Rici Arici

Noul proiect la care lucrez cu mare bucurie se numeste Rici Arici.

Buburaza e poștaș,
Vești aduce lui Rici Arici
De la un șoricel poznas,
Precum și mii de copii voinici.


( Claudia Lazar)

Poveste cu și pentru Rici Arici
de Claudia Lazăr
Într-o seară de aprilie, o buburuza roșie s-a întâlnit întâmplător cu un arici. Nimeni altul decât eroul revistei Rici Arici.
- Bună ariciule! 
- Bună Rita Gargarita.
- Îmi plac țepii tăi! Te fac interesant! Sunt otrăvitori?
- Nuuu! Am între 5000-7000 de țepi. Sunt goi pe interior și nu elimină otravă ca la porcul spinos, rosti amuzat și rușinat ariciul.
- Pot sta pe labutele tale?
-Sigur! răspunse amuzat Rici Arici.
- Tu ai copii? continuă Rita Gargarita cu întrebările.
- În primăvara aceasta îmi găsesc o parteneră și vom face copii.
- Ai mulți prieteni?
- Daaa! Foarte mulți! De când am devenit personaj într-o revistă pentru copii, în fiecare oră mai primesc câte o cerere de prietenie! Din cele mai vechi timpuri aricii au fost iubiți de copii, de oameni. În unele țări suntem chiar animale de companie și putem trăi în captivitate chiar și 16 ani!
- Off! Vreau și eu să îți fiu prietenă! Te rooog! Murmură prelung buburuza.
- Bineînțeles! Negreșit! exclamat ferm Rici Arici.
Cei doi prieteni se joacă mereu împreună. :-)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

SEBY ȘI LECȚIA DESPRE MODĂ

SEBY ȘI LECȚIA DESPRE MODĂ

     Dimineaţă târzie de septembrie. Mândrul soare veghează atent natura. Mângâie uşor frunzele arborilor, încălzeşte un şoricel care tocmai a ieşit din apă şi e zgribulit. Vântul adie uşor. 
Seby se îndreaptă spre râu. În această seară  are reprezentaţie şi trebuie să-şi facă exerciţiile. “Voi executa un număr nou astă seară. Numărul spectatorilor este în continuă creştere. Am ceva emoţii”. Când ridică privirea din pământ, zări ceva rar întâlnit. S-a oprit în loc să admire frumuseţea. 
În râu se afla o elefănţică roz de toată splendoarea. 
-Bună dimineaţa, spuse Seby, privind-o admirativ.
-Bună dimineaţa, răspunse elefănţica, roşind puţin în vârful trompei.
-Numele meu este Seby. Locuieşti în zonă? Nu te-am văzut până acum.
-Eu sunt Doris. M-am mutat în rondul 3. Părinţii mi-au fost ucişi de vânători şi a trebuit să vin la rudele mele. Locuiesc cu mătuşa şi verii mei.
-Îmi pare rău. Sper să te acomodezi repede. Uite cum facem: după masa de prânz, îţi voi prezenta fraţii şi prietenii mei. Sunt foarte drăguţi. Nu te vei plictisi niciodată în compania lor. Acum, îmi cer scuze, dar trebuie să-mi fac antrenamentul pentru spectacol. Fac parte din menajeria circului. 
-Am văzut afişul spectacolului. Coloritul tău mi-a atras atenţia. Te deranjează dacă rămân cu tine?
-Nicidecum. 
Seby îşi execută exerciţiile sub privirea atentă a frumoasei Doris. “Trebuie să o invit la spectacol. Trebuie să o impresionez” gândea eroul nostru.
La sfârşitul antrenamentului, elefănţica aplaudă.
-Bravo. Eşti într-adevăr talentat, spuse încântată Doris.
-Mulţumesc. Este rezultatul unui regim de viaţă echilibrat şi sănătos, precum şi multă muncă. Te conduc acasă. Bănuiesc că ai tăi sunt îngrijoraţi. Eu locuiesc în rondul 4, aşa că, suntem vecini.
-Să mergem.
Cei doi elefanţi mergeau unul lângă altul, visători.
“Cât este de frumoasă! Ochii ei mari, de un violet rar întâlnit, exprimă sensibilitate. Se mişcă atât de graţios! Este elegantă. Îmi place fundiţa roz de la baza cozii. Inspiră nobleţe” gândea, fermecat, Seby.
“Nici in visele mele nu credeam că am să-l întâlnesc aşa curând pe marele elefant colorat. Este atât de drăguţ şi modest. Sunt convinsă că prezenţa lui mă va face să mă acomodez rapid şi să uit moartea părinţilor ” îşi spunea pentru sine Doris.
-Am ajuns. Îţi doresc poftă bună şi ne revedem după amiază să-ţi prezint grupul de prieteni.
-Mulţumesc la fel. Sunt nerăbdătoare, rosti zâmbind elefănţica.
Cum a deschis uşa, Doris povesti emoţionată:
-Mătuşă, veri dragi, am cunoscut vedeta circului. Mi-am petrecut dimineaţa în compania lui Seby.
-Da, am uitat să te avertizam că s-ar putea să-l întâlneşti. E un elefant cuminte şi bine crescut. Cu siguranţă ţi-a făcut o impresie bună, grăi mătuşa Pam.
-Aşa este, zâmbi Doris.

*
Seby a mâncat foarte puţin. Privea în gol. Fraţii lui nu ştiau ce este cu el.
-Te simţi bine? întrebă Rudy.
-Ai emoţii pentru diseară? interveni Tony.
Tresărind, Seby răspunse zâmbind:
-Mă simt foarte bine. Am ceva emoţii, dar nici asta nu e cauza visării mele cu ochii deschisi. Am cunocut o elefanţică roz, deosebită. N-am mai vazut până acum atâta candoare şi frumuseţe, simplitate şi modestie. O veţi vedea peste puţin timp. Am să vă fac prezentările. Cred că m-am îndrăgostit!
-Oooo… ne bucurăm pentru tine.
Nu peste mult timp, prietenii elefantului colorat, au sosit să-l încurajeze. Mare tărăboi s-a stârnit.
-Să nu ai emoţii, Seby!spuse Pompeea, maimuţica hazlie.
-Tu eşti cel mai bun, adăugă Jack, şoricelul.
-Suntem alături de tine, interveni şi papagalul Keo.
-Cu aşa prieteni în preajmă, nu am cum să dau greş, rosti Seby, făcându-le cu ochiul. Dragii mei, până la spectacol, vreau să vă prezint pe cineva. Am cunoscut-o de dimineaţă la râu. Este nou venită în pădurea noastră. Aşadar, însoţiţi-mă.
Prietenii săi îşi dădeau coate. Rudy şi Tony s-au alăturat celor trei animale.
Elefănţica roz era în curte. Avea emoţii. Îl aştepta cu nerăbdare pe elefantul colorat.
-Bună, Doris. După cum ţi-am promis, am venit să-ţi prezint prietenii şi fraţii mei. Iată-i: Keo, Pompeea, Jack, Rudy si Tony. Ea este Doris, noua noastră prietenă de azi înainte. 
-Bucuroşi de cunoştinţă, strigară în cor animalele. Pompeea sări în spatele ei şi o sărută pe cap.
-Plăcerea este de partea mea, preciză elefănţica râzând de gestul năstruşnic al maimuţei.
-Peste aproximativ două ore, începe spectacolul la circ. Am deosebita onoare să te invit, Doris. Îţi poţi aduce şi verii.
-Am să vin cu mare drag şi o deosebită plăcere, îngăimă timid elefănţica.
-Trebuie să plec la circ pentru încălzire. Vei veni cu prietenii şi fraţii mei. Pe curând!
  Seby se îndreptă spre circ.
*
Odată sosit, şi-a salutat cu veselie colegii.
-Bine v-am găsit!
-Bine ai venit, Seby! Pregătit sssă execuţi noul număr? întrebă şarpele.
-Bineînţeles. Când faci ce îţi place, totul vine de la sine. Nu simţi oboseala. Când văd zâmbetul copiilor, mă simt cel mai norocos elefant din lume.
Atunci au apărut cele două acrobate.
-Să începem încălzirea. Atenţie la noi. Să nu aveţi emoţii.
Menajeria şi-a făcut antrenamentul. Li s-au dat costumele de scenă. Sala a început să se umple.Copiii erau nerăbdători. Au început să aplaude. “Oare o fi venit? “ se întreba Seby şi a întors capul in direcţia în care ştia că vor fi plasaţi invitaţii de onoare. Când a zărit-o pe Doris împreună cu verii ei, alături de prieteni - comuni de acum - s-a liniştit. “Trebuie să fiu atent, să nu greşesc, să-i fac impresie bună lui Doris.”
Gongul a bătut. De trei ori consecutiv. Spectatorii aplaudau.
-Bună seara, dragii noştri! Astă seară v-am pregătit un număr deosebit! Aşadar, să înceapă spectacolul!
Acrobatele şi-au efectuat cu mare graţie şi măiestrie exerciţiile de echilibristică pe spatele frumoşilor cai. Pantera  a trecut prin cercuri de foc.
-Acum veţi urmări una dintre noutăţile serii. Să-i primim cum se cuvine pe protagonişti.
Lumea aplauda entuziasmată şi curioasă. Acrobata a adus în arenă o trotinetă.
-Seby, elefantul colorat, va executa un număr interesant. Să-l urmărim. 
În vârful trompei, s-a aşezat papagalul, colegul de exerciţiu al lui Seby. Fără a privi, Seby a pus  piciorul pe trotinetă şi și-a făcut avânt. Nu s-a împiedicat. A dat  ocolul arenei, fără nicio greşeală. 
-Bravo Seby. Excelent, aplaudă dresoarea. 
Papagalul fericit şi bucuros se plimbă pe spatele elefantului. Elefantul a făcut o frumoasă reverenţă folosindu-şi trompa. Privea cu coada ochiului spre colţul unde se aflau prietenii săi. Doris îşi mişca trompa în semn de felicitare. “Am reuşit să o impresionez” gândi Seby. Sala era în picioare. Copiii i-au adus flori si dulciuri elefantului talentat. Aplauze răsunătoare. Ecoul străbătea spaţiul circului şi ajunge departe… în pădure. Seby împreună cu Doris şi prietenii se îndreptau spre case.
*
Tunetele şi fulgerele pun stăpânire pe întreaga pădure. Ploaia formează o perdea ce uneşte cerul cu pământul. Norii se ciocnesc îmbufnaţi, parcă ar juca: cel mai puternic să câştige. Coroanele arborilor tresar speriate când văd fulgerele atât de aproape de ele. Plantele s-au gârbovit sub greutatea picăturilor de apă. În scurt timp, norii îşi opresc disputa, făcând pace. Liniștea se aşterne peste pădure. Soarele îşi face apariţia stingher, dar găseşte curajul să pună stăpânire pe cer. Vegetaţia îşi scutură frunzele şi îşi ia postura de drepţi. Animalele ies care de pe unde se ascunseseră.
O picătură se scurse de pe o frunză de banan şi atinse blăniţa şoricelului Jack. Acesta scoase un strigăt de spaimă:
-Aaaa… chiţ – chiţ! 
Maimuţica Pompeea se amuza copios. Papagalul Keo care o însoţea, era cât pe ce să cadă de pe creanga bananierului din cauza râsului.
-Vă ţineţi de glume? spuse Seby, care ieşise în pragul uşii auzind hărmălaia.
-Ne destindem după această ploaie vijelioasă, rosti Pompeea.
Seby privi cu uimire, modul în care papagalul şi maimuţica erau îmbrăcaţi. “Ce or fi păţit? Sunt tare ciudaţi azi.”
Ce credeţi că l-a impresionat pe elefant?  Nu, nu comportamentul. Vestimentaţia celor trei animale era foarte extravagantă. Maimuţica zglobie, cu ochii veseli şi sprâncenele arcuite în semn de încântare , grăi:
-Îţi place vestimentaţia mea, dragul meu Seby?
Pompeea defila prin faţa elefantului. Purta o pereche de cercei lungi, aurii. Era fardată strident şi clipea rapid din pleoape. Gâtul îi era înfăşurat de mărgele colorate. Ambele braţe erau flancate de brăţări, unele mai subţiri, altele mai late. Corpul subţire, mlădios era înveşmântat într-o rochie scurtă, mulată pe talie. Culoarea era un verde crud şi acoperită de paiete în partea superioară. Totul era atât de extravagant. Numai uitându-te te lua durerea de cap.
“Nici acrobatele nu au costumele de spectacol asa împopoţonate. Ce o fi fost in mintea ei să se îmbrace astfel?” îşi zise Seby.
Când întoarse capul, îl văzu şi pe Keo. La baza picioarelor avea brăţări confecţionate din poleiala de la bomboanele de ciocolată. Purta un frac multicolor, cu mult sclipici şi un joben de o culoare stridentă. “Ce s-o fi întâmplat cu ei de s-au îmbrăcat astfel? Nu-i recunosc.”, gândea Seby.
-Ce părere ai dragul nostru prieten de ţinutele noastre? zise papagalul.
Zâmbind, elefantul murmură:
-Nu ştiu cu ce ocazie v-aţi gătit astfel, dar sunteţi tare caraghioşi.
-Da, aşa este, adaugă Doris care se apropie încet spre locul unde avea loc discuţia. Bună dimineaţa. Am auzit gălăgie şi am venit să văd despre ce  e vorba.
-Cum adică sunt caraghioşi? întrebă micuţul Jack, sărind în faţa auditoriului. 
Să spunem că şi acesta era îmbrăcat hazliu şi ciudat în acelaşi timp? Purta o vesta de un roşu aprins, de asemenea având pe spate paiete. Pe cap purta o şapcă in nuanţe de mov.
-Nu ştiu ce s-a întâmplat cu voi, dar sunteţi ciudaţi astăzi, preciză îngândurat Seby.
- Ne-am îmbrăcat asemenea personajelor văzute la circ, rosti arţăgoasă maimuţica.
- Da, aşa este. Nici nu ştii cât ne-am chinuit să confecţionam aceste toalete, adăugă indignat papagalul.
Între timp, spectatorii la această discuţie s-au înmulţit. Gâze, vulturi, flamingo, struţi, antilope au sosit care de pe unde erau să asiste la această discuţie ce devenea din ce in ce mai interesantă.
- Nu vreau să vă supăr sau să vă simţiţi jigniţi, dar nu trebuie să atrageţi atenţia prin extravanganţă. Trebuie să purtăm ceea ce ne avantajează. Prin vestimentaţie ne putem evidenţia calităţile şi ascunde defectele.
- Cum vine asta? se auzi o întrebare din public.
-Să mă gândesc la un exemplu: dacă eşti gras nu e recomandat să îmbraci haine mulate, mărturisi Seby.
-Ziua bună, dragul meu Seby! Se auzi o voce deosebită, încrezătoare, caldă şi veselă. Mă numesc Albert şi sunt reporter la ziarul local. Am venit să-ţi cer un interviu. Se pare ca am nimerit în mijlocul unei interesante lecţii despre modă.
- Ziua bună şi dumneavoastră. Nu-i chiar o lecţie despre modă. Mai degrabă o predică despre simplitate, adaugă elefantul colorat. Sunt prietenii mei şi nu vreau să fie luaţi în râs. Mai bine le spun câteva reguli pentru a fi mereu admiraţi respectându-le. Nimeni nu e născut învăţat. Datorită călătoriilor prin diverse locuri am deprins anumite reguli.
- Foarte bine, Seby. Păi, să le ascultăm atunci. Am să scriu despre aceste reguli, ca să afle cât mai mulţi. M-ai făcut curios. Cred că îmi vor fi de folos şi mie. Cât trăieşti înveţi – aşa se spune la noi.
Emoţionat, roşind puţin în vârful trompei, elefantul îşi începu discursul:
- Cel mai important – în opinia mea – este ca îmbrăcămintea să fie curată. Este necesar să asortăm culorile, altfel vom părea adevărate sorcove sau ca şi cum am participa  la carnaval. De asemenea, momentul din zi este un factor important în decizia toaletei alese.
- Ne poti oferi amănunte? întrebă timid Doris.
- Da. Spre exemplu, nu este indicat să purtăm dimineaţa o ţinută foarte elegantă, care se potriveşte fie petru o cină sau un eveniment special. Nu putem merge la şcoală sau la o întâlnire importantă, purtând pijama.
Mulţimea asculta plăcut impresionată. Maimuţica, şoricelul şi papagalul erau puţin trişti că au greşit.
Eu am crezut că, dacă port haine colorate şi multe bijuterii voi fi mai frumoasă şi mai admirată, îngăimă Pompeea.
Seby îi zâmbi şi o mângâie uşor pe cap.
- Draga mea, întotdeauna lucrurile simple sunt frumoase şi admirate. Cantitatea bijuteriilor purtate este un alt aspect important. O pereche de cercei de multe ori este suficientă pentru a-ţi pune în valoare calităţile. Sau un singur şirag de mărgele îţi e de ajuns pentru a evidenţia supleţea gâtului.
Pe furiş, Keo îşi scose brăţările fabricate din poleială. Jack şi-a scos atât vesta , cât şi şapca.
- Am să atrag mulţi cititori cu acest subiect. Îţi mulţumesc, Seby, rosti reporterul. Nu mă aşteptam să nimeresc într-o asemenea şedinţă. Titlu articolului va fi : ”Seby, vedeta circului, ne vorbeşte despre modă”. 
-Aş mai vrea să adaug un singur lucru: “Nu purta ce este la modă, ci doar ceea ce te avantajează”.
Animalele aplaudau. Reporterul îl felicită pe elefant, i-a mulţumit, promițându-i că va reveni cu ziarul. Mulţumirea, entuziasmul, fericirea şi liniştea că avea un articol bun se citea pe chipul lui Albert. “Într-adevăr este un elefant deosebit, modest şi prieten adevărat”, îşi spuse în sinea sa.
-Mulţumim Seby că ne-ai oferit această lecţie, mărturisi Pompeea. 
-Mulţumim pentru modul drăguţ, calm şi liniştit în care ne-ai spus, adăugă papagalul ciufulit.
- Da. Puteai să râzi de noi, să ne arăţi cu degetul, să ne dai exemplu negativ reporterului, decise, privind în pământ, şoricelul Jack.
- Sunteţi prietenii mei. Am copilărit împreună. Nu pot face aşa ceva. Mă bucur că aţi învăţat ceva şi că v-am fost de folos. Asta contează. Haideţi să jucăm voley la râu, zise Seby şi se duse lângă Doris.
-Să mergem! strigară voioase animalele.
Formându-se grupuri de câte trei - patru, toate animalele se îndreaptă fericite spre râu. Jack este purtat în zbor de un vultur. Papagalul colorat s-a urcat pe spatele lui Rudy. 
- E minunat să ai asemenea prieteni şi să le împărtăşeşti din experienţa ta de viaţă, șopti elefănţica zâmbitoare şi fericită că l-a cunsocut.
- Da, sunt întru totul de acord cu tine. Mă simt norocos, răspunse Seby, mângâind-o cu trompa pe Doris.
Poieniţa răsuna de cântecele păsărilor, de zumzetul insectelor, de chiotele prieteniei şi veseliei. Râul freamătă de bucuria întâlnirii cu voioşia şi joaca. Soarele îi mângâie cu blândeţe. Florile îşi întorc privirea pentru a urmări jocul de voley. Vântul mângâie uşor suprafaţa apei, coroanele arborilor, penajul păsărilor.
*
În oraş, era multă agitaţie. Cozi intermidabile se făcuseră la chioşcurile de ziare. 
-Frumoasă lecţie ne-a dat vedeta circului. 
-În viaţă trebuie să înveţi de la oricine.
-N-aţi auzit de înţelepciunea animalelor?
Fel şi fel de comentarii. Toată lumea era încântată de tema articolului şi de modul în care era dezbătut.
Albert era mulţumit. Aşa cum a presupus, subiectul a avut căutare. Cu un teanc de câteva ziare sub braţ, se îndreptă spre pădure. “Sper să se bucure. Să rămână scris in istorie. Să citească şi puii lui Seby.”
Pompeea îşi servea prânzul: două banane  hrănitoare, coapte şi gustoase. 
Îl zări pe tânărul reporter şi alergă să-l anunţe pe Seby. Îl găsi în compania lui Doris şi a verilor ei, precum şi fraţii lui. Depănau amintiri din copilărie şi se amuzau copios.
-Vedeţi că vine… vine… vine reporterul, spuse gâfâind micuţa Pompeea. 
- Este bine venit, răspunse Seby. 
Nu au apucat să termine de schimbat aceste cuvinte, cand se auzi în spatele lor:
- Salutare, trupă de elefanţi. Ce bine că v-am găsit în acest format. V-am adus numărul de azi al ziarului  local. S-a vândut ca pâinea caldă. Mii de mulţumiri Seby pentru o lecţie minunată şi atât de utilă.
- Cu mare drag. Plăcerea este de partea mea, afirmă Seby.
- Ce fotografie reuşită, adăugă Rudy.  Toţi au izbucnit în râs.
- Am o propunere, rosti Seby. Voi organiza o petrecere în această seară, ca o probă a lecției despre vestimentaţie. Puteţi participa, singur sau însoţit. Vă aşteptăm cu deosebită plăcere.
-Accept provocarea. Merg să mă pregatesc şi ne  vedem diseară. 
Acestea fiind zise, Albert plecă spre oraş, iar elefanţii să pună la cale petrecerea. Cu un strigăt special, Seby adună în cateva minute toţi prietenii şi le spuse că organizează o petrecere ce are ca scop demonstrarea  învăţării lecţiei despre cum ne îmbrăcăm. Toţi s-au bucurat şi au acceptat invitaţia. S-a stabilit ora şi locaţia evenimentului: orele 19, poieniţa dinspre râu. Emoţiile au început să-şi facă apariţia în sufletele fiecăruia. Ştiau că va fi bine şi se vor distra minunat.
Fiecare s-a pregătit cum ştia mai bine. Orele s-au scurs şi a venit momentul întâlnirii. Animalele se îndreptau încet, cu pasul parcă măsurat. Nu voiau să se prăfuiască.
Familia de elefanţi pregătise mesele, aperitivele şi muzica. Un greier era DJ. Totul era aranjat. Invitaţii erau aşteptaţi.
Pompeea a sosit prima. Purta o rochiţă albastră, de culoarea cerului senin, scurtă, în bretele subtiri, cu două volane. Avea o pereche de cercei albaştri care atârnau spre umeri. A înţeles că trebuie să fie cât mai simplă şi va fi admirată.
Keo, a sosit la scurt timp, îmbrăcat într-un frac de nuanţa untului. Simplu, fără sclipici, fără zorzoane.
Micuţul Jack, a venit însoţit de vulturul pleşuv. Ambii purtau costume negre, sobre elegante.
Păsările flamingo aveau câte o eşarfă multicoloră  în jurul gâtului. Păreau aşa nobile!
Se ivesc şi elefanţii. Tobias şi fraţii săi purtau papioane. Fiecare altă culoare. Doris avea o fundiţă la vârful cozii, iar la gât un lănţişor cu o inimioară, primită la naştere de la părinţi.
Albert, tânărul reporter, a venit însoţit de prietena sa şi de alţi doi colegi.
- Bine v-am regăsit. Ea este prietena mea Kris, iar ei, colegii de la ziar:  Teddy şi Filip.
Erau îmbrăcati simplu şi elegant. Bărbaţii purtau cămăşi şi cravate  asortate, iar Kris, o rochiţă roşie, de lungime medie. Ca bijuterii, se evidenţiau cerceii mici şi rotunzi, lipiţi de lobul urechilor şi o brăţară  rosie. E o femeie atrăgătoare. Zâmbeşte şi mângâie trompa elefanţilor organizatori.
- Felicitări Seby pentru interviu şi mulţumiri pentru lecţia oferită!spuse Kris.
- Mă bucur ca am putut fi de folos. Propun să înceapă distracţia. 
S-au servit aperitive. Muzica se auzea în surdină. S-a dansat şi s-au făcut fotografii. Toţi au trecut testul. “Mă simt împăcat pentru că am reuşit să fiu de ajutor prin lecţia oferită” gândi elefantul colorat.
Soarele cedă locul lunii. Stelele străluceau şi vegheau asupra tuturor. Vântul şuiera alene. Liniştea s-a aşternut în curând.
*
Ziarul local scria: “Simplitatea în vestimentaţie aduce admiraţie”. Fotografiile cu animalele şi ziariştii la petrecere erau argumentul viu. 
“Am dăruit o frumoasă şi utilă lecţie de viaţă. Totul a decurs firesc, simplu, fără a supăra pe cineva. Sunt mulţumit de rolul meu” îşi spuse, zâmbind, elefantul nostru colorat.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

POVESTEA LUI FEBRUARIE de CG

POVESTEA LUI FEBRUARIE

    Norii stăteau agăţaţi pe cer precum bezelele din albuş de ou pe tortul pregătit pentru aniversare. Păreau plictisiţi. Dintr-o dată, razele soarelui au apărut după cortina albastră a cerului şi le-a ţinut companie. Râsetele lor zglobii se auzeau până departe. Apele au început să se dezgheţe. Pământul primea cu sete apa topită. 
Februarie deschise fereastra şi se bucura să vadă natura aşa plină de viaţă. 
- Bună dimineaţa, vecine.
- Salutare, salutare. Frumoasă zi este azi. 
- Aşa este. Te aştept la petrecere mâine seară, spuse Februarie.
- Cu mare drag. Vine 29?
- Da, soseşte.
An de an, cei 28 de prieteni făceau o petrecere de neuitat la cabana lui Februarie. Povesteau, găseau soluţii la diferite probleme, şi nu în ultimul rând se jucau. Jocurile şi joaca le dădeau energie şi putere pentru a face fapte bune.
Soneria întrerupse discuţia lui Februarie cu vecinul.
- M-am gândit că ai nevoie de ajutor şi m-am grăbit spre tine, spuse un prieten, în timp ce păşea în casă.
- Bine ai făcut! Februarie se întoarse spre el şi-l îmbrăţişă.
Au pregătit vesela. Au aerisit încăperile şi au scuturat covoarele. Apoi, au mers la cumpărături. 
Ce bine e să ai prieteni! Totul merge mai uşor în doi.
Daaa… bineînţeles.
Ziua petrecerii a sosit. Baloanele erau umflate. Fructele tronau în fructiere. Februarie avea emoţii. Astăzi, sosea de departe, prietenul lui special, 29. Prietenii au început să apară unul câte unul.
- Sunt tare curios ce ne va mai povesti 29.
- Îl admir pentru curajul lui de a străbate lumea.
- Are un suflet frumos. Zâmbetul şi bunătatea lui sunt de neegalat.
Melodia soneriei a înterupt brusc discuţia. 29 stătea în prag, cu braţele pline de cadouri.
- Bine v-am găsit, dragii mei prieteni.
- Bine ai venit! Mare se face dorul de tine.
29 este un prieten ce vine la Februarie o dată la patru ani. Anul în care soseşte în vizită se numeşte bisect. 
- Ce mai este nou în vieţile voastre? aruncă 29 întrebarea.
- Încercăm zi de zi să îţi urmăm exemplul. Să facem lucruri folositoare pentru cei din jur, rosti un prieten.
- Şi? Reuşiţi?
- Nu atât de bine ca tine, dar nu ne dăm învinşi, adăugă un altul.
- Prieteni, important este să nu renunţaţi, afirmă 29. Oamenii din jurul nostru au nevoie de foarte puţin uneori. 
- Cum adică? Fiecare are nevoie de soluţii, de bani, de mâncare.
- Aşa credem noi, dar de fapt, căutăm un zâmbet, o îmbrăţişare, un compliment, o încurajare. Eu asta dăruiesc în întreaga lume. 
- Ah… atât de puţin şi de fapt atât de mult… şopti un prieten.
- Exact. Prietenia este de fapt o comoară. Prietenii sunt pietre preţioase. Fiecare este unic şi frumos în felul său. Pentru a reuşi avem nevoie de ambiţie, dar şi de zâmbetul unui prieten care să ne încurajeze că suntem pe drumul corect. Important este să nu fim zgârciţi în a oferi timp oamenilor dragi, dar şi celor necunoscuţi.
- Mulţumim că ai venit. Ne-ai lipsit, spuse Februarie.
- Ne era dor de tine şi cu venirea ta, am câştigat timp pentru a dărui mai multă dragoste, mai multe zâmbete, mai multe îmbrăţişări prietenilor. 
Armonia, zâmbetele, amintirile s-au împletit  cu dor.
*
Aşadar, Februarie are 28 de prieteni minunaţi, şi o dată la patru ani, primeşte vizita lui 29, un prieten special, care oferă tuturor  bucuria de a petrece timpul împreună şi de a învăţa sau reînvăţa ce înseamnă PRIETENIA.
Aveţi grijă de prietenii voştri şi nu încetaţi să vă faceţi noi prieteni, oferind puţin, dar de fapt atât de mult: un zâmbet, un compliment, o îmbrăţişare.

13. Povestea fraţilor Ianuarie şi Gerar
Zăpada scârţâia sub tălpile zimţate ale bocancilor. Drumul era plin de confetti. Beculeţele ce au împodobit copacii, magazinele, gardurile, se stingeau unul câte unul. Soarele ieşea din când în când la plimbare pentru a-şi dezmorţi razele vesele. Uneori era adormit şi morocănos. Alteori era atât de bucuros şi jucăuş cu feţele oamenilor veseli. 
Bătrânul Ianuarie, a ieşit să îşi scuture plapuma. Era tare zgribulit. 
- La mulţi ani, Ianuarie!
- La mulţi ani vrăbiuţă.
- De ce eşti atât de supărat?
- Fratele meu geamăn Gerar, nu face nimic. De-abia aştept să treacă zilele. 
- Dar de abia au început să îţi alunece filele. Eşti proaspăt. Eşti primul în an dintre toate surorile tale. Unde îţi este doza de optimism? întrebară trişti norii, ce se adunaseră în preajma lui Ianuarie.
- Ajutor, ajutooor... se auzi un strigăt răguşit, când mai tare, când amorţit.
- Cine este?, ciriciripcirip....
- Gerar, fratele meu, şi Ianuarie se întoarse rapid pe călcâie şi pătrunse în colibă.
- Alungă aceste furnici de pe mine.... ia-le... striveşte-le.... mi-au stricat somnul.
- N-ai decât să le suporţi. Tu eşti vinovat, deoarece ai mâncat în pat. Ele au grijă de familiile lor, nu ca tine, puturos, de s-a făcut gaură sub tine.
- Ei lasă-mă! E suficient ceea ce faci tu. Nu vreau să te încurc. 
- Bine. Vom face o listă, pe zile, şi fiecare are sarcini de îndeplinit. E mai bine aşa? îngăimă Ianuarie.
- Off... dar morocănos mai eşti! şi se întoarse pe partea cealaltă şi adormi la loc. 
Norii s-au supărat auzind sforăiturile lui Gerar. 
- Îi venim noi de hac. Este musai să-l scoatem din starea d elene ce l-a cuprins. 
Nici nu au terminat de gândit, şi fulgi mari de nea, ca bucăţile de vată de zahăr au început să danseze din cerul albicios, precum spuma laptelui. 
- Frate dragă, a sosit gerul Bobotezei, grăi Ianuarie.
- Ei, şi? Care e problema? 
- Este rândul tău să sufli vânt rece... natura te cheamă. Pământul are nevoie de tine.
Cu plapuma în spinare, cu un ochi închis, târându-şi picioarele, Gerar suflă din uşa colibei. Apoi, se întoarse la  locul său călduros, prinzând în mers un covrig primit la colindat de la Decembrie.
- Îţi vei lua răsplata pentru lenea asta, şopti printre dinţi Ianuarie. 
Plănuise cu vrăbiile să facă hărmălaie la semnul său. Întredeschise uşa, făcu uşor cu ochiul şi vrabia şefă a dat tonul.
Agitaţie, ciripituri, aripi lovite de ferestre. Speriat, Gerar a sărit din pat, îndreptându-se direct spre uşă. Cum era îngheţat numai în porţiunea din faţa colibei, a alunecat.
- Văleu, văleu, văleleu.... 
- Ce ai păţit frate drag?
- Mi-am rupt piciorul. Vaai. Ce durere!
- Dragul meu frate, de acum înainte să scapi de lene şi să îţi îndeplineşti aşa cum se cuvine sarcinile. Fiecare om are rostul său pe pământ. Nu le pot face eu pe toate, iar tu să le primeşti de-a gata.
*
De atunci, Ianuarie şi Gerar au liste cu ce trebuie să facă fiecare. A doua lună de iarnă, puţin mai tristă decât surata Decembrie, ne îndeamnă la lectură, cumpătare, plimbări în aer rece şi curat suflat de Mândra Iarnă, mătuşa lunilor Decembrie, Ianuarie – Gerar şi Februarie.
Un an spornic, cu veselie şi multă bucurie alături de cei dragi!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Poveste cu Gloria

Poveste cu Gloria


               Vara aceea era extrem de călduroasă.  Gloria a primit o carte de ziua ei. Şi-a făcut două codiţe împletite şi s-a pregătit de lectură. Iubea cărţile şi călătoriile. Motanul era nelipsit de lângă ea.
- Bine Tom, poftim lângă mine.
Gloria s-a aşezat în balansoar. Farfuria cu fructe şi cu biscuiţi trona pe un scăunel. 
Skipy, căţelul, lătra nemulţumit.
- Poftim, vino să stai lângă mine. Îţi voi povesti ce se întâmplă cu personajele din carte.
Papucii au căzut din picioarele Gloriei şi stăteau dezordonat pe covaruşul de pe terasă.
- Să nu sforâi dacă adormi, spuse un papuc. Vreau să aflu ce se întâmplă  într-o carte.
- Stai liniştit, sunt la fel de nerăbdător ca şi tine, lătră Skipy.
Semnul de carte, eliberat dintre paginile cărţii, a respirat mulţumit şi a  zâmbit. 
- Pot dormi liniştit. Mă oboseşte agitaţia din carte. Când coperţile se închid, personajele se distrează teribil. Animalele prind viaţă. Datoria mea este să le păzesc, astfel încât, atunci când cititorul deschide cartea, povestea să aibă sens. Ahhh...  ce bine e să te odihneşti! Ce-mi place de Gloria că citeşte mult! Sunt sigur că dorm trei-patru ore liniştit.
Semnul de carte, pus cu grijă pe balansoar lângă Gloria, a adormit.
- Ce nerăbdătoare sunt să descopăr ce au mai făcut cei doi băieţi, Luca şi Sile. 
- Ham-ham...
- Da... îţi spun şi ţie... imediat.
Aşadar, vom avea o poveste în poveste. 
Rotindu-şi codiţele pe vârful degetelor, Gloria a pătruns în poveste.
.... Verdele copacilor te îndemna să zâmbeşti. Văzduhul era plin de sunete. Trecea o albină şi cu un zumzet vesel a salutat fluturii din preajmă.
- Ce faceţi? La ce priviţi aşa de concentraţi? întrebă albina Lu.
-  Luca şi Sile înalţă zmee. Este o concurenţă strânsă. Ambele sunt frumoase, colorate şi bine construite. Din păcate, vântul nu ţine cu ei. Zmeele nu se ridică de la sol. 
- Îi putem ajuta?
- Să încercăm, au răspuns în cor fluturii.
Insectele s-au agăţat de marginea zmeelor şi au încercat să le ridice. 
- Sunt grele. E imposibil să le urnim din loc.
- Luca, să cântăm ceva, poate vântul se îndură de noi şi ne trimite câteva adieri.
- Să încercăm, prietene.
Vântule, drăguţule,
Vino şi ajută-ne.
Te rugăm, te implorăm
Ridică-ne zmeele.
Nu vrem să te supărăm,
Irităm sau deranjăm.
O suflare şi ne-ajunge
Visele să le-mplinim,
Zmeele să le urnim.
Noi îţi spunem: MULŢUMIM!
Când a auzit  cuvântul magic „MULŢUMESC”, şoaptele vântului au pornit printre copaci.
Cu drag şi veselie vom adia,
Zmee vom înălţa,
Copii zâmbind vom vedea,
Vacanţă plăcută vor avea.
Zmeele au început să se ridice încet-încet. Au atins primele rotocoale de nori. 
Puful de păpădie, care plutea liniştit gândindu-se la ce visase, a fost zgâlţâit bine de curentul făcut de zmee.
- Cu ce drept îmi perturbaţi liniştea? Cine sunteţi voi? Norule, te rog să alungi aceşti intruşi din zona mea.
Norul îşi umflă obrajii şi a suflat atât de puternic, încât zmeele au fost rupte. Sile şi Luca nu ştiau ce se întâmplă. În curând, bucăţi de hârtie le-au atins umerii.
- Zmeele au fost distruse, şopti Luca, ştergându-şi o lacrimă pe furiş.
Vântul, şuierând, şi-a înfoiat aripile şi a izgonit norul. Apoi, trist, a lipit zmeele, bucăţică lângă bucăţică. Brazii le-au oferit din belşug răşină pe care au folosit-o ca lipici.
- Sile, hai să facem o mică afacere. Să construim zmee şi să le oferim copiilor la intrarea în parcuri. Părinţii ne vor plăti cât îşi permit fiecare.
- Bună idee, Luca. Îmi doresc să donăm din ce câştigăm pentru orfelinate sau pentru copiii bolnavi.
- Ce suflet bun ai, prietene!
Peste o săptămână, zmee de diferite forme şi culori, înveseleau intrarea în Parcul Copiilor. Copiii erau fericiţi, iar părinţii plăteau cu bucurie preţul după ce citeau afişul: „Luaţi un zmeu şi oferiţi bucurie la dublu: copilului dvs. şi unuia nevoiaş”.
*
Gloria închise cartea. Îşi şterse lacrimile şi a decis să dăruiască din hainele care i-au rămas mici şi din cărţile pe care le citise.
Semnul de carte  fost aşezat în altă carte, cu alte personaje şi alt traseu de urmat.
Skipy i-a aşezat papucii Gloriei.
- Mulţumesc dragul meu. Hai să facem pachetele pentru copiii de la orfelinat. - Ham ham ham... şi a alergat bucuros, dând din coadă.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS
Related Posts with Thumbnails

VIZITAŢI ŞI CUMPĂRAŢI MEKI - EDUCAŢIE ÎN BENZI DESENATE

Pozitie in top:

Despre mine

Fotografia mea
O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg...

Totalul afișărilor de pagină