Saniuta

-Gata a trecut vremea ta! Pana la iarna, stai aici cuminte. Asta daca ai noroc sa fie zapada, sa fii utila, spuse stapanul, trantind usa podului.
-Offf… iar ma plictisesc luni bune pe aici, zise trista si ingandurata, saniuta.
-Si se pare ca vei avea nevoie si de ceva reparatii, se aude din apropiere o voce firava.
-Tu cine esti? intreaba saniuta.
-Sunt o jucarie, un castel de lemn – Castelul Turn, caruia baiatul stapanului i-a rupt o usa, si m-au aruncat aici. Nu au deloc suflet.
-Te cred. Esti de mult aici?
-De vreo doua luni. Imediat dupa Craciun. Doru, baiatul stapanului, este un copil rasfatat.
-Da, asa este. L-am purtat prin cele mai frumoase locuri. L-am dus pe dealurile cele mai inalte, printre carari de munte si cazematele cele mai periculoase. Ma arunca intr-un colt al debaralei, fara pic de mila, dupa fiecare aventura. Mi-am rupt de doua ori piciorul drept. Tatal sau m-a reparat asa, de ochii lumii, pentru a rezista la inca o competitie. Mi-ar fi placut sa fiu vopsita, impachetata frumos, depozitata cum se cuvine, ofta saniuta.
-Hai nu mai fi trista. Ne vom distra de minune. Sunt expertul petrecerilor., a spus hotarat Castelul Turn.
Intr-adevar au jucat fel si fel de jocuri: mima, pacalici, au povestit si au cantat incat nu au realizat ca a sosit din nou decembrie. De fapt, ele nu aveau notiunea timpului.
Intr-o zi, au auzit colinde. Cantece de liniste si frumos si bine.
-Oare va ninge in curand? intreaba melancolica saniuta.
-Nu stiu si nici nu ma intereseaza. Eu raman aici, pana voi fi aruncat probabil, sau cel mai bine pentru mine, voi ajunge la un orfelinat pentru copii, spuse trist castelul Turn.
-Ai vrea sa ajungi la un orfelinat? spuse saniuta.
-Da, este visul meu. Acolo sunt sigur ca un copil m-ar repara si toti ceilalti s-ar juca frumos cu mine. As prinde viata si m-as hrani cu veselia lor, adauga, ganditor, Castelul Turn.
“Am venit si noi odata/La un an cu sanatate…” se aud colindatorii.
-Doru, ninge! spuse tatal, privindu-l el insusi fericit.
-Urraaa! Maine la derdelus. Repede, sa scoatem saniuta de la naftalina, se aude glasul zglobiu al lui Doru.
Fara a sta pe ganduri si a astepta si alte rugaminti, tatal executa sarcina.
-Esti norocoasa, saniuta! De cand te-am cumparat ai avut parte de activitate intensa an de an. Hai, la treaba acum, spuse tatal lui Doru si prinse saniuta de bara ce uneste picioarele.
Saniuta il linisti pe castelul Turn, ce parea foarte suparat.
-Promit ca pun o vorba buna pentru tine. Ai incredere in mine. Prietenul la nevoie se cunoaste.
-Multumesc! Ai grija pe unde circuli, adauga Castelul Turn.
Saniuta a fost curatata cu o solutie speciala pentru lemn si scoasa la aerul rece, sa-si intre in forma. “Ce bine este! Aer proaspat pentru celulele mele!” Priveste cerul instelat. “Ce dor mi-a fost de voi: stele, luna, ramuri, nea.” In curand, obosita si emotionata, a atipit.
Zorii zile ii gadila lemnul lustruit. E ca si noua. Se simte pregatita sa alerge mult si bine. De abia asteapta sa demonstreze ca e in forma.
Nici nu termina de gandit, ca Doru a si sosot langa ea.
-Pregatita de peripetii, saniuta mea? zise zambind voios, baiatul
-Bineinteles, raspunde saniuta, desi stia ca nu poate fi auzita. Si am o mare surpriza pentru tine! Ai sa vezi.
Baiatul se suie pe saniuta si porneste in sus, pe strada. La coltul strazii, saniuta face curba spre dreapta.
-Hei, dar unde ma duci? Nu am voie sa ma indepartez prea mult azi, striga Doru.
-Nu-ti face griji, esti in siguranta, spuse saniuta.
La doua strazi mai sus, este un orfelinat. Saniuta stia despre el. Ajunge in fata lui si se opreste. Copiii se uita tristi pe ferestre. Pentru ei nu exista Mos Nicolae si Mos Craciun.
Doru ii priveste tacut. Le face semn cu mana. In pragul casei se ivesc doii baieti, cam de aceeasi varsta cu Doru.
-Vreti sa faceti o tura cu saniuta? Intreba incet, baiatul.
Cei doi se privesc mirati si raspund in cor:
-Multumim. Ne-ai facut o mare bucurie.
Saniuta alearga nastrusnica purtand cu mandrie cei doi copii, care de mult nu se mai bucurasera de o asemenea plimbare. Saniuta este incantata de chiotele de bucurie si de rasetele celor doi baieti.
La oprire, inainte de a-si lua ramas bun, Doru le spuse:
-Maine este Craciunul. Sunt sigur ca Mos Craciun va lasa ceva si pentru voi. Promit ca ma intorc la voi.
Acasa, Doru se duse direct la pod, scoase toate jucariile abandonate acolo. Ii ceru ajutorul tatului sau, le-a reparat, le-a pus in saci si a doua zi, stia ce are de facut cu ele.
-Multumesc, zise Castelul Turn, in timp ce era transportat pe saniuta spre orfelinatul de baieti.
-Cu mare drag, raspunse saniuta. Orice vis, cand crezi in el se indeplineste. Mai ales in preajma Craciunului.
Castelul Turn a petrecut zile multe si fericte alaturi de generatii de copii.
Saniuta, peste cativa ani, i-a devenit partenera la orfelinat. Doru a crescut. Ramasese prea mica pentru el. Caci, chiar daca oamenii cresc, sufletul lor este de copil. Pururea.
*
Fiecare ajunge acolo unde ii este rostul. Trebuie doar sa creada.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină