Interviu cu DORINA- GRAȚIELA AOLĂRIȚI

Este scriitoare, desenatoare, modelează în lut... este soție și mamă, fiică și cât și mai câte. Am să îl rog pe Moș Crăciun să îi dilate timpul, să realizeze tot ce și-a trecut pe lista dorințelor. 
Așa cum povesteam pe blogul personal (acesta este de povești), ultimele mele lecturi au fost: „Secretul fetei frumoase” de Dorina Grațiela Aolăriți, editura Adenium și „Povești nemaipovestite” de Dorina Grațiela Aolăriți - editura DPH. 
Secretul fetei frumoase” oferă un răspuns atât pentru copiii care se cred cei mai frumoși, dar și pentru părinții care spun asta foarte des copiilor. Frumoase lecții oferă autoarea prin intermediul animalelor: cerbul și iepurele. Interesantă și rătpcirea oglizii în adâncul pădurii.
Povești Nemaipovestite” cuprinde două povești extrem de interesante: „Familia Mănâncă Tot” (o recomand părinților care obligă copii să mănânce TOT din farfurie și care exagerează cu mâncarea) și „Harababură roz-albastră” (toate culorile sunt importante, au rostul lor; lecție minunată oferită de cameleonul Leon).
Mi-au plăcut foarte mult, ceea ce m-a determinat să îi cer să îmi acorde minute prețioase din timpul ei și să îmi răspundă la câteva întrebări.

INTERVIU:

1.      Îmi plac  foarte mult cărțile pentru copii. Cunosc sentimentul de a-ți ține cartea în mână. Ce te-a determinat să începi să scrii?
Nu ştiu, dacă ai putea-o întreba pe Graţiela în etate de 7 ani, ai fi avut un răspuns mai bun. Ştiu sigur că întotdeauna am avut o atracţie pentru cărţi, chiar de pe vremea când nu ştiam să citesc. Am crescut într-o familie în care s-a citit, pe lângă biblioteca destul de stufoasă a părinţilor mei vedeam mereu teancuri de cărţi groase lăsate la îndemână, lângă pat, mă intriga să-i văd atât de absorbiţi de lectură… Tabloul ăsta trebuie să fi trezit în mine o curiozitate care, uite, nu m-a mai lăsat niciodată în pace. În schimb, desenam. Iar îndată ce am învăţat să scriu, au început şi poveştile, dar şi perioada în care a început vânătoarea caietelor cu foaie velină pe o parte, pentru desen şi cu pagina din dreapta liniată, pentru text. Nici perioada asta nu s-a terminat, încă vânez caietele astea, pentru fetiţa mea. 

2.      Care este cartea preferată a copilăriei tale?
Cartea copilăriei mele a fost una furată de la grădiniţă (şi nu pentru că n-aş fi avut poveşti acasă). Ţin minte că era o carte mare, lucioasă, ilustrată în tuş, rare pe atunci în biliotecile şi-n librăriile din România. Nu mai ştiu cum se numeşte, am tot căutat-o pe Google, dar tot nu i-am găsit urma… Pot să-ţi spun că era o poveste despre doi bătrânei fără copii, care trăiau în pădure (el, sigur, era pădurar). În cele din urmă, la rugile lor fierbinţi, un butucel s-a transformat în copil. Mai departe scrie-n carte.Ţin minte că am luat cartea de la grădiniţă „doar un pic”, să mi-o citească mama, acasă. A rămas a mea, „doar un pic”, adică mult şi bine, până a dispărut şi din casa mea. Deci iată un titlu de primă pagină; cartea copilăriei mele a fost o carte furată! Puţin mai târziu m-a cuprins obsesia pentru aventurile din vestul sălbatic, după care am început o relaţie frumoasă şi fructuoasă cu scrierile lui Eliade.


3.       Am citit că îți realizezi singură grafica, dar și înveți tineri să deseneze. Ce te bucură mai mult: să scrii sau să desenezi?
E o întrebare pe care o primesc adesea. Întotdeauna o să aleg în mod conştient desenul, pentru că mi-e foarte la îndemână, dar şi pentru am investit foarte mult în direcţia asta. În realitate, ambele sunt nevoi la fel de stringente, e ca atunci când îţi scade glicemia şi trebuie să mânânci ceva dulce, cât mai repede. Pur şi simplu trebuie să desenez şi să scriu. Trebuie să am un creion şi o hârtie la mine, fie pentru a nota o idee, fie pentru a creiona un personaj. Recunosc, am nişte limite (nu de nedepăşit) în privinţa textului, dacă e mai lung; am nevoie de laptop, altfel o las pe mai târziu (adică, de cele mai multe ori, baltă).

4.      Care a fost cea mai dragă carte/poveste pe care ai citit-o micuților tăi?
Dragă mie sau lor? Întreb asta pentru că există mereu diferenţe între preferinţele noastre. Fetiţei mele de 8 ani i-au păcut foarte mult  „Aventurile lui Habarnam”, „Micuţul Nicholas” şi „Cărţile cu Apolodor”, „Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii” (acum se pregăteşte intens pentru seria „Jurnalul unui puşti”, pe care am lăsat-o intenţionat mai la urmă, pentru a nu se obisnui din start cu un stil de lectură prea facil), iar băieţelul meu vânează poveşti „cu roţi” (adică să fie neapărat cu şi despre orice se deplasează pe roţi, dincolo de care calitatea textului nu contează foarte tare). Însă ambii preferă cărţile mele… „Poveşti nemaipovestite”, cel mai recent volum al meu pentru copii (şi părinţi), e prima lor alegere de pe raft. Sunt sigură că sunt şi subiectivi, dar noi suntem foarte sinceri şi direcţi, aşa că mi-ar fi putut spune verde-n faţă un verdict negativ. Dacă lor le place, am trecut un test important.

5.      Ce au spus copiii tăi când au aflat că mama lor e scriitoare?
Au crescut văzându-mă cu preocupările ăstea neserioase, practic aşa m-au avut mereu în faţa ochilor, desenând şi scriind. Pe deasupra mă mai ocup şi de o altă treabă murdară; modelez, deci au o mamă care-şi mânjeşte adesea mâinile de lut.  Prin urmare, nu cred că activitatea mea e ceva ce-i dă pe spate, e firescul nostru.

6.      Din ce ai scris până acum, care poveste îți e mai aproape de suflet?
Una pe care n-a văzut-o, încă, nici un ochi de editor. Este o poveste rimată, în mare parte neversificată (pur şi simplu aşa a ieşit), extrem de atipică şi amuzantă, o tot citesc dimineaţă de dimineaţă încă de la finalul lui 2015, când credeam că e „gata”. De atunci a mai dospit un pic, a prins un contur care-mi place foarte tare … ce mai, o ştiu pe de rost. Tocmai pentru că-mi place atât de mult, sunt şi foarte pretenţioasă în privinţa ei, povestea asta merită nişte ilustraţii impecabile, aşa că îmi voi oferi cât timp voi avea nevoie pentru ea.

7.      Ce te inspiră atunci când scrii? Ai un ritual al scrierii? Nu știu... să scrii de mână ... să îți notezi personajele și o descriere schematică a lor, etc.
Descrierea schematică a personajelor o consider necesară doar în cazul romanelor (ştiu asta pentru că am început vreo câteva).
Revenind la poveştile pentru copii, îmi place ca scrisul să fie prima activitate din zi, aşa că se-ntâmplă de obicei dimineaţa, în bucătărie, cu o cană cât mai mare de cafea aproape de nări. Ideal ar fi ca toată lumea din casă să doarmă sau să fie plecată. În rest, notez pe te miri ce, iar notele mele sunt când desenate, când scrise. Mă inspiră ceea ce trăiesc.

8.      Citești literatură pentru copii? Te inspiri din cărțile de succes ale autorilor străini?
Citesc toate cărţile pe care le cumpăr pentru copiii mei, noroc că nu-s tocmai puţine. Altfel n-aş avea timp şi, în contextul actual, chiar nu există să-mi pot face timp pentru asta. Nu mă inspir de la nimeni, nici când vine vorba de scris, nici în cazul ilustraţiilor. Sunt prea mulţi care n-au identitate tocmai pentru că se tot „inspiră”. Spre exemplu, în ilustraţie, până nu de mult, a circulat virusul motivelor tradiţionale, apoi vegetale. Mă durea retina de la atâtea frunzuliţe drăguţe, dar fără consistenţă – cred că ăla a fost şi momentul în care n-am mai urmărit parcursul niciunui ilustrator, fie el român sau străin. În literatura pentru copii, aşijderea; mulţi încearcă să reinventeze un Harry Potter mai Harry Potter decât Harry Potter..
Uită-te în stânga, priveşte în dreapta, dar neapărat în sus şi-n jos, citeşte, joacă-te, călătoreşte, vizionează un film, simte o muzică, danseaz-o, cunoaşte oameni, deschide-ţi în poală albumul cu fotografii vechi… toate astea inspiră, viaţa însăşi inspiră, doar ea şi propriul filtru dau lumii creatori originali.


9.      Prin "Povești nemaipovestite" ai urmărit să corectezi anumite obiceiuri "greșite" ale unor copii (și nu numai!)?
„Poveşti nemaipovestite” nu e un soi de „Micul prinţ” care, chipurile, se adresează numai copiilor. Nu, intenţia mea vădită, clară, declarată este aceea de a mă adresa şi părinţilor.  „Obiceiurile” sunt, înainte de toate, pornite de la nişte prejudecăţi ale părinţilor, moştenite transgeneraţional. Ei, părinţii, sunt cei care trebuie să înţeleagă să nu-şi mai forţeze copiii să mănânce tot din farfurie (mesajul din „Familia Mănâncă-Tot”) sau să înceteze să le mai împartă acestora jocurile, jucăriile, culorile, preocupările în funcţie de gen („Harababura roz-albastră”). Copilul are în el toată informaţia corectă, nealterată, de la bun început. Corpul lui îi spune cât şi ce să mănânce, instinctul  îi spune că normal ar fi să se joace cu ceea ce îl atrage - noi, părinţii, le viciem pornirile naturale, sănătoase. În ceea ce priveşte copiii, poveştile mele pot doar să le amintească, în culori frumoase şi cu umor (sau cum altfel să li te adresezi? J ), ceea ce poate au pierdut, sub presiunea unei educaţii bazate pe anumite prejudecăţi care n-au făcut bine nimănui.

10.  Ce autori români de literatură pentru copii ți-au pătruns în suflet?
Au scris destul de sporadic pentru copii, însă, pentru atât cât au scris, în universul meu rămân geniali; Gellu Naum şi Marin Sorescu.

11.  Ce truc ai folosit pentru a le sădi copiilor tăi pofta pentru lectură?
Pur şi simplu le citesc. Nu mă folosesc de trucuri, deşi sunt de acord cu ele. În copilărie, chiar dacă în jurul meu s-a citit, mie părinţii mei nu mi-au citit şi, ghici ce, chiar şi acum, dacă ar fi după mine, jumătate de zi aş citi, jumătate aş desena, iar două ore, dis-de-dimineaţă, aş scrie. Iar asta nu de ieri - de azi, ci dintotdeauna. Cred că atracţia pentru lectură ţine mai curând de temperament, corelat cu răbdarea şi curiozitatea. Deci sunt alte calităţi care ar trebui dezvoltate pentru a aduce copilul, poate, cât mai aproape şi mai firesc de raftul cu cărţi.

12.  Te-ar interesa să facem un proiect (online, nu cred că ne permitem publicat) cu povești / poezii scrise de mame?
E nevoie aici de două ingrediente ca să iasă o treabă frumoasă; compatibilitate şi timp. Am primit mai multe propuneri de a ilustra poveştile altor autori însă, până în momentul de faţă, a rămas stabilit că eu cu mine mă înţeleg cel mai bine în duetul acesta poveste-ilustraţie. Aş ilustra poveştile semnate de altcineva doar dacă m-aş îndrăgosti de text (bineînţeles, în cazul în care mi-e contemporan, şi autorul ar trebui să simtă o compatibilitate cu stilul meu).
Am ilustrat recent un volum de poezii de dragoste (nu pentru copii) şi a fost un proiect pe care l-am îmbrăţişat pe loc, pentru că fiecare vers părea anume scris pentru creionul şi acuarelele mele.

13.  Lucrezi în paralel la mai multe proiecte?
Întotdeauna!

14.  Dacă ai tăi copii ți-ar spune într-o zi că vor să devină scriitori sau pictori, ce sfaturi le-ai oferi?
Aş face orice flip flap să-i determin să înţeleagă că trebuie să muncească foarte mult dar, culmea, fără să simtă că se spetesc. Dacă pot asta, înseamnă că şi-au ales exact drumul pentru care sunt croiţi. Se spune despre sportul de performanţă că presupune multe sacrificii, sunt sigură că aşa este. Eu cred că un artist bine format a investit  în dezvoltarea lui la fel de mult ca un sportiv de performanţă. E plină lumea de „artişti” care habar n-au să deseneze. Pe ai mei, de or apuca drumul artei, nu-i vreau aşa, doar conceptuali, cu nişte etape esenţiale arse rapid şi superficial. Cât despre scris, la bază stă cititul şi trăitul, dar aş recomanda şi un jurnal „de bord” în care să-şi permită să sfideze orice regulă de scriere.

15.  Mai crezi în Moș Crăciun? Dacă da, ce vrei să îți aducă anul acesta?
La şedinţa cu alţi inşi fabuloşi cu super-puteri, să pună magie mână de la mână pentru mine să-mi dilate timpul, ziua mea să dureze 48 de ore, pentru care, desigur, să am şi energia necesară. Vreau să fac multe lucruri, pentru care nu găsesc timp. Mai am o dorinţă arzătoare, dar asta, dacă nu e cu supărare, o să rămână între mine şi Moş Crăciun. Deci, da, cred în el. Trebuie. Am copii! J


 MULȚUMESC MULT PENTRU TIMPUL ACORDAT.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Interviu cu Claudia Muntean

Nu îmi amintesc cum am cunoscut-o pe scriitoarea pentru copii Claudia Muntean. Nici câți ani au trecut de atunci. Dar știu că îmi place ca om, ca femeie. ÎI MULȚUMESC PENTRU TOATE LUCRURILE MINUNATE PE CARE LE FACE! Îmi plac (și le folosesc cu drag) jocurile create de ea: Jocul de scriere creativă și Colecționarii de artă (pe care vi-l recomand).
A scos recent cartea „Azarys și Regatul Scorpionilor de Foc”. Este foarte frumoasă! Grafică minunată, text minunat, plin de înțelepciune și mister, personaje precum: Azarys, un șarpe de aur, Azad, bătrânul vindecător și tatăl pământean al lui Azarys, Akshara (care este personaj și în prima carte a Claudiei, „Visul Aksharei”), pasărea cameleon, Zeul Nerys , Zeul Solar, Fluturele - Ceas (multe dintre ele personaje în jocul de scriere creativă) te poartă într-o lume mirifică, în Munții Kundalos, în alte timpuri. Deși personajele sunt înfricoșătoare la prima vedere, povestea este foarte pașnică. 



Cartea ca și alte produse le puteți găsi pe site-ul: www.klaudiamuntean.ro.

Am îndrăznit să îi cer Claudiei să rupă din timpul prețios și să îmi răspundă la câteva întrebări.


1.      Ce te-a determinat să te apuci de scris?

Impulsul de a scrie a existat de foarte mult timp (au fost câteva încercări și în anii de liceu), însă ceea ce m-a făcut să acord mai multă atenție acestui mod de exprimare a fost o meditație din cadrul unui seminar Hemi-Sync (Zărnești, 2010).


2.      Care este cartea copilăriei tale?

În copilăria mică nu mi s-a citit niciodată, iar în clasele primare mi-au plăcut în mod special basmele lui Petre Ispirescu, pe care le recitesc și acum cu încântare.

3.      Cum ți-a venit ideea Jocului de Scriere Creativă?

Încă din perioada în care am profesat ca educatoare, am observat că activitățile care implică folosirea unor imagini, contribuie semnificativ nu doar la dezvoltarea vocabularului copiilor, ci și a creativității limbajului acestora. 
            Atelierele de scriere creativă din ultimii ani                      (care au avut ca punct de plecare, de regulă,             diferite imagini) au confirmat mai adânc acest lucru. 
   De aici a venit ideea de a concepe jocul.
                 Sigur, pot fi create povești absolut superbe                  fără a avea acest suport, însă există copii                     care devin mult mai creativi atunci când folosesc imagini ce îi inspiră.

 4. Care este ultima carte lecturată?

           „Prima iubire” - Ivan Sergheevici Turgheniev.
 Iubesc enorm scriitorii ruși.
 5.      Ai un anumit "ritual" de lectură? 
Nu neapărat.
                Esențial este conținutul cărții restul devine secundar.
 6.      Folosești semne de carte?
Foarte rar.   
Îmi place să rețin numărul paginii
 la care mă opresc din citit 
(întotdeauna multipul de 9)
              7. "Azarys și Regatul Scorpionilor de Foc"  
se adresează copiilor de ce vârstă? 
                 Nu aș putea spune că se adresează strict unei anumite categorii de vârstă. 
            Acest aspect depinde, în mod cert, de
 cititor. 
               Fără îndoială, mi-aș dori să fie o poveste
 îndrăgită de cititori de toate vârstele.
                 8.  Îmi plac numele personajelor și al locurilor pe care le alegi. 
Ce te inspiră?
                    Am fost dintotdeauna fascinată de lumea                                                 orientală, aceasta reprezintă pentru                                    mine o sursă inepuizabilă de inspirație
(din mai multe puncte de vedere). 
Unele nume au origini orientale, 
altele sunt pur și simplu inventate.
               9.    Foarte interesante exercițiile de la finalul                                      cărții (am aplicat la cartea mea Avionul Năzdrăvan câteva exerciții).  
                    Te-ai gândit să lucrezi un caiet auxiliar pentru școlari?
  Sigur! Și nu o singură dată :).
              De fapt, am avut de mai multe ori în minte                                               gândul de a concepe diferite materiale                                            didactice (inclusiv un caiet auxiliar pentru                                     învățământul primar prin intermediul căruia                                  elevii să își însușească ortogramele), dar este mai simplu să materializez aceste idei 
făcând apel la joc.
               10. Respecți anumite reguli de scriere? Scrii la                           calculator sau întâi de mână?
                      Scriu foarte mult de mână și nu cred că                                       acest lucru se va schimba prea curând.
                  De regulă, scriu pe hârtie, apoi transcriu într-un document word.
Există însă și excepții :).


MULTUMESC PENTRU TIMPUL ACORDAT. 
:* 

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

POT câștigător de CG


POT câștigător
        In vremuri nu foarte indepărtate, trăiau intr-un castel cu aripi, doi frați vitregi pe numele lor: NU POT și POT. După cum vă puteți imagina, NU POT era leneș, morocănos și nu avea mulți prieteni. Bondarul și leneșul erau singurii care îl vizitau. POT era harnic, sociabil și foarte vesel. Avea prieteni în întreaga lume.
      Struțul ajunse să îl întâlnească pe NU POT. 
- Hei pasăre gigant, nu vrei să fim prieteni? Tu nu poți zbura, așadar mi te asemeni.
- Îmi pare rău că te dezamăgesc! Eu nu sunt o bună zburătoare, dar alerg foarte repede. Nu am de ce să mă împrietenesc cu tine, un băiat tânăr, cu o mulțime de vise și de dorințe, care preferă să își țină brațele și mintea ocupate cu "NU POT", rosti struțul.
-Ah! Câtă teorie de trei lei. Nu îmi doresc un curs despre gândirea pozitivă!, strigă iritat NU POT.
-Atunci, urcă-te pe spinarea mea și te voi plimba prin împrejurimi.
- Nu pot!, grăi băiatul.
- Scuze! Am uitat! La revedere! O viață minunată îți doresc!, "cu toate că va fi extrem de plictisitoare" își spuse pentru sine pasărea.
     În tot acest timp, fratele POT își făcea noi prieteni, citea, învăța și încerca o mulțime de lucruri interesante, atractive și foarte utile. 
      Un păianjen a coborât în fața lui POT și l-a întrebat:
- Tinere, mă poți ajuta să îmi țes pânza mai repede?
- Nu știu sigur, dar încerc! Te ajut cu plăcere!, răspunse zâmbind POT.
     Păianjenul inteligent, l-a rugat pe POT să țină degetele întinse și răsfirate, iar degetul mare și arătătorul de la mâna dreaptă să prindă firul aproape invizibil, dar foarte lipicios și elastic. Băiatul nu s-a împotrivit. A urmat instrucțiile cu mare bucurie și atenție sporită. Artropoda și-a țesut o frumusețe de pânză strălucitoare, cum nu se mai văzuse pe Pământ.
- Este minunată această pânză! Îți mulțumesc că mi-ai oferit șansa de a participa la acest proces atât de interesant! Nu știam că există reguli bine stabilite pentru a țese o pânză.
- Băiete, eu îți mulțumesc. A fost un test pentru verificarea bunătății, răbdării și disponibilității tale, grăi blând și apăsat păianjenul.
- Hei, frate Pot, pe unde ai umblat? De când te caut! Nu pot nici să mai vorbesc!, strigă istovit NU POT.
- Frate, încearcă să elimini din vocabular cuvântul NU. Măcar încearcă! Fii optimist! Străduiește-te să riști, să testezi activități noi. Ai să vezi ce plăcut este! 
    Păianjenul a aplicat testul voinței și lui NU POT. Inițial deschise gura pentru a pronunța NU, dar s-a răzgândit imediat.
- Bine păianjene! Mă străduiesc să te ajut, dar nu promit nimic reușita. Ne-am înțeles? 
- Sigur băiete! Încercăm, rosti păianjenul.
     Nu o să vă vină a crede, dar băiatul NU POT a reușit să îl ajute la țeserea pânzei pe păianjenul prietenos.
- Am reușit! Am reușit?, se tot minuna băiatul.
- Da! Ai re-u-șit!, grăi fratele său.
- Bineînțeles că ai reușit! Important este să vrei, să încerci și să nu renunți la cel mai mic obstacol, adăugă păianjenul. 
- Ar fi bine să îi mărturisești cine ești!, spuse POT.
- Eu sunt Magicianul Înțelept și v-am dat un test. Acela al voinței și al bunătății! L-ați trecut cu brio amândoi, așadar, de acum te vei numi Sigur POT. Ce părere ai?
- Mulțumesc din suflet. Mulțumesc mult de tot. Acum voi avea mai multă încredere în mine și îmi voi face mai mulți prieteni! exclamă fericit și zâmbitor SIGUR POT.
     Fratele său l-a îmbrațișat și au pornit, ținându-se pe după umeri, spre castelul zburător, situat pe culmile celui mai înalt munte din ținut. 
     Voința, perseverența, pasiunea și optimismul nu i-au mai părăsit niciodată pe cei doi frați, care și-au îndeplinit multe dorințe de la întâlnirea cu Magicianul.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Povestea familiei Hapciu de CG (partea a doua)


      
Povestea familiei Hapciu 
de CG (partea a doua)


  Toamna sosise cu drepturi depline: vânticel neprietenos, ploaie care pătrundea adânc prin haine, curioasă să afle tainele sufletului, raze de soare care mângâiau chipuri cu blândețe, știind că își vor lua rămas bun cât de curând. Umbrela devenise un accesoriu obligatoriu. O jachetă fără buzunare în care mâinele să își găsească culcuș când vântul sau picăturile rebele de ploaie le dădeau de furcă, nu avea ce căuta în garderoba de toamnă. Așadar, buzunarele adânci, încăpătoare - și pentru o colecție impresionantă de  nuci, castane și ghinde - erau extrem de necesare, nicidecum un moft.
         Călin a pornit spre școală, îmbrăcat corespunzător și cu doua pachete de batiste de hârtie. Privind un stol de cocori ce zburau spre Africa, o rază caldă și pusă pe glume i-a mângâiat nasul. 
- Hapciu, hapciu, hapciu!, a strănutat băiatul, punând mâna la nas și la gură. 
- Sănătate și noroc, băiete!, rosti un bunic care își plimba nepoțelul.
- Mulțumesc mult, domnule! 
       Între timp, Călin scosese un pachet de batiste, a luat o batistă și a suflat nasul. Familia Hapciu a fost deranjată.
- Off! Ce bine dormeam!, rosti domnul Hapciu. 
- Dragule, ar trebui să te obișnuiești! A sosit toamna. Vremea este capricioasă și vom fi des deranjați, a venit cu un răspuns clar doamna Hapciu.
       Vântul ursuz, care își luase înfățișarea unui dragon, cu solzi mari și groși, cu șapte capete cu guri uriașe din care ieșeau limbi de flăcări, l-a ridicat pe Călin foarte sus. Acesta era aproape de nori, speriat, mișcându-și cu putere picioarele.
-Dă-mi drumul! Lasă-mă jos! Cu ce drept mă răpești?, striga vehement băiatul.
- Vreau batistele! Vreau să adun toate batistele din lume!, urlă dragonul. 
   Călin și-a astupat urechile cu dosul palmelor.
- Poftim! Dar să știi că nu sunt nici gustoase, nici nu țin de foame.
    Dragonul a înghițit dintr-o suflare batistele, apoi, cunoscând mirosul, a mâncat toate șevețelele și batistele din țară. Ba mai mult decât atât! A halit toate fabricile care realizau aceste produse. 
      Călin era trist și dezamăgit. Se simțea vinovat de acest incident. 
      Din cauza frigului, oamenii au început să strănutr foarte des.
    Într-o seară, pe la sfârșitul lui septembrie, familia Hapciu a fost inundată. Dat fiind că nu mai existau batiste care să absoarbă apa și mucusul,  au fost duși de val în exteriorul nasului. 
- Vai! Ce nenorocire!, strigă mama Hapciu.
- Ce ne facem acum?, rosti tatăl Hapciu.
- Nu vom putea trăi fără condițiile din Nas!, adăuga fiica Hapciu.
-Suntem ruinați! Vom dispărea din această lume!, exclamă speriat fiul Hapciu. 
        Toat lumea strănuta. Fiecare Nas își avea propria familie Hapciu, care a fost inundată de valul imens de apă și mucus produs de temperaturile scăzute. Ploile interminabile veneau ca niște plase pentru pescuit. De abia se întrezărea forma copacilor și a caselor prin ochiurile de ploaie.
          Călin își frământa mâinile și încerca să găsească o soluție rapidă pentru salvarea oamenilor. 
- Îngerii solari te pot ajuta!, se auzi o voce misterioasă.
- Poftim? 
- Aici. Uite-mă aici! Sunt Magicianul din povești, răsună glasul dintre copertele unei cărți groase și vechi din biblioteca lui Călin. 
- Cum să îi găsesc? Unde trebuie să merg? Fac orice, numai să salvez oamenii, să refac orașul.
- Va fi nevoie să înveți această incantație și să o repeți de trei ori pe zi: dimineața înainte de răsăritul soarelui, la prânz după ce te asiguri că dragonul a adormit și sforăie puternic și seara până la apariția primei stele.
-Așa voi face! 
- Perfect! Iată incantația:
  Armata Îngerilor Solari sosește,
  Până cocoșul se trezește
  Și steaua strălucește.
   Cât ai zice pește
   Și dragonul clipește. 
   Armata Îngerilor Solari sosește
   Până numeri la trei
   Și faci un mujdei
   Pentru purceluși rotofei.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină