Fluturele Alfa


"Fluturele Alfa - inceputul si sfarsitul. Este un fluture colorat, vesel. Are aripi lungi, cu pete de culoare, terminate cu o coadă de rândunică. Antenele sunt lungi şi firave. Ele au un rol important. Picioarele sunt lungi, graţioase. Este un animal firav, sensibil, care iubeşte în special copiii. Îi caută, îi antrenează la joacă. Se simte bine când aude chicotele vesele ale acestora. Iubeşte el însuşi copilăria. Crede că nu se va maturiza niciodată, deşi trăieşte doar o zi.
Misiune: Fluturele se joacă toată ziua cu copiii. Vrea să îi înveţe să se bucure de natură, de soare, de aer. Îi place să le fie mentor. Îi lasă să-l atingă , să simtă cât este de pufos. Vrea să le spună că, dacă-i vor atinge aripile, el nu va mai putea zbura. Vrea să descopere bunătatea din ei. Pe cei trişti vrea să-i vadă râzând cu toată inima. Ştie că sunt şi copii răi, dar îi va schimba. Va fi pildă pentru ei. Fiecare om are părţi bune şi părţi rele. El încearcă să scoată bunătatea din ei.
Obstacole: Fluturele are o viaţă scurtă. Suferă o metamorfoză destul de lungă. Ou-Nimfă-Fluture. Daca într-una din aceste etape, este lovit, el moare. Ca fluture nu trăieşte decât o zi! O singură zi în care doreşte să facă fericiţi cât mai mulţi copii. Fluturele e trist că nu poate câştiga lupta cu timpul. Dar, în ziua în care este viu, atrage cât mai mulţi copii în jocul său. Nu poate lăsa timpul hain să-i fure bucuria de a se juca. Iubeşte jocul. Nimeni şi nimic nu-i poate lua acest vis.
Ajutoare: Florile îl ajută pe fluture să bucure copiii. Ei aleargă să le simtă mirosul, să le vadă de-aproape petalele. Fraţii fluturelui îi vin în ajutor. Ei au alte culori, alte forme ale aripilor. Copiii sunt uimiţi de frumuseţea lor. Cu siguranţă îi vor căuta şi mâine... chiar dacă mâine vor fi şi alţi fluturi.
Acţiunea: Fluturele zboară din floare în floare. Copiii îl urmăresc. Unii vor să-l urmeze, alţii vor să-l prindă. El simte asta. Se aşează pe o floare liniştit. Un băieţel răutăcios îl prinde în pumnul său. Fluturele se zbate. Peste câteva minute îl eliberează. Palmele baiatului au sclipiri argintii de la solzii aripilor. Fluturele se zbate uşor. Nu mai poate zbura. Copiii sunt trişti. Băieţelul este impresionat de tristeţea lor. Nu a vrut asta!
Epilog: Fraţii fluturelui simt pericolul şi vin să-şi caute fratele. Îl văd zbătându-se. Sunt dezamăgiţi, dar ştiu că asta îi aşteaptă şi pe ei.
- Nu fiţi trişti, spuse fluturele Alfa. Am vrut să-i învăţ pe copii ce este viaţa. Să înţeleagă că orice fiinţă se naşte şi moare. Îmi doresc să fie copii buni, să nu repete greşeala cu alţi confraţi. Jucaţi-vă cu ei, fratiorilor."

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Magia Craciunului

Foile din calendar au cazut una cate una. Viata este atat de frumoasa si agitata, vie si vesela, presarata cu moment triste, incat nici nu realizam cum trec anii. Cine credea ca dupa caldurile caniculare din vara va mai venii vreodata frigul? Dar iata ca, timpul si-a urmat programul, nu a ramas repetent si azi, a rupt fila cu 19 decembrie.
In aer se simte mirosul rece si curat al zapezii. Se aude zgomotul clopoteilor si muzica specifica sarbatorilor, colindele. Sunt vesela si nerabdatoare sa fiu coregrafa fulgilor de nea.
Poate va intrebati cine sunt. Ma prezint: sunt Fulg de Nea, ajutorul lui Mos Craciun. In drumul meu, aflu dorintele copiilor. Le memorez si le comunic elfilor care listele pentru Craciun.
Mos Craciun e suparat ca toti cer cadouri voluminoase, grele. Nu mai poate cara. El roaga ingerii sa mearga la oameni, sa-I determine sa ceara cadouri simle: prieteni, frati si surioare, jucarii, povesti, CD-uri, dulciuri, obiecte magice.
Mos Craciun se raneste. Are nevoie de un inlocuitor. Fulg de Nea il recomanda pe Bratu, baietelul orfan si trist.
Elfii se duc noaptea si-l rapesc pe Bratu.
Bratu ajunge la atelierul lui Mos Craciun. Scrisorile sunt puse pe categorii, fete si baieti, parinti si bunici.
Elfii sunt bine organizati. Unii scriu etichetele si adresa, altii pun cadourile in saci. Timpul aseaza cadourile in ordine cronologica, de la cel mai tanar la cel mai in varsta si-i face traseul Craciun.
Bratu este orfan de mama. Tatal sau, Bogdan, s-a refugiat in munca. Nu-i mai acorda atentie. Ii cumpara tot ce vrea. Prietenii sai sunt: catelul Labrador Bella, o minge foarte draga –ultimul cadou de la mama – si cartile. Calatoreste unde vrea cu ajutorul atlaselor si al globului geografic.
Bratu se simte util ajutandu-l pe Mos Craciun.
-Dar tu ce iti doresti de acest Craciun?
-O scrisoare de la mama! spuse pe negandite Bratu. Sa stiu ca e bine sis a-mi spuna ce trebuie sa fac cu viata mea!
-Am sa vad ce pot face. Renii te vor insotii spre casa. Bratu, obosit si entuziasmat, a cazut intr-un somn adanc.
Fulg de Nea, aseaza cu grija scrisoarea langa globul magic primit in dar de la Mos Craciun.
“Dragul meu drag,
Chiar daca nu sunt langa tine, iti veghez pasi. Stiu fiecare rasuflare a ta, fiecare zambet si fiecare lacrima. Ma rog pentru tine sa-ti fie bine. Ma bucur pentru fiecare reusita. Sunt incantata ca ti-ai gasit prieteni de nadejde cartile. Sunt multumita ca ai colegi buni care te ajuta la nevoie.
Lorena este o fata minunata si sunt mandra ca-ti este prietena, ca va petreceti timpul impreuna. Va urmaresc cum va amuzati cand faceti schimb de timbre, cand vorbiti despre muzica, filme si personaje literare. Sunteti niste copii minunati. Te-am iubit di te iubesc in fiecare clipa! Sunt alaturi de sufletul tau!
Stiu ca si tata te iubeste, dar nu stie cum sa o spuna. Prin cadourile pe care ti le face iti arata toata dragostea lui.
Tu esti mai curajos. Imbratiseaza-l si spune-I ca-l iubim mult de tot: si eu sit u.
Va imbratisez pe amandoi cu toata dragostea si voia buna care exista!
Sarbatori Fericite!
Un Mos Craciun ca acesta mai rar.
Pupici cu dragoste de mama!”
Bratu citeste scrisoarea emotionat. Lacrimile ii sticlesc in ochi. Inchide ochii. Lacrimile se preling pe obraji. Le sterge cu grija si duce mana la buze. Le saruta. Sunt lacrimi pentru mama: de multumire si de dragoste de fiu.
Se schimba de pajama. Isi pune un trening frumos. O mangaie pe Bella si merge spre living.
-Buna dimineata, tata! Craciun Fericit!
-Craciun Fericit, fiule! Gata pentru deshiderea pachetelor?
-Bineinteles. Tu?
-Si eu… chiar nerabdator spuse tatal vessel, cu lacrimi in ochi.
Craciunul are o semnificatie speciala pentru el: si-a cunoscut sotia, I s-a nascut fiul si este ziua lui de nastere.

..... este o poveste schelet....


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Povesti cu pilde pentru copiii isteti



Povesti ce au vazut lumina tiparului.
Povesti scrise din dragoste...
Povesti pentru copiii mici, dar si pentru cei mari...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Saniuta

-Gata a trecut vremea ta! Pana la iarna, stai aici cuminte. Asta daca ai noroc sa fie zapada, sa fii utila, spuse stapanul, trantind usa podului.
-Offf… iar ma plictisesc luni bune pe aici, zise trista si ingandurata, saniuta.
-Si se pare ca vei avea nevoie si de ceva reparatii, se aude din apropiere o voce firava.
-Tu cine esti? intreaba saniuta.
-Sunt o jucarie, un castel de lemn – Castelul Turn, caruia baiatul stapanului i-a rupt o usa, si m-au aruncat aici. Nu au deloc suflet.
-Te cred. Esti de mult aici?
-De vreo doua luni. Imediat dupa Craciun. Doru, baiatul stapanului, este un copil rasfatat.
-Da, asa este. L-am purtat prin cele mai frumoase locuri. L-am dus pe dealurile cele mai inalte, printre carari de munte si cazematele cele mai periculoase. Ma arunca intr-un colt al debaralei, fara pic de mila, dupa fiecare aventura. Mi-am rupt de doua ori piciorul drept. Tatal sau m-a reparat asa, de ochii lumii, pentru a rezista la inca o competitie. Mi-ar fi placut sa fiu vopsita, impachetata frumos, depozitata cum se cuvine, ofta saniuta.
-Hai nu mai fi trista. Ne vom distra de minune. Sunt expertul petrecerilor., a spus hotarat Castelul Turn.
Intr-adevar au jucat fel si fel de jocuri: mima, pacalici, au povestit si au cantat incat nu au realizat ca a sosit din nou decembrie. De fapt, ele nu aveau notiunea timpului.
Intr-o zi, au auzit colinde. Cantece de liniste si frumos si bine.
-Oare va ninge in curand? intreaba melancolica saniuta.
-Nu stiu si nici nu ma intereseaza. Eu raman aici, pana voi fi aruncat probabil, sau cel mai bine pentru mine, voi ajunge la un orfelinat pentru copii, spuse trist castelul Turn.
-Ai vrea sa ajungi la un orfelinat? spuse saniuta.
-Da, este visul meu. Acolo sunt sigur ca un copil m-ar repara si toti ceilalti s-ar juca frumos cu mine. As prinde viata si m-as hrani cu veselia lor, adauga, ganditor, Castelul Turn.
“Am venit si noi odata/La un an cu sanatate…” se aud colindatorii.
-Doru, ninge! spuse tatal, privindu-l el insusi fericit.
-Urraaa! Maine la derdelus. Repede, sa scoatem saniuta de la naftalina, se aude glasul zglobiu al lui Doru.
Fara a sta pe ganduri si a astepta si alte rugaminti, tatal executa sarcina.
-Esti norocoasa, saniuta! De cand te-am cumparat ai avut parte de activitate intensa an de an. Hai, la treaba acum, spuse tatal lui Doru si prinse saniuta de bara ce uneste picioarele.
Saniuta il linisti pe castelul Turn, ce parea foarte suparat.
-Promit ca pun o vorba buna pentru tine. Ai incredere in mine. Prietenul la nevoie se cunoaste.
-Multumesc! Ai grija pe unde circuli, adauga Castelul Turn.
Saniuta a fost curatata cu o solutie speciala pentru lemn si scoasa la aerul rece, sa-si intre in forma. “Ce bine este! Aer proaspat pentru celulele mele!” Priveste cerul instelat. “Ce dor mi-a fost de voi: stele, luna, ramuri, nea.” In curand, obosita si emotionata, a atipit.
Zorii zile ii gadila lemnul lustruit. E ca si noua. Se simte pregatita sa alerge mult si bine. De abia asteapta sa demonstreze ca e in forma.
Nici nu termina de gandit, ca Doru a si sosot langa ea.
-Pregatita de peripetii, saniuta mea? zise zambind voios, baiatul
-Bineinteles, raspunde saniuta, desi stia ca nu poate fi auzita. Si am o mare surpriza pentru tine! Ai sa vezi.
Baiatul se suie pe saniuta si porneste in sus, pe strada. La coltul strazii, saniuta face curba spre dreapta.
-Hei, dar unde ma duci? Nu am voie sa ma indepartez prea mult azi, striga Doru.
-Nu-ti face griji, esti in siguranta, spuse saniuta.
La doua strazi mai sus, este un orfelinat. Saniuta stia despre el. Ajunge in fata lui si se opreste. Copiii se uita tristi pe ferestre. Pentru ei nu exista Mos Nicolae si Mos Craciun.
Doru ii priveste tacut. Le face semn cu mana. In pragul casei se ivesc doii baieti, cam de aceeasi varsta cu Doru.
-Vreti sa faceti o tura cu saniuta? Intreba incet, baiatul.
Cei doi se privesc mirati si raspund in cor:
-Multumim. Ne-ai facut o mare bucurie.
Saniuta alearga nastrusnica purtand cu mandrie cei doi copii, care de mult nu se mai bucurasera de o asemenea plimbare. Saniuta este incantata de chiotele de bucurie si de rasetele celor doi baieti.
La oprire, inainte de a-si lua ramas bun, Doru le spuse:
-Maine este Craciunul. Sunt sigur ca Mos Craciun va lasa ceva si pentru voi. Promit ca ma intorc la voi.
Acasa, Doru se duse direct la pod, scoase toate jucariile abandonate acolo. Ii ceru ajutorul tatului sau, le-a reparat, le-a pus in saci si a doua zi, stia ce are de facut cu ele.
-Multumesc, zise Castelul Turn, in timp ce era transportat pe saniuta spre orfelinatul de baieti.
-Cu mare drag, raspunse saniuta. Orice vis, cand crezi in el se indeplineste. Mai ales in preajma Craciunului.
Castelul Turn a petrecut zile multe si fericte alaturi de generatii de copii.
Saniuta, peste cativa ani, i-a devenit partenera la orfelinat. Doru a crescut. Ramasese prea mica pentru el. Caci, chiar daca oamenii cresc, sufletul lor este de copil. Pururea.
*
Fiecare ajunge acolo unde ii este rostul. Trebuie doar sa creada.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Povestea Bradului

An cu zambete, lacrimi, impliniri si dezamagiri mai e putin si te duci. Mai e o noapte pana la Craciun. Zi mult asteptata de crestini si de copii. Am mers la piata de brazi si am ales un bradut mic, dar cu o coroana bogata. L-am adus acasa. Asteapta in hol sa fie imbracat de sarbatoare. Este un bradut vesel. Crengile ii salta de bucurie. Acele de abia asteapta sa primeasca globuri, sa le impartaseasca povestile de peste an.

Ii pun colinda lui preferata: “O, brad frumos”. Este atat de mandru. Ii simt zambetele.

-Imediat aduc podoabele, bradutule drag cu cetina tot verde.

Observ cum se infoaie, isi scutura usor crengile.

Merg in debara si aduc cutiile cu ornamente pentru brad. Unele sunt de cand eram copil. Sunt ingrijite, dar se vede ca au varsta. Nu mai sunt la moda. Toate asteapta cu emotie sa impartaseasca povesti cu crengile de brad.

Le aleg pe cele noi, moderne. Bradul multumeste ca este in haine de zile mari.Pun cutia la locul sau in debara. Ma apropii de brad.

-Sa iti pun colinde.

-Nu vreau. Sunt trist.

-Dar ce ai patit?

-Aud cum plang globurile ramase in cutie. Vreau sa le ascult si pe ele.

-Ai suficiente povesti de ascultat, ii spun, dar curioasa si neincrezatoare, ma indrept spre debara. Deschid cutia cu ornamente, si ce-mi vad ochii? Lacrimile udasera cutia.

-Imi pare rau. Nu am vrut sa va fac sa suferiti.

Turturele meu drag, sare in palma mea si-mi spune:

-Pe mine m-ai iubit multi ani. Te rog, ai mila si lasa-ma si in acest an in brad. Promit ca voi straluci si nu te voi dezamagi in fata prietenilor care iti vor admira bradul.

-Dragul meu turture, frumos si mult iubit, iarta-ma. Nu mi-am dat seama. Nu am vrut sa te supar. Lacrimile imi tasnesc din ochi ca apa dintr-o fantana arteziana. Turturele imi sterge lacrimile, ma saruta pe obraz si imi spune:

-Stiam ca ma iubesti. Se mai intampla.

Iau o carpa moale, lustruiesc turturele si il asez la loc de cinste in brad.

Incep a povesti despre ce au facut peste an. Bradul le dastainuie tot ce a trait in padure. Cum a fost el taiat de padurari. L-au ademenit ca va ajunge intr-o casa calduroasa, cu oameni buni si veseli, cu muzica specifica de sarbatori si miros de cozonaci. A fost incantat de aventura!

-Nu trebuia sa te lasi pacalit… vei sta doar doua saptamani si apoi vei fi pus pe foc, spuse turturele.

-Da, acum realizez, dar nu regret. Stau cu voi, va ascult povestile, vi leimpartasesc pe ale mele. Ma simt util. Nu orice brad are sansa aceasta, de a fi rasfatat. Eu ma simt provilegiat.

-Si noi, si noi… ca iti stam alaturi, spusera globurile zglobii.

Seara se lansa ca o cortina. Cerul devine alb asemenea clestarului. Stelele nu se zaresc. Luna este palida intr-un colt. Luna plina. In noaptea aceasta, visele devin realitate.

Bradul priveste pe fereastra. Globurile au adormit. Isi doreste sa cada cu stelute argintii. Isi doreste ca stapana casei sa fie fericita. Isi doreste ca anul ca vine, Craciunul sa gaseasca voie buna si rasete de copil in aceasta casa frumoasa.

Isi apleaca crengile si adoarme.

Zana Zapezii se apropie de fereastra si, cu bagheta magica a pus stelute magice in brad.

-Fie ca toate dorintele din aceasta casa sa devina realitate! spuse Zana.

Zana privi imprejur, sufla aer rece, purificator si a plecat linistita ca totul va fi bine.

Craciunul a sosit cu bucurie si belsug de zambete, oameni dragi care au admirat bradul frumos si ornamentele deosebite, cu valoare sentimentala, originale pentru multi dintre ei.

Globurile fac o plecaciune la fiecare ciocnire a cupelor de sampanie.

-CRACIUN FERICIT TUTUROR! soptesc in cor globurile.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Bascheţii buclucaşi


Toamna vine cu mofturile ei. Ploi de dimineaţa până seara, vânt rece şi nori hidoşi, gri, care fac tot posibilul să te indispună (supere). A început şcoala. Nu ştiu câţi dintre copii se bucură. Teme, emoţii, lecţii de învăţat. Dar, pe de o parte e bine. Copiii se întâlnesc, glumesc, inventează jocuri şi se ajută la teme.
Astăzi este ziua lui Sergiu. Împlineşte 12 ani. Este un băiat brunet, cu ochi mari şi negri, ca murele. Privirea este ageră şi emană bunătate. Pielea de culoarea cafelei cu lapte şi catifelată, atrage priviri. Buzele frumos conturate, păstrează în colţuri zâmbete jucăuşe. Nu le dă drumul aşa oricând, spre oricine. Trebuie să-l atragi de partea ta, trebuie să meriţi fiecare zâmbet. Sergiu este premiant şi sportiv de performanţă. Practică baschetul. Datorită răsfăţului, nimeni nu-i mai intră în voie. Are impresia că totul i se cuvine.
-Hei Sergiu, La mulţi ani! se aude vocea colegului său de bancă, Traian.
-Mulţumesc, răspunde cu un zâmbet trist, Sergiu. V-am adus bomboane. Din cele mai bune.
-Ştiu că tu ne răsfeţi întotdeauna. Şi să ştii că sunt mândru că îţi sunt prieten, spuse Traian şi-l bătu uşor pe umăr.
Peste câteva clipe au intrat în clasă. Colegii strigă in cor:
-La mulţti ani, Sergiu! Sa fii sănătos şi să câştigi cât mai multe cupe la baschet. Noi îţi facem galerie.
-Muţumesc, dragi colegi. V-au adus bomboane colorate, vesele şi inteligente. Ha ha ha.
Toţi colegii au început să râdă. Au servit bomboane şi l-au îmbrăţişat.
-Ce cadouri ai primit de ziua ta? întreabă o colegă cârlionţată.
-Eee... nimic interesant. O minge de baschet şi un trening.
-Foarte frumos. De ce eşti trist? intervine o altă fată.-Nu ştiu. Nimic nu mă mai mulţumeşte.
-Hei. Stai să vezi ce ţi-am pregătit noi. Ta-naaa. O pereche de bascheţi buclucaşi. Traian îi dă cutia ce conţine cadoul anunţat.
-Ooo... Vă mulţumesc. Chiar îmi doream aşa ceva. Am să vă anunţ cât de buclucaşi sunt, spuse Sergiu.
-Daa... să înscrii cât mai multe puncte cu ei.
-Să te înalţe cât mai aproape de coş.
-Să barezi cât mai multe încercări ale adversarilor.
Colegii strigau care mai de care câte o încurajare pentru folosirea „bascheţilor buclucaşi”.
*
Profesorii au intrat la clasă. L-au felicitat pe Sergiu şi i-au urat ca visele să i se împlinească. Orele de şcoală s-au scurs pe negândite. Una peste alta, a fost o zi frumoasă. A realizat că are colegi minunaţi, care îl susţin şi îl apreciază.
Ajuns acasă, Sergiu se gândeşte la dorinţele sale şi la bascheţii buclucaşi. Zâmbeşte şi îşi spune:
„Dacă bascheţii ar fi într-adevăr buclucaşi, aş vrea să călătoresc la Polul Nord, să joc baschet la o echipă profesionistă din S.U.A şi să clădesc propria sală de sport. Ee, dar nu are cum să fie aşa. Au glumit. Nu trebuie să visez.”
Sergiu s-a încălţat cu bascheţii şi a început să-şi facă temele.
Dintr-o dată, aerul din cameră s-a răcit. Rotocoale de vânt se joacă la franjurii de la perdea. Fulgi de nea ating pleoapele lui Sergiu. Îşi strânge braţele în jurul corpului şi spune încet:
-Ce se întâmplă? Este de abia toamnă. Suntem în luna octombrie.
Din mulţimea fulgilor de zăpadă, apare o zână care-i şopteşte:
-Sunt Zâna Fulgilor Buclucaşi. Am venit să te iau în călătorie spre Polul Nord.
Nici nu a terminat de spus aceste cuvinte, şi Sergiu porneşte printr-un tunel ordonat cu ţurţuri de gheaţă, mai mici şi mai mari, de diferite forme.
-Oauuu... nu am văzut niciodată ţurţuri atât de frumoşi. Sunt unici, spuse impresionat Sergiu.
-Da, sunt unici. Este tunelul Ţurţurilor. Este ca un tobogan spre Polul Nord sau Ţara Îngheţului, îi răspunde blând zâna.
În călătoria lor prin tunel, li s-au alăturat fulgi de nea, care au dansat şi i-au mângâiat. Sergiu se gâdilă, dar se amuză la maxim. Îi place această aventură. O tumbă şi încă una. Zâna Fulgilor Buclucaşi îl prinde de mijloc, îl ridică şi peste câteva secunde coboară pe o bucată de gheţar.
Băiatul cu bascheţi buclucaşi priveşte atent în jur. În zare se vede un castel de gheaţă, impunător. Este înconjurat de mii de căsuţe albe, albastre şi argintii. Adevărate bijuterii săpate în gheaţă. La ferestre se zăresc chipurile unor pitici.
-Aceştia sunt locuitorii Ţării Îngheţului, îi explică Zâna. Sunt pitici de gheaţă, dar au suflet cald. Sunt iubitori şi foarte harnici, precum şi talentaţi.
În clipa următoare, de la ferestre, piticii îi fac semne cu mâna şi-i trimit cele mai sincere zâmbete văzute vreodată.
Sergiu continuă să privească lumea de gheaţă. Pe un gheţar alăturat, se jucau pinguini şi urşii polari.
-Ce frumoşi sunt? Îi pot vedea mai de aproape?
-Sigur că da, se auzi o voce veselă. Un pitic i-a adus o sanie şi îi face semn să se aşeze. Ne vom deplasa spre ei imediat. Le-am povestit că vei veni.
-Cum aşa? întrebă Sergiu.
-Noi suntem pitici spiriduşi. Auzim când oamenii îşi doresc să ne viziteze şi le îndeplinim dorinţele. Rapid şi fără să plătească.
-Adevărul este că e un loc de basm. Nici în cărţi nu am văzut atâta frumuseţe.
-Ştim să ne gopodărim. Fiecare pitic spiriduş are o sarcină bine cunoscută, pe care o îndeplineşte fără cusur.
-Am ajuns! Salutare, zice Sergiu pinguinilor.
Aceştia vin bucuroşi spre el, îl bat cu aripile pe umăr, apoi îl îmbrăţişează. Pinguinii se aşează într-un şir indian şi dansează dansul pinguinilor. Baiatul cu bascheţii buclucaşi nu simte frigul. Râde cu poftă. Urşii bat din labe şi fac tumbe. Ce distracţie!
-Avem o rugăminte la tine, spuse piticul spiriduş. Să ne faci o demonstraţie de baschet cu o minge de gheaţă.
-Bineînţeles! Cu mare drag!
Sergiu a luat mingea – o piatră preţioasă – şi se îndreaptă spre coş. Bate de trei ori mingea, se înalţă şi aruncă. Mingea se roteşte şi aterizează exact pe centrul coşului. Pinguinii, urşii şi piticii spiriduşi de pe celălalt gheţar aplaudă şi strigă:
-Bravooo! Bis! Bravooo.
-Acum realizez că bascheţii sunt buclucaşi. Nu am sărit niciodată atât de sus ca acum.
-Ha ha ha. Dar de faptul că ai ajuns în Ţara Îngheţului ce spui? se amuză piticul spiriduş.
-A sosit timpul să plecăm. Mai am să îţi arăt şi alte locuri minunate, spuse Zâna care s-a apropiat uşor de Sergiu.
-Mi-a părut bine să vă cunosc. Am să-mi amintesc cu plăcere de aceste clipe minunate. La revedere! şopti micul baschetbalist, cu lacrimile sclipindu-i în colţurile ochilor negri.
Sergiu şi Zâna Fulgilor Buclucaşi au pornit călătoria de-a lungul tunelului de ţurţuri. Un alt spectacol al fulgilor i-a fost dat baiatului cu bascheţii buclucaşi să vadă. Fulgii de nea ating cu măiestrie ţurţurii şi aceştia scot sunete miraculaose. Nici un mare compozitor nu a reuşit să pună pe portativ asemenea sunete.
Zâna îl prinse pe băiat de talie şi după cîteva secunde au aterizat într-o sală de baschet. Ultimul rând.
-Ţi-am îndeplinit şi a doua dorinţă. Vei juca alături de baschetbalişti celebri. Hai, du-te, îl încurajează Zâna, arătându-i spre terenul de joc.
Sergiu se îndreaptă încet, spre banca de rezerve. Se aşează timid, şi aşteaptă. Antrenorul se uită spre el. Observă că poartă echipament de baschet, fluieră şi îl împinge spre teren.
Jucătorii îl primesc cu apaluze. Îi pasează mingea. Băiatul cu bascheţi buclucaşi bate minge şi marchează un coş de la mijlocul terenului. Toţi îl privesc uimiţi. Jocul capătă interes. Sergiu parcă zboară. Marchează punct după punct. Toată lumea este în culmea fericirii. Se aude fluierul de final de meci. Jucătorii îl ridică pe Sergiu pe umeri. Se fac fotografii. Este un meci al secolului. Băiatul cu bascheţi adună autografe. Este cel mai fericit în aceste clipe.
Zâna vine şi-l ia de braţ.
-Trebuie să plecăm, se scuză în faţă celor din teren.
-Ne-a făcut plăcere să jucăm cu tine. Eşti foarte bun. Continuă.
-Mulţumesc, răspunde Sergiu şi se îndepărtează.
-Acum, urmează călătoria finală. Vom merge în Ţara Timpului.
Nici nu a terminat bine de spus, şi au pornit prin tunelul Ţurţurilor. Fulgii îi mângâie faţa şi-l fac să zâmbească. Ţurţurii scot sunete cristaline, ce îi fac bine lui Sergiu. Îl fac puternic, optimist şi încrezător.
Ca de fiecare dată, Zâna îl prinde de braţ, fac o tumbă şi ajung.
-Oauuu, exclamă impresionat Sergiu. Dar ce este aceasta?
- Este sala de sport care va fi a ta peste 20 de ani. asta se va întâmpla doar dacă munceşti mult şi înveţi foarte bine. Dacă eşti sportiv nu înseamnă că trebuie să îţi neglijezi şccoala, spuse Zâna.
-Promit că mă voi ţine serios de şcoală.
Sala este minunată. Spaţioasă, bine luminată, cu mobilier de ultimă generaţie. Copiii se joacă pe echipe. Este o sală polivalentă. Se practică diferite sporturi.
-Şi asta va fi a mea? întreabă Sergiu.
-Da. O vei dobândi prin multă muncă. Să nu uiţi asta. E timpul să plecăm, spuse zâna.
Au pornit prin tunelul Ţurţurilor. Fulgii dansează şi îi fac semne de rămas bun lui Sergiu. Ţurţurii se înclină când băiatul trece pe lângă ei. Zâna îl îmbrăţişează strâns pe băaitul cu bascheţi buclucaşi.
-Să fii bun Sergiu. Să îţi iubeşti părinţii şi să-i apreciezi pentru efortul lor de a-ţi oferi ce este mai bun. Mult succes.
Zâna Fulgilor Buclucaşi a dispărut ca un fum.
*
Camera lui Sergiu. Perdeaua fâlfâie uşor. Este frig.
Băiatul îşi aduce braţele în jurul corpului. Se trezeşte.
-Am visat! Un asemenea vis nu am mai avut de mult.
*
Nu uitaţi: visele se pot îndeplini. Trebuie doar disciplină, voinţă şi multă muncă.
Fie ca toate visele să vi se îndeplinească, dragi copii!





  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Măseaua şi bomboanele


Toamna îşi intră în drepturi. Soarele îşi pierde din putere. Este mult mai blând. Vântul este mai voios şi mângâie încet frunzele arborilor, până le doboară.
Parcurile au căpătat culoare arămie. Frunzele s-au aşezat paşnic la poalele arborilor ce le-au ţinut de urât din primăvară până acum. Păsările se îndreaptă spre ţările calde. Norii capătă forme ciudate, culori cenuşii pentru a aduce ploaia.
Pe o bancă, lângă lac, stă un băieţel grăsuţ. Are aproximativ 7 ani. Părul buclat, de un şaten închis atrage atenţia. E trist, cu lacrimi în ochi.
-Ce s-a-ntâmplat, Mihnea? îl întreabă o fetiţă.
-Mă doare măseaua foarte rău.
- Îmi pare rău. Trebuie să mergi la dentist, spuse Andreea, colega lui de clasă.
-Nu trebuia să mănânc atâtea dulciuri. Am fost avertizat şi nu am ascultat. Îmi merit durerea.
-Se rezolvă, îl încurajă Andreea.
Cei doi copii pornesc agale spre case.
*
Mihnea se spală pe mâini şi merge la masă.
-Ţi-am pregătit o supă delicioasă, spuse mama sa.
-Mulţumesc. Îmi este o foame de lup. M-a durut măseaua azi.
-Trebuie să mergem la dentist. Să nu mai mănânci atâtea dulciuri.
-Da, am greşit. Mă ispitesc bomboanele şi acadelele. Trebuie să fiu mai ferm. Să nu le mai cred poveştile îndrugate.
Mama sa, zâmbeşte. „Ce băiat cu imaginaţie am!”
S-au aşezat la masă. Au mâncat în linişte. La final, Mihnea a spus „Sărut mâna pentru masă!” , apoi a mers în camera sa. Trebuie să înceapă lecţiile. Nu vrea să îl prindă seara.
Stând liniştit la birou, aplecat deasupra caietului de teme, auzi un zgomot în sertar. Nu a dat importanţă. A mai scris două rânduri din temă, cănd auzi din nou zgomotul dinainte, dar mult mai puternic.
-Boc-boc-boc.
S-a ridicat şi a mers spre sertarul de unde venea zgomotul. L-a deschis şi ce să vezi. Zeci de bomboane colorate, acadele şi ciocolăţele fel de fel au ieşit la iveală.
-Hei. Ce faci? Nu ne mai bagi în seamă? Ce este cu tine? strigară în cor dulciurile.
-Ahh. Voi eraţi? spuse încet, Mihnea. Nu v-am mai căutat. Mi-aţi produs neplăceri. Am făcut carii din cauza voastră. Prietenii adevăraţi nu procedează aşa. Sunt supărat pe voi, îngăimă cu lacrimi în ochi, băieţelul.
-Hei. Nu trebuie să fii supărat. Uite, gustă încă o bomboană şi durerea îţi va trcee, ai sa vezi. Haaai, te rugăm. Vei prinde puteri, îţi vei face mai repede lecţiile. Vei deveni un superman. Haaaiii, gustă-ne!
Mihnea s-a lăsat păcălit şi a mâncat o acadea colorată şi veselă, în formă de strugure.
Toate bune şi frumoase. Bomboanele s-au potolit, Mihnea şi-a continuat liniştit temele.
*
Seara a venit pe negândite. Luna priveşte pe geam. Băieţelul cuminte, şi-a făcut baie, şi-a pregătit ghiozdanul pentru a doua zi şi citeşte o poveste. Eroi, animale drăguţe, cu puteri paranormale îl fac pe Mihnea să pornească spre tărâmul viselor.
*
Caria îl vizitează pe Mihnea. Îl chinuie şi îl face să se zvârcolească.
-Ha ha ha. Iar te-au păcălit bomboanele. Sunt aliatele mele. Sunt minunate. Dacă n-ar fi ele, eu n-aş exista. Ha ha ha.
Caria sapă adânc în măsea. Durerea îl chinuie pe băiat. Broboane de sudoare îi apar pe tâmple. Simte cum cineva îi introduce un şurub în măsea.
-Ha ha ha. Ce băiat neascultător. A mâncat toate bomboanele. Iubeşte zahărul şi iată, acum suferă. Ha ha ha!
Mihnea se trezeşte plângând.
-Nu mai mănânc bomboane, promit!
-E prea târziu, spune caria şi meştereşte în continuare în structura măselei. Ha ha ha. Îţi voi ataca toţi dinţii. Voi pune stăpânire pe ei! Ha ha ha.
-Mâine merg la dentist! Promit că nu voi mai mânca dulciuri. Promit să mă spăl pe dinţi, se încuraja Mihnea.
-Îţi voi umfla faţa. Să râdă copiii de tine, zise caria răutăcioasă.
-Ştiu că eşti rea. Fă-ţi datoria. Am fost neascultător şi merit. Dar mâine, medicul stomatolog îţi va veni de hac.
*
Soarele palid îl trezeşte încet pe Mihnea.
-Bună dimineaţa, dragul meu, îi spuse mama băieţelului său.
-Azi trebuie să merg la dentist. Caria m-a chinuit toată noaptea. A distrus măseaua mea, a râs de mine că am mâncat multe dulciuri, zise pe nerăsuflate Mihnea.
-Off, Mihnea. Bine că ai înţeles singur cum stau lucrurile. Dulciurile dăunează dinţilor. Dar vei scăpa de durere. Trebuie să fii un băiat curajos, să mergi la dentist pentru a salva măseaua. Aceasta îţi va fi recunoscătoare că o scapi de chinul produs de carie.
*
Mihnea aşteaptă să intre la dentist. Are ceva emoţii dar trebuie să dea dovadă de curaj. Trebuie să salveze măseaua. Dacă el nu mânca atâtea bomboane, aceasta nu suferea aşa mult.
-Bună dimineaţa, spuse medicul.
-Bună dimineaţa. Am venit să-mi salvez măseaua. Aseara, caria m-a ameninţat că îmi va ataca toţi dinţii.
-Aşa este. Cariile sunt rele. Trec de la un dinte la altul şi îi deteriorează cât mai adânc. Admir curajul tău. Hai să salvăm măseaua.
Mihnea a stat cuminte pe scaun, a ascultat instrucţiunile dentistului şi a salvat măseaua.
-Bravo, Mihnea. Eşti un curajos. Am pansat măseaua. Acum, trebuie să ai grijă de ea, să nu mai mănânci dulciuri. Caria nu te va mai chinui. Să te speli pe dinţi după fiecare masă. caria poate apărea pentru a se hrăni cu resturile de mâncare lăsate între dinţi.
-Promit că voi fi un băiat ascultător. La următorul control, veţi fi mândru de mine, domnule doctor.
-Aşa te vreau! îi spuse dentistul. Aceasta este o diplomă pentru curajul de care ai dat dovadă. Îi întinse diploma copiilor cuajoşi, salvatori ai dinţilor.
*
Mihnea are grijă de dinţii săi ca de pietre pretioase. Nu mai mănâncă bomboane. Când are poftă de dulciuri, alege fructele. Nu sparge nuci sau alte obiecte dure cu dinţii. Se spală timp de 3 minute la fiecare periaj. Îşi schimbă periuţa la două luni. Este un băiat model.
-Când voi fi mare, voi deveni stomatolog! Am să fiu erou. Am să salvez oamenii de carii! Spunând acestea, privi diploma înrămată. Părinţii săi sunt foarte mândri de el.
*
Bomboanele sunt triste. Au înţeles că au greşit. Nu trebuia să îl păcălească pe Mihnea să mănânce atâtea dulciuri. Şi-au învăţat lecţia. Totul trebuie făcut cu limită.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Radu şi mielul Bobu

Serbare de final de an şcolar. În curtea şcolii e aglomeraţie şi multă gălăgie. Părinşi emoţionaţi, profesori obosiţi şi mândri de rezultatele obţinute, copii încoronaţi pentru disciplina şi munca depusă pe parcursul unui an şcolar.
Radu studiază atent diploma. E mulţumit şi fericit că a luat premiul I. Părinţii îl îmbrăţişează.
-Bravo, Radu. Ştiam că vei reuşi. Suntem mândri de tine, spuse mama, tinându-l de umeri.
-Îţi vom lua bicicleta promisă şi te vom duce la bunici, să te recreezi, adaugă tatăl.
-Mulţumesc. Chiar voiam să vă rog să mă duceţi la bunici. Îmi doresc să îi ajut în grădină şi să citesc la umbra nucului. Promit că îmi voi face şi temele de vacanţă.
-S-a făcut, spuse tatăl, încântat de seriozitatea fiului său.
Peste puţin timp, curtea şcolii a rămas goală. Atmosfera e tristă. Timp de trei luni, nu se vor mai auzi glsuri de copii, ţipete şi râsete zglobii. Un căţeluş drăguţ, însoţeşte copiii. Poate îl ia şi pe el cineva acasă, pe perioada vacanţei. Când observă că nimeni nu-l ia în seamă, se opreşte, se uită după copii. „Aici măcar am culcuşul meu. Trebuie să mă opresc. Îi aştept până la toamnă.”
-La revedere, Black! îi spune Radu. Ne vedem în septembrie. Să fii cuminte. Îţi aduc ceva bun.
-Ham ham ham, răspunse căţeluşul, fericit că cineva l-a remarcat.
*
Valize, sacoşe, genţi tronează în holul apartamentului. Părinţii lui radu îl pregatesc pentru lunga vacanţă la bunici.
-Sa fii cuminte, să te speli pe mâini după ce pui mâna pe animale, să nu-i superi pe bunici. Te vom suna de doua ori pe săptămână.
-Este băiat mare, nu-l mai dădăcii atât, spuse taăl, făcându-i discret cu ochiul lui Radu.
-Sigur mama, ai încredere în mine. Mă voi purta ca un băiat mare. Vei fii mandră de mine, zise zâmbind Radu, după care o sărută pe obraz.
-Gata, haideţi la drum.
Micuţul Matiz, roşu ca focul, porni la drum. Cale lungă până la Câmpulung Muscel. Muzica reggae acoperă sunetul motorului. Toţi trei visează la vacanţă… purtaţi pe valul amintirilor.
-Îţi aminteşti când te-a înţepat albina de nas şi ţi se umflase ca un borcan de iaurt, întrebă zâmbind Petru, tatăl lui Radu.
-Daa, răspunse Radu. Anul trecut. Aşa îmi trebuie dacă nu mi-am şters nasul de miere. Ha ha ha… se aud râsetele părinţilor.
Pomii de pe marginea drumui îi salută cu respect. Radu priveşte fascinat natura. Observă animalele care pasc şi le numără. Le notează atent într-un caiet.
-Ce faci acolo? întrebă mama, curioasă.
-Ţin o evidenţă. Vreau să văd dacă la întoarcere vor fi mai multe sau mai puţine animale care pasc, preciză Radu.
-Ai stofă de cercetător, dragul meu, conchise, plăcut surprinsă, mama.
-Mi-ar plăcea să devin medic veterinar, afirmă Radu. Aş vrea să mă mut la ţară la bunici, să-i ajut.
-Nu e o idee rea. Dar mai este până atunci. Trebuie să înveţi mult, adaugă tatăl.
-Ştiu că nu este uşor. Dar o să învăţ. Ştiu foarte bine ce vreau să fac. Îmi plac animalele. Sunt aşa neputincioase, căci nu pot spune ce le doare. Vreau să le ajut. Vreau să învăţ să le citesc suferinţa, spuse Radu, privind la o oaia ce păştea liniştită, pe partea stângă a drumului.
-Ne bucurăm că ştii care este drumul tău în viaţă. Te vom susţine, spuse cu mândrie Petru.
Doina, mama lui Radu, privi cu drag la fiul său, apoi spre soţul ei, şi zâmbi mulţumită.
Muzică, gânduri, privelişti superbe… nici nu au simţit când au ajuns la destinaţie.
*
Bunicii îi aşteptau în ogradă.
-Bine aţi venit, dragii nostri! spuseră cu lacrimi în ochi de dor şi de emoţie. Doar le veniseră copiii de la Bucureşti.
-Sărut mâna, bunico, spuse Radu şi se repezi în braţele ei.
-Dragul meu, ţi-am făcut gogoşi. Hai să mănânci, sunt calde, spuse emoţionată bunica.
-Imediat, dar mă duc să-i salut pe mielul Bobu si pe vitelul Voicu, dar şi gâştele şi găinile. Nici nu termină de spus şi o luă la fugă spre coteţele animalelor.
-Ne-a spus pe drum că vrea să devină medic veterinar şi să mute aici, cu voi, spuse Petru.
-Să-i ajute Dumnezeu. E un copil bun, răspunse emoţionată bunica.

Mielul Bobu se bucură tare mult când îl zări pe Radu. Ştia că va fi răsfăţat de acum încolo şi va fi lăasat liber, să-i ţină companie acestui băiat vesel şi grijuliu. A început să sară de bucurie. Nu-şi mai găsea locul.
-Salutare, am venit! Strigă voios, Radu.
Animalele răspund: Beeehhh! Muuu!
Radu începu să râdă.
-M-aţi înţeles. Ce bineee! Încep să vorbesc pe limba voastră. Ha ha ha. Uraaa.
-Radu, la masă! se aude vocea mamei.
-Ne vedem maine. Vom alerga şi vom citi poveşti cu zmei la umbra nucului. Iar voi mă veţi salva, şi vă veţi lupta cu personajele rele. Am fugit. Noapte bună!
Toată lumea a mâncat în tihnă. Au povestit despre serbarea lui Radu şi despre premiul I.
Radu va rămâne la bunici toată vara. Este fericit. Părinţii sunt mulţumiţi că îl ştiu în siguranţă.
Seara coboară liniştită. Ţânţarii dau ocol. Caută hrană. Greierii încep spectacolul. Broaştele li se alătură. Stelele strălucesc. Luna este plină şi încarcată cu vise frumoase.
*
Cocoşul dă trezirea. Animalele îşi cer hrana cu destul de mult zgomot. Soarele trimite razele în camera lui Radu, să-i mângâie nările. Acesta strâmbă din nas, zâmbi şi începe să se întindă.
-Bună dimineaţa, soare!
Radu îşi aranjează patul, apoi iese în curte.
-Sărut mâna, bunico. Unde este bunicul?
-Cu vitele la râu, dar vine repede. Hai să te speli şi să mănânci ceva.
-După ce mănânc, vreau să mă joc cu mielul Bobu în poieniţa de la nuc. Mă laşi?
-Bineînţeles, Radu. Dar să ai grijă. Animalele sunt animale. Nu ştiu de glumă sau de joacă. Să stai departe de ele.
- Da, bunico, nu-ţi face griji, spuse Radu, sărind de gâtul bunicii şi sărutând-o. Mi-a fost dor de tine, să ştii. Simţeam că nu mai vine vacanţa asta o dată.
-Dragul bunicii. Hai că se răceşte laptele, spuse bunica aproape plângând de bucurie.
-Ce gust minunat au bucatele făcute de tine, bunico. Eşti minunată. Sărut mâna pentru masă! şi Radu o şi zbughi spre hambarul mielului Bobu.
*
Hambarul este foarte curat. Bunicul are grijă şi-l văruieşte în fiecare primăvară. Într-un colţ se află fânul. În fiecare dimineaţă se pune un fân curat.
-Bună dimineaţa Bobu. Ce faci? Cum ai dormit? Eşti pregătit pentru poveşti? atacă Radu cu o suită de întrebări.
-Behh beehh, răspunse vesel mielul Bobu, care se agita îninte şi înapoi ca un bezmetic.
-Mă duc să aduc carte de poveşti, apoi te eliberez. Nici nu termină bine de spus, că o şi luă la fugă spre casă.
Intră ca o furtună în casă, izbeşte uşa de perete, cotrobăie în geamantan şi ia o carte cu poveşti istorice. O luă sub braţ şi porni spre hambar.
-Gata am sosit. Ce? Credeai că întârzi mult? spuse Radu şi trase zăvorul de la uşa hambarului. Să nu te îndepărtezi de mine. Nu trebuie să fac prostioare cât stau pe aici.
Mielul Bobu este atât de fericit, se gudură pe lângă Radu. Animalele simt când cineva le iubeşte cu tot sufletul. O ia înainte spre nuc. Aşa fusese vorba doar: lectură la umbra nucului.
-Ha ha ha. Nu ai uitat! Da, vom citi sub nuc. Ai dreptate. Să fii cuminte, căci te voi întreba ce ai înţeles. Să vedem… unde am ajuns? Da… „Stefan cel Mare, Biruitor in lupta de la Vaslui”, pagina 41.
Radu, începe a citi atent. Pătrunde curând în poveste. Nu a observat când mielul Bobu se apropie de e şi a dat pagina cu limba. Ridică privirea, se uită atent la el şi spune:
-Câte cărţi ai citit până acum? şi se puse pe râs cu o poftă nebună. Mielul Bobu a intrat în joc. Îl gâdilă cu nasul şi îl trînteşte la pământ.
Radu găseşte o creangă şi o consideră spadă. Se îndreaptă spre mielul Bobu spunându-i:
-Până aici ţi-a fost, mişelule! Cum ai îndrăznit să-mi calci pământul străbun?
Mielul Bobu nu mai înţelege nimic. De ce îi vorbeşte pe un asemenea ton?
-Alege: pleci de bună voie sau îţi tai capul, continuă Radu, ţinând creanga aţintită spre miel.
Acesta nu mai stă pe gânduri şi porni la atac. Se opri cu coarniţele chiar în posteriorul băiatului. Acesta, speriat, s-a dezechilibrat. În cădere s-a lovit de trunchiul copacului şi a căzut inconştient la pământ.
*
Soarele porni lent spre apus. Nu-i prea place să se dea bătut. Vântul adie uşor, doar cât să mângâie faţa oamenilor.
Mielul Bobo s-a speriat. Nu ştie ce să facă. A început să behăie cât mai tare.
Într-un final, bunica, auzindu-l atât de agitat, se duse într-un suflet să vadă ce s-a întâmplat.
-Vai, vai… ce i-ai făcut băiatului. Ajutoor! Ajutooor!
Vecinii au venit să dea o mână de ajutor. L-au luat pe braţe pe băiat şi l-au dus în camera sa. Bunica trimise un copil după medicul din sat.
*
Radu deschide încet ochii. Încearcă să se mişte puţin dar simţi cum totul se înverte în jurul lui. Bunicii stăteau îngrijoraţi şi-l priveau.
-Radule, bunico, cum te simţi? Ce s-a întâmplat? Îţi aminteşti? Sper că nu ai vreo amnezie.
-Lasă-l că n-are nimic, spuse bunicul. E doar sperietura.
-N-am nimic. Nu vă faceţi griji. Îmi amintesc doar că m-am lovit zdravăn de nucul cel bătrân. Îmi cer scuze că v-am speriat.
-A venit şi medicul, te-a controlat. El ţi-a pus compresa şi bandajul. Nu ai decât un cucui şi o mare vânătaie, spuse bunica.
-Vă rog frumos să nu le spuneţi părinţilor. Vă rooog, vă implor. Îşi fac griji. Vor fi aici mâine la prima oră şi mă vor lua acasă, zise trist Radu.
-Bine, rămâne secretul nostru, dar să nu ne mai dai emoţii, spuse bunicul, îmbrăţişându-l pe nepot.
-Gata, odihneşte-te acum. Vise plăcute, dragul nostru, adaugă bunica.
*
Luptă cu turcii. I-a răpus ca pe spicele de grâu. Stefan cel Mare îi înmânează o medalie şi îl felicită: „Eşti un oştean pe cinste! Bravo, băiete! Părinţii tăi vor fi mandri de tine!” Calul nechează…
Radu se trezeşte. A visat. Frumos vis.
Zâmbeşte încântat. Este vacanţă! Este la bunici.
-Urraaa! Trebuie să ajung la mielul Bobu. Sa îl liniştesc, să vadă că nu am păţit nimic.
*
Minunate poveşti adevărate se pot trăi la bunici.
Cine îi are să le trăiască!
*
Mielul Bobu a ascultat multe poveşti şi a „citit” chiar şi romane poliţiste. L-a iubit pe Radu… şi a murit de bătrăneţe.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Frumoasa ciupercuţă


Din senin, nori negri, imbufnati si furiosi au inceput sa planeze asupra poienitei. Vietuitoarele, cu mic cu mare, s-au ascuns fiecare pe unde a gasit.Tunetele si fulgerele s-au aliat cu norii. S-a creat o muzica de fond infricosatoare. Picaturi mari, de forme diferite – rotunde, ovale, bastonase – au inceput sa alerge spre pamant. Acesta le imbratisa cu grija, sa nu fie aterizarea prea brutala.
Totul s-a terminat pe neasteptate, precum incepuse.
Aburi calzi. cu miros imbietor, ieseau din adancuri, aducand energii pozitive. Florile isi scutura rochitele de petale multicolore, apoi isi indreapta semete trupurile. Arborii si arbustii isi aranjeaza coroanele. Un greier mic, scoate speriat capul de sub un fir de iarba.- Ce spaima am tras!- Asta a fost razbunarea norilor, spusera in cor firele de iarba.
Fluturii isi intind aripile sa fie incalzite de razele blande ale soarelui. Furnicile alearga grabite spre musuroi.
- Ce tragedie! Vai, ce nenorocire! Cum s-a intamplat? se aude in imediata apropiere.Familia gandacilor isi plange o ruda. In iuresul de dinaintea furtunii, un gandac fusese strivit.Toatele animalele au adus omagii familiei indurerate. Offf… graba strica treaba! Intotdeauna.
Din pamant din iarba verde, a aparut un iepuras. Cand s-a uitat atent, a vazut ca poienita se imbracase intr-o mantie de ciuperci.- Ia priviti! Ce minunat! Care de care mai frumoasa.
Vietuitoarele au privit uimite peisajul maret din jurul lor. Ciupercile stateau de veghe, drepte, ca niste soldati. Pazeau orizontul si granitele. Intre toate, una iesea in evidenta de la distanta. Frumos colorata, palaria rosie cu buline albe si picior alb, trona senina peste suratele ei.Iepurasul o zari si se indrepta spre ea.- Esti atat de atragatoare! o flata iepurasul.- Iti multumesc, raspunse ciupercuta in timp ce una din buline se inrosi la auzul complimentului ce-i fusese adresat.Iepurasul, iute de felul sau, o imbratisa si o saruta cu foc. Dupa gestul acesta, o zbughi spre padure, la racoare.
Ciupercuta se inrosi puternic, bulinele albe se marira in diametru, iar piciorul s-a umflat de mandrie, … de atata flatare. Nu i se mai spusese asta pana acum. Nimeni nu i-a dat asa importanta. Majoritatea se fereau de ea. Nu intelegea de ce, dar se obisnuise in timp cu situatia. Suratele ei erau destul de departe de ea. Se simtea singura, urata si morocanoasa. Dar gestul iepurasului a facut-o sa zambeasca, sa se simta si ea in randul lumii, o fiinta normala.
Dupa cateva ore, animalele care vazusera gestul iepurasului, facura si ele la fel.Au mers si au discutat cu ciupercuta frumoasa, viu colorata. Au imbrastisat-o si au sarutat-o cu drag si prietenie.
*
Seara isi intinde plasa de intuneric. Pe bolta cereasca apar, pe rand, una cate una, stelele. Luna, in forma de secera atinge incet stelele, mangaindu-le. Ele se prind sub forma de colier si cercei. Luna este mandra de aspectul ei. Privind in jos, vede un iepuras, tremurand. Se apropie ceva mai mult si observa ca iepurasului ii este rau.- Steluta magica, te rog sa cobori pe Pamant sa vezi ce se intampla cu acea fiinta.- Imediat, Stapana Luna. Si porni in viteza spre poienita.
Ajunsa langa iepuras, steluta a vazut ca acesta avea pete rosii pe corp si nu isi putea tine echilibrul. Broboane mari se prelingeau de pe fruntea lui.- Te pot ajuta cu ceva? Ce ai patit?- Nu stiu. Imi este rau. Lumineaza-mi drumul pana la veterinar.- Sigur, iepuras dragalas.Cu chiu, cu vai, iepurasul a ajuns la scorbura bufnitei. Aceasta, se sperie la inceput de lumina puternica ce-l insotea pe iepura. Se retrase speriata in scorbura.- Draga bufnita, sunt eu, iepurele, ingaima acesta. Imi este foarte rau.- Draga bufnita, sunt o steluta ce i-a luminat calea. Ma departez acum…Atunci, bufnita iesi degraba si se uita la iepure. Il consulta rapid si ii puse diagnosticul.- Esti otravit. Ce ai mancat?- Morcovi, varza si salata. Nimic altceva, raspunse iepurasul si lesina.Bufnita, incepu sa falfaie din aripi ca sa-i faca aer. Deja era foarte ingrijorata.Steluta facu semn Lunii si ceru sa fie vant. Si vantul caldut, incepu sa adie lin, atingand usor mustatile iepurasului.
*
Incet incet, soarele prelua stafeta de la luna. Poienita incepu sa revina la viata. Firele de iarba se acoperira cu roua.Fluturii si insectele au venit sa se racoreasca, sa-si faca toaleta de dimineata. Pasarile isi incalzesc glasurile, ciripind.
Deodata se auzi un tipat. Iepuroaica venise dupa iepure la veterinar si se sperie cand il vazu in stare de inconstienta.- Dar ce s-a intamplat? Cum asa? Ce a patit?- E otravit, draga iepuroaica. Nu stie ce a mancat.
Nu termina de vorbit acestea, caci bufnita vazu cum veneau la ea un intreg sir de animale, toate tinandu-se de abdomen, cu broboane de transpiratie si cu mersul tremurand.- Nu se poate. Sunteti otravite. Ce ati facut? Iepurasul a lesinat, dar nu stia sa fi mancat ceva contaminat.- Am sarutat ciuperca. Noi credem ca asta ar fi.- Da, asta este, spuse ganditoare bufnita.Le prescrise o licoare din frunze de brusture. Intre timp si-a revenit din lesin si iepurele. Stergandu-si lacrimile, iepuroaica l-a imbratisat cu dragoste.
Animalele, auzind ca frumoasa ciuperca este una otravitoare s-au dus si au aruncat cu pietre in ea, au batut-o si i-au spus:- Niciodata nu vom mai ajunge in preajma ta. Esti un organism rau. Vei ramane aici, singura pe veci, cu toata frumustea ta.Ciupercuta incerca sa le explice ca nu avea de unde sa stie ce urma sa se intample. Nimeni, niciodata, nu se atinsese de ea si nu se purtase asa dragostos cu ea.
*
Ciupercuta devenea pe zi ce trece, mai trista. Slabea vazand cu ochii. Bulinele de pe frumoasa sa palarie rosie, se micsorau. Piciorul se usca.
Luna o privi o seara, doua seri, o saptamana. Intr-o noapte racoroasa de toamna, spuse stelutei magice:- Steluta magica, vezi ciupercuta aceea? E tare trista. Animalele au acuzat-o pe nedept. As vrea sa o ajutam.- Sigur, Luna. Ce am putea face pentru ea?- Coboara si atinge-o cu bagheta stelara. Otrava va fi eliminata pentru totdeauna. Si inca ceva. Umple poienita cu ciuperci frumoase. Sa aibe companie. Sa isi faca prieteni. Sa isi intemeieze o familie.- Sigur, frumoasa Stapana Luna, raspunse incantata steluta magica.
Cu viteza luminii, steluta ajunse langa ciupercuta. Aceasta dormea linistita. Din cand in cand suspina.- Draga ciupercuta, incepand de acum, vei fii o ciuperca gustoasa, comestibila si vei avea in preajma prieteni dragi.
Steluta o atinse usor cu bagheta stelara si ciupercuta scapa de otrava, ce se scurse in pamant… un lichid uleios, de culoare maronie.Intr-o secunda, ciupercute asemanatoare ei, aparura in poienita.
Multumita ca si-a indeplinit misiunea, steluta magica, dadu sa plece. Insa, ciupercuta se trezise, si privindu-se pe sine, precum si la ciupercutele din jur, intreba:- Hei! Ce s-a-ntamplat? De ce ai facut sa fie mai multi dusmani pentru frumoasele animale din aceasta poienita?- Draga ciupercuta, din aceasta noapte, esti o ciupercuta buna, gustoasa si ai familia ta alaturi. Ai scapat de otrava! spuse steluta.Cu lacrimi sub palarie, ciupercuta ingaima:- De as putea salva vietile animalelor pe care le-am otravit, ar fi minunat. As fi fericita si impacata cu mine.
Steluta privi cu atentie si teama Luna.
Aceasta ii sopti:- Mergi si atinge usor animalele cu bagheta stelara. Maine se vor trezi sanatoase.Steluta, cu multa dragoste, porni din tufis in tufis, din scorbura in scorbura si atinse cu bagheta animalele otravite. Exact cand soarele se apropia de Luna ca sa primeasca stafeta, steluta, obosita, dar atat de fericita, atinse panza cerului albastru intunecat.- Misiune indeplinita, Stapana Luna.- Multumesc. Esti o steluta minunata.
*
Soarele mangaie vegetatia. Natura se trezeste din amortirea frigului de peste noapte. Pasarile canta, fluturii si insectele zboara sa caute roua, animalele ies din culcusuri.- Hei! striga o veverita. Ia priviti. Poienita este plina de ciuperci care de care mai viu colorate.- Cu siguranta s-a intamplat o magie, spuse iepurasul. Ma simt ca nou. Uitati-va si la ciupercuta pe care am sarutat-o. Este acum ca la inceput, ca atunci cand am cunoscut-o.
Veverita, neastamparata, ajunse in cateva clipe langa ciuperca povestii noastre.- Buna dimineata! Esti din nou atat de frumoasa!- Multumesc. Azi noapte, o steluta magica m-a transformat intr-o ciuperca buna si gustoasa si mi-a darut o familie si prieteni.
Se auzira aplauze. Animalele s-au apropiat de ciupercuta cu palarie rosie si i-au cerut iertare.Toate fiintele sunt multumite si fericite.
*
Totul are o rezolvare. Exista solutii si exista minuni.
Cine se aseamana se aduna si nu tot ce este frumos la exterior este bun si la interior.
Uitati-va bine in jurul vostru. Ganditi de doua ori si alegeti o data.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină