LA MULTI ANI 2011!


Bine v-am gasit!

Sunt mic, dar curat, sincer, vesel, optimist. Sunt un inger cu aripi firave, ce am fost trimis in aceasta noapte pentru a va fi alaturi 365 de zile.

Incerc sa fiu mai bun, mai puternic, mai prosper decat fratele meu, 2010. El era mai mandru din fire si de aceea nu a reusit sa daruieasca tot ce avea bun in sac. Sa stiti ca eu sunt copilaros, si va spun de la inceput ca sa nu aud ca nu aveati de unde cunoaste una ca asta, ca am nevoie de zambetele voastre, de jocul si cheful vostru de joaca. Imi doresc sa fiu rasfatat, sa imi cititi povesti si nu numai. Orice carte ma va face mare si frumos, si roditor.

Sa dansati, sa ascultati muzica, ba chiar sa-mi cantati... asa cum va pricepeti voi.

Vreau sa va scoateti de la naftalina sufletele de copil, sa fiti darnici, umani, calzi, sa va imbrasati copiii, parintii, prietenii, sa faceti acte caritabile - unii nu sunt asa norocosi precum voi - sa scrieti scrisori oamenilor dragi, chiar si lui Mos Craciun.

Vreau sa ma ajutati sa scapam de tristete, de rautate, de invidie si ura.

Zambiti oamenilor din jurul vostru. Raspundeti cu drag la telefon sau la o intrebare adresata de cineva pe strada; ajutati un copil sa primeeasca educatie; salvati viata unui om care are nevoie de putin sange; vizitati-va prietenii, socializati, fiti creativi; faceti cadouri simbolice, dar daruiti... un zambet, o imbratisare, o felicitare facuta din cuvinte decupate din ziare...

In fiecare zi, va rog sa fiti optimisti, iar seara sa-mi scrieti realizarile voastre intr-o agenda. Eu le citesc cu drag si responsabilitate, si va ajut sa treceti peste greutati; va dau un sfat, un raspuns, o alta sansa, un inger sa va descurce itele.

LA MULTI ANI VESELI, JUCAUSI, CU MULTA, MULTA SANATATE! NU VA UITATI CACIULA, FULARUL SI MANUSILE! ESTE IARNA, DRAGII MEI, SI NU VREAU SA VA VAD CU NASURILE INGHETATE.

LA MULTI ANI CU MULTE POVESTI, LECTURI, CURSURI DE DEZVOLTARE PERSONALA SI CREATIVA!

Cu mare drag si energie,

Va imbratiseaza ANUL 2011

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Fulgul Puf


intreaga noapte, fulgii grei si dolofani mangaiasera brazii semeti. padurea se furisase sub mantia groasa de omat si isi purta tacerea sub lumina puternica si inghetata a soarelui de iarna.

fulgii alergau veseli si dansau dupa muzica zurgalailor ce se auzeau in departari. unul dintre ei, grasun si curios de tot ce vedea, s-a ratacit.

- oauuu... ce case frumoase! e atata liniste pe aici, spuse Fulgul Puf.

a ramas fascinat privind la vrabiile care se hraneau in fata unei case.

- ce fata sufletista, sopti Puf, vazand chipul zambitor al fetei care aruncase frimituri de paine pentru pasarile care aveau nevoie de hrana, si le privea cum se bucura de ele.

mai departe, a zarit copii fericiti de bogatia zapezii care le adusese bucuria unei vacante reusite. unii se bateau cu bulgari, altii construiau oameni de zapada si se intreceau in creativitate; altii se dadeau pe derdelus cu saniute colorate sau pungi de plastic.

- cata animatie si cata voie buna! este minunat sa fii copil! exclama fulgul.

facand o pirueta in aerul inghetat, fulgul nostru a vazut doi batrani carand un brad pentru a fi impodobit pentru Craciun. a surprins discutia lor:

- se va bucura mult nepotica noastra. este la varsta la care intelege farmecul acestei zile.

- simt ca ma topesc de emotie, gandi fulgul si zbura mai departe.

lumina de la fereastra camerei de la etajul trei al uni bloc, i-a atras atentia. a ajuns si s-a lipit de geam. o fetita firava, cu parul lung, strans intr-o coada impletita, canta la pian.

- e divin! e spectaculos! este senzational! este ce nu am am mai auzit si intalnit! repeta emotionat si impresionat Fulgul Puf.

dupa cateva minute bune, fetita s-a oprit, si a venit spre fereastra.

- cata zapada! acum, ca tot am terminat de repetat am sa-mi sun prietenele sa iesim la o bulgareala pe cinste. a deschis geamul pentru a respira aerul rece si curat adus de departe, de la Polul Nord de Zana Iarna.

atunci, Fulgul Puf, s-a desprins si a venit in palma fetitei.

- esti minunata, mi-ai adus bucurie si m-ai facut sa simt ce nimeni nu a reusit vreodata: fericire. m-ai vrajit! zise fulgul de nea si se topi in mana calda, plapanda a micutei cantarete.

- din ce esti tu plasmuit frumosule si unicule fulg de nea? intreba fetita, sarutand apa ce a ramas din Fulgul Puf in palma ei. te voi iubi mereu. in fiecare zi de ajun, iti voi darui un cantec in dar. stiu ca il vei auzi, oriunde ai fi!

*

zilele de iarna au farmec, bucurie, veselie, dor de oameni dragi, amintirile cele mai frumoase, armonie si magie!

traiti-le din plin, dragi copii, mici si mari!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

la patinoar


- ce plictiseala! imi doresc sa traiesc o aventura, sopti trist, micul Tim, inchizand cartea cu Huckleberry Finn.
deschise incet usa balconului si privi spre norii cenusii, pregatiti sa inceapa a turna peste oras o plasa de fulgi argintii, mari si mici, mai lenti sau mai rapizi, care vor imbraca pomii, casele si strazile. totul va fi alb, ca in povestile citite cu pasiune de baiat.

- uneori as vrea sa fi fost un pinguin, sa patinez toata ziua si sa am multi prieteni in preajma, doar ei traiesc in colonii. as fi vecin cu focile si ursii polari, ne-am distra de minune. as merge la o scoala speciala, unde as invata sa dansez si sa fiu haios, iar oamenii care ar veni in vizita m-ar aplauda.

acestea erau gandurile lui Tim, un baietel cu o imaginatie bogata, care citea foarte mult si avea o viata minunata. datorita cartilor, el isi crea tot felul de jocuri, colegii il iubeau.

- pentru ca este vacanta, am sa merg la patinoar, sa ma bucur de gheata, sa ma imaginez la Polul Nord.

in cateva clipe,micutul arata ca un eschimos. caciula de blanita, fular, manusi, patinele in rucsac si pe aici ti-e drumul. pe strazi, linistea si spiritul sarbatorilor, il faceau sa fie nostalgic la seara din ajun, cand venise Mos Craciun.

- cred ca este extraordinar sa cunosti nevoile atator oameni, sa fii darnic, dar mai ales sa fii atat de iubit si de asteptat. poate intr-o zi, voi experimenta si magia cuvantului "a darui".

- hei Tim! bine te-am zarit... chiar ma gandeam ca voi patina singura, se auzi vocea colegei lui Tea.
- salutare! da, e minunat ca ne-am intalnit. chiar ma gandeam ca as fi vrut sa fiu un pinguin, sa am prieteni mereu alaturi.
- ha ha ha. ce dorinta haioasa, se amuza Tea.

la patinoar, era atat de liber, de parca toata lumea intrase in perioada de hibernare. suprafata lucie a ghetii ii astepta. cateva pasari se auzeau ciripind pe tonuri diferite in apropiere.

- gheta te asteapta, simpaticule pinguin, mormai Tea, imitind vocea unui animal.
- sa inceapa spectacolul, adauga Tim,prinzand-o de mana pe micuta, si pornind plimbarea ritmica pe gheata.

*

reflcetoarele s-au aprins in zeci de culori. cei doi copii, veseli,frumosi, parca desprinsi din paginile cartilor de povesti,dansau nestingheriti. nu stiu de unde, dar cativa pinguini au aparut pe gheata si le-au acompaniat jocul. Tim si Tea s-au oprit pentru cateva clipe, s-au privit mirati, au ras zglobiu si au dansat alaturi de pinguini.
omul ce se ocupa de patinoar, facea fotografii si parea entuziasmat.
- ah, copilarie cat poti fi de frumoasa!

*

- e minunat sa citesti si sa ai dorinte atat de frumoase, spuse Tea. esti un baiat deosebit. am sa citesc mai mult de acum inainte si am sa iti cer parerea in privinta cartilor.
- cu mare drag iti voi destainui din tainele cartilor. ascund minuni si surprize nebanuite. o poveste reusita este asemenea unei prajituri foarte bune pe care vrei sa o imparti cu prietenii cei mai buni.

*

in drum spre casa, din vazduh au inceput sa cada fulgi de nea. obrajii rumeni ai copiilor erau atinsi usor de neaua pufoasa, care s-a asezat pe ei.

- ha ha ha... suntem niste adevarati oameni de zapada, grai Tim.

- parca am fi niste clatite de zapada, noi fiind dulceata, adauga chicotind Tea.

*

cititi si construiti-va vise.... bucurati-va de implinirea lor. fiti copii cu o copilarie curata si frumoasa!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Noaptea Sfanta


fumul cu nuante de la alb la gri inchis se inalta timid din hornurile caselor. pe strazi este liniste si pace, doar cate un caine sau o pisica apare din cand in cand. in rest, nici tipenie de om. daca paseai incet, puteai auzi ingerii cantand si zgomotul toiegelor infipte in neaua inghetata de magii porniti in cautarea pruncului sfant.

din nameti, de-abia se zareste caciula unui baietel. dragul de el, tremura din toate incheieturile, fata i-a inghetat, degetele ii sunt rosii - albastre de la frig.

- m-am ratacit, si nu este nimeni care sa ma ajute sa gasesc drumul spre casa.

in curand, ochii de culoarea cenusii, fermecatori, blanzi si mari, au inceput sa straluceasca din cauza lacrimilor stranse. au inceput sa alunece pe obrajii cu pometi rotunzi, se opreau putin deasupra buzelor frumos conturate, rosii, ca ciresele de mai, apoi cadeau in zapada. la inceput putine, apoi numeroase. la contactul cu neaua pufoasa, lacrimile se transformau in diamante.

- oau, dar ce se intampla? pietre pretioase? spuse baiatul, stergandu-si lacrimile si nasul cu maneca hainei.
a luat diamantele, le-a pus in buzunare si ridicandu-si privirea, a zarit siluetele a trei oameni.
- hei, domnilor, va rog asteptai-ma, striga copilul parca prinzand puteri si o lua la fuga, de nu-i vedeai calcaiele.
siluetele, ati ghicit, erau cei trei magi calauziti de steaua stralucitoare. purtau haine din blana de oaie, si aveau daruri in maini.
- ce-i cu tine copile, singur pe drum?
- m-am ratacit. am fost trimis de mama sa cumpar stafide si scortisoara, am alergat dupa niste vrabii si n-am mai gasit drumul spre casa. ma ajutati sa ma intorc?
- te vom insoti spre casa, insa acum ne vei urma spre ieslea unde in seara asta s-a nascut prunc sfant care ne va face mai buni si ne va indruma pasii pe drumul corect.
au mers tacuti prin zapada troienita, fiecare cu gandurile si dorintele lor. baiatul a fost imbracat cu o blanita de oaie, pentru a se incalzi. dupa ore de calatorie, au gasit ieslea si s-au asezat langa pruncul sanatos si vesel, si i-au daruit: mir, smirna si aur. fecioara Maria i-a binecuvantat si a multumit pentru daruri si cuvintele de lauda primite.

micutul a lasat si el diamantele langa leaganul pruncului.

*

da, este Craciunul. pruncul Iisus s-a nascut. micutul se trezeste si se indrepta spre bradul impodibit, unde il asteapta cadouri. mirosul de cozonaci si portocale, zambetul mamei, imbratisarea tatului, toate il fac sa realizeze ca este un copil norocos.

priveste pe fereastra si aude ingerii cum canta "O, ce veste minunata!"

*

nimic nu se compara cu magia acestor zile, in care fiecare redevine copil si se bucura de tot ce are mai frumos, si mai bun.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Magia Craciunului

zambetul unui copil sta lipit - ca timbrul de scrisoare - pe una din ferestrele aburite ale casei ce se zareste printre ramurile brazilor impodobiti cu neaua proaspata si moale.
este zambetul unui copil ce a fost salvat de Mos Craciun, care i-a redat familia. astazi va da un interviu.
*
intr-o zi de iarna, cred ca era tot asa, in preajma Craciunului, povesteste emotionat baiatul din poveste, parintii mei au plecat la cumparaturi si nu s-au mai intors. in acea seara am adormit pe calorifer, asteptandu-i. nu au venit nici in acea seara, nici a doua zi, nici a doua seara. vecinii aflasera de la stiri ca parintii mei au ajuns in Cer, s-au transformat in ingeri si ma vegheaza de acolo de Sus.
am fost dat spre inggrijire unui unchi. am trait cele mai cumplite zile, caci se imbata adesea si devenea foarte violent. ma batea cu o cure lata, ma infometa si ma trimitea la cersit. intr-o zi, nu am adus acasa niciun banut, si atunci am fost alungat.
imi era frica de viata de pe strada, dar ma bucuram ca am scapat de bataie.
m-a prins o ploaie din acea rece, de toamna tarzie si am racit. am facut febra, si nu am putut sa imi gasesc un adapost. m-am asezat pe o banca si cred ca am lesinat.
dupa cateva zile cred, m-am trezit intr-un camin de copii sau orfelinat. cum va place mai mult, asa sa-i spuneti. era cald si bine, de fapt era minunat ca existau oameni care aveau grija de noi. insa, nicaieri nu e ca acasa, ca intr-o familie, alaturi de mama si tata - asa cum sunt ei, buni sau rai, de fapt niciodata nu ne vor raul.
in ajunul Craciunului, am hotarat sa fug departe, sa fiu singur in lume, sa-mi caut parinti.
nu mi-am luat decat un pulover, si iarna argintie a pornit sa scuture toti norii de fulgii de nea. nu se vedea la doi pasi in fata mea. stiti cum ningea? ca si cum doi copii s-ar fi batut cu pernele si toti fulgii pluteau in aer. am tras de manecile puloverului, mi-am acoperit degetele sa nu degere, dar am amortit, cred ca am inghetat de fapt, in scurt timp. am reusit sa iau cativa fulgi de nea in palma dreapta, si sa ii implor: "Va rog din tot sufletul meu de copil, cautati-mi parinti!"
dimineata, am fost trezit de un miros placut si inconjurat de caldura. eram in bratele unui batran bland, si acoperit cu o patura rosie de lana.
- buna dimineata, copile! am o surpriza pentru tine, dar este necesar sa parcurgem un drum de cateva strazi pentru a o afla. nu, nu,nu este cazul sa iti fie teama. te afli pe maini sigure.
da, nu era altul decat Mos Craciun.
mi-a dat haine uscate, moi si foarte calduroase, si am fost hranit consistent.
nu vreau sa va plictisesc, asa ca, dupa un sfert de ora de mers prin nameti, am ajuns aici, in aceasta casuta primitoare si vesela, unde ma asteptau doi oameni speciali, care mi-au devenit mama si tata. ne-am pus in acelasi timp dorinta din ajun de Craciun, astfel incat, ea a prins viata. cei doi, nu puteau avea copii, dar iubeau copiii si isi doreau sa fie parinti.
reportera intreaba, emotionata, stapanandu-si tremurul vocii:
- sa inteleg ca dorintele din seara de ajun se indeplinesc?
- da, dar numai si numai sunt curate si crezi cu tarie in ele! eu imi doream mai mult ca niciodata parinti!
*
Mos Craciun priveste spre casa alba dintre brazi din inaltul cerului, purtat fiind de renii sai frumosi inhamati la sania rosie.
-Ho ho ho, dragii mei, fie ca visele voastre toate sa fie despre iubire, intelegere, intelepciune si credinta! Toate vi se vor indeplini,daca sunteti harnici si munciti putin pentru ele, adica sa le exprimati si sa credeti in ele.
*
CRACIUN FERICIT TUTUROR!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

lectia din ajunul Craciunului

barbatul brunet, imbracat cu un palton elegant, dintr-o stofa de culoarea cafelei, se opreste in dreptul felinarului. cauta ingrijorat in geanta de piele, destul de incapatoare. priveste spre lumina felinarului, dar gandul ii este mult mai departe. degetele invelite in manusi fine, ii prind obrajii ca intr-un cleste.
in timp ce fulgii veseli se aseaza pe umerii sai, barbatul scoate o exclamatie aproape dureroasa:
- am uitat cu desavarsire! ma intreb unde mi-o fi fost capul. fara o jucarie noua, voi fi descalificat ca parinte.
trist, cu umerii coborati de probleme, barbatul se indrepta spre casa, pasind agale, fara energie pe strazile imbracate in haine luminoase, traditionale perioadei ce se apropie: sarbatoarea Nasterii Domnului, Craciunul mult asteptat de mici si mari. neaua argintie se asternuse pe crengile dezgolite ale copacilor, invelise bancile si scarile din parcul ce se afla in preajma casei.
- ce scuza, ce explicatie sa ii dau fiului meu pentru a nu fi dezamagit, era gandul soptit cu glas tare de omul abatut.
o casa impozanta (mareata) apare dintre brazii impodobiti cu ghirlande transparente, tesute cu maiestrie de Regina Iarna si talentatul Ger. beculetele colorate ce imconjurau casa palpaiau in ritmul lor, bine cunoscut. o singura fereastra era luminata. cand usa a fost deschisa, perdeaua de la fereastra a fost data la o parte de un baietel grasun. nasul i s-a lipit cateva secunde de geam, iar aburii respiratiei au desenat rapid ceva.
- a venit tata. ma duc sa vad ce jucarie noua mi-a adus, spuse cu voce plictisita baiatul.
scarile trosneau sub pasii apasati ai copilului.
- mi-ai adus o jucarie noua?
- intai de toate, buna seara. nu primesc o imbratisare de bun venit?
- mai tarziu. acum spune-mi ce mi-ai cumparat? insista baiatul.
- dragul meu, programul prelungit de la servici, grijile, faptul ca a inceput sa ninga ca in povesti, m-au facut sa ma grabesc spre casa si asta seara sa ne jucam impreuna, sa construim un om de zapada.
- nuuuu, eu vreau o jucarie noua. mi-ai promis!
- te rog sa ma ierti, dar nu am nimic nou pentru tine, replica tatal, in timp ce se dezbraca si isi punea papucii de casa.
baiatul porni plangand spre camera lui, unde s-a razbunat pe toate jucariile, distrugandu-le.
- poate astfel, nemaiexistand voi, tata se va invrednici sa-mi cumpere altele noi.
tatal a auzit razvratirea asupra jucariilor si in acel moment a hotarat:
- vei primi o lectie despre ce inseamna munca, dragul meu!
noaptea a calmat spiritele. baietelul a adormit suspind, agitat, posibil chiar sa fi visat urat. tatal sau, s-a gandit la modalitatea in care sa ii arate importanta muncii. "am gasit, striga entuziamat barbatul! o forma mai eleganta de atat nici ca se putea."
cum s-au ivit zorii, tatal si-a luat rapid micul dejun, a scris un bilet fiului: "sa fii cuminte, caci la intoarcere iti voi oferi o surpriza adevarata" si porni spre locul de munca.
timpul parca era fabricat din eleastic. trecea atat de lent, incat nerabdarea tatalui a atins un nivel ridicat de agitatie. cand ceasul a indicat ora mult asteptata, barbatul si-a insfacat haina, manusile si sapca si s-a oprit in cea mai apropiata librarie.
- o cutie de platilina va rog si o plamseta, comanda, zambind politicos vanzatoarei.
cu obiectul magic in sacosa, aproape zbura spre casa.
- fiule, dragul meu, vino sa iti primesti jucaria.
baietelul cobora treptele din doi in doi, si intreba fericit:
- ce mi-ai adus?
- poftim, si tatal ii intinse plastilina.
- dar asta nu este jucarie!
- copilul meu, asta e mai mult decat o jucarie. este munca, creativitate si iar munca. astfel, iti vei face cate jucarii doresti, nu te vei mai plictisi de ele si vei aprecia si valoarea muncii.
baiatul a realizat cat de mult gresise.
- multumesc enorm de mult pentru lectia de viata pe care mi-ai daruit-o astazi, si modul placut in care mi-ai impartasit-o. te iubesc si te apreciez! esti cel mai minunat tata de pe Pamant.
tatal si fiul s-au imbratisat si au stabilit o relatie constructiva si armonioasa.
se aud colinde si in casa miroase a cozonaci. zeci de jucarii - din plastilina - stau asezate sub bradul frumos impodobit, asteptandu-l pe Mos Craciun.

de acolo de Sus, ingerul mamei ii veghea si ii proteja.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

renul ratacit




decembrie, o luna importanta si foarte obositoare. elevii dau teze si sunt nevoiti sa isi indrepte notele proaste. parintii au de finalizat proiectele in care au fost implicati. bunicii se ocupa de listele dorintelor celor mici, dar si celor mari, precum si de cumparaturi. cu toate acestea, toti asteptam cu nerabdare fulgii de nea, veseli si jucausi, precum si miraculosul Craciun, cand visele in care credem se indeplinesc sau primim semne ca se vor indeplini dupa ce trecem de anumite etape de curaj, precum am citit noi in povestile cu zmei si voinici. este o perioada a bucuriei, a intoarcerii la copilarie, joaca si joc, a linistii si a faptelor bune. acum, fiecare ne oprim putin, ne uitam in urma si ne cerem iertare pentru rautatile facute sau graite, si incercam sa ne indreptam prin realizare de fapte bune: un dar, o vizita cuiva drag, o imbratisare unui copil orfan. (sunt sigura ca veti gasi si voi alte fapte bune pe care sa le savarsiti in aceasta perioada, si nu numai).

dar m-am intins la vorba si nu am obsevat ca din vazduh, norii pufosi, cenusi si tristi - ca nu mai au partenere de joaca razele de soare -, au inceput sa cearna stelute albe, reci, care danseaza, se alearga vesele si fericite ca intalnesc oameni imbracati cu lucruri pufoase si calde, astfel incat se topesc de placere (ca zaharul intr-un lichid fierbiente si aromat; ca sarea in bucate).

cu gandurile la Mos Craciun si dorintele mele arzatoare ma indrept spre posta. sunt desemnata curier spre laponia - tara lui Craciun - deoarece eu cred in existenta lui. am strans scrisorile de la parinti, sora mea, prieteni si o parte din elevii mei cuminti si acum, zaresc cutia de scrisori si le expediez.

- au, au.... alunec intr-un tunel intunecat si rece. turturii sunt ca niste nestemate, stralucitori si de marimi diferite. dupa o calatorie pe un tobogan de gheata, aterizez cu elan in fata unei cabane din lemn foarte frumoasa. este inalta, cu geamuri largi, dar nu se poate vedea inauntru. de jur imprejur sunt multi brazi, apoi, cat se poate vedea cu ochii se intinde o padure argintie.

se pare ca s-a intamplat ceva. este mare agitatie in fata cabanei. ba chiar il zaresc si pe Craciun care este suparat si ingandurat. spiridusii tin in maini o harta foarte mare.

ma ascund dupa trunchiul unui brad batran, si incerc sa aflu despre ce este vorba. imi ciulesc urechile, si aud:

-nu, suntem pierduti! suntem intr-o situatie cumplita! anul acesta ne vom face de ras. nu vom reusi sa onoram toate scrisorile. ce o fi fost in mintea lui?

- dar cine lipseste sefu', intreba un spiridus?
- Cristopher, cine? stiam ca nu ma pot baza pe el. padurea este foarte vasta, sigur, mai mult decat sigur de fapt, precis, s-a ratacit. am inceput sa ma si balbai! asta este situatia. haideti acum la treaba, nu avem timp de zabava! concluizona Mos Craciun.

*
ah.. dragi mei, se pare ca anuntul meu de acum cateva zile era adevarat. un ren s-a ratacit. nu am primit ajutorul vostru, asa ca, nu am de ales si voi porni singura in cautarea lui. urati-mi noroc!

*
zapada inghetata si alba, curata, scartaia sub talpile zimtate ale bocancilor. crengile brazilor purtau mandre greutatea fulgilor numerosi. cand le indepartam din fata mea, se scuturau bucuroase si linistite ca au scapat de mantia grea. cativa turturi sclipesc in drumul meu. rup unul si il mananc, asa cum faceam in copilaria mea. acum, imi tine de sete. incerc sa nu fac zgomot, sa aud sunete care m-ar ajuta sa il gasesc pe Cristopher.

ma impiediec de o radacina groasa, ma dezechilibrez si cad. in curand in jurul meu apar pasari, care ma prind de haina si ma ridica. ciripesc agitat, zboara intr-o directie, se inotrc sa vada daca am inteles mesajul.

- da, va urmez, aratati-mi calea, zic cu voce calma, putin inghetata.

dupa vreo zece minute vad o pata rosie in neaua alba ca laptele, si aburi iesind din narile renului.
- offf... este grav ranit? intreb.
cine sa-mi raspunda? sunt inconjurata numai de animale. Cristopher era ranit la un picior. ce sa fac? nu am mult timp la dispozitie, plus ca renul a pierdut mult sange. sterg cu zapada rana, imi rup maieul, si leg strans piciorul. incerc sa il incurajez.
- e mai bine acum Cristopher? hai te rog sa gasesti puterea de a te ridica. spiridusii si Mos Craciun sunt ingijorati din cauza lipsei tale.

- stie cum il cheama, soptesc pasarile.

zambesc. clar sunt in tara lui mos Craciun, unde totul este posibil.

renul se ridica, incet incet.

- iti multumesc copila draga. te insotesc spre cabana lui Craciun sa iti primesti rasplata. m-am aventurat dupa un fluture viu colorat, si m-am ranit. poate voi scapa fara pedeapsa aspra de la stapanul meu.

- sunt sigura ca se va bucura cand te va vedea si va uite cu desavarsire de suparare. promit sa ii distrag atentia.

am inceput a rade amandoi, mergand cu grija printre ramurile lasate ale brazilor. pasarile ne incantau cu ciripitul lor, pentru a nu ne plictisi si a ne pieri orice urma de teama.

se zareste cabana. pe hornuri iese fum gros, cenusiu, care se inalta rapid spre cer. inchid ochii si ma incalzesc la gandul ca voi gasi caldura si ceva fierbinte de baut. am inghetat cu totul: nas, maini, picioare, parca si sangele circula mai greu.

Cristopher da semnaul sonor. ceilalti reni se aduna cat ati spune "supercalifragelistic expialidosen" - ha ha ha , credeati ca scriu peste? - si incep avalansa de intrebari. unde a fost? ce s-a intamplat? cine l-a salvat? ce a fost in mintea lui? cand au dat cu ochii de mine, interogatoriul s-a oprit.

spiridusii au iesit gramada in cerdac si au privit miracolul.

- da, asta da miracol in preajma Craciunului. zarindu-ma, au dat sa intre repede in cabana, dar s-au oprit drept in piciorul lui Mos Craciun.

- avem oaspeti, avem oaspeti. oameni aici, e periculos sefu'.

Mos Craciun a zambit, imi intinde mana grea, mare, dar atat de calduroasa, ca cea a unui bunic.

- bine ai venit fata mosului. multumesc pentru ajutor. pofteste sa te incalzesti si sa-ti primesti recompensa.
emotionata ca vorbesc cu Mos Craciun - chiar si la anii mei - raspund:
- am ajuns intamplator. stii, eu puneam niste scrisori pentru tine la posta, si nu stiu cum am ajuns aici.
- ho ho ho, draga mea. este magia din preajma sarbatorilor, iar pentru ca sufletul ti-a ramas tanar, si inca ma mai iubesti, si esti atat de buna, darnica si zambitoare - sa stii ca nu te-ai schimbat deloc de cand erai eleva - ai ajuns sa ma vizitezi. ti-am citit scrisoarea, sa stii.
- da? intreb curioasa.
- bineinteles. am procurat cartea pe care mi-ai cerut-o. off, draga mosului, nu te-ai schimbat. de ani buni, imi ceri numai carti. anul acesta insa, vei avea parte si de o surpriza.
- iti multumesc Mos Craciun! il imbratisez, il sarut cu emotie si drag pe ambii obraji, si patrund in casa batranului Craciun, unde-i cald si bine.
vasc, miros de cetina, multe cadouri, saci pregatiti...

adorm... si ma trezesc acasa, in patul meu, incaltata si cu maieul rupt.

*

in viata suntem vegheati de ingeri, care conlucreaza cu spiridusii si ne implinesc dorinte la sfarsit de an, in functie de cat de cuminti, buni, darnici am fost de-a lungul anului.

nicio fapta buna nu ramane nerasplatita. dar, sa stiti ca, si faptele rele se intorc asupra noastra.

facem un pact in aceasta seara? sa facem un concurs de fapte bune anul viitor. cei mai buni sa castige premiile cele mai frumoase.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

un ren s-a ratacit...

vai, vai ce pacat ca renul s-a dezorientat si s-a pierdut de ceilalti.

mai sunt 13 zile numai, si Mos Craciun trebuie sa aduca daruri la atatia copii. nu va reusi fara unul din renii sai. sania mosului este grea, si un ren este de foarte mare ajutor pentru transport.

ma ajutati sa scriu o poveste? poate renul o va asculta purtata pe aripile vantului si se va orienta catre fratii sai.

unde credeti ca este renul? ce i s-a intamplat? cum va gasi drumul spre hambarul renilor?

astept idei pe care le voi folosi in povestea mea.

mii de multumiri si imbratisari de pe acum.

fiti cuminti si scrieti-i Mosului. spiridusii lui lucreaza de zor la fabricarea jucariilor, la impachetarea cadourilor si lipirea etichetelor cu numele fiecarui copil.

seara de poveste va doresc tuturor, mici si mari, copii, parinti, bunici!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Seara lui Mos Nicolae


- miau... şi ţup, pisica jucausa trage plapuma ce o invelea pe micuţa Diana. aceasta îşi trase genunchii la piept, se făcu mică mică şi îşi continuă somnul, cu vise frumoase, clar, căci chipul ei era luminos iar colţurile gurii erau ridicate într-un zâmbet cristalin, blând şi cald.
pisica nu s-a lăsat intimidată de indiferenţa fetiţei, şi a început să îşi gâdile stăpâna cu mustăţile, şi să se joace cu lăbuţele în părul ei.

- hei, bună dimineaţa, Tommy! de ce nu mă laşi să dorm... visam atât de frumos. se făcea că eram departe, într-o casă luminoasă, cu încăperi zugravite in culori pastelate, cu multi copii, de diferite rase: albi, negri, galbeni (chinezi, japonezi, mongolezi, coreeni). era multa veselie acolo, cantam, desenam, ascultam povesti, confectionam papusi din panza, si le faceam ochi din margele, mesteream podoabe pentru bradul de Craciun. nu stiu cum sa iti spun, era un fel de atelier al lui mosului.

-Diana, hai sa te speli si sa mananci. este tarziu, se auzi vocea mamei.
- imediat mama! hai Tommy, iti dau din lapticul meu, si fetita il insfaca pe motan de blana si l-a strans la piept.
- sarut mana, mami! visam asa de frumos si m-a trezit nazdrvanul de Tommy. am incercat sa mai taraganez somnul si visele, dar s-a napustit asupra parului meu. un obraznic! ar trebui sa nu-l mai primesc in camera mea!
- draga mea, in aceasta seara soseste Mos Nicolae. imi este teama ca iti va aduce o nuielusa, deoarece nu ai mancat tot, ti-ai lasat camera in dezordine de atatea ori, ai rupt cartile si ai distrus jucariile.

Diana asculta in liniste, stiind ca mama sa avea atata dreptate. In fata ei se derula filmul in care erau desenate toate nazbatiile ei. Unele o amuzau, deoarece le uitase. De exemplu, saptamana trecuta a varsat paharul cu apa pentru acuarele pe covorul cel nou. In vara, luase bani din portofelul mamei, fara sa ceara voie, si a cumparat agrafe. Aseara, decupase perdeaua pentru a face haine papusilor.

"da, chiar am fost o fetita obraznica. e cazul sa devin disciplinata, sa-mi schimb comportamentul. nu am nimic de castigat daca sunt asa de rebela si dezordonata si neatenta."

dupa ce a terminat de mancat, si-a spalat castronul, l-a sters si l-a pus in dulap. intreaga zi , Diana s-a centrat pe regasirea faptelor bune, a viselor pe care le hranea in fiecare zi si a dorintei de a fi un copil bun.

si-a aliniat jucariile, le-a ingrijit, a pieptanat toate papusile si le-a cerut iertare. a desenat bradul pe care si-l dorea de Craciun.

seara a sosit pe negandite. stelele s-au ascuns in spatele unui cer de gheata. luna lumina foarte slab dintr-un ungher stingher. linistea devenea apasatore, oboseala de peste zi, a rapus-o pe micuta Diana, care a adormit colorand cu inversunare bradutul.

- draga copila, esti minunata, sopti Mos Nicolae, in timp ce umlea ghetutele cu fructe si dulciuri. iti daruiesc cu mult drag, o nuielusa magica. Stiu ca, in clipa in care o vei observa, vei plange. Insa, fiecare lacrima se va transforma intr-o perla, care te va ajuta sa depasesti momentele grele ale vietii. Sa iti pastrezi puritatea sufletului, sa crezi in visele tale si sa le indeplinesti! Esti un exemplu pentru noi toti, cei mari si mici, care nu stim sa recunoastem cand gresim.

Mos Nicolae, un sfant ce iubeste si protejeaza copii, a sarutat-o pe frunte pe Diana si a pornit spre alti copii cuminti sau mai putin cuminti! Mosul este bun si iarta, iar copiii sunt suflete de ingeri lasati pe pamant pentru a ne face mai buni, mai darnici, mai senini!

Astazi, sa iubim un copil... sa-l imbratisam si sa-l laudam pentru faptele lui bune!

Shh... e noaptea magica! Vine Mos Nicolae... se aude, e pe drum.... tot mai aproape.... si mai aproape! a venit! multumim, mosule drag si bun!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

crenguta lui Mos Nicolae


copiii erau galagiosi. ii inteleg dupa o saptamana obositoare, dupa zile friguroase, dardait si emotia intalnirii cu Mos Nicolae.
- priviti ce ceata s-a lasat, au strigat copiii in cor, ridicandu-se spre ferestre.
- da, este ceata, caci spiritul si spiridusii mosilor Nicolae si Craciun calatoresc sa vada ce ne dorim, sa verifice cat de cuminti suntem, spuse profesoara.
- doamna, dumneavoastra ati fost cuminte si buna, ne-ati iertat de atatea ori, ne-ati ajutat si la teste, cred ca Mos Nicolae va va aduce ceva frumos.
- ce va doriti doamna? au intrebat in cor prichindeii.
- imi doresc o acadea si o turta de dulce in forma de casuta.
clopotelul a sunat, copiii s-au risipit precum fumul, tanara profesoara s-a uitat pe fereeastra, a ridicat ochii spre cer, a zambit si a a gandit: "oare am fost cuminte? oare ma va vizita Mos Nicolae?"

fiecare a plecat linistit spre caselor lor. zarva de pe drum s-a estompat de catre linistea serii de iarna, geroasa si umeda, care iti biciuia chipul si iti ingreuna genele cu picaturi de ceata argintie.

codrut a ajuns acasa zgribulit si, dupa ce s-a spalat pe maini a cerut sa manance ceva fierbinte. simtea cum frigul a patruns pana in maduva oaselor, iar gura ii era inclestata de la atata dardait.
- dragul meu nu avem decat ceai cu o bucata de paine uscata. nu am primit nici astazi bani de la patroana mea.
- e suficient mama, nu te necaji. vor veni si zile mai bune. am invatat la scoala, cum Iisus a facut din firmituri paine si a inmultit pestele. ne va asculta si noua rugaciunile intr-o zi. am adus eu trei cornuri si lapte. dar am inghetat si voiam sa ma incalzesc.
sorbind incet ceaiul aburind, baiatul a fost molesit de caldura lichidului tamaduitor.

- ce baiat cuminte si sufletist! isi iubeste si respecta foarte mult mama. ii voi darui o nuielusa magica, spuse Mos Nicolae, aplecandu-se deasupra ghetelor ponosite, dar in ciuda acestui fapt foarte curate.
- cred ca e atat de cuminte incat nici nu se asteapta la vren cadou din partea ta, sopti spiridusul.
- hai sa ne grabim, avem atatia copii de vizitat, spuse mosul, dupa ce lasa o crenguta magica si dulciuri felurite in ghetele baiatului.

zorii zilei au crapat perdeaua de stele si ceata deasa. natura este inghetata. doua randuci zgribulite se indreapta spre casele oamenilor sa gaseasca ceva hrana.

codrut se trezeste incet, se freaca la ochi, casca si pune mana la gura, dar descopera gaurile numeroase din pijama, si aproape ii apar lacrimi in ochi. insa, tristetea ii este rapid alungata de rasul zglobiu al mamei.

- dragul meu, ha ha ha, uite, rugaciunile ti-au fost ascultate! te-a vizat Mosul!
- ce minune! asta chiar e minune mama! te iubesc! spuse baiatul sarutandu-si mama pe obraz, si strangand-o puternic in brate! dar ce este cu nuielusa aceasta? inseamna ca e suparat pe mine Sf. Nicolae?
un murmur se auzi in incapere, aproape de urechea lui Codrut. "nu este suparat pe tine. absolut deloc. din contra! nuielusa aceasta e magica. te rog sa iti scrii dorintele pe biletele, sa le transformi in globulete si sa ornezi cu ele aceasta crenguta, dupa ce ai sadit-o in gradina. ele se vor indeplini si vei fii fericit alaturi de mama ta!"

spiridusul a disparut. baiatul, s-a imbracat cu un pulovar gros, tricotat din lana si a inceput sa execute confesiunea vocii pe care o auzise.

*
in preajma sarbatorilor, ingerii sunt mai aproape de oameni, buni sau rai, le sunt iertate greselile - mai ales daca ei se roaga pentru asta - si dorintele lor se indeplinesc! se intampla adevarate miracole! este necesar doar sa crezi si sa iti deschizi sufletul pentru a simti bunatatea, frumusetea, blandetea din cei dragi noua.

*

asteptati-l pe Mos Nicolae in liniste si cu ganduri bune, cu ceai fierbinte si cateva cuvinte scrise din tot sufletul vostru!

pupici si imbratisari de la spiridusii mosului celui darnic!






  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Oricand, Oricum


e frig de crapa pietrele. soarele a fost rapit de zmeul inghetului. norii hidosi au inceput sa lucreze la plasa de ploaie. copacii il rugau sa se induplece de natura, sa fie mai bland, macar cateva zile. nu a vrut nici in rptul capului sa se lase induplecat. intr-un colt al cerului se observa ceata ingerilor, bine invesmantati in hainute de blana de oaie.

- ingerii nu se odihnesc niciodata? se aude in soapta, glasul unui baietel.
- ingerii sunt buni si au energie, ei sunt ascultatori si primesc ajutor de la Dumnezeu.
- se aud colinde...
- da, se apropie Craciunul. oamenii trebuie sa fie mai buni, sa isi ceara iertare chiar si copiilor pentru momentele in care, fiind suparati si impovarati de problemele cotidiene, au fost asprii cu ei.

- imi doresc sa scriu un mesaj pentru toti cei care citesc blogul Lizei.

- ia spune copile frumos.

- copii, parinti, bunici, acum, in prag de sarbatoare, cand Iisus se va naste pentru a ne ierta greselile si a ne da bucurie sufletelor, sa fim recunoscatori si buni si darnici, dar mai presus de toate sa ZAMBIM, sa IMBRATISAM, sa PRIVIM oamenii de langa noi. ORICAND, ORICUM!
- bravo dragul meu, Oricand, Oricum. De asta ti-am dat acest nume la botez... pentru a fi alaturi de oameni cu sufletul tau curat si prin bunatatea ta, sa ajuti intotdeauna!

Oricand, Oricum si-a imbratisat mama si au ascultat colinde in timp ce impodobeau bradul, lasat de spiridusii lui Mos Craciun in curtea casei...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

poveste scrisa de o eleva talentata ....

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Piticul si Uriasul

cu bagaje si pasi de urias, respectiv pasi numerosi si repezi de pitic, cei doi au ajuns la casa din padure.
- e foarte frumoasa si ingrijita casuta ta, marturisi cu voce vesela uriasul.
- multumesc. sper sa te simti bine aici.
- cu siguranta asa va fi.
insa, cand a intrat uriasul, s-a auzit un scartait puternic, si usa s-a sfaramat in mii de aschii, mai mari sau mai mici, subtiri si mai groase, care s-au imprastiat in toate directiile, ca un foc de artificii.
- asta nu e deloc bine! se grabi se raspunda piticul.
pana sa isi exprime parerea de rau pentru distrugerea produsa, dintr-o singura miscare spre dreapta, acoperisul casei a zburat spre cerul senin.
ochii piticului erau mari, ingroziti, si acumulau lacrimi, treptat - treptat.
- ah... nu trebuia sa vin aici, nu am fost suficient de precaut sa realizez ca sunt urias si ca voi distruge totul.
- nici eu nu am gandit asa departe, spuse piticul, privindu-si casa distrusa.
- dar ce s-a-ntmplat aici? a fost cutremur si eu nu am simtit? comenta o veverita zglobie.
- nu, sunt eu urias, am crescut pana nu am mai putut, raspunse Uriasul si incepu sa planga, de se rupea sufletul si celei mai dure fiinte de pe fata pamantului.
- hei, linisteste-te! exista solutii pentru orice! voi aduna comitetul padurii si vom vedea ce hotarare luam.
din frunza in frunza, din insecta in insecta, pasare in pasare, vestea s-a propulsat ca gandul si ca vantul. de prin tufisuri, vazduh, copaci, s-au adunat fiintele padurii. piticul si uriasul stateau abatuti, in fata casutei distruse.
- dragile si dragelor, avem nevoie de ajutorul vostru. suntem nevoiti sa contruim cat mai repede o casa inalta, pentru a-l primi cum se cuvine pe invitatul nostru de onaore, uriasul. va trebui sa ne organizam foarte bine, sa taiem copaci, sa adunam pietre de rau si sa ridicam o casa spatioasa.
- bineinteles! cu drag si multa voie buna!
bufnita nota pe o frunza lata de bostan echipele si sarcinile fiecareia.
animalele au fost grupate si si-au primit cu seriozitate indatoririle.
pietrele au fost scoase din rau si se asezau cu repeziciune una peste alta formand peretii casei. lemnul arborilor forma grinzile de sustinere pentru acoperis. stuful si papura erau pregatite pentru a fi pus deasupra casei.
piticul zambea si inima ii batea in ritm normal. uriasul isi stersese de mult lacrimile si muncea cot la cot cu fiintele padurii. din cand in cand, animalele se opreau si isi zambeau, caci un zambet da incredere si putere oricui.
- gata prieteni dragi, grai veverita si bufnita sefa cand casa a fost terminata! unde-s multi puterea creste si dusmanul nu sporeste, vorba unei celebre zicale. sau era cantec? dar nu mai conteaza. bine ai venit Uriasule in comunitatea padurii de artar.
- bine v-am gasit! mai rar asa fiinte amabile, si harnice si binevoitoare.
- prietene, adauga piticul, sunt convins ca rostul tau aici este unul valoros. asa ca, sa ne odihnim si apoi sa facem planuri pentru ca padurea aceasta sa devina un loc de agrement si relaxare pentru oamenii din imprejurimi.
toata lumea multumita de casuta construita cu zambete si bucurie s-a imprastiat care incotro penru a-si reface puterile.

*

mare sau mic, gras sau slab, frumos sau urat, fiecare fiinta are un rost bine determinat pe Pamant.

[pentru un zambet: cred ca ar trebui sa citeasca Dna Udrea aceasta poveste, nu? ha ha ha]

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Piticul si Uriasul

ce este roua? picaturi de apa magica din nori pufosi, care se lasa gadilati de cantecul lebedei albe in fiecare dimineata. trenul se aude de departe. va traversa padurea de mesteacan in cel mai scurt timp. animalele se aduna prin tufisuri, sa priveasca locomotiva cu aburul ca de nea ce sa raspandeste incet pe albastrul cerului senin. razele soarelui pornesc jocul de-a rostogolul.
piticul iese din cabana si isi indreapta atentia spre zarea unde, se configureaza (schiteaza, deseneaza) zambetul locomotivei rosii.
- cata veselie pe chipul ei, gandi piticul. cum o fi sa calatoresti cu o asemenea viteza? nu o avea dureri de cap? sun tare curios cate persoane coboara azi in statia padurii.
trenul trecu ca un fulger prin fata ochilor sai. scrasnetul rotilor il determina pe pitic sa isi duca rapid, mai putin de o secunda, mainile la urechi.
-unu, doi, trei. aceasta este cifra vizitatorilor pentru acest loc paradisiatic, marturisi pentru sine piticul.
-hei tu, se auzi un glas puternic. unde pot gasi cazare aici?
indreptandu-si atentia spre locul de unde proveneau cuvintele grave, apasate si straine, cu putin accent neobisnuit, piticul a putut observa un urias. "Doamne cat poate fi de inalt si musculos! Ce o manca?"
- nu cred ca exista loc de cazare prin aropiere. dar, as putea sa va ofer casa mea.
- multumesc, iti voi recunoscator!

..... restul pe curand.. Mos Ene nu ma las sa continui acum... s-a prins cu putere de genele mele si imi tipa in urechi: "esti obosita! odihneste-te! acum!" asa ca, am plecat dragii mei. merg sa cumpar si ceva inspiratie. astept impresii!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

o poveste la gradinita

un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea, aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:

-Doamna, dal sunt puse invels…

Intr-adevar, erau puse gresit…
Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
-Cizmulitele astea nu sunt ale mele !!!

In loc sa tipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sã
il descalte.
Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
-Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.

Acum ea nu mai stia ce sa faca… Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele.
Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
-Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!
-Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield…

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

vacuta Lolitta

fusese o zi caniculara. iarba aproape se uscase de la soarele jucaus. norii se adunasera la un moment dat pe cerul azuriu, ingerii se rugau pentru un strop de ploaie, dar Dumnezeu a imprastiat norii cu ajutorul vantului vesel. treptat-treptat, amintirea aurie a soarelui apus se stinge in inimile norilor reci si tristi. tacute, asemenea unor copii indurerati, pasarile s-au oprit din cantat si numai tipatul plangator al potarnichii mai destrama solemna tacere din preajma apelor, in care se cufunda ultimele palpairi ale zilei.
dinspre paienjenisul de paduri ce tivesc tarmurile, umbre sure se strecoara fara zgomot ca sa izgoneasca lumina, cu pasi nevazuti, pe deasupra ierbii de pe maluri si prin stuful ce suspina, iar noaptea, pe tronul ei sumbru, isi intinde aripile negre pestee lumea care se intuneca si din palatul ei, luminat de stelele palide, domneste in tacere.
luna, care indragestee raul, se apleaca sa-l sarute ca o sora, inlantuind-l cu bratele ei argintii. raul curge cantand un cantec pe care l-a cantat vreme de atatia ani si se indreapta spre regina lui, marea.
o turma de vaci, albe cu pete negre - cam ciudate, nu? - venea alene de la pascut.
- draga mea, unde este Lolitta?
- cum... unde este? era langa tine, raspunse vaca mama, alertata.
parintii vacutei au pornit in cautarea odorului. o strigau cu toata puterea. mugetele lor se auzeau pana peste munti si vai.

Lolitta noastra experimentase ceva nou. De felul ei era o visatoare, cu capul in nori. In acea seara a vrut sa imbratiseze luna. S-a urcat - nu ma intrebati cum - in cel mai inalt copac si, cand luna a rasarit, s-a napustit asupra ei. A ramas agatata si luna sta sa apuna din cauza greutatii Lolittei.

- ce se-ntampla de e asa intuneric? unde e luna asta? intrebau animalele din padure.
- e pe cer, dar se pare ca este luata prizoniera, grai o girafa.
- cineva s-a agatat de ea si nu vrea sa-i dea drumul, se auzi din spate elefantul.
- ce o fi zarva asta?, intreba un baiat care se indrepta spre cabana.
- sa salvam luna!
- pai sa o salvam, dar cum?
- sa facem o scara. elefantule, tu stai primul, apoi se urca girafa, urmeaza porcul mistret, leul... si la final baiatul acesta curajos.
zis si facut. cu mic cu mare, si iar cu mic, si apoi mare, au facut o scara pana la Luna. Lolitta a fost ajutata sa coboare, dar baiatul s-a indragostit de fata zambitoare ce locuia pe luna. si s-au imbratisat, si si-au declarat iubire vesnica, asemenea cenusaresei cu printul la bal.
- nu am crezut niciodata in povesti, dar se pare ca ele exista, spuse baiatul fericit.
- da, fiecare din noi avem o poveste frumoasa, speciala, minunata, pe care ar fi bine sa o impartasim oamenilor. sa invete de la luna, de la stele si de la soare, nu sunt doar simple vorbe aruncate in vant de batranii din popor, adauga vesela, fata.

*
luna era leganata de sforile trase de doi paji ce stateau linistiti in copaci, de o parte si de alta a raului involburat de atata zgomot.

*
parintii si-au regasit odrasla visatoare, fascinata ca a imbratisat luna, chiar si pentru cateva minute, iar fata si baiatul au trait fericiti si impliniti, pana la adanci batraneti pe Luna.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

povestile mele la Itsy Bitsy

voi scrie in curand o alta poveste... va promit...

pana atunci, ascultati aici povestile mele si nu numai, inregistrate la Itsy Bitsy.

pupici veseli ca sa cresteti frumosi si intelepti si buni, imbratisari calde pentru a avea sufletul senin!

http://itsybitsy.ro/Articole/Lumea-copiilor/Povesti/Povesti-de-la-chitzchitz.com-articol-1593.html

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Piticul (I)

Va amintiti de acel pitic, care de sapun s-a-mpiedicat si s-a innecat?
- Acela care facea baie intr-un ibric?
-Da, dragii mei ascultatori, acela.
-Sigur ca ne amintim. Bietul de el.
-Ei, nu fiti tristi. Am sa va spun ca, piticul a fost readus la viata de un puf de papadie si a avut parte de multe intamplari haioase.
-Povesteste-ne, povesteste-ne, te rugam, striga in cor glasuri sprintene de copii.
-Bine, asezati-va in jurul meu si fiti atenti.... inainte mult mai este....

Cand piticul s-a inecat, vestea a fost dusa pana la nori si la soare si la stele si la pasari migratoare de catre insectele voioase, care ii erau prietene si-l vizitau mereu. Pentru cateva minute norii s-au intristat si cerul a fost acoperit de o plapuma cenusie din care au inceput sa curga lacrimi rare sub forma de picaturi de ploaie. Erau atat de sarate incat locul unde au cazut s-a uscat in scurt timp. Natura era lipsita de culoare si de sunete. Totul amutise in jur. Intr-un colt, o papadie necajita, care il iubise mult pe pitic, participase la exercitiile lui de gimnastica in fiecare dimineata, la toate nazbatiile facute cu ceilalti amici de-ai lui, nu a simtit cand o pala de vant usor i-a furat din petale si puful de papadie a ajuns deasupra piticului. Zarind narile, puful a considerat ca e interesant sa exploreze acel labirint, asa ca, nu a stat mult pe ganduri si zdup, in narile inguste ale piticului. Si au calatorit prin intuneric pana au ajuns la faringe, un segment din corp cu forma ciudata de palnie.

-Hmm.. ce interesant! Un alt tub, ia sa vad unde duce, isi zise puful, si porni pe laringe, apoi pe traheea inelata. He he he, ce haios, e o adevarata aventura sa calatoresti in corpul unui pitic. Hopa, se intampla ceva. Pe unde sa o iau acum?

- De ce nu mai stia pe unde sa o apuce? au intrebat in cor copiii ce ascultau cu gurile cascate, numai ochi si urechi.

- Pentru ca traheea, un tub prin care aerul ajunge la plamani, locul unde este lasat oxigenul luat de la plante si de unde iese dioxidul de carbon,un gaz otravitor pentru organism, se rammifica in doua tuburi, numite bronhii: una dreapta, pentru plamanul drept si una stanga, pentru plamanul stang.

-Aaaa… si pe unde a luat-o puful? intreba tare curios un baietel istet.

-Pe unde ati vrea sa isi continue traseul?

- Pe partea dreapta, aduce noroc, stiu eu dintr-o alta poveste, grai o fetita cu parul ondulat.

-Binee, asa sa fie… asadar, puful se indrepta spre partea dreapta si a ajuns la plamanul drept.

-Vaaai, ce nenorocire, ma inec, ajutttooor, striga cu toata puterea puful.

Cautand o iesire, puful a fost zguduit puternic, lovit de peretii plamanului, si eliminat afara. Gadilandu-l pe pitic, acesta isi revenise, scuipand toata apa din plamani. Puful a stat ceva vreme la soare, ca sa se usuce, si sa poata zbura din nou.

- Oauu… ce revenire spectaculoasa! exclama o fetita subtirica, care isi tinea obrajii sprijiniti in palmele micute.

- De aceea e bine sa pastram legaturra cu natura. Nu se stie niciodata ce planta sau animal ne poate salva dintr-un necaz, adauga un copil cu nasucul carn.

- -Sigur ca da. Foarte buna observatie ta, Andrei! Pentru a vedea ce aventuri au urmat cu piticul care si-a revenit de la inec, va fi necesar sa ne intalnim maine seara! Noapte buna, dragi copii. Vise placute, ingerii sa va sarute!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Mandria si Smerenia

Cu totii stim ca in lume exista personaje cu numele: Tristete, Bucurie, Smerenie, Mandrie, Rabdare, Rautate, Fericire, Implinire. Banuiesc ca multi dintre voi, le-ati intalnit. Am sa va povestesc azi, despre doua personaje, Mandria si Smerenia.

Pe o strada lata, cu tei si castani de o parte si de alta, cu case spatioase si multa liniste, locuiau doua fete, una mai frumoasa ca cealalta.
Mandria, o fata inalta, cu parul lung, de culoarea corbului, cu pielea alba ca zapada proaspat asternuta, sprancene frumos arcuite pe bolta fruntii inalte, care protejeaza doi ochi de un albastru-cenusiu, intens. Buzele subtiri - superstitiile din popor spun ca ar fi semn de rautate - ofera in permanenta un zambet perfid, de superioritate. Tinuta dreapta, mersul apasat si privirea patrunzatoare, o fac pe aceasta fata destul de nesuferita. Casa in care locuieste este frumoasa, impunatoare si rece asemenea Mandriei.
-Ce faci, Smerenia?
-Multumesc bine, Mandria, merg sa duc placinta calda copiilor. Tu?
-Uite, ma cam plictisesc. Nu gasesc nimic interesant de facut. Rautatea, Fericirea, Implinirea nu stiu pe unde isi petrec timpul. Nu mi-au spus nimic.
-Uite, iti propun sa mergi cu mine sa ascultam povestile copiilor care s-au intors de la scoala.
-Nu pot face asa ceva! Imi murdaresc superba rochie noua, pe care nici nu ai avut bunavointa sa mi-o admiri.
-Este foarte frumoasa. Imi cer scuze, dar tu ai numai haine deosebite, iar acum, chiar ma grabesc sa ajung la acesti copii. Poate te razgandesti si ma insotesti.
-Nu, nu, du-te linistita.
Smerenia, este o fata foarte slabuta, cu un zambet atat de cald si molipsitor. E imposibil ca cineva sa o priveasca si sa nu se binedespuna. Poarta haine simple, de cele mai multe ori confectionate de ea, din haine primite in dar de la alte persoane. Parul castaniu si-l tine prins in cosite. Mainile par atat de fragile, dar ce iese din ele sunt adevarate opere de arta. Este o fata placuta, cautata de personajele pozitive, dar si de cele negative, care o vor ca aliat datorita inteligentei sale.
-V-am adus prajitura! Hai sa mancati acum cat este calda. Cum a fost ziua la scoala.
-Am facut fapte bune, asa cum ne-ai invatat. Am udat florile dupa ce le-am ridicat, caci fusesera folosite ca arme de copii batausi.
-Am ajutat un coleg sa-sirezolve un exercitiu pe care nu-l intelesese.
In aceste clipe de povestit intens, se auzi o cazatura. Toti si-au indreptat atentia spre locul de unde venise zgomotul
-Este Mandria! de ce nu ai intrat? intreba o fetita vesela, cu obrajii rosii.
-Este prea mandra sa stea cu oameni inferiori din punct de vedere material, grai repede si suparat un baietel rotofei.
Mandria si-a scuturat rochia cea noua, care s-a si rupt intr-o parte, si s-a intors spre casa.
-Este cazul sa-mi schimb comportamentul. Sunt atat de singura, si nu imi place deloc. Voi darui mai mult, ma voi imprieteni cu Smerenia si ii voi acorda sprijin in activitatile ei atat de placute si relaxante.
Mandria si Smerenia au devenit prietene. Foarte rar, Mandria isi manifesta superioritatea vis-a-vis de ceilalti. Atata timp cat exista vointa, schimbarea in bine a caracterului se poate realiza.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Florareasa

De mica, Lia iubea florile. Pe unde gasea cate o samanta o punea in pamant cu atentie, dragoste si bucurie, care ii inroseau obrajii rotunzi. Zambetul aparea pe chipul de culoarea zapezii, cand plante plapande se iveau din pamantul roditor.
-Buna dimineata, planta firava. Cat esti de frumoasa! Florile si fructele tale vor insenina ziua multor trecatori.
Plantele o iubeau. Se intoarceau dupa ea ca dupa soare. Lia emana caldura si duiosie. Avea un cuvant bland si potrivit pentru fiecare fiinta.
Anii au trecut, si tanara a decis sa isi deschida propria afacere. Ce altceva decat o florarie! Albe, rosii, portocalii, mai mari, mai mici, la ghivece, in boluri, fel si fel de plante stateau vesele si radioase pe rafturi, asteptandusi randul pentru a infrumuseta gradina sau fereastra cuiva.
Intr-un colt, se afla de ceva vreme, o planta, care nu mai inflorea.
- De ce esti trista? ce se intampla cu tine de nu vrei sa infloresti? Ce te supara? Ce se ascunde in celule tale si nu-ti pace? aborda Lia planta.
- As vrea sa am flori asemenea cerceilor tai. Stiu ca nu se poate, si sunt foarte trista. Oare sunt pretentioasa? Sunt prea cocheta sau mandra sau ce se intampla cu mine? raspunse planta.
-Draga mea, dar se poate! ai sa vezi ca maine, vei avea flori cu forma cerceilor mei. Iar asta, numai pentru simplul fapt ca ai indraznit sa marturisesti (sa evoci) dorinta ce te framanta. De curand, cineva mi-a comunicat ca "pruncul care nu plange, nu primeste hrana". Cata dreptate avea!
Noaptea se lasa si alunga soarele franjurat in spatele muntilor. Stelele apar una cate una, falindu-se in frumusete si stralucire. Licuricii le fac concurenta, iar greierii canta cu spor. Vantul sufla usor, precum aerul expirat in timp ce paznicul padurii sforaia si unduia frunzele plantelor din preajma sa. Insectele erau obligate sa isi infiga foarte bine piciorusele in vegetatia ce le adapostea.
La prima ora a diminetii, cand roua sclipea in razele timide ale soarelui somnoros, Lia a sosit intr-un suflet sa vada ce s-a intamplat cu planta din ajun.
In soapta, ii spuse:
-Buna dimineata! Cum te simti azi? Ia sa vedem: ai cercei?
-Aaa... spuse cascand planta, buna dimineata fata buna. Da, uite, am doi mici si finuti.
-Sunt minunati. Absolut superbi. Cred ca sunt chiar invidioasa.
Planta si Lia s-au pornit pe un ras molipsitor. Fauna si vegetatia se bucurau alaturi de ele.
Ati ghicit cum se nmeste planta cu cercei? Sigur, CERCELUS!
Iubiti natura cu tot ce are ea mai frumos... plante, animale, culoare, fenomene meteorolgice, forme de relief, ape si sol.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Bătrânul şi marea

Pe o alee veche, pietruită şi străjuită de copaci bătrâni, ursuzi şi deşi, se zăreşte o căsuţă părăginită, care cândva fusese primitoare, îngrijită, atrăgătoare. Pe prispă stă o pisică şi-şi face toaleta, iar câţiva paşi mai încolo, se află cuşca unui căţel, ce stă plictisit pe burtă, şi mişcă din când în când din urechi.
Perdeaua de la una dintre ferestre este dată la o parte de o mână osoasă, cu degete subţiri şi tremurânde. Chipul trist şi brăzdat de riduri al unui bătrân se iveşte timid, cu sprâncenele adunate deasupra nasului drept, ochii strălucind ca nişte licurici în noapte din cauza lacrimilor adunate sub streaşina pleoapelor grele de ani, de dor, de singurătate.
- Nu merit să mai trăiesc! Nu am pentru cine, şopti bătrânul.
Cu paşi apăsaţi, ieşi din casă, luând undiţele din colţul prispei, fără a se uita. Se îndreptă agale spre mare, în zona digului. Căţelul se luă plictisit şi somnoros după stăpân.
- Ce poftă de viaţă ai şi tu, Grivei. Dacă aş fi un stăpân vesel şi jucăuş, ai avea altă stare, dar aşa...
Bătrânul Avram a mers tăcut până la la dig. S-a aşezat liniştit, şi-a ordonat undiţele, şi aştepta. Gândurile au început să zboare hoinare, privind spre nori, spre valuri, spre soarele ce îi modifica poziţia pe cer.
- Dac-aş fi avut un copil, viaţa mi-ar fi fost senină, iar bătrâneţea frumoasă şi uşoară.
Din valuri se auzi o voce caldă, suavă, melodioasă.
- Îţi doreşti un copil acum la bătrâneţe?
- Ei, orice ai fi, nu ai dreptul să glumeşti pe seama unui om bătrân şi trist.
- Dar nu glumesc. Vorbesc foarte serios.
- Da, îmi doresc un copil, căruia să-i las agoniseala mea de o viaţă.
- Bine, atunci mergi pe malul mării şi caută cea mai mică, mai murdară şi mai firavă scoică. O iei acasă, o speli, o laşi într-un pahar cu apă şi te rogi întreaga noapte să ai un copil. Dimineaţa, dorinţa ta va fi împlinită.
Vocea se stinse, iar fumul cu o formă ciudată de deasupra mării a dispărut.
Bătrânul a rămas uimit, şi cu sufletul bucuros şi zâmbet pe chipul ridat, a pornit în căutarea scoicii. Cu multă atenţie, verificând scoicile ieşite în cale, căci parcă le auzea chemându-l: „Aici sunt! Pe mine mă cauţi! Eu sunt scoica ce îţi este hărăzită!”, Avram a căutat până la căderea serii. Era speriat că nu va găsi ce trebuie, când, dintr-o dată, la vârful piciorului, o scoică extrem de mică, cât gămălia unui ac, spera să nu fie călcată de picorul uriaş.
- Draga de tine!, grăi bătrânul. Vei merge cu mine şi te voi îngriji.
Avram aşeză scoica într-o batistă, şi o ţinea cu atenţie în palmă, să nu o strivească. Mergea grăbit, aproape alergând. Acasă, a spălat cu dragoste şi multă grijă scoica, care strălucea văzând cu ochii. A lăsat-o într-un vas cu apă, şi a stat toată noaptea în genunchi rugându-se din tot sufletul, cu lacrimi şiroind pe obraji, pentru îndeplinirea dorinţei sale. Oboseala, plânsul l-au epuizat, astfel încât zorii zilei l-au găsit dormind. Razele jucăuşe ale soarelui îi mângâiau faţa, şi s-a trezit. Speriat, s-a îndreptat spre locul unde lăsase vasul cu scoica. L-a privit atent, dar scoica nu mai era acolo.
Învârtindu-se din colţ în colţ, bătrânul ajunse pe prispă.
- Bună dimineaţa tata, se auzi o voce plăcută. M-am gândit să-ţi fac o surpriză şi am început să deretic prin curte, căci nu voiam să te trezesc.
Lui Avram, nu-i venea a-şi crede ochilor. O mândreţe de fată stătea înaintea lui şi tocmai ce-i spusese tată. Dorinţa i se împlinise.
Pe zi ce trecea, casa strălucea de curăţenie, mâncarea era gustoasă şi diversificată, bătrânul era tot mai fericit. Pisica şi Grivei erau alintaţi şi foarte jucăuşi. Fata şi bătrânul mergeau zilnic pe malul mării.
Cerul, valurile, scoicile, peştii.... îi iubeau pe copilă şi pe bătrân. Fericirea din ochii lor, zâmbetul şi candoarea fetei alinau dureri şi tristeţi.
Puterea gândului şi a împlinirii este miraculoasă.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Fabrica de dulciuri - partea a doua

Se aud din nou paşi, din ce în ce mai mulţi, cu diferite frecvenţe şi intensităţi. Oamenii vin la muncă, deci este o altă zi. Între cutia de carton şi carcasa de plastic în care stau bomboanele, pătrunde o rază diafană a luminii de neon.

În curând, clienţi de diferite vârste se plimbă printre rafturi. Bomboanele stau cuminţi doar doar vor fi cumpărate şi scăpate din aceste locuri triste.

Doi copii, frate şi soră, caută un anumit sortiment de bomboane. Băiatul, deşi este destul de înalt, nu ajunge la ultimul raft, atinge cu vârfurile degetelor o cutie, şi aceasta se răstoarnă. Bomboanele ies din cutie şi sunt sfărâmate, altele au cucuie sau suferă de ameţeli.

Suratele lor trec la atac. Sar de pe rafturi lovind cu putere în cei doi copii, iscându-se un adevărat dezastru. Angajaţii vin să vadă ce se întâmplă.

- Nu am văzut aşa ceva niciodată, se vaită vânzătoarele!

- Ce nebunie! Copiii aceştia sunt de vină!

- Să chemăm poliţia!

- Da, chemaţi poliţia spuse şeful magazinului, luând copiii şi ducându-i la el în birou.

Băiatul, trist, dar sigur pe el, încearcă să povestească ce s-a întâmplat. Soara lui stătea cuminte pe o canapea.

- Nu-ţi răci gura de pomană. Aşteaptă să sosească poliţia şi vei da atunci explicaţii, timp în care îşi aprinse o ţigară.

Doi poliţişti îşi fac apariţia în magazin.

- Ce s-a-ntâmplat?

- Aceşti copii au vrut să fure bomboane.

- Nu este adevărat, strigă băiatul, ridicându-se şi privind dur chipul şefului.

- Ne poţi povesti cum petrecut toată tărăşenia?

- Sigur, domnule poliţist. Am vrut să iau un anumit sortiment de bomboane. Cutiile erau aşezate pe ultimul raft. M-am întins, am atins cu degetele cutia, dar nu am reuşit să o prind bine. Cutia a alunecat şi bomboanele s-au împrăştiat. Cred că boambenele s-au revoltat, crezând că vreau să le fac rău. Dar nu am urmărit acest lucru. Nici gând, nici pe departe să fac asta.

Poliţistul l-a luat pe băiat şi au mers împreună la raionul cu dulciuri. Au reconstituit întâmplarea, şi s-a văzut că tânărul a avut dreptate. Bomboanele necăjite că au produs supărare unui copil bun şi iubitor de bomboane, au sărit în palmele lui.

Vânzătoarele şi poliţiştii au fost impresionaţi de gestul boamboanele, au înţeles căa fost un accident nevinovat şi au eliberat copiii.

- Să mănânci tot ca să creşti, să ajungi la bomboanele care îţi plac, precum şi la visele tale, spuse zâmbind poliţistul.

*

Întindeţi braţele spre ceea ce vă place, spre visele voastre. Aveţi curajul să spuneţi mereu adevărul, căci astfel se găsesc soluţiile mult mai uşor.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină