poveste scrisa de o eleva talentata ....

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Piticul si Uriasul

cu bagaje si pasi de urias, respectiv pasi numerosi si repezi de pitic, cei doi au ajuns la casa din padure.
- e foarte frumoasa si ingrijita casuta ta, marturisi cu voce vesela uriasul.
- multumesc. sper sa te simti bine aici.
- cu siguranta asa va fi.
insa, cand a intrat uriasul, s-a auzit un scartait puternic, si usa s-a sfaramat in mii de aschii, mai mari sau mai mici, subtiri si mai groase, care s-au imprastiat in toate directiile, ca un foc de artificii.
- asta nu e deloc bine! se grabi se raspunda piticul.
pana sa isi exprime parerea de rau pentru distrugerea produsa, dintr-o singura miscare spre dreapta, acoperisul casei a zburat spre cerul senin.
ochii piticului erau mari, ingroziti, si acumulau lacrimi, treptat - treptat.
- ah... nu trebuia sa vin aici, nu am fost suficient de precaut sa realizez ca sunt urias si ca voi distruge totul.
- nici eu nu am gandit asa departe, spuse piticul, privindu-si casa distrusa.
- dar ce s-a-ntmplat aici? a fost cutremur si eu nu am simtit? comenta o veverita zglobie.
- nu, sunt eu urias, am crescut pana nu am mai putut, raspunse Uriasul si incepu sa planga, de se rupea sufletul si celei mai dure fiinte de pe fata pamantului.
- hei, linisteste-te! exista solutii pentru orice! voi aduna comitetul padurii si vom vedea ce hotarare luam.
din frunza in frunza, din insecta in insecta, pasare in pasare, vestea s-a propulsat ca gandul si ca vantul. de prin tufisuri, vazduh, copaci, s-au adunat fiintele padurii. piticul si uriasul stateau abatuti, in fata casutei distruse.
- dragile si dragelor, avem nevoie de ajutorul vostru. suntem nevoiti sa contruim cat mai repede o casa inalta, pentru a-l primi cum se cuvine pe invitatul nostru de onaore, uriasul. va trebui sa ne organizam foarte bine, sa taiem copaci, sa adunam pietre de rau si sa ridicam o casa spatioasa.
- bineinteles! cu drag si multa voie buna!
bufnita nota pe o frunza lata de bostan echipele si sarcinile fiecareia.
animalele au fost grupate si si-au primit cu seriozitate indatoririle.
pietrele au fost scoase din rau si se asezau cu repeziciune una peste alta formand peretii casei. lemnul arborilor forma grinzile de sustinere pentru acoperis. stuful si papura erau pregatite pentru a fi pus deasupra casei.
piticul zambea si inima ii batea in ritm normal. uriasul isi stersese de mult lacrimile si muncea cot la cot cu fiintele padurii. din cand in cand, animalele se opreau si isi zambeau, caci un zambet da incredere si putere oricui.
- gata prieteni dragi, grai veverita si bufnita sefa cand casa a fost terminata! unde-s multi puterea creste si dusmanul nu sporeste, vorba unei celebre zicale. sau era cantec? dar nu mai conteaza. bine ai venit Uriasule in comunitatea padurii de artar.
- bine v-am gasit! mai rar asa fiinte amabile, si harnice si binevoitoare.
- prietene, adauga piticul, sunt convins ca rostul tau aici este unul valoros. asa ca, sa ne odihnim si apoi sa facem planuri pentru ca padurea aceasta sa devina un loc de agrement si relaxare pentru oamenii din imprejurimi.
toata lumea multumita de casuta construita cu zambete si bucurie s-a imprastiat care incotro penru a-si reface puterile.

*

mare sau mic, gras sau slab, frumos sau urat, fiecare fiinta are un rost bine determinat pe Pamant.

[pentru un zambet: cred ca ar trebui sa citeasca Dna Udrea aceasta poveste, nu? ha ha ha]

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Piticul si Uriasul

ce este roua? picaturi de apa magica din nori pufosi, care se lasa gadilati de cantecul lebedei albe in fiecare dimineata. trenul se aude de departe. va traversa padurea de mesteacan in cel mai scurt timp. animalele se aduna prin tufisuri, sa priveasca locomotiva cu aburul ca de nea ce sa raspandeste incet pe albastrul cerului senin. razele soarelui pornesc jocul de-a rostogolul.
piticul iese din cabana si isi indreapta atentia spre zarea unde, se configureaza (schiteaza, deseneaza) zambetul locomotivei rosii.
- cata veselie pe chipul ei, gandi piticul. cum o fi sa calatoresti cu o asemenea viteza? nu o avea dureri de cap? sun tare curios cate persoane coboara azi in statia padurii.
trenul trecu ca un fulger prin fata ochilor sai. scrasnetul rotilor il determina pe pitic sa isi duca rapid, mai putin de o secunda, mainile la urechi.
-unu, doi, trei. aceasta este cifra vizitatorilor pentru acest loc paradisiatic, marturisi pentru sine piticul.
-hei tu, se auzi un glas puternic. unde pot gasi cazare aici?
indreptandu-si atentia spre locul de unde proveneau cuvintele grave, apasate si straine, cu putin accent neobisnuit, piticul a putut observa un urias. "Doamne cat poate fi de inalt si musculos! Ce o manca?"
- nu cred ca exista loc de cazare prin aropiere. dar, as putea sa va ofer casa mea.
- multumesc, iti voi recunoscator!

..... restul pe curand.. Mos Ene nu ma las sa continui acum... s-a prins cu putere de genele mele si imi tipa in urechi: "esti obosita! odihneste-te! acum!" asa ca, am plecat dragii mei. merg sa cumpar si ceva inspiratie. astept impresii!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

o poveste la gradinita

un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea, aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:

-Doamna, dal sunt puse invels…

Intr-adevar, erau puse gresit…
Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
-Cizmulitele astea nu sunt ale mele !!!

In loc sa tipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sã
il descalte.
Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
-Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.

Acum ea nu mai stia ce sa faca… Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele.
Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
-Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!
-Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield…

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină