Nimic grav... (V)

Calul doctorului era alb ca zapada, de aceea se numea Fulg de Nea. Il purta cu grija pe stapanul sau, se vedea limpede ca este o legatura armonioasa intre ei, ca sunt trups si suflet. Luna, rotunda ca o roata, stralucea si le lumina calea, trimitandu-si razele printre crengile groase ale arborilor. Pasarile scoteau sunete ce te infiorau. Roua iti patundea in maduva oaselor, insa, nimic din toate acestea nu impiedica personajele noastre sa inainteze spre castel.
Printre trunchiurile cu forme diverse, se zarea castelul. Era liniste deplina, nicio suflare, nu tu pasare sau lumina sau tipenie de om in jur. Castelul avea un aer dezolant, inspaimantator si parea parasit de sute de ani. Iedera era singura lui “prietena”.
-Poftiti pe aici, doctore, spuse Philipe, deschizand cu nerabdare poarta, de parca totul se ruina in scurt timp. De abia respire de emotie si teama. Marc, ai grija de cai te rog, se adresa omului sau de nadejde de la palat.
Indrumat de servitoare, doctorul ajunse in camera unde zacea Lizica. Era alba ca varul, buzele I se uscasera de la febra ce o chinuia, mainile i se subtiasera de tot.
Doctorul a consultat-o, i-a facut o injectie pentru a-i scadea febra, i-a pus o perfuzie cu glucoza, si, privindu-l pe print ii spuse:
-Are nevoie de odihna, caci este epuizata. Organismul i-a fost solicitat pana la refuz, nu s-a hranit corespunzator, este puternic deshidratata, dar, mai presus de toate, are nevoie de atentie si de dragoste. Daca va ramane aici, va propun sa ii cititi, sa ii vorbiti frumos, sa ii oferiti dragoste… luminati si aerisiti camera, aduceti-i flori, poate si o colivie cu o pasare. Sper sa isi revina curand! In rest, nu e nimic grav, doar cateva vanatai.
Philipe a condus doctorul, i-a multumit pentru serviciile sale si s-a intors sa se ocupe singur de printesa.
Cand a deschis geamul, razele soarelui sprinten si proaspat rasarit au patruns cu voie buna in incapere. Au chemat in ajutor si cativa fluturi, o albina care sa polenizeze florile din vaza si care sa anime atmosfera apatica, cativa porumbei au aparut la pervazul ferestrei.
Zambind – ceea ce nu-l caracteriza -, printul s-a asezat cu scaunul langa pat, lua in mana sa degtele firave si fara vlaga ale Lizicai si a inceput sa-i spuna o poveste…


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Ajutoarele.... (IV)


La castel in poarta oare cine bate?
E noapte cu luna plina si cerul plin de stele stralucitoare, ca o mantie de magician. Vantul strengar in aceasta nopate de vara, adie usor, ca si cum s-ar plima sa mangaie frunzele, sa miroasa florile variate si sa sufle in penele pasarilor de noapte. Bufnitele se agita si lovesc cu putere poarta castelului. Dor de Vant necheaza incat peretii castelului se clatina. Printul o poarta pe brate pe Lizica, cu suflul slab, abia perceptibil. Cata gingasie intr-o mana de fata! E atat de slaba, dar plina de bunatate si veselie.
- Draga mea, de a-i putea vorbi sa imi spui ce te doare, ce medici sa chem., ce trebuie sa fac pentru a-ti fie bine…, spuse timis, cu glas tanguit, Philipe.
Slujitorii au deschis portile, au alergat inaintea printului si au pregatit camera de oaspeti. Femeia de casa, a adus un lighean apa rece de izvor si batiste pe care le-a inmuiat si le-a pus pe fruntea printesei.
-Doamne, cat e de palida, sopti fara sa constientizez femeia.
-Crezi ca prinde zorii? se auzi in spatele ei vocea lui Philipe.
-Nu stiu, stapane. Ar fi bine sa mergi dupa medical din regatul alaturat si poate ii anunti si parintii.
-Nu pot sa anunt parintii despre accident. NU ma vor crede. Stii ca nu sunt pe placul lor. Vor insinua ca am urmarit-o si am vrut sa ii fac rau. Este cazul sa pornesc spre medici. Nu o pierde din ochi. Poate se va trezi si are nevoie de apa. E dezhidratata. Sa-i umezesti te rog fraga buzelor, atat de uscate si fara culoare in aceste momente blestemate.
Dor de Vant se ruga de print sa il poarte el ca vantul si ca gandul spre casa medicului, caci raspunde de printesa si e vina lui de cele intamplate. Philipe accepta, nemaistand pe ganduri. Era déjà ingrijorat. Calul zbura atat de repede, incat frunzele arborilor pareau pete intunecate, iar florile puncte colorate, norii ii insotea, iar luna le lumina calea, stelele le aratau directia. Vantul dadea putere calului, ravasindu-i coama.
In curand, au ajuns la casa medicului. O lumina sa zarea la geamurile acoperite cu perdele albe, crosatate, si cu flori multe pe pervaz.
-Va rog, deschideti. Am nevoie de ajutor. Va rog, nu ma lasati! Vocea printului rasuna in linistea noptii.
Speriat de strigatul ce perturba noaptea pustie, medicul Socrate, se grabi sa deschida.
-Dar ce-I galagia aceasta? Se poate?
-Doctore, va rog, printesa Lizica din regatul invecinat a cazut de pe cal si este in stare de inconstienta la castelul meu. Se poate sa veniti degraba sa o consultati?
-Imediat, sa-mi iau trusa si am pornit.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Dor de Vant si printul Philipe (III)

Ciocanitoarea, luata pe neasteptate, a zburat intr-un suflet la locul intamplarii. S-a uitat la Lizica, a analizat situatia, si-a dat seama ca nu are posibilitatea sa o ajute. A convocat o sedinta cu toate vietuitoarele padurii, si a decis ca, doar printul o poate salva din aceasta stare de lesin.
-Ma simt vinovat. E nevoie sa merg sa anunt printul din regatul invecinat, se auzi vocea stinsa de durere si spaima calului.
-Ma duc eu, ajung mult mai repede, Dor de Vant, grai bufnita, si intinzandu-si aripile cu un fosnet usor al penelor, zbura in directia regatului condus de printul Philipe.
Portile castelului erau inchise, iedera acoperise gardul si totul parea parasit in jur. Florile erau palite, brazii aveau crengile lasate in jos, nicio vietate nu se zarea prin imprejurimi. Bufnita a cautat o fereastra pe unde poate patrunde in castel. Pierzandu-si rabdarea, a dat cu ghearele si aripile intr-un geam, pana cand acesta s-a capat suficient pentru ca bufnita sa ajunga la print. O data ajunsa in interior, bufnita a inceput sa falfaie rapid din aripi, sa tipe si sa loveasca diferite obiecte. Ca trezit dintr-un somn lung, printul a ajuns in salonul de primire.
-Dar ce este harmalaia asta? Credeti ca asta e palat fara stapan, casa pentru hoti sau altceva de genul acesta? striga suparat printul.
Bufnita, ceva mai optimista, ii facu semn sa o urmeze. Printul nu prea intelegea, dar vrand sa prinda pasarea, sa ii arate el ce inseamna respect si bun simt, se lua dupa ea. Bufnita, se oprea din cand in cand si privea spre print. Se indrepta spre grajduri, facandu-i semn ca cel mai bun cal trebuie inseuat si pornit la drum.
-Daca nu eram odihnit si bine hranit, nu te insoteam eu, fi linistita, pasare nebuna. Spre binele tau sper sa fie ceva interesant ce trebuie rezolvat, altfel voi avea grija de penele tale. Vei fi impaiata si vei infrumuseta salonul de primire la balul ce se va organiza de parintii mei curand. acestea erau gandurile printtului, care, in tot acest timp, a pus saua pe frumosul sau cal, l-a mangaiat, i-a dat un cub de zahar si l-a incurajat:
-Este nevoie de noi, Pana Corbului, dupa cate se pare din zbuciumul acestei pasari. Sa alergi ca vantul si ca gandul, sa ma porti acolo unde este nevoie de ajutorul nostru.
Intr-adevar, calul printului Philipe era negru, cu coada si coama bogate, potcovit cu potcoave de aur si bine hranit.
Galopul calului incepuse, si inima printului batea din ce in mai mai repde, astfel ca printul se speria pe masura ce se apropia de locul accidentului.
Printesa Lizica era febletea lui, dragostea lui de acum multi ani and o vazuse la balul dat in cinstea zilei sale de nastere.
“atata simplitate, bun simt, modestie, dar mai ales zambet suav, nu mai zarisem pana cand nu am vazut-o pe ea”, isi amintea Philipe.
Cand a zarit-o acolo jos, fara suflare, usor vinetie pe chipul ce purat o urma de zambet, slabita si fara suflare, printul a strigat:
-Nu e posibil asa ceva! Lizica, trezeste-te! Ce s-a-ntamplat? Cauta un raspuns in dreapta, se uita si-n stanga, dar nu a zarit pe nimeni competent sa-i raspunda.
Dor de Vant il privea pe print, si incerca sa-i transmita un mesaj. Ce era mai bines a se intample acum? “Ia-o cu tine, printe la palat. Cheama un medic sau o vrajitoare buna, si insuflteste aceasta frumoasa creatura!”.
Parca intelegandu-I gandul, Philipe sopti:
-Lizica, draga mea, fiinta suava, te voi la palat si voi face tot ce-mi sta in puteri sa te aduc din nou printer noi, muritorii.
Philipe o lua pe printesa in sa, si porni cu viteza gandului spre castel. Dor de Vant ii insoti, printre arborii si plantele care murmurau incet, cu emotie efervescenta despre intamplarea infricosatoare. Era de datoria lui sa stie ce intorsatura va lua povestea Lizicai.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină