptămâna viitoare voi lucra într-un atelier de croitorie. Ne vom putea plăti datoriile.

-Mama, Moş Crăciun ţi-a oferit această slujbă.

- Sigur, micuţo, şi femeia îşi strânse fata la piept şi zâmbi.

-Mulţumec şi pentru cadoul mamei, Moşule, şopti fetiţa.

*

Cadourile primite în viaţă au forme diferite… un prieten, un zâmbet, o scrisoare, o şansă… sau de ce nu, un înger… J




  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Fulg de Nea

Fulg de Nea

de Claudia Groza

Era ziua în care toate dorinţele se înghesuiau să intre într-un sac roşu. Asta se întâmplă o dată într-un an. Porumbeii voiau să mănânce cozonac. Iubirea voia să mângâie bătrânii şi orfanii. Îngerii îşi propuseseră să ajungă în cât mai multe case.

Fulg de Nea şi-a luat bastonul. Când voia să pornească spre uşă, a fost oprit.

- Hei, ar fi bine să îţi iei şi paltonul. Norii au anunţat că vor turna apă multă. Mâine se pare că va fi polei.

- Off… iar îi vor îngreuna drumul lui Crăciun.

- Da… se pare că asta urmăresc, spuse într-o doară un fulguleţ.

Fulg de Nea, morocănos, a luat paltonul din cuierul argintiu format din stele de mare, şi a pornit spre oraş.

Zarvă multă pe aici. Dacă nu se ferea avea toate şansele să fie rănit. Oamenii nu mai zâmbeau. Îşi umpleau sacoşele cu bomboane, fructe, carne. Vântul bătea uşor şi asta îi deranja vizibil.

- Nu pot să cred! Lămâi care să tricoteze? şopti mirat Fulg de Nea, ascunzându-se într-un colţ.

- Se aude o voce străină... gânguri o lămâie verde.

- Nu-i nimic. Tricotează în continuare. Peste două ore, spiriduşii lui Crăciun vin să ridice fularele.

Tuşind pentru a-şi regla vocea, Fulg de Nea întrebă:

- Aici este atelierul lui Crăciun?

- Nu. Este un punct de lucru, răspunse rapid o lămâie mare, fără a privi spre cel care adresase întrebarea.

- Vă pot ajuta cu ceva?

- Ce ştii să faci?

- Păi... pot face din zahăr, fulgi de zăpadă, steluţe, îngeri.

- E perfect. Pe raftul acela ai zahăr, restul nu mă interesează. Te descurci.

-Bineînţeles.

Fulg de Nea şi-a lăsat paltonul şi bastonul şi s-a pus pe treabă. Adevărate bijuterii din zahăr meşterea personajul poveştii noastre. Cutiile se umpleau cât vedeai cu ochii.

- Au sosit, au sosit, striga lămâia verde. Spiriduşii sunt aici.

- Toate comenzile sunt gata. O sută de fulare, o sută de căciuli, patru veste şi doisprezece mănuşi sunt amabalate.

- Bonus oferim bunătăţile create de acest domn. Cum vă numiţi?

- Fulg de Nea, doamnă.

Spiriduşii au încărcat în sanie cutiile. La ieşire, ce să vezi. Un alunecuş de zile mari. Norii se ţinuseră de cuvânt şi au turnat în câteva minute găleţi de apă. Vântul răutăcios şi invidios că el nu primea niciodată cadouri de la Crăciun, a făcut ca apa să se întindă ca o peliculă foarte subţire. Gerul, fratele vitreg al vântului, s-a aliat cu acesta. Spiriduşii nu puteau înainta. De teamă că nu îşi vor împlini misiunea din seară sfântă, au început să plângă.

- Ce ne facem? Vom întârzia. Cadourile nu vor fi împachetate.

Fulg de Nea, răsuci bastonul şi din înaltul albastru şi curat, au început să cadă fulgi de nea din familia lui, a rudelor şi a prietenilor. Poleiul a fost înmuat în câteva clipe şi spiriduşii au condus sania cu succes până la cabana lui Crăciun.

- Tati, tati... ce dor ne era de o plimbare. Îţi mulţumim, strigau veseli copiii lui Fulg de Nea.

Acesta zâmbi fericit. Îşi luă paltonul şi porni pe străzi. Privea pe ferestrele caselor.

- Câtă tristeţe se află aici. Le-ar prinde bine să reîntâlnească bucuria. Răsuci bastonul şi instală bucuria în sufletele oamenilor.

Îngerii au coborât din ceruri să-i dea o mână de ajutor.

- Fulg de Nea, te ajutăm şi noi.

- Mulţumesc... dăruiţi linişte, fericire, armonie, căldură, zâmbete şi înţelegere între oameni.

- Cu mare drag, răspunseră îngerii în cor.

Din aceea seară, Fulg de Nea şi îngerii, dăruiesc lucruri minunate tuturor în seara de Crăciun.

Cei buni la suflet, care se roagă şi zâmbesc, pot auzi glasurile îngerilor când vin în casele lor.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Pinguinii


Pinguinii

de Claudia Groza

La Polul Nord e mare veselie. Ziua este luminoasă. Focile stau şi privesc mirate în jur. Ursul polar ascultă o poveste, citită de o fetiţă cu fes roşu. Pare fascinat.

- Despre ce o fi povestea, de Fram a căzut pe gânduri? întreabă o morsă, invidioasă.

- Nu ştiţi? Este povestea lui: „Fram, ursul polar”.

- Ehh... nu mă interesează, zise morsa, îndepărtâdu-se.

Fluturi de zăpadă coboară din cerul albastru şi curat. Doi pinguini dansează.

- Acum, faci o piruetă spre dreaptă.

- Nu pot. Mă dezechilibrez, se tângui Pea.

- Îndrăzneşte să crezi, şi vei reuşi, o încurajă Bo, prietenul ei.

Micuţa care citise poveşti ursului polar, se ridică şi patină spre cei doi pinguini.

- Curaj, Pea. Eşti o pinguină talentată şi foarte frumoasă.

Pinguinii se adunaseră să urmărească spectacolul. Au început să aplaude.

- Pentru ce pregătesc cei doi acest număr artistic?

- Se apropie Crăciunul. Vor să ne impresioneze, şopti o focă tare plictisită.

Trenul traversă zona. Animalele au salutat călătorii cu diverse sunete. Locomotiva a răsunat prelung şi puternic în semn de mulţumire.

- E foarte frumos aici la voi, rosti micuţa cu obrajii roşii de la frig.

- Mulţumim. Ai putea să rămâi o perioadă. Văd că patinezi bine, răspunse Pea.

- E Ajunul. Vreau să fiu alături de familie şi prieteni. Aşa e datina la noi.

Bo, întinse aripile şi o îmbrăţişă pe copilă.

- Ce călduros şi pufos eşti!

- Hihihi... mă gâdili, se amuză pinguinul.

Pea li se alătură.

Întunericul s-a lăsat precum o plasă. Stelele s-au aprins una câte una. Luna a luminat porţiunea de gheaţă unde Bo şi Pea şi-au început dansul pe gheaţă. Alunecau atât de frumos! Feeria gheţii o fascina pe micuţa copilă.

- Câtă frumuseţe! Ce prietenoase şi amabile sunt animalele.

- Ahh... nu se poate.

- Vaaaiii... a alunecat.

- Şi-a rupt piciorul.

Pea a avut un accident. Pirueta nu i-a reuşit. Salvarea se auzea. O sanie trasă de un urs polar se apropie. Doctorul, o vulpe polară a venit să vadă pacienta.

- Staţi liniştiţi. Nu este grav.

- M-am făcut de râs. Iartă-mă, grăi încet Pea, privind spre micuţă.

- Nu-i nimic. Vor mai fi ocazii. Zâmbeşte. Eşti minunată cînd oferi zâmbete celor din jur.

Animalele au aplaudat-o pe prietena lor pentru curajul de a încerca să fac o piruetă riscantă.

- Copilă dragă, să îşi fie drumul spre casă lin şi bătătorit cu minuni, precum şi oameni buni. Îţi voi scrie când mă vindec. Să nu îţi faci griji. Primeşte un dar un smoc din blană de pinguin. Îţi va purta noroc!

- Mulţumesc! şi micuţa a îmbrăţişat-o pe Pea cu mult drag.

*

Prietenii la nevoie se cunosc. Fiecare din noi avem nevoie de o încurajare, de un zâmbet, de o îmbrăţişare.

Este CRĂCIUNUL! Fiţi alături de cei dragi. Oferiţi bucurie acolo unde este nevoie. Dăruiţi zâmbete şi îmbrăţişări celor care le duc dorul.

Îngerii sunt cu voi... ascultaţi-le glasurile în văzduhul îngheţat al lunii decembrie.

Cu prietenie,

Micuţa din poveste



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Omul de zăpadă

Omul de zăpadă

de Claudia Groza

În amurg, norii s-au adunat peste oraş. O stea strălucea stingheră. Luna a venit şi i-a zâmbit. Casele erau luminate. Păreau licurici privite de acolo, de sus. Din văzduh, au început să alunece fulgi de nea.

- Hai să facem întrecere! zise unul dintre ei.

- Nu. Eu nu mă grăbesc. Îmi place să simt aerul rece şi mirosul de fum ce iese pe coşurile caselor.

- Nu te apropia prea mult. Te vei topi.

- Nicio grijă. Mă descurc.

Fulgii dansau. Alţii se alergau şi râdeau în hohote cristaline, ce răsunau în liniştea nopţii.

În câteva ore, brazii din faţa casei unde locuieşte roboţelul Ki purtau mantii albe. O vrăbiuţă zgribulită căuta hrană. Razele de lumină ale zilei se întrezăreau la orizont.

- Hei, Kea, priveşte. A nins!

- Da, a nins. Ieşim să construim un om de zăpadă?

- Bineînţeles. Mă duc să iau fularele şi căciulile, răspunse Ki.

Zăpada prinsă în palmele metalice ale celor doi roboţi se trasforma în bulgări. Fiecare ghem de nea, se rostogolea şi creştea precum cozonacii.

- Primul bulgăre este gata, strigă veselă roboţica.

- Imediat şi al doilea.

În curând, în grădina casei celor doi roboţi, se aflau puşi trei bulgări mari de zăpadă.

Kea aduse bucăţi de cărbune şi i-a pus nasturi. Două crenguţe de brad s-au transformat în mâini pentru omul de zăpadă. Ki i-a cedat fesul său. Nasturii de la un pulover roşu mai vechi, s-au aşezat cuminţi formând un zâmbet molipsitor pe chipul alb de nea. Vrăbiuţa guralivă, tocmai ce găsise un cotor de varză prin apropiere şi l-a adus în cioc, lipindu-l ca nas.

- Ce drăguţ eşti, Omule de Zăpadă!

- Mulţumesc. Chiar mă simt bine aici cu voi.

- Ki, vorbeşte.

- Da, vorbesc. Ceea ce înseamnă că aţi făcut o treabă bună şi credeţi în magia iernii. Am să vă fiu prieten pe toată durata acestui anotimp.

- Mulţumim. Îţi vom lăsa beculeţe aprinse noaptea, să nu îţi fie urât.

- Luna îmi ţine companie, noapte de noapte.

- Te cred. Acum, vom merge să împodobim bradul. Te lăsăm cu vrăbiuţele guralive.

Copiii au ieşit să se bucure de zăpada rece şi strălucitoare. Săniuţele alergau sprintene şi fericite că au părăsit podurile caselor. Bulgări de zăpadă zburau veseli de la un copil la altul. Omul de Zăpadă privea zâmbitor acest spectacol. Se ferea din când în când de câte un bulgăre care se apropia de el.

- Hei. Priviţi. Un Om de Zăpadă, strigă un băieţel.

- Ce frumos este.

- Este prietenul meu. Eu l-am zărit primul.

- Ba va fi al meu. Am fost mai cuminte decât tine.

Copiii s-au luat la bătaie.

- Potoliţi-vă. Pot fi prietenul tuturor. Până să termine de pronunţat ultimul cuvânt, pumnul unuia dintre copii l-a lovit în plin pe Omul de Zăpadă, care s-a sfărâmat.

Ki şi Kea au ieşit alarmaţi din casă. Era prea târziu.

- Nu plânge, Kea. Vom face altul.

- Da, dar acesta era atât de frumos şi părea atât de bun.

- Fiecare Om de Zăpada este prietenos şi bun. Face parte din farmecul anotimpului rece.

- Ce se aude?

- Nu ştiu, răspunse mirat Ki.

- Sunt Zâna Zăpezilor. Am văzut în Globul de Cristal ce s-a întâmplat şi am venit să vă alung tristeţea. Vom face o armată de oameni de zăpadă. Toţi copiii vor participa la această acţiune.

Bucuria şi energia copiilor au devenit molipsitoare. Ki şi Kea s-au alăturat celor mici şi au construit un alt om de zăpadă.

Colindele, Oamenii de Zăpadă, renii... sunt simboluri ale iernii.

Sărbători Fericite tuturor!



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină